Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1793/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1793/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 15377/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1793
Ședința publică din data de 26 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți S. (B.) E. și V. A. C., împotriva Sentinței civile nr. 7495/14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET, prin reprezentant convențional avocat S. C. N. și intimatul-pârât/chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-reclamanți S. (B.) E. și V. A. C., ambii prin reprezentant convențional avocat T. C. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/25.01.2015 depusă în ședință publică (fila 77 dosar), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin rezoluția președintelui completului de fixare a termenului de judecată, s-a pus în vedere recurenților-reclamanți să achite fiecare taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, obligație îndeplinită; la data de 3.02.2015, prin C. Registratură, au fost depuse recipisele seriile BS5 nr._ și_ eliberate de DITLBLS5 la data de 02.02.2015 (fila 73 dosar) și două timbre judiciare de câte 0,15 lei fiecare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat și constatând că nu sunt motive de amânare, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenții-reclamanți prin avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea celor două pârâte la emiterea diplomelor. Contrar reținerii instanței de la fond, nu se poate considera jurisprudența invocată de aceștia, ca fiind cazuri izolate, a depus la fila 10 din dosar Decizia nr. 7/2014 a Î.C.C.J., deși s-a respins ca inadmisibilă sesizarea Curții de Apel Ploiești privind dezlegarea anumitor chestiuni de drept, la punctul 8.1., Î.C.C.J. a reținut că jurisprudența majoritară a Î.C.CJ. la care s-au raliat și restul instanțelor a fost în favoarea admiterii acestor cereri. Totodată, apreciază că, în mod greșit instanța de fond a respins principiul aparenței în drept, actele emise de Universitate beneficiază de acest principiu, iar în valorificarea bunei credințe trebuie avută în vedere nu numai faptul că M. nu le-a validat printr-o acțiune efectivă ci și prin pasivitatea acestuia, care nu a întreprins nimic pentru a arăta că aceste cursuri desfășurate de Universitate, la această specializare, la distanță, nu ar fi legale. Mai mult, s-ar crea o discriminare, întrucât strict sub imperiul aceleiași norme legale se află și promoția din anul 2008, asupra căreia M. nu a avut absolut nicio rezervă să elibereze 51.000 de diplome și să îi licențieze pe absolvenți. Față de acești absolvenți care se încadrează în aceleași norme juridice discutabile, M. nu a avut nicio reacție, iar față de absolvenții din promoția 2009, pentru că ulterior s-a clarificat legislația, M. a susținut că adeverințele nu produc nici un efect și, ca atare, nu trebuie să fie emise diplome. Apreciază că nu se poate accepta situația, iar față de pasivitatea Ministerului, trebuie acordată prioritate principiului aparenței în drept. În concluzie, solicită admiterea căii de atac a recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare și pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 7495/14.11.2014 Tribunalul București, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanții S. (B.) E. și V. A. C., în contradictoriu cu pârâtele U. S. HARET BUCUREȘTI și pârâta M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și chemata în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE PRIN MINISTRU, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect. A respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții S. (B.) E. și V. A. C. ,care au solicitat admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare au arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Încălcarea prezumției de legalitate, autenticitate și veridicitate a adeverințelor de studii ale reclamantelor, adeverințe ce nu au fost revocate / anulate și produc în continuare efecte juridice.
Adeverințele de studii ale reclamanților atestă că aceștia au susținut și promovat toate examenele conform planului de învățământ, inclusiv examenul de licență organizat de pârâta USH și că nu există nici un act normativ sau hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi anulat aceste examene. Desigur că acestea sunt unilateral ca majoritatea actelor administrative, însă reținerea instanței de fond precum că "nu a fost recunoscut de MECTS" este vădit nefondată. În realitate, conduita MECTS / MEN "pasivă" a permis acestui act administrativ să producă efecte. Din contră, MECTS / MEN nu au atacat niciodată aceste acte administrative (adeverințe), a căror emitere nu a fost posibilă decât cu largul concurs al Ministrului (MECTS / MEN putea interveni de urgență și să solicite suspendarea cursurilor).
Totodată MECTS / MEN nu poate justifica cum pentru anii anterior, pentru care învățământul ID a avut exact același statut și existau aceleași reglementări legale, a aprobat eliberarea de formulare de diplome de licență - și nu s-a preocupat niciodată să solicite anularea acelor diplome! Tocmai eliberarea acelor formulare a permis USF să emită adeverințele care au produs efecte juridice care nu pot fi negate (iar MECTS / MEN nu au făcut nici un demers să le anuleze, deși fac în litigii apărări contra lor). Înlăturarea de către instanța de fond a efectelor juridice produse de aceste adeverințe valabile, este nelegală: adeverințele reprezintă acte administrative emise de către o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică aflate în vigoare și care produc efecte juridice. Nici reținerea instanței de fond precum că dispozițiile din Regulamentul privind regimul actelor studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284 / 2007, limitau valabilitatea adeverințelor la 12 luni, nu poate constitui un argument valid.
În primul rând în conținutul adeverințelor nu există o asemenea mențiune: valabilitatea adeverințelor de la filele 10, 15, 19, 20 și 28 este până la eliberarea Diplomelor de licență. Dacă se consideră că adeverințele încalcă acest regulament, tot ar trebui contestate în instanță și anulate - conform art. 35 din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C. T. nr. 2284/2007. În al doilea rând, adeverințele reprezintă act juridice administrative care odată emise (indiferent de durata valabilitățiiș au produs efecte juridice care nu pot fi ignorate. Nu există "efecte limitate" ale unei adeverințe ca act administrativ, emiterea adeverințelor nu este o etapă prealabilă unei etape ulterioare de verificare (1) - acest lucru nu este reglementat nicăieri în legislație, fiind o adiționare la lege o asemenea prezumți - ci un drept al absolvenților.
Faptul că M. Educației Naționale a permis USH să organizeze cursuri "neacreditate"
la frecvență redusă, și ulterior a evitat să solicite anularea adeverințelor, nu îi exonerează de orice responsabilitate. Prin neatacarea adeverințelor, MEN a validat implicit din nou aceste cursuri, după ce le-a tolerat ani la rând ca și cum s-ar fi desfășurat în clandestinitate, și nu le poate ignora.
Încălcarea principiului validității aparenței în drept; nesocotirea bunei - credințe a cursanților. Așa cum s-a reținut și în jurisprudența invocată, adeverințele de studii și de promovare a examenului de licență, generează o . efecte juridice pentru absolvenți. Cursanții au urmat și promovat cu bună-credință programa de studii a USH și evaluarea finală, urmând cursuri de notorietate publică - inclusiv pentru pârâta MEN. Teoria aparenței producătoare de efecte juridice constă în a recunoaște eficacitate juridică unor acte ce nu sunt pe deplin conforme condițiilor strict juridice, dar sunt încheiate cu bună ¬credință. Ca parte a sistemului național de învățământ, USH se bucura conform Legii nr. 84/1995, în vigoarea la data studiilor, de autonomie universitară, ce presupunea printre altele și dreptul de a înființa și a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare. Dacă ar fi existat intervenții oficiale din partea pârâtei MEN pe parcursul anilor de studii, prin care acesta să sancționeze până la desființare forma de învățământ la distanță organizată în cadrul USH, atunci studenții înmatriculați la această formă de învățământ ar fi avut posibilitatea să se transfere la alte forme de învățământ agreate de către MEN. Parcurgerea anilor de studii fără ca MEN să pună măcar în discuție acreditarea/neacreditarea acestei forme de învățământ organizată de către USH, a întărit convingerea colectivă a tuturor studenților că urmează cursuri acreditate.
Mai mult, în întărirea acestei convingerii colective privind legalitatea funcționării acestei forme de învățământ la distanță, în anul 2008 (cu un an înaintea absolvirii și susținerii examenului de licență de către reclamante) MEN a dispus eliberarea către pârâta USH a unui număr de 51.000 de formulare tipizate diplome de licență care să acopere toate formele de învățământ organizate în cadrul USH, astfel că toți absolvenți promoției 2008, inclusiv cei care au urmat forma de învățământ la distanță, au intrat în posesia diplomei de licență și a suplimentului la diplomă. Totodată, nici până în prezent MEN nu a solicitat USH sau instanțelor judecătorești competente anularea diplomelor de licență a absolvenților din anul 2008 sau anii anteriori și nici anularea examenului de licență și a adeverințelor absolvenților din anul 2009, din care fac parte și reclamanții - recurenți. "Dublul standard" al MECTS / MEN cu privire la diverși ani de studiu pentru forma de învățământ la distanță, nu are nimic de a face cu principiul legalității; din contră întărește susținerea că buna credință al recurenților ar trebui ocrotită. Reclamaților ca și celorlalte mii de absolvenți li s-a creat aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ.
Mai mult, în raporturile juridice în care una dintre părți este un profesionist (în sensul de persoană care desfășoară o activitate specifică, cu caracter de repetitivitate și în mod organizat, iar cealaltă parte este o persoană fizică ce apelează la serviciile acestuia, obligațiile de diligență ale profesionistului sunt cele sporite, iar nu cele ale persoanei fizice care apelează la serviciile sale; totodată atribuțiile organismului care verifică desfășurarea activității profesioniștilor (în speță - MEN) nu se limitează la un asistare pasivă. Conform principiului aparenței în drept, este necesar ca reclamanții să se afle într-o "eroare legitimă" sau într-o "eroare comună" în care ar fi putut să se afle orice altă persoană rezonabilă.
A considerat că această condiție este îndeplinită, inclusiv prin prisma conduitei MEN (care a emis diplome fără nici o justificare pentru anul 2008, și a permis desfășurarea cursurilor). Astfel, "eroarea generalizată într-o comunitate statornicește dreptul, iar în baza acestui principiu, reclamanții care au acționat cu bună-credință, pe o eroare general admisă ca adevăr, trebuie ocrotite juridic. Sub aspectul laturii obiective, aparența este dată de informațiile existente, la care există acces în acel moment și obiectivate în formă fizică (USH este instituție de învățământ superior acreditată de MEN a căror cursuri sunt urmate de mii de studenți care după finalizarea studiilor dobândesc calitatea de absolvent de studii superioare) . Sub aspectul laturii subiective, aparența este dată de reprezentarea și cunoașterea informațională a situației de fapt de către membrii colectivității (Legea nr. 84/2005, mass¬media, posturi tv, comunicate de presă, etc.). Sub niciunul dintre aspectele mai sus menționate, aparența de legalitate a acestor forme de învățământ organizate de USH nu a fost "zdruncinată" și nici măcar" atinsă superficial", în anii în care reclamantele au urmat cursurile facultății de drept.
Incidența dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă (1865). Încălcarea art. 2 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la instruire. Încălcarea principiului "tempus regit actum".
U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ iar prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ de zi domeniile de licență: management, drept, sociologie, psihologie, științe ale educației, informatică și altele. În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației emite în data de 07.03.2006 Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește: la art. 2 "Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate"; la art. 8" Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate."
Recunoașterea prin art. 8 al ordinului mai sus menționat, a posibilității organizării de către
universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, legitimează formele de învățământ la distanță înființate de către pârâta USH. Prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau USH să organizeze formele de învățământ Ia distanță, pt. domeniile pentru care era acreditată să organizeze cursuri de zi. Totodată, conform exercițiul autonomiei universitare, garantată de Constituție și de lege, USH avea drept să decidă la specializări organizează aceste forme de învățământ. Este important de subliniat de asemenea, că după încheierea perioadei de monitorizare, chiar și după adoptarea O.U.G. nr. 75/2005, a H.G. nr. 676/2006 și a H.G. nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat existența vreunor nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea activității educaționale la nivelul USH, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă Ia concluzia că USH a acționat în afara cadrului legal. Precizare: În conformitate cu prevederile art: 6 din Legea nr. 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de Învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior. Divergențele ce au apărut în decursul timpului între USH și MEN pe seama valabilității inițierii și desfășurării formelor de învățământ Ia distanță nu pot fi generatoare de consecințe în planul respectării unor drepturi câștigate de reclamante, atât timp cât la data înmatriculării, pe perioada studiilor și la data susținerii examenului de licență, conform Ordinului de Ministru nr. 3404/07.03.2006, U. S. Haret putea înființa departamente de învățământ la distanță pentru domeniile în care era autorizată să funcționeze cu departamente de învățământ la zi.
Încălcarea Legii nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Poziția de refuz a MEN este contrară conduitei abordată până în anul 2009, când absolvenții aceleiași speciali zări ca și reclamantele, la fel de "neacreditate", au beneficiat de formularelor tipizate prin care li s-a recunoscut calitatea de licențiați. Specializarea urmată de reclamante a fost confirmată de către MEN prin emiterea formularelor tipizate, cu sigla acestuia, până în anul 2009, dată de Ia care s-a refuzat pentru prima dată eliberarea acestora. A apreciat că datorită acestui refuz, reclamanților cât și celorlalți absolvenți din promoția anului 2009 li s-a creat o situație discriminatorie, față de absolvenții acelorași specializării, din anii anteriori, în condiții similare.
A invocat și practică judiciară în sensul celor susținute.
În drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041 Cod procedură civilă (1865), Legii nr. 84/1995, Legii nr. 480/2006, Legii nr. 288/2004, Legi nr. 554/2004, Legii nr. 443/2002, H.G. nr. 1011/2011, H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 1418/2006, H.G. nr. 1609/2004, Ordinul MEC nr. 3404/2006, C.E.D.O.
Intimata USH a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul în care va fi admis recursul să fie admisă și cererea acesteia de chemare în garanție a MEN.
Intimatul MEN nu a formulat întâmpinare.
Analizand recursul reclamantei ,Curtea ,cu opinie majoritara ,apreciaza ca acesta este intemeiat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea de către . formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-chemat in garantie MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentilor-reclamanti de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acesteia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două autoritati intimate, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările deja acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
Prin urmare, se recunoaște de către MECTS că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specialitatea absolvită de reclamant, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență.
Curtea subliniază că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare cu cea de față, s-a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență, iar MECTS are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012).
În același sens, ÎCCJ-SCAF a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii instanțelor judecătorești ierarhic inferioare,facand trimitere la argumentele prezentate in deciziile civile nr.690/2012,nr.953/2012,nr.1638/2012,nr.3302/2012.
Astfel ,potrivit considerentelor deciziei civile nr.690/09.02.2012 ,Inalta Curtea de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:
,,Conform adeverinței nr._ din 20 septembrie 2010, intimata-reclamantă a absolvit Facultatea de D. și Administrație Publică din București a Universității S.H. și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009. Acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 54/2004.
În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța de fond a reținut judicios că U. avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007. Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatei-reclamante.
Instanța de control judiciar constată, de aceea, că obligația impusă Ministerului, de a aproba tipărirea formularelor, este legală și temeinică, dar soluția va fi reformată în privința celorlalte măsuri stabilite prin dispozitivul sentinței în sarcina recurentului-pârât.”
In acest context, argumentele prezentate de ICCJ in deciziile anterior mentionate sunt insusite de aceasta instanta de recurs, soluția de admitere a recursului reclamantei impunandu-se în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza B. c. României),.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea, apreciază că refuzul intimatilor de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, respectiv de a elibera reclamantilor diploma de licență si suplimentul la diploma este unul nejustificat, iar solutia instantei de fond a fost data cu incalcarea legii,fiind incident motivul de recurs prevazut de art.488 pct.8 C.proc.civ.
Asa fiind ,Curtea ,in temeiul art.496 C.proc.civ ,va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantilor in sensul obligarii pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă si a paratului MEN să aprobe tiparirea formularelor tipizate ale diplomei de licență si suplimentului de licenta ,pentru reclamanti.
Solutia de respingere a cererii de chemare in garantie a MEN formulata de parata USH se impune a fi mentinuta, cat timp cererea reclamantilor formulata in contradictoriu cu paratul MEN a fost admisa si s-a dispus obligarea acestuia să aprobe tiparirea formularelor tipizate ale diplomei de licență si suplimentului de licenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE DE VOTURI
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți S. (B.) E. (CNP_) și V. A. C. (CNP_), ambii cu domiciliul ales la SCA T. și Asociații, sector 5, București, ., împotriva Sentinței civile nr. 7495/14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET, cu sediul în sectorul 3, București, .. 1-3 și intimatul-pârât/chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în sectorul 1, București, .. 28-30, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”. .
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea și, în consecință:
Obligă pârâta U. S. HARET să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul de licență.
Obligă pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomei de licență și suplimentului de licență, pentru reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2015.
JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./Tehnored./B.L.P./5 ex.
Jud. fond C. I. M.
Cu OPINIA SEPARATĂ a jud. M. N., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
PREȘEDINTE |
M. N. |
GREFIER |
F. E. B. |
OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOAREI M. N.
Nu împărtășesc opinia celorlalți membri ai completului în privința soluționării prezentului recurs, opinând pentru respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:
1. Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamanților, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
3. La data înscrierii reclamanților în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializărilor urmate de recurente, nu și pentru formele de învățământ urmate de acestea, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Textul de lege invocat de recurentă, art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005, nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
5. Argumentele recurentei privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată de instanță la punctul 1 de mai sus.
6. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamanți este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamanții recurenți aveau posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
7. În ceea ce privește faptul că reclamanții recurenți dețin adeverință ce atestă promovarea examenului de licență, act ce nu a fost anulat sau desființat, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamanților recurenți la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
JUDECĂTOR
M. N.
GREFIER
F. E. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3466/2015.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3113/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
