Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3983/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3983/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 12974/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 3983
Ședința publică de la 7.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – Z. G. L.
JUDECĂTOR - P. C. F.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți I. B.-P. și A. R.-M. împotriva sentinței civile nr. 4298/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 2 C.proc.civ., după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.411 alineat 2 C.pr.civ. și reține cauza spre soluționare asupra excepției lipsei de interes a recursului invocată de intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului și motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe
1.1. Prin sentința civilă nr. 4298/10.06.2014, pronunțată de Tribunalul București- Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._ :
- s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile prematurității cererii de chemare în judecată și necompetenței funcționale a Secției a II –a de C. Administrativ si Fiscal a Tribunalului București, invocate de pârâta C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții I. B.-P. și A. R.-M., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor si C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
1.2. În motivarea sentinței amintite, s-au reținut, în esență, următoarele:
1.2.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. administrativ și fiscalla data de 04.02.2013 sub nr. de dosar_, reclamanții I. B. P. și A. R. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea paratei la emiterea deciziei prevăzuta de lege, decizie care sa conțină titlul de despăgubire ca răspuns la Dispoziția nr. 2734/07.05.2006 emisa de Primăria municipiului Targu-J., județul Gorj, obligarea pârâtului să o transmită Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile legii nr. 247/2005 și ale legii nr.554/2004, s-a arătat, în esență, că pârâta, deși i-a fost înaintată documentația necesară, nu a soluționat în termenul legal dosarul nr._/CC, în care s-a emis de Primăria mun. Tg.-J., județul Gorj Dispoziția nr. 2734 din data de 07.05.2006, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în mun. Tg. J., .. 84, jud. Gorj.
1.2.2. Prin încheierea din data de 19.02.2013, în temeiul art. XXIII alin.3 din Legea nr.2/2013, cauza a fost trimisă la Tribunalul București-Secția C. administrativ și fiscal.
Pe rolul acestei instanțe, la data de 01.04.2013, cererea s-a înregistrat cu nr. de dosar_ .
1.2.3. La data de 07.03.2013, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare (filele 40-45-dosar tribunal), prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Prin notele de ședință depuse la 22.04.2014, C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției a II –a de C. Administrativ si Fiscal a Tribunalului București, față de dispozițiile art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin Legea nr. 2/2013 si art. 35 din Legea nr. 165/2013, solicitând declinarea competentei de soluționare a cauzei către Secția Civila a Tribunalului București.
A invocat, totodată, si excepția prematurității cererii de chemare in judecata prin prisma publicării Legii nr. 165/2013, arătând ca orice cerere formulata anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsa ca fiind prematur formulata. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiata.
La data de 22.04.2013, C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere pentru introducerea in cauza în calitate de pârât a Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), fata de dispozițiile art. 17 alin. 2 si art. 18 alin. 1 si 3 din Legea nr. 165/2013, parata ce a fost conceptată la termenul procesului din 29.04.2014.
1.2.4. În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut, în esență, că:
1.2.4.1. Cu privire la excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a de C. Administrativ si Fiscal a Tribunalului București, invocate de C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a respins-o, întrucât C. pârâtă susține excepția prin prisma dispozițiilor art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, modificările aduse de Legea nr. 165/2013 in art. 35 alin. 1, arătând ca normele de drept care consacra competenta funcționala a instanțelor de judecata au caracter imperativ, dispozițiile amintite sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant, solicitând admiterea excepției necompetentei secției de contencios administrativ si fiscal si declinarea soluționării cauzei in favoarea Secției Civile din cadrul Tribunalului Bucuresti.
Or, procedura instituită de Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării formulate s-a finalizat prin emiterea dispoziției nr. 2734/09.05.2006 de către unitatea deținătoare, astfel încât cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar nu este de competența în primă instanță a secției civile a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare, în condițiile art. 26 alin. (3) din actul normativ enunțat.
De asemenea, chiar dacă faza ulterioară soluționării notificării prin dispoziție motivată a unității deținătoare, în cadrul căreia se emite decizia privind titlul de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile art.16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, poate fi considerată o fază de executare a dispoziției, aceasta nu înseamnă că instanța competentă să dispună cu privire la pretențiile reclamanților în acest sens este instanța civilă.
Instanța competentă să soluționeze acțiunea, prin care s-a solicitat obligarea Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire este secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului, întrucât o astfel de cerere de chemare în judecată nu vizează o simplă obligație de a face, prevăzută de legea specială în sarcina autorităților susmenționate, care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței civile, ci obligarea unei autorități administrative publice centrale de a îndeplini o obligație în legătură cu un act administrativ.
Procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziției de către unitatea deținătoare și în baza acestei dispoziții, este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005, care are natură administrativă, toate nemulțumirile părții în ceea ce privește actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condițiile Legii contenciosului administrativ, astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 153 din 13 ianuarie 2012 a Secției I Civilă a I.C.C.J.
Parata invoca dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora alineatul (1) al articolului 20 din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: „Articolul 20 (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București”.
De asemenea, parata arata ca potrivit modificărilor aduse de Legea nr. 165/2013 articolului 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.
Legea nr. 165 din 16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a fost publicata în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, acțiunea fiind introdusa de reclamanți pe rolul Curții de Apel Bucuresti la data de 04.02.2013 sub imperiul prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire in condițiile si termenele de valorificare a acestora.
Noua Lege nr. 165/2013 a instituit o noua procedura privind soluționarea dosarelor de despăgubire, potrivit dispozițiilor din art. 21 – 26, art. 27 – 29 si art. 31 din actul normativ, iar in speța, reclamanții nu sunt titularii unei decizii de compensare astfel cum prevede art. 21 alin. 8 din legea nr. 165/2013 si nici nu a intervenit o modificare a obiectului cererii, sub acest aspect, competenta funcționala rămânând in continuare pentru secția de contencios administrativ a tribunalului.
1.2.4.2. Cu privire la excepția prematurității cererii invocată de C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare, tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, față de următoarele considerente:
Astfel, potrivit articolului unic din OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 117/2012, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005.
OUG nr. 4/2012 a intrat în vigoare la data 15.03.2012, iar modificările aduse prin Legea nr. 117/2012 la data de 09.07.2012. Cererea dedusă judecății a fost introdusă pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 04.02.2013, dată la care procedurile de acordare a despăgubirilor erau suspendate. Până la data pronunțării sentinței de față a expirat acest termen de suspendare, dar au intervenit alte modificări legislative.
Astfel, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar art. 18 alin.3 prevede că această Comisie Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare. Art. 34 alin. 1 prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a acestei legi (la 20.05.2013).
Însă Curtea Constituțională a României, prin decizia din 7.05.2014 a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. 1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În considerentele deciziei nr. 269/7 mai 2014, Curtea Constituțională a reținut, cu privire la cererile prin care se solicită instanțelor judecătorești să oblige C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea și plata — potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005— a despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, revendicate în baza prevederilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, că, „deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr.165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea a observat că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție favorabilă, profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces (par. 25).
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165 din 16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicata în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Potrivit dispozitivului Hotărârii M. A. și alții împotriva României, S. român avea obligația ca, în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii (termen prelungit până la data de 12 mai 2013), să adopte ”măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraf 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție (paragrafele 229-236 de mai sus)”. Or, includerea în domeniul de reglementare al noii legi a proprietății a cauzelor pendinte în materia imobilelor preluate abuziv contravine însăși nevoii de eficientizare a procesului de finalizare a restituirii imobilelor. A ineficientiza demersurile judiciare, cele mai multe aflate în ultima etapă procesuală, prin obligarea proprietarilor la parcurgerea unei noi proceduri administrative echivalează cu o întârziere inutilă a realizării dreptului de proprietate și o anulare a tuturor demersurilor judiciare ce s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani de judecată, ceea ce contravine flagrant obligațiilor statuate în sarcina Statului român în cadrul procedurii hotărârii pilot.
Prin Decizia nr. 88/2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Curtea a observat că pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea a reținut că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea a constatat că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Or, în cauzele deduse controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora "nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
În jurisprudența sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
Așadar, la momentul pronunțării sentinței de față, finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor în cazul reclamanților nu este împiedicată de nici un termen legal, deci excepția prematurității este neîntemeiată și trebuie respinsă.
1.2.4.3. Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr. 2734 din data de 07.05.2006 emisă de Primăria municipiului Targu-J., județul Gorj, s-a propus acordarea de despăgubiri imobilul – teren in suprafața de 1601 m.p. situat în municipiul Targu-J., județul Gorj, ., numiților Pîrvulet C. și U. C. Zlotior, înaintând în acest sens documentația către C.C.S.D. spre validare în vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, documentație înregistrată sub dosar nr._/CC.
Prin contractul de cesiune de drepturi nr. 160/11.08.2011 atestat de Cabinetul de avocat C. C. I., între I. B. - P. și A. R.-M., in calitate de cesionari si beneficiarii U. C. Zlotior și Pîrvulet C., în calitate de cedenți și titulari de drepturi conform Dispoziției nr. 2734/07.05.2006 emisă de Primăria Targu-J., privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Targu-J., .. 84, jud. Gorj, compus din teren în suprafață de 1.601 m.p., au fost cesionate total si irevocabil cote din valoarea totala a masurilor reparatorii ce se vor acorda in baza dispoziției, cesionarii subrogându-se in toate drepturile si acțiunile cedenților, fiecare potrivit cotelor stabilite prin contract, urmând sa dobândească toate drepturile aferente obiectului cesiunii.
Prin notificarea înregistrată sub nr. RG/_/17.08.2011, reclamanții au învederat că au notificat pârâtei încheierea contractului de cesiune de drepturi.
Tribunalul a arătat ca noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea Lege nr. 247/2005, pe care a fost întemeiată cererea reclamanților. S-au adoptat principii diferite de evaluare și compensare și s-au prevăzut operațiuni administrative distincte.
Art. 16 din Legea nr. 247/2005 prevedea obligația Secretariatului Comisiei Centrale de a proceda la centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar după întocmirea raportul de evaluare, C. Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
De asemenea, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emitea un titlu de conversie și/sau un titlu de plată ce se înainta Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art. 50 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 165/2013. În prezent, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Prin acțiunea dedusă judecății s-a cerut tribunalului să oblige pârâta la emiterea titlului de despăgubire și la trimiterea deciziei Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul ANRP, etape ale procedurii prevăzute numai de legea veche, astfel că nu se poate obliga autoritatea pârâtă la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 16 și art. 18 din Legea nr. 247/2005, cât timp acestea au fost înlăturate de legiuitor prin abrogare expresă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. I pct. 3 din H.G nr. 1068/2007 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se introduce art. 21 care la alin. 1 lit. d) se menționează ca structură a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar.
Prin art. 141 Titlul VII din Legea nr.247/2005, introdus prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv a fost înființată Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Atribuția principală a Direcției a constat în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform O.U.G.nr.81/2007, în limita unei sume de maxim 500.000 lei, cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute de acest act normativ.
Totodată, potrivit art. 21 alin. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 361/2005, modificată și completată prin H.G nr. 1068/2007, în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, au funcționat următoarele structuri: (...) Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar nu era o instituție publică cu personalitate juridică care să acționeze independent, ci doar o structură funcțională, având atribuțiile stabilite prin dispozițiile legale.
În Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013 a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Prin acest act normativ s-au abrogat prevederile art. 141 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cărora funcționa Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Totuși, prevederile H.G nr. 361/2005 au fost abrogate prin H.G nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Astfel, în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 572/2013, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în condițiile noilor modificări legislative aduse structurii organizatorice a ANRP prin actele normative mai sus menționate, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar nu mai există.
Prin Decizia nr. 425 din 30 august 2005 emisă de către Guvernul României, a fost adoptat Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În același timp, prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, în normele de aplicare ale art. 17 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se stipulează faptul că ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale. Prin urmare, în vederea acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, în vederea atingerii acestui scop, legiuitorul - prin normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - a atribuit Comisiei Centrale o marjă de apreciere a ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor.
În acest context, potrivit prevederilor pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, "ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale. Decizia va fi afișată la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin grija Secretariatului Comisiei Centrale".
În aplicarea acestor prevederi, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Decizia nr._ din 14.11.2012, stabilea ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor si-a însușit Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD în ședința acesteia din data de 14.11.2013.
Chiar dacă Decizia nr._ din 14.11.2012 emisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și însușită de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, face referire la procedura de evaluare așa cum a fost stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarele de despăgubire vor fi soluționate conform noii proceduri prevăzute de Legea nr. 165/2013, modificată, cu completări, prin Legea nr. 368/2013.
Tribunalul a reținut că nu poate stabili în sarcina pârâtei o obligație imposibil de executat în momentul de față și care nu ar fi de nicio utilitate pentru reclamanți. Reclamanții se pot adresa în schimb instanței civile în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013 pentru obligarea autorității la finalizarea procedurii de despăgubire potrivit noilor dispoziții legale.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o soluție prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004, de obligare a autorității publice la emiterea actului administrativ solicitat de către reclamanți – titlul de despăgubire și de efectuare a operațiunii administrative ulterioare constând in trimiterea deciziei Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul ANRP si ca urmare, pentru cele expuse, se impune a se respinge acțiunea dedusă judecății, ca neîntemeiată.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 4298/ 10.06.2014 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe reclamanții I. B. P. și A. R. M. au declarat, în termen legal, respectiv la data de 20.05.2015, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se modifice în tot sentința recurată, în sensul de a se admite cererea de chemare în judecată.
2.1.2. În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că, greșit, a fost apreciată de tribunal cererea reclamanților ca neîntemeiată întrucât trebuie avute în vedere considerentele deciziei nr.269/2014, decizie prin care s-au constatat ca neconstituționale prevederile art.4 teza a II-a, raportat la art.34 alin.1 din Legea nr.165/2013, în sensul că instanța de contencios administrativ trebuie să pronunțe o soluție în dosarul supus analizei.
2.2. Intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), la data de 18.08.2015, a formulat, în fața instanței de recurs, întâmpinare (filele 13-18), prin care a invocat excepția lipsei de interes și excepția rămânerii fără obiect a cererii introductive și, în subsidiar, a cerut respingerea recursului, ca nefondat.
2.3. În faza procesuală a recursului au fost administrate probe noi, fiind depusă decizia de validare parțială nr.1348/19.06.2014 (filele 19-23).
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a recursului declarat, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, reține că excepția invocată este fondată.
Astfel, se observă că, prin prezentul demers judiciar, reclamanții au pretins soluționarea dosarului nr._/CC, constituit la pârâta chemată în judecată în urma emiterii Dispoziției nr. 2734/07.05.2006 de Primăria municipiului Targu-J., județul Gorj.
Or, este important de relevat că, la puțin timp după pronunțarea sentinței obiect al recursului de față, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) a procedat la soluționarea dosarului nr._/CC, în sensul că a emis în acest dosar decizia nr. 1348/19.06.2014 (filele 19-23).
Prin această decizie, s-a validat parțial Dispoziția nr. 2734/07.05.2006 pentru cota de ½ din imobilul notificat situat în municipiul Targu-J., județul Gorj, ., compus din teren în suprafață de 1601 m.p. și a fost emisă decizia de compensare (26.233 puncte) în favoarea mai multor persoane, inclusiv a recurenților-reclamanți I. B. P. și A. R. M..
Apreciază Curtea că, în aceste condiții, recurenții-reclamanți nu (mai) justifică interes în a cere modificarea sentinței nr. 4298/ 10.06.2014.
Astfel, se observă, în context, că interesul, condiție de exercitare a acțiunii civile, în orice formă de manifestare a acesteia, inclusiv recursul, reprezintă folosul practic imediat pe care îl are o parte prin punerea în mișcare a acțiunii judiciare, că, pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct și că, cerința ca interesul să fie născut și actual presupune ca acesta să existe în momentul în care este formulată cererea și, mai mult decât atât, să subziste pe tot parcursul procesului, în sensul că, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu, un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, neputând fi luat în considerare.
Din această perspectivă, constată Curtea, în speță, că, având în vedere că cererea reclamanților (recurenți) a fost soluționată prin emiterea deciziei nr. 1348/19.06.2014, nu mai subzistă -respectiv nu este un interes actual- interesul reclamanților (recurenți) de a cere desființarea (modificarea) sentinței atacate în prezenta cauză cu recurs.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. 1-3, art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ. din 1865, Curtea urmează a admite excepția lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă și a respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4298/10.06.2014, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți I. B.-P. și A. R.-M. împotriva sentinței civile nr. 4298/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Z. G. L. P. C. F. I. M. C.
GREFIER
M. I.
Red. PCF/2 ex./11.09.2015
Jud. fond D. L.C. – Tribunalul București
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2662/2015. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
