Pretentii. Decizia nr. 2213/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2213/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 15640/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2213
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant G. I., împotriva sentinței civile nr. 6710/21.10.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. F. A SECTORULUI 2 BUCURESTI, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă recurată s-au reținut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.05.2014 sub nr._, reclamantul G. I. a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 4.667 lei reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule achitată prin chitanța . nr._/21.05.2013, plus dobânda fiscală de la data plății taxei și până la momentul restituirii ei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat în anul 2013 un autovehicul folosit marca VOLKSWAGEN GOLF înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării în România a acestuia a fost nevoit să achite un timbru de mediu pentru autovehicule în cuantum de 4.667 lei, conform deciziei de calcul nr.1322/29.04.2013 emisă de pârâtă, timbru pe care l-a achitat prin chitanța . nr._/21.05.2013.
Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației Uniunii Europene, respectiv art. 110 TFUE, astfel că taxa trebuie să-i fie restituită.
Deși legal citate, pârâta nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit încheiat la data de 19.03.2013 (fila 13 dosar) reclamantul G. I. a cumpărat de la . Construct SA autovehiculul rulat marca Volkswagen Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1KZ7W015251, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 4.667 lei, prin chitanța de plată . nr._/21.05.2013, timbru de mediu ce a fost stabilit în temeiul OUG nr. 9/2013 prin decizia privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule nr.1322/29.04.2013.
După înmatricularea autovehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 cu o cerere de restituire a taxei, la care i s-a răspuns prin adresa nr._/04.07.2013 că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru a se dispune restituirea acesteia.
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de timbru de mediu.
Tribunalul reține mai întâi, în ce privește admisibilitatea acțiunii în justiție, că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În înțelesul prezentei legi, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. 1 lit. i din aceeași lege). Art. 8 alin. 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Față de textele de lege citate, tribunalul constată că cererea reclamantului este admisibilă, acesta invocând existența unui refuz nejustificat al pârâtei de a da curs cererii sale de restituire a sumei achitate cu titlu de timbru de mediu.
De asemenea, având în vedere că reclamantul solicită restituirea unei sume despre care pretinde că a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, trebuie avut în vedere că, potrivit principiilor stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 (care a cuprins o reglementare similară celei instituite prin OUG nr. 9/2013) raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
În ceea ce privește fondul cererii reclamantului, tribunalul constată însă că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vot fi expuse în continuare:
Obligația de plată a timbrului de mediu aferent primei înmatriculări în România a unui vehicul este prevăzută, după cum s-a arătat mai sus, de art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013, normă juridică ce face parte dintr-un act normativ în vigoare (ordonanța de urgență) și care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a Curții Constituționale.
Susținerile reclamantului în sensul că OUG nr. 9/2013 ar contraveni legislației naționale sunt lipsite de sens, atât timp cât ordonanța de urgență are forța juridică a unei legi, iar eventualul conflict între acte normative cu valoare de lege se rezolvă potrivit unor reguli binecunoscute (norma specială derogă de la norma generală, norma ulterioară abrogă norma anterioară etc.). În speță, nu se identifică nicio lege națională prin care să se fi abrogat vreo dispoziție a OUG nr. 9/2013 și nici care să reglementeze altfel și într-un mod „special” domeniul taxelor „de mediu” datorate la înmatricularea autovehiculelor. De asemenea nu se pune problema unei contrarietăți între OUG nr. 9/2013 și Constituția României, singurul organ competent să constate o asemenea contrarietate fiind Curtea Constituțională, care nu a făcut însă acest lucru până în prezent.
Fiind astfel vorba de o normă internă aflată în vigoare și care nu a fost declarată neconstituțională, art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013, care prevede obligația reclamantului de a achita timbrul de mediu, este pe deplin aplicabilă. Este adevărat că, în situația în care s-ar constata existența unei contrarietăți între norma internă și o normă aparținând dreptului Uniunii Europene, norma internă ar fi înlăturată de la aplicare, potrivit principiului priorității dreptului uniunii, dezvoltat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în jurisprudența sa (Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, C-106/77) și statuat prin prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Este de asemenea adevărat că prin două hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în cauzele T., nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N.,C‑263/10, 7 iulie 2011), o taxă percepută anterior la momentul primei înmatriculări în România a unui autovehicul („taxa pe poluare” instituită prin OUG nr. 50/2008, în diversele sale variante), având o natură similară sau cvasi-identică cu timbrul de mediu, a fost declarată ca fiind contrară dreptului Uniunii Europene, respectiv art. 110 TFUE (fost art. 90 TCE). Această soluție a Curții de la Luxemburg s-a întemeiat însă pe aceea că, prin modul în care era așezată (se aplica autovehiculelor rulate aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind însă percepută pentru autovehiculele rulate înmatriculate deja în România și care fac obiectul unei vânzări), taxa pe poluare instituia un regim fiscal discriminator între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, descurajând punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Însă, acest efect discriminator nu mai poate fi reținut în privința timbrului de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013. Aceasta deoarece timbrul de mediu se aplică atât la prima înmatriculare în România a unui autovehicul (art. 4 lit. a), dar și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (art. 4 lit. c). Instituirea obligației de plată a timbrului de mediu și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, care fac obiectul unei vânzări, este de natură să înlăture efectul descurajant pentru importul din alte state membre a unor produse de aceeași natură și orientarea consumatorului către produse de pe piața autohtonă, identificat de CJUE în hotărârile menționate în privința fostei taxe pe poluare.
Astfel fiind, neputându-se reține încălcarea dreptului uniunii prin reglementarea instituită prin OUG nr. 9/2013, nu se pune nici problema înlăturării de la aplicare a normei interne de către dreptul UE. Rezultă deci că suma achitată de reclamant cu titlu de timbru de mediu a fost datorată în mod legal, iar refuzul pârâtelor de a o restitui nu poate fi calificat ca nejustificat, astfel încât acțiunea reclamantului va fi astfel respinsă ca neîntemeiată.
Așa fiind, tribunalul a hotărât următoarele: „Respinge cererea formulată de reclamantul G. I., cu domiciliul procesual ales în București, Sector 2, .. 21, ., . cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, Sector 2, C.A. Rosetti, nr. 39, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal. Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2014.”
Împotriva sentinței civile mai sus indicate, a formulat recurs partea reclamanta, cu motivarea, in esenta, ca timbrul de mediu contravine dispozitiilor art. 110 TFUE. Se mai arata ca taxa incalca dreptul de proprietate intrucat prin stabilirea ei autoturismul este scos din circuitul civil.
Nu s-a formulat intampinare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține:
Partea reclamanta a solicitat restituirea timbrului de mediu, achitat la data de 21.05.2013, pentru înmatricularea unui autoturism înmatriculat anterior pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Observând data plății, Curtea constată că solicitarea reclamantului intră sub incidența OUG nr. 9/2013, publicată în M.Of. nr. 119/04.03.2013, în vigoare din 14.03.2013.
Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a respins cererea cu care a fost învestită de partea reclamanta, întrucât reglementarea națională a timbrului de mediu, reprezentată de OUG nr. 9/2013, nu este contrară dreptului Uniunii Europene.
Astfel, art. 1 alin. 1 din OUG nr. 9/2013 stabilește cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu.
Conform art. 2 lit. i) prima transcriere a dreptului de proprietate reprezintă ”operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de înmatriculare”.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. OUG nr. 9/2013
”Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Prin urmare, în prezent, timbru de mediu a devenit o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român.
Rezultă că instituirea unei asemenea taxe nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Prin OUG nr. 9/2013, timbrul de mediu pentru autoturisme si autovehicule, se plateste potrivit dispozitiilor anterior mentionate, cu ocazia primei inmatriculari in Romania, de catre o persoana fizica sau juridica al carei autoturism este supus înmatricularii, atat pentru autovehicule noi, cat si pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse in Romania.
Altfel spus, timbrul de mediu se datoreaza atat pentru atoturismele noi, cat si pentru cele rulate, pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule care nu fac parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii, situatie in care se apreciaza ca nu poate fi retinuta existenta unei diferente de aplicare a acesteia.
Avand in vedere cele analizate, apreciaza instanta de recurs ca, in speta, nu exista nicio discriminare rezultata din faptul ca partea reclamantă, care a achizitionat un vehicul rulat inmatriculat anterior . membru este obligat a plati timbrul de mediu pentru prima inmatriculare, in conditiile in care, taxa în cauză este datorata si de catre cei care achizitioneaza un vehicul produs/rulat în Romania.
In fine, în legătură cu încălcarea dreptului de proprietate prin impunerea taxei, Curtea retine că o atare afirmatie nu este intemeiata, taxa achitata de 4667 lei nefiind disproportionata in raport cu pretul autovehiculului achizitionat de_ lei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant G. I., CU D.. ALES LA C.. AV. L. R., în sector 2, București, .. 21, ., . sentinței civile nr. 6710/21.10.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. F. A SECTORULUI 2 BUCURESTI, cu sediul în sector 2, București, C.A ROSETTI, nr. 39, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER, D. N.
Red./tehnored./C.F.M./2015/ 2 ex.
Tribunalul Călărași – A. M. P.
| ← Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1261/2015. Curtea de... → |
|---|
