Pretentii. Decizia nr. 1876/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1876/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 34209/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1876
Ședința publică din data de 30.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.6705/21.10.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială pe care o depune în ședință publică, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței pe care o depune în ședință publică.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr.6705/21.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 6 a Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare.
A fost admisă cererea formulată de reclamantul D. S., domiciliat în București, Sector 4, ., în contradictoriu cu chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în Sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A și pârâții ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, Sector 2, .. 13, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în Sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A.
Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 8303 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală fiscală de la data încasării până la plata efectivă.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare 1800 lei, din care 300 lei - reprezentând taxă judiciară de timbru și 1500 lei reprezentând onorariu avocat.
A fost admisă cererea de chemare în garanție.
A fost obligată chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta ADMINISTRATIA S. 6 a Finanțelor Publice a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, prin reprezentanții săi legali si in termen conform art.488 ind.1 si art.488 pct.8 din Cod de procedura civila, art.20 din Legea nr.554/2004, a formulat recurs pentru următoarele motive:
1. "Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 488 pct.8 C.pr.civ.
2. Fiind indreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzute de art.488 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 4881 C pr. civ.
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 6 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitate de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget in calitate de titular, este Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului. În cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 se arata inca o dată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu". Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv:
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria S. 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu, un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituție si intimatul-reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 8303 lei, instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamanta nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
O dată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizam următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată, alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene acestea se refera la "Interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene, ci se aplica tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto din România, este discriminatorie, argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, ar trebui sa se stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ). Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar.F. de cele menționate mai sus, obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție si cea speciala, prevăzuta de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atat, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României, "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internationale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si eventual, Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecinta. Avind in vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal, considera ca suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, ,,împotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului”. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ - fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, ataca in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare.
Corespondenta adresata instituției, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația in care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească, se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiterează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport, etc.). Totodata, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(l) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă”.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamanta nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamanta este legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Cu privire la obligarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice la plata dobânzii aferente sumei de 8303 lei reprezentând taxa de poluare, sentința este netemeinica si nelegala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicitam instanței respingerea lui, ca neintemeiat, avand in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, or in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Intimatul-reclamant nu invocă niciun motiv de nelegalitate a Deciziei de calcul a taxei de poluare, ci caracterul ilicit al dispozițiilor OUG nr. 50/2008, aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției.
Cu riscul de a se repeta, reiterează atât instanței cât și intimatului-reclamant că Administrația Finanțelor Publice Sector 6 s-a conformat unor dispoziții legale speciale în vigoare la acea dată, prin emiterea Deciziei de calcul al taxei de poluare pentru suma de 8225 lei. De asemenea, solicită să se dispună respingerea obligării AFP sector 6 la plata sumei reprezentând taxa judiciara si timbru judiciar.
Considera ca instanța nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art.45 din OUG nr.80/2013. Potrivit art.45 alin. (1) lit.f din din OUG nr.80/2013, „ sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, in următoarele cazuri: când contestația a fost admisă, iar hotărârea a rămasă irevocabilă".
Prin urmare, instanța de fond, pronunțând admiterea contestației trebuia să dispună restituirea taxei de timbru către contestatoare, iar nu obligarea AFP Sector 6 la plata acesteia.
În cazul in care AFP Sector 6 nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, plătind reclamantului taxa de timbru, acesta, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.6705/21.10.2014, ar beneficia la cerere, si de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Reclamantul poate solicita instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de instituția care a incasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 6 - organ al administrației publice locale (Primăria Sector 6), care este diferit de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, instituție fără personalitatea juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrarea Fiscala -Ministerul Finanțelor Publice.
F. de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a formulat si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In drept, s-a intemeiat pe art.488 pct.8 si art.4881 din Noul Cod de procedura civila, O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr,571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completările ulterioare, O.M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr.418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Constitutia României.
Intimatul a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, privind lipsa calității sale procesual pasive, este lipsit de temei. Curtea are în vedere faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organul fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
Referitor la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 al.1 pct. 8 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă,, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand achiziționat de intimatul reclamant, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază criticile ca neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Motivul de recurs privind pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, este, de asemenea, lipsit de temei.
Astfel, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este obligatorie și aplicabilă după data publicării sale, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale, cu sancțiunea incidenței altfel, a excepției de inadmisibilitate, sunt neîntemeiate.
De asemenea, întrucât cererea de restituire formulată de către intimata reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
În privința criticilor legate de dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv propus de recurentă (respectiv, că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus). De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere și faptul că art.8 și art.9 din OUG nr.50/2008 reglementează cazuri de restituire a taxei de poluare legal achitată, situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă încasată cu încălcarea dreptului comunitar, deci în mod nelegal.
Având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul atât în primă instanță, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 453 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatului. Nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei. Totodată, art. 453 Cod Procedură Civilă obligă instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată indiferent de caracterul irevocabil sau nu al hotărârii pe care o dă, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.
În altă ordine de idei, invocarea de către recurentă a art. 4881 din Noul Cod de procedură civilă nu are fundament în realitatea actului normativ, neexistând acest articol.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
Conform art. 453 Cod Procedură Civilă, va obliga recurentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, ., împotriva sentinței civile nr.6705/21.10.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S., cu domiciliul ales în sector 4, București, . și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, . nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 1000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
P. B. B.
Red: VH
Tehnored: VH
5 ex. / Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: A. M. P.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2044/2015.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2304/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
