Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 11222/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 413
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.01.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE: C. F. P.
JUDECĂTOR: M. C. I.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 5351 din data de 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – reclamantă R. (fosta D.) A. E., în contradictoriu cu intimații – pârâți U. „S. Haret” și M. Educației Naționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta – reclamantă R. (fosta D.) A. E., prin avocat P. – P. V., cu împuternicire avocațială, în fotocopie, la dosar, fila 28, lipsă fiind intimații – pârâți U. „S. Haret” și M. Educației Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta – reclamantă R. (fosta D.) A. E., prin avocat, arată că are de depus o precizare sub aspectul numelui recurentei, întrucât din Cartea de identitate rezultă că numele recurentei este R., motiv pentru care apreciază că instanța consideră că trebuie să se pronunțe în raport de numele din Cartea de identitate, iar actele de studii urmând să se facă potrivit datelor din certificatul de naștere. Astfel solicită a se menționa numele recurentei – reclamante ca fiind R. (fosta D.) și nu D. (R.), cum din eroare s-a menționat în cererea de recurs. Depune precizare scrisă în acest sens.
C. ia act de precizarea avocatului recurentei - reclamante, în sensul că numele actual al acesteia este R. fostă D..
Recurenta – reclamantă R. (fosta D.) A. E., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei pe fondul recursului.
Recurenta – reclamantă R. (fosta D.) A. E., prin avocat, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, sens în care apreciază că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material, aplicând, în mod nefavorabil, atât prevederile HG nr. 1011/2011, cât și prevederile O.G. nr. 10/2009, în sensul celor arătate pe larg în motivele de recurs și în notele scrise. Raportat la dispozițiile HG nr. 1011/2011, atât timp cât M. Educației Naționale nu a aplicat pârghiile pe care le avea la îndemână, în sensul de a interzice printr-un ordin activitatea acestei Universități, iar cu privire la prevederile O.G. nr. 10/2009, recurenta este absolventă din sesiunea iulie 2009, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 10/2009, în august 2009, consideră că normele și legislația trebuie aplicată în favoarea recurentei și nu, așa cum în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea acestei legislații. De asemenea, solicită a se avea în vedere și practica judiciară depusă la dosarul cauzei. Cu privire la cererea de chemare în garanție, odată cu admiterea recursului, solicită ca și chematul în garanție să fie obligat la emiterea tipizatelor necesare eliberării acestui document, pentru că în lipsa admiterii acestei chemări în garanție nu se poate realiza obligarea pârâtei la emiterea actului de studiu. Astfel, solicită admiterea recursului, obligarea pârâtei la emiterea actului de studiu, concomitent cu admiterea cererii de chemare în garanție.
Curtea rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5351 din data de 10.09.2014 pron. de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile invocate, ca neîntemeiate, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta R. (fosta D.) A. E., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), ca lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R. (fosta D.) A. E., arătând în esență că studiile au fost desfășurate în condițiile legii, și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție.
Pârâta U. S. Haret a depus întâmpinare (f. 62 și urm.) prin care a solicitat deopotrivă admiterea recursului, a cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 NCPC, întrucât instanța de fond, respingând ca neîntemeiată acțiunea, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Se constată, în primul rând, că instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de intimatul-reclamant a fost acreditată sau autorizată provizoriu, astfel încât susținerile recurentului cu privire la acest aspect exced cadrului procesual de față.
În al doilea rând, Curtea constată că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din București, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-i-se adeverința nr. 7659/9.07.2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia. Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, respectiv . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001. În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererilor intimaților-reclamanți de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentului acestora, lipsindu-i formularele tipizate.
Din cuprinsul corespondenței dintre recurent și intimata U. S. Haret rezultă că există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006. Prin urmare, se recunoaște de către Minister că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de recurenta-reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși recurentul MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, totuși, atât în perioada în care intimatul-reclamant a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care M. le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 („formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”), care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de intimatul-reclamant în afara cadrului legal, astfel cum susține recurentul-chemat în garanție MEN.
Curtea subliniază că la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere și soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal în ședința din data de 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că „soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă”.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată, față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță ÎCCJ a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În același sens s-a pronunțat de altfel recent Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 7/2014, prin care s-a statuat că ,, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, încă din luna octombrie 2013, și-a unificat jurisprudența în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei U. "S. Haret" să elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție (cu titlu de exemplu, menționăm deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1.007/2012, nr. 1.008/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 2.533/2012, nr. 2.534/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 929/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013, nr. 3.431/2013 și nr. 5.062/2013).
Din examinarea hotărârilor atașate comunicate de curțile de apel rezultă că marea majoritate a instanțelor, după comunicarea soluției de principiu din 28 octombrie 2013, s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și au admis acțiunea reținând că U. "S. Haret" are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să elibereze și diploma de licență.
În astfel de cauze, având în vedere că obligația universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece ministerul refuză tipărirea formelor tipizate, a fost admisă și cererea de chemare în garanție, obligațiile celor două autorități fiind corelative. ˮ
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum intimaților-reclamanți le-au fost eliberate adeverințe de licențiat, necontestate, aceștia au dreptul a le fi eliberate diplomele de licențiat și suplimentul de diplome, revenind M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor tipizate necesare.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României.
Or, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a reținut încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din CEDO, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară, astfel încât să fie respectat principiul securității juridice,care este implicit în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În acest context, Curtea apreciază că refuzul MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate este nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, în temeiul art. 3496 alin.1 NCPC și al art. 20 alin.3 din Legea contenciosului administrativ, va fi admis recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, a admiterii în parte a cererii și pe fond, a obligării pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în favoarea recurentei-reclamante.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, având în vedere că, în lipsa unui recurs provocat al intimatei-pârâte U. S. Haret, Curtea nu a fost învestită cu critici referitoare la soluționarea cererii de chemare în garanție, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea de a formula astfel de critici în locul titularului cererii de chemare în garanție.
Formularea recursului împotriva soluției de respingere a cererii principale nu determină automat și devoluțiunea cauzei în ce privește cererea de chemare în garanție, câtă vreme legiuitorul Noului Cod de procedură civilă a introdus în art. 491 posibilitatea formulării recursului provocat, dispozițiile art. 473 NCPC fiind aplicabile în mod corespunzător.
Așa fiind, în măsura în care pârâta, intimată în recursul prin care reclamanta critică greșita respingere a cererii sale, înțelege să supună judecății și cererii de chemare în garanție, trebuie să formuleze recurs provocat împotriva chematului în garanție, față de care recursul principal al reclamantului nu poate produce efecte în mod direct.
Lipsa recursului provocat nu poate fi complinită printr-o referire la cererea de chemare în garanție în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. Partea interesată este obligată să declare recurs provocat, în condițiile și termenele prevăzute de lege, iar în caz contrar este în drept să formuleze cerere de chemare în judecată pe cale separată, neexistând autoritate de lucru judecat asupra cererii de chemare în garanție, câtă vreme, deși tribunalul a respins această cerere ca rămasă fără obiect, ca urmare a faptului că pârâta nu a căzut în pretenții, de unde rezultă că fondul nu a fost judecat.
Va respinge cererea intimatei U. S. HARET de obligare la plata cheltuielilor de judecată în recurs, având în vedere că recursul reclamantei a fost admis, iar intimata nu a declarat ea însăși recurs în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 5351 din data de 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurenta – reclamantă R. (fosta D.) A. E., cu domiciliul în Satu M., . A, J. Satu M., în contradictoriu cu intimații – pârâți U. „S. Haret”, cu sediul în sector 3, București, .. 13 și M. Educației Naționale, cu sediul în sector 1, București, .. 28-30.
Modifică în parte sentința recurată.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta U. S. HARET la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în favoarea recurentei-reclamante.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea intimatei U. S. HARET de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. F. P. M. C. I. G. L. Z.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. G.L.Z./5 ex.
Judecător fond: P. Ghegheșanu/TB secția a II-a
lucrat 3 comunicări la data de .
semnătură grefier.
← Pretentii. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel... → |
---|