Pretentii. Decizia nr. 3055/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3055/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 11666/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3055/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant G. S. împotriva sentinței civile nr. 6189/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 BUCUREȘTI și C. L. SECTOR 6 BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă DGPL Sector 6 reprezentată de consilier juridic B. M., lipsă fiind recurentul și intimatul CL Sector 6.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea constată că recurentul a formulat o cerere de restituire a taxei judiciare de timbru întrucât, în opinia sa, taxa datorată era de 4 lei, iar taxa depusă la dosar este de 100 lei. Acordă cuvântul pe această cerere.
Consilierul juridic al intimatei-pârâte DGPL Sector 6 solicită respingerea cererii de restituire a taxei de timbru.
Curtea va încuviința cererea de restituire a taxei judiciare de timbru și dispune restituirea diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 96 lei plătită de recurent în plus față de obligația stabilită de instanță, taxa datorată fiind de 4 lei, având în vedere că la momentul formulării cererii incidente erau dispozițiile Legii nr.146/1997, astfel că taxa datorată este de 50% din taxa aferentă judecării fondului fond, astfel că, plătind în plus, recurentul este îndreptățit la restituire.
Consilierul juridic al intimatei DGPL Sector 6 invocă excepția insuficientei timbrări.
n temeiul art. 245 NCPC raportat la art. 9 alin. 1 și 2 din OG 32/1995 și art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, și ținând cont și de dispozițiile art. 55 din OUG 80/2013 solicită admiterea excepției și anularea recursului pentru neîndeplinirea de către recurent de a depune aferent taxei de timbru și timbru judiciar.
Consilierul juridic al intimatei DGPL Sector 6 solicită să i să pună în vedere recurentului să achite timbru judiciar.
Curtea ia act de susținerile consilierului juridic al intimatei DGPL Sector 6, și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al intimatei DGPL Sector 6 solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinare. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea hotărârii HCLS 6, solicită să se constate că, întrucât până la această dată nefiind pronunțată o hotărâre prin care să se fi desființat această decizie, care să fi rămas definitivă și irevocabilă, apreciază că hotărârea este încă în vigoare.
Poliția Locală nu a făcut altceva decât să pună în aplicare un act normativ în vigoare și obligatoriu pentru Poliția Locală.
Consideră că punerea în aplicare a acestui act normativ, care face parte din atribuțiile autorității pe care o reprezintă, nu poate atragere răspunderea ilicită cu privire la achitarea taxei de ridicare a autoturismului. În ipoteza în care se va constata că se impune anularea HGCL, solicită să se constate că fapta ilicită în acest caz ar fi emiterea nelegală a actului principal și prin urmare CL Sector 6 ar trebui obligat la plata acestei taxe de ridicare, întrucât în virtutea anulării hotărârii, actul subsecvent respectiv dispoziția de ridicare nu s-ar fi putut încheiat, nu s-ar fi putut naște prejudiciul.
Prin urmare Poliția Locală nu poate fi obligată la restituirea sumei întrucât nu a săvârșit nicio faptă ilicită, dispoziția de ridicare a fost luată în baza unei hotărâri. Suma de bani achitată de recurent a fost încasată de către C. L. Sector 6.
Curtea reține recursul pentru a se pronunța pe excepția netimbrării și pe fondul cererii de recurs.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6189/07.10.2014 a Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G. S. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 BUCUREȘTI și C. L. SECTOR 6 BUCUREȘTI, având ca obiect constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 6 nr. 4 din 28.01._, anularea Dispoziției de ridicare . nr._ și obligarea Poliției Locale a Sectorului 6 București la repararea prejudiciului in cuantum de 677,32 lei, cauzat prin emiterea Dispoziției de ridicare . nr._.
Prin aceeași hotărâre s-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul C. L. Sector 6 București și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Sector 6 București, în raport de față de capătul de cerere constând în „constatare nulitate Dispoziție de ridicare . nr._/12.01.2013”, invocată de același pârât si în consecință, s-a respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamant ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S. Goerge, solicitând casarea hotărârii atacate în ceea ce privește: 1/ soluția de admitere a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Sector 6 București față de capătul de cerere constând în „constatare nulitate Dispoziție de ridicare . nr._/12.01.2013"; 2/ soluția de respingere pe fond a acțiunii în anularea Hotărârii Consiliului L. Sector 6 nr. 4/2010 și a Regulamentului reprezentat de Anexa la acest act normativ; 3/ rejudecarea cauzei pe fond și pronunțarea unei decizii prin care să dispună constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 6 nr. 4 din 28.01.2010 prin care se reglementează procedura privind ridicarea, transportul, depozitarea în spații amenajate și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al Sectorului 6 al Municipiului București și care constituie un obstacol pentru circulația publică și a Regulamentului reprezentând Anexa la HCLS 6 nr. 4/2010, constatarea nulității absolute a Dispoziției de ridicare . nr._ și, în consecință, obligarea Poliției Locale Sector 6 la repararea prejudiciului in cuantum de 677,32 lei cauzat prin emiterea Dispoziției de ridicare . nr._.
Arată recurentul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 NCPC.
În motivarea recursului, arată recurentul că referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, trebuie avut în vedere faptul că valabilitatea Dispoziției de ridicare depinde în tot de soluționarea capătului de cerere ce vizând constatarea nulității absolute a HCLS 6 nr. 4/2010.
Toate dispozițiile de ridicare sunt emise în baza actului administrativ reprezentat de hotărârea consiliului local în discuție. Constatarea nulității absolute a dispoziției de ridicare se face ca urmare a constatării nulității actului administrativ cu caracter normativ HCLS 6 nr. 4/2010, ca rezultat al aplicării principiului accesorium sequitur principale.
Constatarea nulității actului reprezentat de HCLS 6 nr. 4/2010 se face în contradictoriu cu emitentul său, respectiv CLS 6 București.
Astfel, admiterea lipsei calității procesual pasive a Consiliului L. Sector 6 București în ceea ce privește constatarea nulității absolute a dispoziției de ridicare este profund nelegală și dată cu ignorarea raportului de act accesoriu.
Arată recurentul că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că autoritățile administrației publice locale au ca atribuție și stabilirea de reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule.
Referitor la posibilitatea CLS 6 de a adopta reglementări referitoare la procedura de ridicare a autoturismelor staționate neregulamentar, arată că incidente sunt textele din OUG nr. 195/2002, respectiv art. 97 alin. (6) din Codul Rutier, art. 64 alin. (3) din Codul Rutier, art. 128 alin. (1) din Codul Rutier.
Tribunalul București în mod nelegal a aplicat, pentru justificarea competenței CLS6 de a adopta Regulamentul, art. 128 alin. (1) lit. d).
Analizând raportul dintre cele 3 norme amintite, este cert că, în privința reglementării procedurii de ridicare a vehiculelor, art. 64 alin. (3) din Codul Rutier poate și trebuie aplicat ca normă specială în defavoarea celorlalte două texte. Art. 64. alin. (3) din Codul Rutier face referire expressis verbis la ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, adică face referire exact la obiectul de reglementare al HCLS 6 nr. 4/2010.A rt. 97 alin. (6) din Codul Rutier desemnează, de asemenea, actul normativ prin care se pot reglementa procedurile de aplicare a măsurilor tehnico-administrative (deci și a măsurii ridicării vehiculelor), însă formularea acestuia este mai largă decât aceea a art. 64 alin. (3) amintit mai sus. Spre deosebire de art. 64. alin. (3) din Codul Rutier, art. 97 alin. (6) din Codul Rutier vizează toate măsurile tehnico-administrative.
Arată recurentul că instanța de fond a ales să justifice posibilitatea reglementării prin HCL a procedurilor de ridicare făcând referire exclusiv la textul cel mai larg dintre cele 3 analizate, adică la art. 128 alin. (1) lit. d) din Codul Rutier care doar trasează anumite prerogative ale administrației publice în domeniul circulației rutiere. Nu s-a făcut încă nicio referire la cele două texte speciale în raport cu art. 128 alin. (1) lit. d) din Codul Rutier, mizând pe larghețea acestui din urmă text pentru confecționarea unui argument în această privință.
O astfel de înțelegere a raportului „normă generală - normă specială" este profund nelegală și că textul aplicabil în această situație este art. 64 alin. (3) din Codul Rutier care face referire expresă și exclusivă la „regulament".
Cât timp Regulamentul de aplicare a Codului Rutier nu definește, așa cum ar fi trebuit, procedura ridicării vehiculelor, suntem în prezența unui vid legislativ privind procedura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar pentru că o simplă hotărâre a unui consiliu local nu poate acoperi această omisiune, deturnând ierarhia normelor juridice.
HCLS 6 nr. 4/2010 nu se poate erija într-o hotărâre de guvern, iar sancțiunea aplicabilă în cazul acestei încălcări a competenței de reglementare contravențională de către C. L. Sector 6 este nulitatea absolută a HCLS 6 nr. 4/2010.
Arată recurentul că în mod eronat prima instanță a considerat că prin HCLS 6 nr. 4/2010 nu s-a stabilit procedura de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunii contravenționale. Afirmația primei instanțe potrivit căreia HCLS 6 nr. 4/2010 nu stabilește procedura de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunii contravenționale este contrazisă flagrant de prevederile acestui act normativ, respectiv de art. 5 și art. 6 din act. Mai arată recurentul că în mod eronat Tribunalul a apreciat că autoritățile administrației publice locale pot lua măsuri pentru ridicarea autovehiculelor, altele decât cele devenite improprii pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite. În înțelesul art. 23 alin. (2) lit. b) din Anexa nr. 1 la HG nr. 955/2004, C. L. al Sectorului 6 București ar putea, în vederea "îmbunătățirii condițiilor de deplasare pentru vehicule", să deszăpezească în sezonul rece suprafețele de rulare pentru vehicule.
In concepția Tribunalului București, norma generală ulterioară (art. 23 alin. (2) din Anexa nr. 1 la HG nr. 955/2004) prevalează în fața normei speciale anterioare (art. 128 alin. (1) lit. g) din Codul Rutier.
Delimitarea atribuțiilor Consiliului L. Sector 6 trebuie înțeleasă potrivit normei speciale înscrise la art. 128 alin. (1) lit. g) din Codul Rutier, și nu potrivit normei generale indicate de Tribunalul București (art. 23 alin. (2) lit. c) din Anexa nr. 1 la HG nr. 955/2004).
Și dacă este așa, apare evident că HCLS 6 nr. 4/2010 nu respectă art. 128 alin. (1) lit. g) din Codul Rutier și că, în consecință, sancțiunea nulității actului normativ inferior atacat trebuie să intervină pentru nerespectarea actelor normative cu forță juridica superioară.
Mai arată recurentul că în mod greșit prima instanță a considerat că nu se încalcă principiul non bis in idem față de multitudinea măsurilor punitive.
In mod greșit, prima instanță a considerat că nu este necesară o împuternicire expresă din partea Consiliului General al Municipiului București.
Printre dispozițiile legale ce constituie temei al adoptării HCLS 6 nr. 4/2010, CLS6 București a indicat art. 23 aUn. (1) lit. c) din Anexa 1 a HG nr. 955/2004 conform căruia autorității administrației publice locale vor asigura administrarea drumurilor orășenești și comunale, dar și disp. art. 23 alin."(2) lit. ă), b), c). Dacă este așa, atunci pentru asigurarea administrării drumurilor orășenești și comunale, în temeiul art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, era necesară împuternicirea Consiliului General al Municipiului București (pe mai departe, în text, CGMB). În fata primei instanțe, reprezentantul Consiliului L. al Sectorului 6 București nu a putut indica vreo astfel de împuternicire.
Recurentul precizează că prin HCLS 6 nr. 4/2010 s-a decis implicit și concesiunea serviciului public de ridicare, transportare și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe raza teritorială a Sectorului 6 București. Concesiunea acestui serviciu public se încadrează exact în ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (5) coroborat cu art. 36 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001.
În privința soluției de respingere, pe fond a acțiunii în anularea dispoziției de ridicare, recurentul arată că aceasta este nelegală, și se impune casarea.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm., art 411 alin. (1) pct. 2 NCPC, art. 4, 7, 8, 23 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii 215/2001, OUG nr. 195/2002,
Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimata că HCL Sector 6 nu aduce completări la OUG nr 195/2002 și nu încalcă ierarhia normelor juridice, motivat de faptul că autoritățile administrației publice locale au ea atribuții stabilirea de reglementări referitoare la regimul de acces și circulația, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit dispozițiilor art 128 din HG nr 1391"2002. iar actele normative ale acestora fiind adoptate ori emise pentru reglementarea unor activități de interes local, potrivit dispozițiilor art 80 din I. nr 24/2000.
HCL S 6 nr 4/2010 nu încalcă dispozițiile art 2 alin 2 și art 5 alin 4 din OG nr 2/2001. deoarece nu incriminează și nu sancționează contravenții stabilite prin acte normative de putere superioară, ci doar stabilește procedura privind ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar, respectiv procedura de aducere la îndeplinire a măsurii tehnico administrative dispusă în temeiul art 64 și 97 din OIJG nr 195/2002.
Fapta a fost constatată și sancționată în temeiul dispozițiilor OUG nr 195/2002 și HG nr 1391/2002, iar măsura a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art 64 și 97 din OUG nr 195/2002.
Actul administrativ normativ nu încalcă prevederile art 77 din L nr 24/2000 autorităților publice locale nefiindu-le interzis să ia măsuri pentru ridicarea autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar acestea având obligația de a lua măsuri pentru fluidizarea traficului. îmbunătățirea capacității de preluare a traficului, îmbunătățirea condițiilor de deplasare al autovehiculelor, etc. potrivit art 23 al Anexei 1 la HG nr 955/2004 și art 28 din OUG nr 195/2002 actul administrativ normativ și cel individual fiind legale și temeinice.
Măsura tehnico administrativă nu este disproporționată față de pericolul social al faptei săvârșite, iar actul administativ normativ nu încalcă principiul legalității, proporționalitătii și principiul non bis in idem, deoarece acesta nu incriminează și nu sancționează contravenții ci doar stabilește condițiile și procedura de aplicare a măsurii tehnico administrative a ridicării autovehiculului staționat neregulamentar prevăzută și aplicată potrivit art 64 și 97 din OUG nr 195/2002. Polițistul local are competență în constatarea, sancționarea și aplicarea măsurii ridicării, potrivit prevederilor art 7 litera h și art 22 din L nr 155/2010, iar procedura aplicării măsurii este prevăzută de HCL nr 4/2010. care nu contravine Codului Rutier si Regulamentului acestuia de aplicare, deoarece acestea nu reglementează o asemenea procedură. Instanța a reținut în mod corect că măsura tehnico administrativă este prevăzută și aplicată în temeiul OUG nr 195/2002. criticile depășind obiectul cauzei.
Există un remediu juridic împotriva măsurii tehnico administrative a ridicării, aceasta putând 11 contestată fie pe calea plângerii contravenționale în cazul în care a fost dispusă concomitent cu întocmirea procesului verbal de contravenție, fie la instanța de contencios administrativ prin cerere de anulare a dispoziției de ridicare, dacă procesul verbal a fost întocmit ulterior.
A fost efectuată publicitatea HCL S 6 nr 4/2010, prin afișare pe site - ul Primăriei Sectorului 6. prin afișare la sediul organului emitent și prin publicare în Monitorul Oficial al Municipiului București, nr. 1/2010. volumul 1. Constituția României prevăzând numai pentru legi. hotărâri de guvern, ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului obligativitatea publicării acestora în M Of. al României.
Pe cate de consecință, dispoziția de ridicare contestată a fost emisă în mod legal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare ( art 1 alin 1 și 5. art 8 din anexa 2 a HCI. S 6 nr 4/2010 act administrativ normativ aflat în vigoare, ce se bucură de prezumțiile de autenticitate, veridicitate și legalitate - Regulamentul de aplicare al hotărârii ). vehiculul fiind staționat neregulamentar, fapta fiind sancționată prin procesul verbal întocmit ulterior.
Dispoziția de ridicare este motivată, iar Poliția Locală are competență potrivit dispozițiilor art 7 litera h și art 22 din L nr 554/2004.
Arată intimata că actele normative incidente în speță și în vigoare ( art 64 Șl 97 din OUG nr 195"2002. HC"L S 6 nr 4/2010 ) nu condiționează emiterea dispoziției de ridicare de emiterea prealabilă a unui proces verbal de constatare și sancționare contravențională, acest lucru fiind în concordanță cu dispozițiile ari 181 din RA al OUG nr 195/2002.
Măsura tehnico administrativă se aplică prin dispoziția de ridicare, in rem., separat și înainte de întocmirea procesului verbal de contravenție, deoarece are un caracter urgent și preventiv.
Dispoziția de ridicare a fost emisă în mod temeinic, din planșele foto depuse la dosarul cauzei, rezultând faptul că vehiculul staționat neregulamentar. Iară a asigura un spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor ) în speță, rămânând numai 70 centimetri pentru circulația pietonilor.
Nu este obligatorie întocmirea unui proces verbal de contravenție odată cu dispunerea măsurii ridicării prin emiterea dispoziției de ridicare, acesta fiind întocmit potrivit dispozițiilor art 181 din HG nr 1391/2002.
In concluzie, instanța de fond în mod legal și întemeiat a reținut că actul administrativ normativ și cel individual contestate ( dispoziția de ridicare ), sunt legale și temeinice, fiind susținute de probatoriul administrat de către DGPL S 6.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 20! C. pr. Civ. C civil, legea nr.554/2004.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
1/ În primul rând în privința excepției insuficientei timbrări a recursului, se constată:
Acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului București, la data de 21.03.2013, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 80/2013, care potrivit art. 1 se află doar proceselor începute după data intrării în vigoare a acesteia – iulie 2013.
Constatând că procesul a fost început anterior acestui moment, Curtea a apreciat că aplicabile în materia timbrajului sunt dispozițiile Legii nr. 146/1997, rep, care obligă recurentul la plata unei taxe judiciare de timbru de 50% din valoarea taxei achitată la fond.
În speță, recurentul a achitat taxa judiciară de timbru prin raportare la aceea că au fost contestate soluțiile Tribunalului pe ambele capete de cerere, astfel că taxa datorată era de doar 4 lei (2 lei + 2 lei).
În privința timbrului judiciar, obligația achitării acestuia era impusă anterior intrării în vigoare a OUG nr. 80/2013, prin OG nr. 32/1995.
La momentul promovării cererii de recurs însă, acest act normativ era abrogat prin OUG nr. 80/2013, astfel că începând cu luna iulie 2013 a fost înlăturată însăși obligația achitării timbrului judiciar, care, de altfel, a și dispărut din piață.
Pe cale de consecință, ca efect al abrogării OG 32/1995 prin OUG nr. 80/2013, fiind suprimată obligația în sine de achitare a timbrului judiciar, iar nu doar modificată modalitatea de calcul a valorii acestuia (cum este cazul taxei judiciare de timbru) Curtea va reține că aceste dispoziții sunt de aplicare imediată, astfel că recurentul nu mai este ținut să facă dovada achitării acestei taxe suplimentare.
Apreciind așadar că în cauză au fost îndeplinite de către recurent obligațiile privind timbrajul, Curtea în temeiul art. 33 alin 2 și art. 197 NCPC, urmează a respinge excepția insuficientei timbrări, invocată de intimatul pârât.
2/ Referitor la criticile privind incidența dispozițiilor art. 488 pct.8 NCPC nelegala interpretare și aplicare a normelor de drept material de către instanța de fond
Curtea va constata că incidența art. 488 pct. 8 NCPC a fots invocată atât cu pricire la soluția Tribunalului asupra excepției lipsei calității procesuale pasiva a pârâtului C. L. Sector 6, cât și cu privire la fondul acțiunii.
Referitor la Excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea va reține că soluția Tribunalului este legală și temeinică, urmând a fi înlăturate criticile de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant.
Se observă din dispozitivul sentinței recurate că această excepție a fost admisă doar prin raportare la cererea având ca obiect anulare dispoziție de ridicare.
În mod corect instanța de fond a apreciat că, fiind vorba despre un act administrativ cu caracter individual, calitatea procesuală pasivă îi aparține emitentului acestui act, respectiv intimatei pârâte Direcția G. de Poliție Sector 6, iar nu emitentului actului administrativ care a stat la baza întocmirii actului individual.
În acest sens, urmează a fi avute în vedere prevederile art. 1 și art. 2 alin 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, care lămuresc aspectele în legătură cu persoana care deține calitate procesuală pasivă în litigiile de contencios administrativ.
Pe cale de consecință, având în vedere că cererea vizează anularea unui act administrativ emanând de la intimata Direcția G. de Poliție Sector 6, Curtea va reține că aceasta deține calitate procesuală pasivă, iar nu intimatul C. L. Sector 6.
Faptul că cererea în anulare este în legătură cu cererea privind nelegalitatea HCL Sector 6 București nu prezintă relevanță sub aspectul calității procesuale, două cereri distincte putându-se afla în legătură/ conexitate și fără a se impune existența identității de părți.
În ceea ce privește incidența art. 488 pct. 8 NCPC, în legătură cu modalitatea de soluționare a fondului cauzei, Curtea va reține că Hotărârea Consiliului L. Sector 6 nr. 4/2010 precizează în preambul faptul că actul a fost emis în aplicarea în concret a legii, respectiv a art. 23 alin 2 lit. a,b,c din Anexa 1 a HGR 955/2004, a art.64 coroborat cu art. 97 lit. d și art. 72 alin 7 din OUG nr. 195/2002, HGR 147/1992 și OUG nr. 2/2001.
Acestea sunt actele normative de rang superior, care au fost avute în vedere de intimatul C. L. atunci când a aprobat Regulamentul privind blocarea/ ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor/ remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă și pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6 București.
Dispozițiile art. 6 pct. 23 din OUG nr. 195/2002 prevăd în noțiunea de „parte carosabilă - porțiunea din platforma drumului destinată circulației vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părți carosabile complet separate una de cealaltă printr-o zonă despărțitoare sau prin diferență de nivel”.
Așadar, Curtea va constata că noțiunea de parte carosabilă nu include trotuarele, astfel că ideea contrară pe care a încercat să o acrediteze intimații în susținerea incidenței art. 64 din OUG nr. 195/2002 trebuie înlăturată, câtă vreme textul de lege menționat prevede că „poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. (2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia. (3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament”.
Așadar, mențiunea din preambulul HCL Sector 6 nr. 4/2010, conform căreia în temeiul art. 64 din OUG nr. 195/2002 se poate reglementa prin Regulament ridicarea autovehiculelor de pe trotuare este una eronată, în cel mai rău caz astfel de măsuri putând fi adoptate exclusiv cu privire la partea carosabilă la care face referire textul menționat și doar la dispoziția poliției rutiere.
În privința dispozițiilor art. 72 alin 7 din OUG nr. 195/2002, Curtea va constata că, într-adevăr acestea prevăd că „este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru”, iar conform prevederilor art.97 din același act normativ „în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: (…) d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar”.
Urmărind însă și care sunt cazurile în care se poate dispune măsura ridicării vehiculului staționat neregulamentar, la care face trimitere expresă alin 1 din art. 97 al OUG nr. 195/2002, Curtea va constata că staționarea neregulamentară pe trotuare fără a se lăsa la dispoziție cel puțin un metru nu este prevăzută ca faptă de natură a atrage aplicarea măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului.
Singura sancțiune pentru staționarea neregulamentară, fără a se face distincție dacă pe partea carosabilă ori pe trotuar, este cea prevăzută de art. 108 alin 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, și anume amenda și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare.
De asemenea, nici în Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HGR nr. 1391/2006 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) nu este prevăzută posibilitatea aplicării măsurii tehnico administrative pentru staționarea pe trotuare, fără a lăsa la dispoziție cel puțin 1 metru.
Pe cale de consecință, Curtea va înlătura toate apărările intimaților cu privire la aceea că HCL Sector 6 nr. 4/2010 a fost emis în aplicarea și executarea actului normativ de rang superior, reprezentat de OUG nr. 195/2002, câtă vreme actul de rang superior nu conține nicio mențiune de natură a da în competența autorităților publice locale atribuții de natura celor reglementate prin actul administrativ contestat.
Singurele atribuții date de OUG nr. 195/2002 în sarcina autorităților publice locale sunt cele prevăzute de art. 128, conform căruia acestea „iau măsuri pentru ridicarea și depozitarea, în spații special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public”.
Textul este așadar extrem de clar cu privire la situațiile în care autoritățile locale pot lua măsuri cu privire la ridicarea autovehiculelor, iar acest lucru se întâmplă exclusiv atunci când autovehiculele devin improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Referirea intimaților la prevederile HGR 147/1992, privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice, act indicat de asemenea în preambulul Hotărârii nr. 4/2010, urmează a fi înlăturată de instanța de recurs, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin 2 din Constituția României „hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor” iar în privința blocării, ridicării, transportului, depozitării și eliberării autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice nu există act normativ superior care să sancționeze staționarea neregulamentară cu măsura tehnico-administrativă a ridicării bunului, pentru ca procedura de ridicare să poată fi ulterior detaliată prin hotărâre de Guvern.
Curtea va mai reține că nici prevederile Legii nr. 421/2002, indicată în HCL nr. 4/2010, nu au legătură cu măsurile dispuse prin actul atacat, câtă vreme legea vizează regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, iar nu situația tuturor vehiculelor aflate pe domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale.
În final, în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 23 alin 2 lit. a,b,c din Anexa 1 a HGR nr. 955/2004, indicată în preambulul actului administrativ atacat cu excepție de nelegalitate, Curtea va reține că acest text prevede că „realizarea obligațiilor administrației publice locale în domeniul administrării și întreținerii drumurilor și străzilor pentru a satisface interesul general de transport va asigura: a) creșterea capacității de preluare a traficului; b) îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru vehicule; c) creșterea gradului de siguranță a participanților la traficul pe drumurile publice”
Este vorba așadar de Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, sens în care se stabilesc obligațiile administrației publice locale cu privire la administrarea și întreținerea drumurilor și străzilor, iar nu cu privire la spațiile aflate în afara părții carosabile, astfel cum a fost aceasta definită în OUG nr. 195/2002.
Se constată așadar că nici prin acest act în raport de care HCL Sector 4 a emis actul administrativ atacat, nu este recunoscut dreptul autorității publice locale să procedeze la ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar pe trotuar.
În aceste condiții, având în vedere că actul administrativ atacat cu critici de nelegalitate, respectiv HCL Sector 6 nr. 4/2010 rap. la art. 1 alin 5 din Regulamentul din Anexa 2, reglementează modalitatea de punere în executare a unei măsuri tehnico administrative care nu este prevăzută de lege (respectiv de actul de rang superior în executarea căruia a fost emisă) în sensul menționat de art. 2 alin 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, Curtea va constata că această hotărâre este, parțial, lovită de vicii de nelegalitate.
Curtea va înlătura apărările intimaților cu privire la incidența dispozițiilor art. 64 din OUG nr. 195/2002, referitoare la posibilitatea reglementării prin regulament al consiliilor locale a modalității de executare a măsurilor tehnico administrative, deoarece, chiar și într-o asemenea situație, pentru a se putea reglementa modalitatea de executare a măsurii trebuie mai întâi ca legea să reglementeze dreptul de a aplica măsura în privința staționării atât pe partea carosabilă cât și în afara părții carosabile. Ori, cu privire la ceea ce excede părții carosabile (trotuarul) o astfel de sancțiune nu este prevăzută de lege.
Mai mult, din interpretarea dispozițiilor art. 128 din OUG nr. 195/2002, reiese în mod clar că legiuitorul a intenționat să lase posibilitatea autorităților publice doar posibilitatea de a lua măsuri cu privire la ridicarea doar a vehiculelor devenite improprii din punct de vedere tehnic, abandonate sau părăsite¸nicidecum cu privire la autovehiculele staționate neregulamentar.
În ceea ce privește existența unui Protocol de colaborarea dintre Direcția G. de Poliție a Municipiului București și Primăria Sector 6 cu privire la colaborarea în vederea aplicării sancțiunii contravenționale complementare de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar, Curtea va constata că acest act nu este de natură a conferi caracter de legalitate actului administrativ contestat.
Se constată în acest sens că actul se referă la aplicarea unei sancțiuni contravenționale complementare, prevăzută de art. 96 alin 2 din OUG nr. 195/2002, iar nu la măsurile tehnico- administrative, care sunt măsuri diferite de sancțiunile complementare, fiind prevăzute la art. 97 din același act normativ și având un alt regim juridic. Având în vedere că HCL nr. 4/2010 nu face nicio referire la sancțiunile contravenționale complementare, respectiv la executarea dispozițiilor art. 96 din OUG nr. 195/2002 ci la stabilirea procedurilor privind executarea măsurilor prevăzute de art. 97 din același act, Protocolul indicat în preambul nu prezintă relevanță sub aspectul criticilor de nelegalitate invocate de reclamant.
În final, Curtea va avea în vedere și concluziile în același sens expuse de ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr. 9/2015, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”.
Pe cale de consecință, în temeiul art.488 pct. 8 NCPC, Curtea va reține că Tribunalul a realizat o incorectă interpretare și aplicare a normelor de drept material cu ocazia analizei legalității HCL Sector 6 nr.4/2010, motiv pentru care, în temeiul art. 496 NCPC, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va constata nelegalitatea Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 6 București nr. 4/28.01.2010.
Având în vedere admiterea criticilor de nelegalitate invocate în legătură cu HCL Sector 6 nr. 4/2010, act care a stat la baza emiterii Dispoziției de ridicare, Curtea urmează ca, în rejudecare să dispună anularea acestui act administrativ cu caracter individual, care a devenit astfel lipsit de fundament juridic.
În ceea ce privește cererea recurentului-reclamant, de reparare a prejudiciului cauzat acestuia, respectiv de obligare a intimatului pârât Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 la restituirea sumei achitată pentru recuperarea autovehiculului, Curtea va avea în vedere dispozițiile art. 18 alin 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.
Reține Curtea că prejudiciul material, reprezentat de plata sumei de 677,32 lei, a fost cauzat recurentului-reclamant de emiterea unui act administrativ nelegal, respectiv a dispoziției de ridicare, iar nu de emiterea HCL S 6 nr. 4/2010, care prin simpla sa existență nu era de natură a produce vreo pagubă în patrimoniu acestuia, și nici de acțiunea . a ridica și depozita autovehiculul, având în vedere că aceste servicii au fost efectiv prestate și au avut la bază un act care, la momentul prestării serviciilor, nu fusese anulat.
Pe cale de consecință, reține Curtea că nu prezintă relevanță cine este destinatarul final al sumei achitată de recurentul-reclamant și nici cine este încasatorul acesteia, relevant în contencios administrativ fiind emitentul actului administrativ nelegal, care prin executare a cauzat o pagubă.
Or, în speță, s-a făcut dovada a că ridicarea nelegală a autovehiculului recurentului a fost dispusă de intimata-pârâtă Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București, astfel că aceasta este ținută la repararea prejudiciului cauzat, prin plata către recurent a sumei în cuantum de 677, 32 lei, pe care acesta a achitat-o pentru a-și recupera bunul.
Constată Curtea că, în măsura în care intimatul aprecia că în cauză culpa aparține, în realitate, emitentului HCL S6 nr. 4/2010, în baza căruia a dispus ridicarea autovehiculului, atunci acesta avea posibilitatea de promova cererea de chemare în garanție a acestuia, drept procesual de care nu a înțeles însă să se folosească.
Pe cale de consecință, Curtea în temeiul art. 18 alin 3 din Legea nr. 554/2004, în rejudecare, va dispune admiterea și a celui de-al treilea capăt de cerere și obligarea pârâtei Direcția G. de Poliție lOcală Sector 6 la repararea prejudiciului cauzat reclamantului, în cuantum de 677, 32 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului pentru insuficientă timbrare.
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant G. S. împotriva sentinței civile nr. 6189/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 BUCUREȘTI și C. L. SECTOR 6 BUCUREȘTI
Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare dispune:
Admite în parte acțiunea.
Constată nelegalitatea Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 6 București nr. 4/28.01.2010.
Dispune anularea Dispoziției de ridicare . nr._/12.01.2013 și dispune obligarea pârâtului Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 la repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin plata către acesta a sumei de 677,32 lei.
Menține în rest sentința recurată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2015.
Președinte Judecător Judecător
P. A. C. R. I. J. A.
Grefier
P. M.
Red./tehn A.P./ 5 ex – 31.07.2015
Jud. Fond: L. C. D. – Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 1367/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2302/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
