Pretentii. Decizia nr. 2005/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2005/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 9722/3/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2005
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 6.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurenta-reclamantă O. S., în contradictoriu cu recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 6354/9.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții – obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat A. M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 25 dosar fond, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. 2 și art. 10 din Legea nr. 164/2014.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită instanței de judecată admiterea cererii astfel cum a fost formulată și să se observe faptul că excepția de neconstituționalitate are foarte mare legătură cu acest dosar, Legea nr. 164/2014, art. 3 alin. 2 referindu-se și la cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 290/2003 și, prin urmare, solicită admiterea cererii și suspendarea prezentei cauze. Depune la dosar un extras de pe site-ul Tribunalului București privind situația dosarului nr._/3/2014, cu titlu de practică judiciară.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererilor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului și să se observe că, art. 18 din HG nr. 1120/2006 dă dreptul de a solicita să se dispună plata plății prin împuternicita O. S., aceasta având dreptul de a formula cererea cu privire la întreaga sumă.
În ceea ce privește recursul ANRP, solicită respingerea acestuia, avându-se în vedere că se referă la OUG nr. 10/2014 care deja nu mai este în vigoare și, prin urmare, dacă recurenta-pârâtă era de bună credință, aceasta trebuia deja să facă plata.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra fondului cererilor de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6354/9.10.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte cererea precizată, formulată de reclamanta O. S., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei cuvenite, astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 9/14.11.2013 a Comisiei Județene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, sumă ce se va actualiza conform 10 alin. 2 Legea 290/2003 rap. la art. 18 alin. 6 HG 1120/2006, la expirarea termenului prevăzut de art. 2 din OUG nr. 10/2014 și a respins în rest cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta O. S., cât și pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
În motivarea recursului formulat de recurenta-reclamantă O. S., s-a solicitat modificarea sentinței civile atacate in sensul obligării paratei sa se conformeze dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ, in sensul de a dispune plata despăgubirilor cuvenite in temeiul Legii nr. 290/2003 si a hotărârii nr. 9 din data de 14.11.2013 emisa de către Comisia Județeană Suceava la expirarea termenului prevăzut de art. 2 din OUG nr. 10/2014 si pentru O. Ș.; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că, în ceea ce privește analizarea cererii doar din punctul de vedere al reclamantei O. S. aceasta este total nefondata si nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Conform prevederilor art. 18 din HG 1120/2006 precum si procurii depuse la dosarul cauzei, doamna O. S. avea dreptul de a solicita sa se dispună plata plații fiind împuternicită prin procura.
In ceea ce privește onorariul de avocat, acesta a fost dovedit si perceput desigur înainte de cererea de chemare in judecata.
Conform prevederilor art. 453, partea care pierde procesul va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, astfel ca instanța in mod greșit a respins cererea noastră întrucât onorariul este perceput înainte de depunerea cererii.
Prin urmare, a solicitat recurenta-reclamantă admiterea recursului și modificarea în consecință a hotărârii primei instanțe.
În motivarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, s-a solicitat, în temeiul art. 488 pct. 8 din Noul Cod de proc.civ., admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 6354/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul București și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamanta O. S. ca prematur formulată.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că, în temeiul art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, Sentința civilă nr. 6354/2014, este netemeinică și nelegală.
A arătat recurenta-pârâtă că, în data de 14.11.2013 Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele O. S. și O. Ș., Hotărârea nr. 9. Reclamanta O. S. este moștenitoarea defunctului Slusariec M., alături de O. Ș..
Prin Hotărârea nr. 9/2013 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 116.146 lei, compensații bănești pentru bunurile pe care le-au deținut autorul Slusariec M. abandonate și sechestrate, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția prematurității cererii invocată de A.N.R.P. în baza Ordonanței de Urgență nr. 10/2014.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, „se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 9/14.11.2013 emisă de către Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților este necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006, O.G. nr. 10/2014 modificată și aprobată prin Legea nr. 112/2014.
În procedura scrisă prealabilă judecății, la data de 22.12.2014, recurenta-pârâtă A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a depus întâmpinare, solicitând, în temeiul art. 483 și urm. Cod de proc. Civ, respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă O. S. împotriva Sentinței civile nr. 6354/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul București ca neîntemeiat.
La data de 14.01.2015, recurenta-reclamantă a depus cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. 2 cu privire la faptul ca legea se aplica si cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești și a articolului 10 cu privire la plata eșalonată a despăgubirilor pe o perioada de 5 ani din Legea nr. 164 din 11 decembrie 2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, solicitând suspendarea judecării prezentei cauze și sesizarea prin încheiere motivată Curtea Constituțională în vederea judecării excepției ridicate.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile Art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru sesizarea prin încheiere a Curții Constituționale.
Astfel, excepția de neconstituționalitate invocată vizează prevederile unei Legi, condiție prevăzută de Art. 29, alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată.
De prevederile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată de către Curtea Constituțională, respectiv art. 3 alin. 2 si art. 10 din Legea nr. 164/2014, depinde în mod hotărâtor judecarea pe fond a cauzei aflate pe rolul Tribunalului București, deoarece constatarea neconstituționalității acestei prevederi legale ar conduce în mod automat la respingerea pe fond a cererii de chemare in judecata ca fiind neîntemeiată, condiție prevăzută de art. 29, alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată.
A mai menționat recurenta-reclamantă că, excepția a fost invocată de către una dintre părți, respectiv de către reclamanta, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29, alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prevederile legale menționate mai sus nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, condiție prevăzută de Art. 29, alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Având în vedere faptul că excepția este admisibilă, nefiind contrară prevederilor Art. 29, alin. 1, 2 sau 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța urmează, în conformitate cu prevederile 413, alin. 2 din Codul de procedura civila, republicată să suspende judecata prezentei cauze și să sesizeze Curtea Constituțională printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților și opinia instanței asupra excepției.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată și modificată.
Atașat acestei cereri, recurenta-reclamantă a depus și un punct de vedere cu privire la susținerea pe fond a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 2 si art. 10 din Legea nr. 164/2014 raportate la prevederile art. 15 alin.1 si art. 44 din Constituția României
In fapt, s-a arătat că reclamanta O. S. a solicitat instanței de judecata obligarea paratei la plata despăgubirilor conform Legii nr. 290/2003 si 9/1998.
La data de 19 decembrie 2014 a intrat in vigoare Legea nr. 164 care se aplica conform prevederilor art. 3 si cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect acordarea de despăgubiri in baza Legii nr. 9/1998 si 290/2003, dispoziție total neconstituțională.
Prin urmare a fost stabilit in articolul 10 si faptul ca plata despăgubirilor se va efectua in termen de 5 ani.
Or, în conformitate cu prevederile Art. 15 alin. 2 din Constituția României: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."
Cum textul constituțional anterior citat prevede un principiu civil cu privire la neretroactivitatea legii civile, apare ca fiind neconstituțională prevederea Legii nr. 164/2014 prin care se stipulează faptul ca legea s-ar aplica si cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecata.
Mai mult decât atât, referitor la prevederile art. 3 alin. 2. chiar practica judiciara a Curții Constituționale este in sensul ca legea civila nu retroactivează.
A solicitat recurenta-reclamantă să se țină cont si de decizia CCR 88/2014 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 prin care se stipula faptul ca: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."
In ceea ce privește art. 10 cu privire la plata eșalonată a despăgubirilor in termen de 5 ani, Legea 164/2014 este de fapt o transpunere la Legii nr. 10/2013, legea care a fost deja declarata neconstituțională prin încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 44.
Față de considerentele expuse, apreciază recurenta-reclamantă că dispozițiile Art. 3 alin 2 si art. 10 din Legea 164/2014 aduc atingere principiului neretroactivității legii civile precum si dreptului de proprietate, ca drepturi garantate și ocrotite de Constituție, solicitând pentru aceste considerente Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea textelor legale arătate mai sus.
În drept, recurenta-reclamantă și-a întemeiat prezentele note pe prevederile Art. 15 alin. 2, art. 44 din Constituția României.
La data de 2.02.2015, recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a depus note de ședință cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 2 și a art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, arătând că apreciază excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 2 și a art. 10 din Legea nr. 164/2014 ca fiind neîntemeiată.
Analizand exceptia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 2 și a art. 10 din Legea nr. 164/2014 sub aspectul admisibilitatii, Curtea constata ca, in cauza, sunt intrunite conditiile de sesizare a Curtii Constitutionale pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocate, conform prevederilor art. 29 alin. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, exceptia a fost invocata de una dintre parti, respectiv de către recurenta-reclamantă, textele de lege criticate au legatura cu solutionarea cererii deduse judecatii, actul normativ in care sunt cuprinse aceste texte legal este in vigoare, iar Curtea Constitutionala nu a constatat anterior neconstitutionalitatea normelor in discutie.
In ceea ce priveste temeinicia exceptiei, opinia Curții este în sensul că prevederile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 164/2014, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare”, pot fi considerate ca neconstituționale, din perspectiva art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece, în absența unei distincții în privința normelor de drept material și procedural la care fac referire, ele pot determina eventuala prematuritate a acțiunilor în justiție (excepție invocată deja de pârâtă în cauză), în baza unei prevederi legale care nu se afla în vigoare la momentul sesizării instanței.
În acelasi sens, prin analogie, poate fi reținut rationamentul dezvoltat in cuprinsul paragrafelor 42 și următoarele din Decizia Curții Constituționale nr. 88/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
În ceea ce privește prevederile art. 10 citit împreună cu art. 3 alin. 2 din Legea 164/2014, instanța apreciază că eventuala compatibilitate a acestora cu dreptul de proprietate al reclamantului, respectiv cu garanțiile constituționale ale art. 44 se impune a fi analizată de la caz la caz, în funcție de justificarea oferită de debitor dar și situația concretă a creditorului, neputându-se concluziona, de plano, în sensul neconstituționalității acestora.
În acelasi sens, prin analogie, pot fi reținute rationamentele dezvoltate in considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 31/2015, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 528/2014 și ale deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului in cauza D. și alții c. României, paragraf 51.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 29 alin. 4 si 5 din Legea nr. 47/1992, Curtea va admite cererea reclamantei si va sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicata de aceasta.
Cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate este nefondată,urmând a fi respinsă ca atare având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 413 alin. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât textul de lege menționat anterior face referire la existența unei legături de dependență juridică cu soluționarea dreptului care face obiectul altui litigiu, iar nu la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.
Pe altă parte, de lege lata, soluționarea excepției de neconstituționalitate nu mai are ca efect suspendarea de drept a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legale, iar această din urmă sintagmă nu poate fi asimilată cu soluționarea dreptului care face obiectul altui litigiu de care depinde soluționarea litigiului pendinte.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă O. S., prima critică a vizat modificarea sentinței civile atacate in sensul de a se dispune plata despăgubirilor si pentru O. Ș..
A susținut recurenta că, conform prevederilor art. 18 din HG 1120/2006 precum si procurii depuse la dosarul cauzei, doamna O. S. avea dreptul de a solicita sa se dispună efectuarea plații fiind împuternicită prin procura.
Curtea reține că în conformitate cu disp.art.9 alin.2 NCPC: Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Or, din cererea de chemare în judecată nu rezultă că aceasta ar fi fost formulată și de O. Ș., astfel că nu are relevanță existența unei procuri care îi dădea recurentei dreptul de reprezentare a acestuia. Prin urmare, având în vedere limitele învestirii instanței, Curtea constată că este nefondat acest motiv de recurs.
In ceea ce privește onorariul de avocat, Curtea are în vedere prevederile art. 453 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Or, având în vedere admiterea în parte a acțiunii de către instanța de fond, coroborat cu admiterea recursului formulat de ANRP, astfel cum se va arăta în continuare, critica recurentei este nefondată.
Pentru aceste motive în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă O. S., ca nefondat.
În ce privește recursul formulat de ANRP, motivul de recurs este în parte fondat, justificând o soluție de admitere a recursului ANRP și de casare în parte a sentinței civile.
Astfel, acțiunea introductivă de instanță a fost promovată la data de 20.03.2014.
Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor OUG nr. 10/2014. În privința exigibilității creanței, Curtea constată, așa cum de altfel a reținut și judecătorul fondului, că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 112/2004 în conformitate cu care: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.”
Curtea reține că existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) al Legii contenciosului administrativ a fost corect determinată de prima instanță, conform considerentelor respectivei hotărâri. Însă, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 10/2014 doar temporizează obligația de plată, acest aspect ținând de procedura propriu-zisă de plata a despăgubirii.
Cu toate acestea, în măsura în care litigiul nu este soluționat în mod definitiv la data intervenirii unui eveniment legislativ nou, care vizează și situația de speță, Curtea nu poate să nu constate incidența efectivă a noii legi, cu consecințe directe asupra soluției de pronunțat.
Instanța constată ca fiind producătoare de efecte juridice prin sine și Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Incidența acestui act normativ este reținută în speță de instanță în temeiul art. 1 alin. 1, în conformitate cu care:
„Stabilirea și plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi”.
De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin.1 din același act normativ:
„ Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, Curtea va avea în vedere acest act normativ, inclusiv dispozițiile art. 4- 11, referitoare la stabilirea și plata despăgubirilor.
Legea nr. 164/2014 se referă expres la situația recurentei reclamante, neexistând nici un considerent pentru care nu ar trebui avută în vedere la soluționarea recursului promovat de acesta, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost declarată fie și în parte neconstituțională.
În consecință, apreciind ca fiind incident cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., Curtea va admite recursul promovat de recurenta pârâtă și va casa în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei despăgubirile cuvenite. Având în vedere incidența Legii nr. 164/2014, astfel cum s-a învederat în considerentele ce preced, aceasta se va face în condițiile și în termenele prevăzute de această lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea recurentei-reclamante de suspendare a judecății.
Sesizează Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 (2) și art. 10 din Legea nr. 164/2014 față de dispozițiile art. 15 (1) și art. 44 din Constituție.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă O. S., cu domiciliul ales la C.. Av. M. A. M., în București, sector 6, . nr. 48, ., în contradictoriu cu recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202, împotriva sentinței civile nr. 6354/9.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Casează în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubirile cuvenite, actualizată, în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 164/2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red. I.F./Tehnodact. D.G.D./4 ex.
Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2167/2015. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3118/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
