Pretentii. Decizia nr. 1279/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1279/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 17533/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1279
Ședința publică din data de 02.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5585/18.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă L. G. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen.
Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 5585 din 18.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus: admite acțiunea formulată de reclamanta L. G. F. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel cum a fost completată; dispune obligarea pârâtei AFP Sector 2 la restituirea către reclamantă a sumei de_ lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluante și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective; obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat în anul 2012 un autovehicul second hand marca Volvo, an de fabricație 2002, ce fusese înmatriculat prima dată în 03.07.2002, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 21, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice sector 2 taxa pe emisiile poluante în cuantum de_ lei.
Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei AFP Sector 2 cu plângere prealabilă, la care pârâta a răspuns nefavorabil, fapt pe care reclamanta îl apreciază ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale.
Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul consideră că refuzul de restituire este nejustificat.
Cu titlu preliminar, având în vedere că raporturile juridice de drept material fiscal s-au născut la data perceperii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în discuție de către pârâtă, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele în vigoare la acest moment.
Taxa în discuție, denumită anterior „taxa pe poluare” a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 și O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data emiterii deciziei de calcul al taxei, respectiv la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu contestația.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele speței, dacă taxa instituită prin prevederile legale menționate contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a și alin. 2 din Legea nr. 4/2012 „ (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;.... (2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”.
Textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distincție, sub aspectul existenței obligației de plată a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele rulate.
Chiar așa fiind, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 9/202, începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
În același sens sunt și prevederile constituționale cuprinse la art. 11 și art. 148.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 31.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule rulate deja înmatriculate în România.
Prin urmare, legislația națională, în forma activă la data perceperii taxei în discuție, este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor rulate deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În acest sens, în jurisprudența referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: a) trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen); b) trebuie să existe o similitudine sau un “raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia); c) prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate cele trei criterii menționate mai sus.
Mai întai, există o discriminare între autoturismele rulate înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene (în speță, Germania) și care se înmatriculează în România (“produsele importate”) și autoturismele rulate deja înmatriculate în România (“produsele naționale”), numai primele fiind supuse taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un “raport de concurență” între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism rulat deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism rulat deja înmatriculat în România.
În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucat, din moment ce este datorată doar pentru “produsele importate”, iar nu și pentru “produsele naționale”, este evident faptul ca obiectivul O.U.G. nr. 1/2012 este diminuarea consumului “produselor importate”. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism rulat deja înmatriculat în România.
În concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
În acelasi sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piață națională.
Prin această hotărâre Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare naționala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie (i) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și (ii) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
De asemenea, în hotărîrea pronunțată în Cauza C-263/10 N.-Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești, Administrația Fondului pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și acceași uzură de pe piața națională.”.
Interpretarea dată de instanța europeana reglementărilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementări și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe și pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acordă autorităților administrative aceleași puteri și obligații pe care le acordă instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
În raport de considerentele mai sus expuse, tribunalul constată că suma echivalentă taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, contrară dreptului comunitar, a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc.
Așa fiind, văzând și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanță admite acțiunea și dispune obligarea pârâtei AFP Sector 2 la restituirea către reclamantă a sumei de_ lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluante și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective. Cum pârâta a căzut în pretenții, tribunalul o obliga la plata către reclamantă a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 22.10.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 07.11.2014, pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs partea recurentă – pârâtă a invocat disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
În motivare, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, a arătat partea recurentă că taxa litigioasă are temei legal, Legea nr. 9/2012 înlăturând discriminarea identificată în jurisprudența CJUE, iar aceasta a fost achitată în baza unor dispoziții legale în vigoare. În plus, ceea ce se restituie este doar diferența dintre taxa achitată potrivit OUG nr. 50/2008 și taxa plătită în cond. Legii nr. 9/2012.
Referitor la dobândă, s-a susținut că acordarea acesteia s-a făcut de prima instanță fără a fi fost întrunite cerințele prevăzute de lege.
Cu privire la culpa procesuală și, pe cale de consecință, acordarea cheltuielilor de judecată, partea recurentă a contestat legalitatea soluției pronunțate de prima instanță, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
In drept, s-au invocat disp. art. 488 pct. 8 NCPC; a fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 229 din OG nr. 92/2003.
II.2 Fiindu-i comunicată cererea de recurs, partea intimată a formulat întâmpinare la data de 11.12.2014, prin care a solicitat respingerea căii de atac.
In motivare a arătat partea intimată că la data de 08.01.2013 a solicitat AFP Sector 2 București emiterea unei decizii de calcul privind taxa de înmatriculare a autovehiculului marca VOLVO, tip R/RS79/S60, categoria M1 - norme de poluare E3, . YV1RS_, an fabricație 2002, . de identitate J_, înmatriculat cu nr._ . Având in vedere imposibilitatea înmatriculării in România a unui autovehicul fara plata, in prealabil, a taxei de poluare instituita prin Legea nr. 9/2012, si in considerarea acestei decizii a achitat suma in cuantum de 17.150,00 lei, fapt consemnat prin chitanța nr._ . din data de 27.02.2013.
In temeiul art. 117 alin.1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu prevederile Legii nr. 9/2012, a formulat cererea de restituire a sumei în cuantum de 17.150,00 lei reprezentând taxa de poluare achitata pentru înmatricularea autovehiculului marca VOLVO, tip R/RS79/S60, categoria M1 - norme de poluare E3, . YV1RS_, an fabricație 2002, . de identitate J_, înmatriculat cu nr._ .
Având in vedere refuzul AFP de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa de poluare, a introdus cererea de chemare in judecata la Tribunalul București împotriva recurentei-parate, acțiunea admisă prin sentința civila din data de 18.09.2014 pronunțata în dosarul nr._ /C./2013.
A apreciat partea intimată că recursul este lipsit de fundament juridic și faptic.
În cauză este vorba de o taxa aplicata asupra unui autovehicul vechi, deja înmatriculat . UE, respectiv Germania, inca din anul 2002. Fiind vorba de un autoturism vechi și nu de un autoturism nou, prevederile legale comunitare sunt pe deplin aplicabile in cauza.
Taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010. OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamanta s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
In aceste condiții este necesar a se stabili daca Legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare. Potrivit acestui act normativ, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national.
Rezultă, așadar, ca taxa pentru emisiile poluante este datorata pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România.
Scopul general al art. 110 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne. In temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 rezulta ca taxa se percepe daca autoturismul este inmatriculat prima data in România. In consecința, Legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru.
Dupa cum rezulta din analiza legislației romane adoptata de-a lungul timpului, obligația de plata a taxei de prima înmatriculare sau taxa de poluare sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a existat pentru mai multe categorii de autovehicule, doua fiind cele care au suscitat opinii divergente, respectiv cele achiziționate second-hand dobândite de un prim proprietar din România cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, atribuirii unui certificat de înmatriculare si a unui număr de înmatriculare, precum si cele rulate care au fost înmatriculate deja in Ronnania si care fac obiectul unor tranzacții de vanzare-cumparare si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria exceptare sau scutire de la plata acestor taxe sau taxa pe emisii poluante (art. 4 alip. 1 lit. a, alin. 2 din Legea nr.9/2012).
Instanța a remarcat un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior date de 13.01.2012 (respectiv 01.07.2008, conform OUG 50/2008) si cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urma persoane plătesc taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) deși este evident ca poluare deriva de la ambele categorii de autoturisme. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) de faptul înmatriculării, desi din preambulul Legii 9/2012 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului, ceea ce implica instituirea unei taxe de emisii poluante pentru toate autovehiculele aflate in trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”. Pe cale de consecința, se constata in mod nejustificat perceperea taxei pentru emisii poluante.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fara impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare, precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
In consecința, taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
In același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, dar și în cauzele conexate C. si C..
Pe de alta parte, potrivit OUG nr. 1/2012, contribuabilii care au achitat aceasta taxa in conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 menționat in perioada cuprinsa intre data intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012 si data intrării in vigoare a OUG nr. 1/2012 au dreptul la restituirea acesteia. Legea nr. 9/2012 a rămas in vigoare pana la 14 martie inclusiv.
A mai invocat partea intimată și hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N./Directia Generala a finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Targu Carbunesti, Administrația Fondului pentru Mediu.
A aprciat partea intimată că în mod legal și temeinic i-a fost acordată și suma reprezentând dobânda legală aferentă, în raport de jurisprudența CJUE în materie, la fel ca și cheltuielile de judecată.
În drept, nu a invocat expres alte dispoziții legale; a solicitat judecata în lipsă.
II.3 Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Recursul este fondat.
Din analiza înscrisurilor atașate în dosarul tribunalului (filele 20-21 și 26-32), Curtea constată că intimata - reclamantă a achitat taxa pentru emisii poluante pentru înmatricularea în România a unui autoturism anterior înmatriculat într-un stat membru UE, la data de 27.02.2013, dată la care erau în vigoare prevederile Legii nr. 9/2012.
Taxa specială pentru autovehicule achitată de intimatul-reclamant este prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform căruia obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe emisii poluante pentru autoturismele achiziționate din străinătate.
Prin introducerea în cuprinsul Legii nr. 9/2012 a prevederilor art. 4 alin. 2 conform cărora obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe emisii poluante fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Până la data de 01.01.2013, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012. Rezultă astfel că până la data de 1.01.2013 reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
Cu toate acestea, Curtea constată că în prezenta cauză taxa a fost achitată la data de 27.02.2013, dată la care efectul suspensiv al O.U.G. nr. 1/2012 a încetat, fiind în vigoare prevederile art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012.
Prin urmare, având în vedere că la această dată, taxa percepută în temeiul Legii nr. 9/2012 viza atât autoturismele cumpărate din alte state membre, cât și cele cumpărate de pe piața națională, rezultă că regimul instituit de Legea nr. 9/2012 nu are un efect descurajant în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, nefiind contrar prevederilor art. 110 TFUE.
Această concluzie rezultă, de asemenea, din considerente ordonanței pronunțată la 3 februarie 2014 de către Curtea de Justiție în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C..
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, numai în ceea privește taxa percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel cum aceasta a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, iar nu și in ceea ce privește taxa percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, în condițiile în care a încetat suspendarea aplicării prevederilor art.4 alin.2, acestea producându-și pe deplin efectele.
După cum s-a arătat deja, la data care interesează în prezenta cauză, respectiv 27.02.2013, incidența art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 nu mai era suspendată, încetând astfel efectul descurajant al sistemului instituit în precedent.
Ca urmare, la momentul deciziei litigioase, taxa pentru emisiile poluante se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România, cu excepția celor pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Apreciază Curtea că o astfel de reglementare înlătură efectul protecționist subliniat de CJUE în cauzele C-402/09, T., și C-263/10, N. sau în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. împotriva Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. împotriva G. C.), întrucât, atât timp cât pentru autoturisme cu aceleași caracteristici se datorează aceeași taxă, indiferent dacă la momentul achiziționării au fost deja înmatriculate în România ori sunt achiziționate dintr-un stat membru UE, nu se poate considera că mai este încurajată punerea în circulație a celor achiziționate de pe piața internă în detrimentul celor achiziționate de pe piețele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ci ambele categorii de autovehicule se află în aceeași situație juridică.
Așa fiind, in principiu, nu se poate reține existența vreunei distorsionări a concurenței în privința, pe de o parte, a autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în Uniunea Europeană (categorie din care face parte și autovehiculul reclamantului, conform celor arătate anterior) și reînmatriculate în Romania și, pe de altă parte, a autovehiculelor similare înmatriculate pentru prima dată în Romania în aceeași perioadă.
In concret, reclamantul din prezenta cauză era pus în fața următoarei opțiuni: fie să cumpere autovehiculul înmatriculat pentru prima dată în UE în anul 2002, fie să cumpere un autovehicul similar, înmatriculat deja pe teritoriul României.
Atât în primul caz, cât și în al doilea, reclamantul suportă valoarea de circulație a autovehiculului, la care se adăugă valoarea taxei, față de disp. art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
Totodată, în hotărârea pronunțată la 19.12.2013 în cauza C-437/12 X, CJUE a arătat că „În vederea aplicării articolului 110 TFUE, produsele naționale similare, comparabile cu un vehicul de ocazie precum cel în discuție în litigiul principal, a cărui primă utilizare este anterioară datei de 1 februarie 2008 și care a fost importat și înmatriculat în Țările de Jos în anul 2010, sunt vehiculele care se află pe piața olandeză și care prezintă caracteristicile cele mai apropiate de cele ale vehiculului în cauză”; a argumentat instanța de la Luxemburg în considerentele 22-24 ale hotărârii pronunțate că «(22). (…) trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE (a se vedea Hotărârea T., …, punctul 55). (23). Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie din acest stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” cu vehiculele de ocazie importate dacă proprietarii lor și nevoile la care răspund le plasează într‑un raport de concurență. Gradul de concurență dintre două modele depinde de măsura în care ele răspund unor diverse cerințe, în special în materie de preț, de dimensiuni, de confort, de performanțe, de consum, de durată de viață și de fiabilitate. Vehiculul de referință trebuie să fie cel care prezintă caracteristicile cele mai apropiate de cele ale vehiculului importat. Aceasta implică luarea în considerare a modelului, a tipului și a altor caracteristici, precum modul de propulsie sau dotarea, vechimea, kilometrajul, starea generală sau marca (a se vedea în special Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctele 75 și 76, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctele 29 și 37). (24). În această privință, trebuie arătat că criteriile menționate la punctul anterior nu au fost enumerate nici în mod exhaustiv, nici în mod imperativ. În mod evident, vehiculul de referință poate varia în funcție de caracteristicile proprii ale vehiculului importat. Două vehicule care au aceeași dată de primă utilizare nu sunt în mod obligatoriu similare, de exemplu din cauza unei diferențe de uzură. Instanța națională are sarcina ca, luând în considerare caracteristici precum cele menționate la punctul anterior, să determine care sunt produsele naționale care prezintă caracteristicile cele mai apropiate de cele ale vehiculului importat în discuție”.
Astfel, raportarea în comparație nu se face la orice autoturism existent pe piața națională, ci la un autoturism similar potrivit criteriilor din jurisprudența CJUE.
Prin urmare, Curtea constată că taxa percepută nu este contrară normelor de drept al Uniunii Europene, astfel încât în mod legal a fost achitată de intimatul - reclamant.
Totodată, fiind încasată la 27.02.2013 în baza Legii nr. 9/2012, act normativ ce nu era declarat neconstituțional sau abrogat la acel moment, taxa litigioasă are temei legal, neputând fi restituită în cond. art. 117 C.pr.fiscală., aceasta și în contextul în care nu poate fi apreciată nici ca fiind contrară dreptului Uniunii Europene relevant, după cum deja s-a arătat mai sus.
Față de cele arătate în precedent, fiind nelegală sentința primei instanțe, în raport de disp. 496 și art. 498 NCPC, Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând, va dispune respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, lipsind temeiul inclusiv în ceea ce privește capetele de cerere accesorii vizând acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5585/18.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata - reclamantă L. G. F., CNP_, cu domiciliul în Mun. București, ..35, ., ., și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat Tirdei C., respectiv în București, .. 57, sector 2 (persoană însărcinată cu primirea actelor, avocat Tirdei C.).
Casează sentința civilă recurată și rejudecând în fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. B.C. /4 ex./2015
Judecător fond: D. S. / Tribunalul București – SCAF
Comunicate 2 ex./…………….……
Semnătură grefier ………....
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2151/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1804/2015.... → |
|---|
