Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3195/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3195/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 11441/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3195
Ședința publică din data de 4 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte - C.-M. C.
Judecător - G. A. F.
Judecător – O. D. P.
Grefier - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă V. (B.) G. și recurenta pârâtă Universitatea S. Haret împotriva sentinței civile nr. 7351/11.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale, cererea de chemare în judecată având drept obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă. Dispune rectificarea citativului, cu modificările care se impun și în sistemul Ecris, în sensul că Universitatea S. Haret are calitate de recurentă pârâtă (partea formulând în cauză recurs provocat) și reține recursurile spre deliberare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7351/11.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a C. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta V. (B.) G. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S. Haret București.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta V. (B.) G., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._, la data de 15.01.2015.
În motivare, a arătat că este îndreptățită la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma dat fiind faptul că este absolventă de studii universitare a Universității S. Haret București și a promovat examenele de licență in sesiunea iulie 2009. Urmare a acestui fapt, pârâta a emis adeverințele corespunzătoare, a căror valabilitate de cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, a expirat, iar pârâta nu a eliberat diplomele de licență. A mai menționat că formele de învățământ urmate au fost acreditate, că și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau, astfel încât pârâta Universitatea S. Haret are obligația să-i elibereze diplomele de licență iar pârâtul M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația de a-i recunoaște titlul de licențiat. În măsura în care ar fi existat anumite neclarități în desfășurarea programelor de studii de licență parcurse în perioada 2004-2009 la Universitatea S. Haret, pârâtul MECTS avea responsabilitatea de lua măsuri anterior începerii școlarizării, lucru ce nu s-a întâmplat.
În drept, au fost invocate: Constituția României, Legea nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 554/2004, Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3404/07.03.2006, Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3404/07.03.2006.
Intimata Universitatea „S. Haret" București a formulat întâmpinare și cerere de recurs provocat, solicitând admiterea recursului și a recursului provocat, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în garanție a MEN (fost MECTS).
A precizat că nu poate fi admis recursul fără a fi admisă și cererea de chemare în garanție.
A arătat că Universitatea S. Haret a fost înființata prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ (art. 1), iar facultatea urmată de reclamanți, a fost acreditata incă din anul 2002 prin insasi Legea de înființare a Universității S. Haret, nr. 443/2002.
Universitatea S. Haret, avea dreptul ca in anul 2006 sa organizeze formele de invatamant seral FR si ID, atâta timp cat nici prin Ordonanța 75/2005 nici prin alt act normativ nu s-a instituit obligația autorizării/acreditării formelor de invatamant.
A mai arătat că se impune admiterea cererii si in considerarea respectării principiului coerentei si unității jurisprudenței, consacrat ca atare in practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că, în raport de succesiunea în timp a HG-urilor de acreditare/autorizare provizorie facultății pe care reclamanta susține că a absolvit-o și pentru care a depus la instanța de fond adeverință, parata Universitatea S. Haret nu avea dreptul de a organiza licența, întrucât Facultatea de Geografie și Geografia Turismului nu a fost nici acreditata, nici autorizata provizoriu in acest sens, prin urmare, nu putea elibera diploma de licență solicitata de reclamantă si nici nu putea solicita ministerului de resort avizarea tipăririi formularelor aferente.
Astfel, prin HG nr. 1609/2004, Anexa 2 a fost autorizată Facultatea de Geografie din București, forma de învățământ ZI, prin HG nr.916/2005 Anexa 1 lit. B se menține autorizarea aceleiași facultăți, în HG nr.676/2007 Anexa 3 pct. 6 de asemenea este menționată Facultatea de Geografie, iar în HG nr. 635/2008 este menționată Facultatea de Geografie.
Reclamanta a susținut că întrucât a absolvit cursurile organizate de Facultatea de Geografie și Geografia Turismului a Universității S. Haret și a susținut și promovat examenul de licență, potrivit adeverinței depuse la dosarul cauzei, având în vedere principiul disponibilității, instanța trebuia să țină seama de teoria validității aparenței în drept, existând un act juridic care se bucură de prezumția de valabilitate, nefiind contestat și fiind încheiat cu bună-credință.
Instanța de contencios administrativ este învestită cu efectuarea unui control de legalitate asupra unui act administrativ asimilat, respectiv, refuzul apreciat ca fiind nejustificat al pârâtei USH de eliberare a diplomei de licență, respectiv a suplimentului la diploma de licență, or, din acest punct de vedere, în raport de dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, reclamantul trebuie să dovedească un drept sau interes legitim vătămat, respectiv excesul de putere al autorității de a le recunoaște.
Or, în raporturile de drept administrativ nu poate fi vătămată aparența dreptului, ci chiar dreptul însuși, astfel încât instanța de contencios administrativ trebuie să procedeze la verificarea existenței dreptului vătămat, în condițiile în care acesta este recunoscut de lege. Același principiu funcționează în și ceea ce privește invocarea bunei-credințe a reclamantei și eroarea comună, valabile în raporturile de drept privat.
În raporturile de drept administrativ, actul administrativ individual este emis în executarea în concret a legii, în regim de putere publică, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice de drept administrativ, astfel încât în raporturile de drept administrativ eroarea comună nu poate creea drept.
În prezenta cauză, din adeverința de licențiat depusă de reclamantă la dosar, respectiv adeverința nr. 3983/10.07.2009, rezultă că aceasta a absolvit cursurile Facultății de Geografie și Geografia Tursimului. Or, din succesiunea HG-urilor arătate mai sus nu rezultă existența Facultății de Geografie și Geografia Tursimului, ci doar a Facultății de Geografie în cadrul Universității S. Haret, astfel încât nu se poate reține un refuz nejustificat al autorităților de a emite diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
Mai reține Curtea că situația din prezenta cauză este diferită, față de împrejurarea consacrată în jurisprudență în care entitatea de învățământ acreditată sau autorizată provizoriu exista, potrivit HG-urilor de recunoaștere, însă în discuție era doar forma de învățământ urmat. În cauza de față nu s-a făcut dovada că în cadrul Universității „S. Haret” exista Facultatea de Geografie și Geografia Tursimului.
Recurenta a mai susținut că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art.8 din Legea nr.443/2002 și nici după emiterea HG nr.676/2007 și HG nr.635/2008, precum și după . OUG nr.75/2005, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art.6 din Legea nr.443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.
Acest lucru este real și într-adevăr poate fi imputat autorității de reglementare și control, însă, cu toate acestea nu se poate obliga unitatea de învățământ superior să emită o diplomă de licență pentru studii care, potrivit dispozițiilor legale nu au figurat în cadrul facultății respective.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 496, art. 498 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă, ca nefondat și pe cale de consecință, va respinge si recursul provocat formulat de pârâta UNIVERSITATEA S. HARET BUCUREȘTI, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenta reclamantă V. (B.) G. și recurenta pârâtă Universitatea S. Haret împotriva sentinței civile nr. 7351/11.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. A. F. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. /tehnoredactat O.D.P./09.09.2015
Tehnored. E.S.M./ 5 ex.
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Judecător de fond: C. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3997/2015. Curtea de Apel... | Alte cereri. Încheierea nr. 21/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
