Pretentii. Decizia nr. 1684/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1684/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1543/98/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1684
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.03.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR L.- G. Z.
JUDECĂTOR C.- F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul reclamant M. D. împotriva sentinței civile nr. 1789/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „pretenții-TAXĂ POLUARE ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art.411 Noul Cod de Procedură Civilă.
Curtea, având în vedere solicitarea de judecare a cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 Noul Cod de Procedură Civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20.06.2014 sub nr._, reclamantul M. D. a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, solicitând pe cale judecătorească obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.836 lei încasată nelegal cu titlu de taxă de poluare la data de 12 decembrie 2008, împreună cu dobânda legală calculată până la data restituirii definitive.
Prin sentința civilă nr. 1789/14.10.2014 Tribunalul Ialomița a admis ca fondată excepția ridicată de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și în consecință respinge cererea formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, constatându-se ca prescris dreptul la acțiune al reclamantului.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurentul reclamant M. D. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate pe care o consideră nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că termenul de prescripție care a început să curgă pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, de la 1 ianuarie 2009, a fost întreruptă ulterior chiar de legiuitor.
Mai mult OUG nr.9/2013 privind timbru de mediu a prevăzut la data de 04.03.2013 o nouă recunoaștere a faptului că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este incompatibilă cu dreptul european.
În privința taxei de poluare și a taxei pentru emisii poluante există un element nou care afectează termenul de prescripție și anume hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerile T., N. și C./C..
În consecință, solicită a se avea în vedere că soluția Tribunalului Ialomița este vădit eronată și contravine atât legilor edictate ulterior OUG 50/2008 dar mai cu seama deciziilor CJUE, care au consființit dreptul cetățenilor români spoliați de taxe nelegale de a solicita restituirea acestora.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA s-a solicitat respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat și în consecință a se menține sentința civilă recurată ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat aplicabilitatea art. 135 din OG nr.92/2003: Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Recurentul nu a constestat data introducerii cererii și aplicabilitatea art. 135 din OG nr. 92/2003, ci a invocat argumente privind momentul de la care curge aceste termen și întreruperea cursului prescripției extinctive.
Cu privire la argumentul recurentului că „termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării hotărârii CJUE, ținând cont de jurisprudența Marks & Spencer”, Curtea a constatat că recurentul nu a demonstrat că acest punct de vedere subiectiv a fost îmbrățișat de practica judiciară. Recurentul nu a reprodus pasaje din hotărârile CJUE care să susțină acest argument și nici nu a depus doctrină.
În plus, recurentul nu a adus argumente care să contrazică jurisprudența ICCJ (Decizia RIL nr.1/17.01.2014) privitor la prescripția extinctivă, pentru litigiile începute după 1 octombrie 2011: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ICCJ stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
În acord cu aceste dispoziții legale, prescripțiile extinctive începute înainte de 1 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată, reprezentând situații juridice în curs de realizare, facta pendentia, rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale părților.
Excepțiile de la această regulă – ce dau expresie revenirii la principiul aplicării imediate a legii civile noi, consacrat ca atare prin dispozițiile art. 6 alin. (5) din Codul civil și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – au fost expres și limitativ instituite prin art. 202 și art. 203 din Legea nr. 71/2011, care se referă la cazurile de suspendare prevăzute de art. 2.532 pct. 6 și 7 din Codul civil, respectiv la cazul de întrerupere a cursului prescripției, prevăzut de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil. Față de împrejurarea că dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu conțin nicio distincție, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus și având în vedere sintagma „în întregime” conținută de art. 6 alin. (4) din Codul civil, legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție.
Dacă în privința prescripțiilor începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situații juridice în curs de realizare, rămân aplicabile dispozițiile legale sub imperiul cărora acestea au început să curgă, a fortiori, prescripțiile începute și împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil, constituind facta praeterita, sunt supuse dispozițiilor sub imperiul cărora au început să curgă și s-au împlinit.
Cu privire la întreruperea termenului de prescripție extinctivă de către legiuitor, Curtea a apreciat că recurentul nu demonstrează o întrerupere expresă, ci o deduce pe cale de interepretare forțată a disp. OUG nr.50/2008. Recurentul face referire la restituirea în condiții speciale a unei valori reziduale, iar nu a taxei: art. 8 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 se referă la condițiile de restituire a valorii reziduale OUG nr. 50/2008: ieșirea din parcul auto național, cererea contribuabilului, dovezi de radiere din circulație.
Cu privire la întreruperea legislativă oferită de OUG nr. 9/2013 referitoare la timbrul de mediu, Curtea a apreciat că această ordonanță a instituit o taxă diferită ca sferă și regim de aplicare, nu a oferit o întrerupere a unui curs al prescripției, începută anterior. Preambulul ordonanței 9/2013 clarifică sfera și interesul de aplicare al acestui nou act normativ: prin adoptarea prezentului act normativ se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2. Totodată, în elaborarea prezentului act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale. Astfel, promovarea prezentului act normativ se impune a se realiza în regim de urgență, având în vedere impactul negativ social și de mediu constatat ca urmare a aplicării taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în ceea ce privește valoarea acesteia, ceea ce a condus la un semiblocaj al pieței privind tranzacțiile cu autoturisme existente în parcul național, precum și pentru reglementarea, în sensul clarificării, a aplicării timbrului de mediu asupra autoturismelor dobândite prin moștenire.
Pentru aceste motive, constatând că nu a operat o întrerupere a prescripției extinctive prevăzute de art. 135 din OG nr.92/2003, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant M. D. împotriva sentinței civile nr. 1789/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER
D. Ș.
Jud.fond Tribunalul Ialomița/A. B.
Red.I.M.C.
Dact. I.M.C./D.Ș./5 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 2990/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1677/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
