Obligaţia de a face. Decizia nr. 2167/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2167/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 31120/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2167
Ședința publică de la 20.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – Z. G. L.
JUDECĂTOR - P. C. F.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4417/12.06.2014 și încheierii de ședință din data de 13.02.2014 pronunțate de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. U. NAKALIYAT ITH IHRVE TIC LTD STI, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 6.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.04.2015, soluționând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de recurs constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal la data de 20.09.2013 reclamanta D. U. Nakliyat Ith Ihr Ve Tic Ltd Sti (denumită în continuare D.), persoană juridică înființată și funcționând conform legislației din T.cia, reprezentată pentru scopul rambursării de TVA în România conform prevederilor art. 147 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale punctului 50 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum și în scopul reprezentării în fața instanțelor de judecată, de către S.C. DKV Euro Service România S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B. și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice S. 1, anularea deciziei nr. 74/18.03.2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B. în soluționarea contestației administrative formulate de D., anularea deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr._/23.12.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice S. 1, obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice S. 1 la rambursarea contravalorii TVA în sumă de 618.511 RON, așa cum rezultă din facturile eferente cererii de rambursare, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.4417/12.06.2014 Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 74/18.03.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice B. și decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/23.12.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1.
A obligat pârâtele Administrația S. 1 a Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 618.511 lei solicitată prin cererea înregistrată cu nr._/30.09.2011.
A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 66.172,40 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs recurentele-pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin care au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.
Prin recursul formulat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. s-a arătat, în esență, că în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct 5 coroborat cu dispozițiile art. 6 CEDO a se avea în vedere că au fost încălcate garanțiile procesuale și dreptul la apărare, având în vedere că expertiza a fost încuviințată și efectuată la cererea părții adverse.
Expertiza săvârșită în condițiile în care una dintre părți nu a fost citată este lovită de nulitate, vătămarea procesuală a părții care nu și-a putut prezenta punctul de vedere cu ocazia măsurătorilor efectuate de expert, fiind evidentă,
Motivul de casare prev de ar., 488 alin 1 pct 8 Cod procedură civilă arată că sentința atacată este nelegală, instanța fondului neținând cont de faptul că deși contestatorul intimat recunoaște necesitatea existenței documentelor justificative, acesta a învederat în acțiune că „aceste documente nu au fost solicitate de autoritățile fiscale în mod direct de la DKV Germania, reprezentantul fiscal desemnat pentru scopuri de TVA nu era în măsură să pună la dispoziție organelor de inspecție fiscală documente justificative.”
În consecință, sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind rodul unei greșite interpretări și aplicări a normelor comunitare, sens în care se impune admiterea recursului, casarea în integralitate a sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și evident cu respectarea tuturor drepturilor procesuale.
Referitor la cheltuieli solicită a fi respinse motivat de faptul că instituția recurentă nu se află în culpă procesuală, întrucât a soluționat doar o contestație trimisă de Direcția G. a Marilor Contribuabili în baza unor răspunsuri și acte administrative premergătoare care nu îi aparțin.
Prin recursul formulat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat a se avea în vedere că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material-art. 488 alin 8 Cod procedură civilă.
În ce privește anularea deciziei de rambursare a TVA_/23.12.2011 emisă de AFP 1 arată că în urma reanalizării documentației existente la cererea de rambursare depusă de reclamantă s-a stabilit că societatea poate beneficia de rambursarea TVA în suma menționată. În susținere a fost depusă adresa_/25.09.2013 a AFP 1.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, consideră că instanța de fond a admis în mod netemeinic obligarea AFP 1 și DGTFPB la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 66.172,40 lei, având în vedere că nu s-a reținut că ar exista vreo culpă procesuală care să justifice acordarea acestor cheltuieli de judecată.
Concluzionând, solicită a se avea în vedere că legiuitorul a reglementat anumite criterii pe care judecătorul este îndreptățit să le aibă în vedere atunci când este investit cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.
În cauză intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri și obligarea recurentelor în temeiul art.453 Noul Cod de Procedură Civilă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a respins recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs referitor la efectuarea expertizei în condițiile in care una din părți nu a fost citată, conform art. 335 alin. 1 NCPC, nulitatea relativă a raportului de expertiză putea fi invocată doar de către partea interesată, la primul termen de judecată după depunerea raportului de expertiză.
Raportul de expertiză a fost depus la 03.04.2014, iar la următorul termen din 10.04.2014 reprezentantul recurentei-intimate a solicitat acordarea unui termen pentru analizarea raportului de expertiză. La termenu din 08.05.2014 intimata nu a invocat nulitatea relativă, neputând invoca direct în recurs această sancțiune.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.
Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată:
a) pentru neregularitățile săvârșite până la începerea judecății, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
b) pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond.
Partea interesată poate renunța, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca.
Referitor la motivul de recurs ce arată că instanța nu și-a întemeiat soluția exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, s-a constatat că instanța de fond și-a motivat soluția prin analizarea probelor în ansamblul lor, inclusiv a filelor 9-11 și a Anexei 4 din expertiză ce atestă faptul că plățile s-au făcut pe bază de facturi (de la paragraful „se poate concluziona că există o legătură certă între sumele evidențiate în facturile ce cuprind TVA solicitat la rambursare și sumele achitate conform extraselor de cont”).
Conform art. 489 NCPC, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică.
Cu privire la excepția nulității recursului declarat de AJFP B., Curtea a apreciat că motivele de recurs se încadrează în ipoteza vizată de art. 488 pct. 8 NCPC, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Curtea a constatat incidența Directivei a 13-a, în sensul că fiecare stat membru restituie oricărei persoane impozabile care nu este stabilită pe teritoriul Comunității, în condițiile prevăzute în continuare, orice taxă pe valoarea adăugată aplicată unor servicii care i-au fost prestate sau pentru bunuri mobiliare care i-au fost livrate pe teritoriul țării de către altă persoană impozabile sau care i-a fost percepută pentru importul de bunuri în statul respectiv, în măsura în care aceste bunuri sau servicii nu sunt folosite în scopul tranzacțiilor menționate în articolul 17 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 77/388/CEE sau pentru prestarea serviciilor menționate în articolul 1 alineatul (1) litera (b) din prezenta directivă. Restituirile menționate în articolul 2 alineatul (1) se acordă pe baza cererii persoanei impozabile.
Statele membre stabilesc procedura de depunere a cererilor, inclusiv termenele limită de depunere, perioada la care trebuie să se refere cererile, autoritatea competentă să le primească și valorile minime care pot fi solicitate în cerere. Statele membre stabilesc de asemenea sistemul de efectuare a restituirilor, inclusiv termenul limită. Ele impun solicitantului obligațiile ce îi revin, astfel încât statele membre să poată stabili dacă cererea este justificată și să poată preveni fraudele, în special obligația de a furniza dovezi că solicitantul desfășoară o activitate economică în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 77/388/CEE. Solicitantul trebuie să certifice, printr-o declarație scrisă, că în perioada dată nu a efectuat nici o tranzacție care nu îndeplinește condițiile prevăzute în articolul 1 punctul 1 din prezenta directivă.
Astfel, art. 147/2 din Codul fiscal a fost corect aplicat, după implementarea Directivei a-13-a: persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, poate solicita rambursarea taxei aferente importurilor și achizițiilor de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile țării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea același drept de rambursare în ceea ce privește TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în țara respectivă.
Văzând concluziile raportului de expertiză contabilă (file 9, 10, 11 și Anexa 4), fila 101 dosar de recurs (cheltuieli de judecată), în temeiul art. 496 NCPC, Curtea va respinge excepția nulității recursului și recursurile declarate ca nefondate, obligând recurentele să plătească intimatei suma de 27.356,41 lei cheltuieli de judecată în recurs, în solidar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului declarat de DGFP G. prin AJFP B., ca nefondată.
Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în mun. B., ., jud. B. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 4417/12.06.2014 și încheierii de ședință din data de 13.02.2014 pronunțate de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. U. NAKALIYAT ITH IHRVE TIC LTD STI, la S.P.R.L. MENZER & BACHMANN-NOERR din București, ., nr. 28C, S. 1, ca nefondate.
Obligă recurentele să plătească intimatei suma de 27.356,41 lei cheltuieli de judecată în recurs, în solidar.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Z. G. L. P. C. F. I. M. C.
GREFIER
M. I.
Red. MCI/6 ex.
Jud. fond Donțete D. – Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 1499/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2005/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
