Pretentii. Sentința nr. 1526/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1526/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1412/2/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1526
Ședința publică de la 28 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamanta S. S. GMBH-SUCURSALA ROMANIA în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI și D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin avocat T. B. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în vedere reclamantei să precizeze care este cuantumul pretențiilor solicitate.
Având cuvântul, reclamanta prin apărător precizează faptul că pretențiile sunt în cuantumul precizat la termenul de judecată din data de 21 mai 2014, astfel cum a fost modificată în raport de concluziile raportului de expertiză, respectiv 3.536.411 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea repune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 1 București.
Reclamanta prin apărător solicită respingerea excepției întrucât Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București a fost autoritatea care a instrumentat această investigație fiscală, fiind și cea care a depus documentația administrativă la dosar. Învederează că, între timp, reclamanta a devenit contribuabil mijlociu și de aceea s-a modificat și direcția care administrează finanțele, însă Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București a fost introdusă în cauză tocmai pentru a se putea apăra și consideră că aceasta ar trebui menținută în cauză pentru a se pronunța o hotărâre care să-i fie opozabilă și, mai mult, care să aibă și efecte relative cu privire la această pârâtă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri urmând a se pune concluzii inclusiv cu privire la cererea de majorare a onorariului de expert formulată în cadrul primului ciclu procesual.
Reclamanta prin apărător solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată, completată și precizată la termenul din data de 21 mai 2014 și, în consecință, anularea adresei prin care a fost respinsă acordarea dobânzilor, respectiv obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.536.411lei, acesta fiind cuantumul pretenției.
Învederează faptul că în anul 2009 reclamanta a solicitat restituirea TVA-ului, în 2010 expira termenul în care ar fi trebuit să se soluționeze cererea de rambursare formulată de aceasta, însă abia în martie 2012 s-a emis decizia de impunere prin care organele fiscale au aprobat la rambursare o mare parte a sumei din totalul solicitat de reclamantă și abia în mai 2012 s-a restituit o mare parte din suma aprobată.
Arată că nu au solicitat dobânzi pentru toată acea perioadă de 2 ani și jumătate, ci doar pentru aproximativ un an de zile, anumite perioade pentru care nu au solicitat dobânzi fiind justificate, acestea fiind evidențiate foarte clar în cererea de chemare în judecată, concluziile scrise depuse la dosar și chiar în raportul de expertiză, însă există perioade pentru care nu există nicio justificare.
Consideră că este culpa pârâților pentru faptul că această procedură a durat atât de mult.
În ceea ce privește cererea de majorare a onorariului de expert, consideră că nu se impune majorarea onorariului având în vedere că nu au existat obiecțiuni, raportul a fost întocmit la timp și a constat doar în anumite calcule în programul Excel și, de asemenea, cu atât mai mult cu cât nu au fost depuse la dosarul cauzei acte justificative.
Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert și taxa de timbru.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 19.02.2013 și precizată la 04.09.2014, sub nr. dosar_, reclamanta S. S. GMBH – SUCURSALA ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ –ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr. 5364201A/13.06.2013 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.506.675 lei reprezentând dobânzi aferente sumei de 10.619.852 RON reprezentând TVA restituit cu întârziere, defalcate dupa cum urmează: suma de 955.787 lei aferentă perioadei 11.01._10; suma de 74.339 lei aferentă perioadei 12.04._10; suma de 1.389.077 lei aferentă perioadei 31.05._11; suma de 254.876 lei aferentă perioadei 17.09._11; suma de 556.480 lei aferentă perioadei 16.11._12; iar suma de 276.116 lei aferentă perioadei 27.03._12, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 16.11.2012 a transmis către AFP Sector 1 o cerere de acordare a dobânzilor aferente perioadei de întârziere cu care i-a fost rambursat TVA-ul, înregistrată de AFP Sector 1 la data de 19.11.2012, astfel cum reiese din confirmarea de primire si nota de inventar. Acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de 45 de zile pe care autoritatea îl avea la dispoziție pentru soluționarea cererii.
Deși termenul pentru soluționarea cererii a expirat la data de 04.01.2013, nici până în prezent organele fiscale nu au transmis niciun răspuns la cererea noastră.
Potrivit prevederilor generale ce reglementează termenele de soluționare a cererilor contribuabililor - art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală - termenul aplicabil pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili este de 45 de zile de la înregistrare.
Același termen de 45 de zile pentru rambursarea TVA este prevăzut și de legislația specială aplicabilă cererilor de rambursare formulate de contribuabili, respectiv de pct. 2 din Ordinul nr. 1899/22.12.2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituie sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Iar potrivit art. 68 din Codul de procedură fiscală, termenele prevăzute se calculează, în cazul în care legea fiscală nu dispune altfel, potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă, așadar pe zile libere.
Prin urmare, termenul de 45 de zile prescris de lege pentru soluționarea cererii de rambursare a început să curgă de la data depunerii decontului, respectiv 25 noiembrie 2009, și s-a împlinit la data de 10 ianuarie 2010. Așadar, societatea este îndreptățită la acordarea dobânzilor începând cu data de 11 ianuarie 2010.
Faptul că un contribuabil este îndreptățit la dobânzi din momentul expirării termenului de rambursare este confirmat si de jurisprudența Curții Europene, în care s-a reținut că "dobânzile de întârziere sunt datorate de la expirarea termenului normal de rambursare a excedentului de TVA chiar și în situația în care termenul de rambursare a fost prelungit în vederea efectuării unui control fiscal. Acest raționament se impune pentru respectarea principiului neutralității fiscale caci dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sumele echivalente cu excedentul de TVA ce urmează a fi rambursat, aceasta suportă un dezavantaj economic care trebuie compensat prin plata dobânzilor" .
In temeiul dispozițiilor art. 70 alin. 2 C.pr. fiscală, termenul de 45 de zile se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor suplimentare necesare pentru luarea unei decizii.
Și legislația specială aplicabilă în materia cererilor de rambursare (pct. 4 alin. 3 din Ordinul nr. 1899/2004) prevede că termenul de 45 de zile se prelungește cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului cererea de informații și data înregistrării primirii acestor informații la organul fiscal competent.
Precizează că nu a calculat dobânzi aferente perioadelor pe durata cărora reclamanta a pregătit răspunsurile către autoritățile fiscale sau a pregătit documentele cerute pentru soluționarea decontului. În plus, nu a calculat dobânzi nici pe durata suspendărilor dispuse în mod legal și motivat de organele fiscale.
În ședința publică de la data de 21.05.2014 reclamanta și-a precizat cererea în sensul că solicită acordarea dobânzilor în cuantumul specificat în raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.112 Cod proc.civ., art. 124 alin.1 Cod proc.fiscală.
Pârâta DGFPMB a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității întrucât reclamanta nu a epuizat procedura administrativa prealabila, intrucat singurul act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin.(2) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, este decizia data in soluționarea contestației, iar o soluție contrară ar lipsi de aplicabilitate dispozițiile speciale și imperative ale OG nr.92/2003. În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta AFP Sector 1 prin DGFPMB a depus întâmpinare prin care a invocat de asemenea excepția inadmisibilității pentru aceleași considerente și a solicitat, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1770/04.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și, în consecință acțiunea reclamantei S. S. Gmbh-Sucursala România în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ANAF-Administrația Fiscală pentru Contribuabili M. și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București a fost respinsă ca inadmisibilă, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 1700 lei către expertul contabil C. C..
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, care prin decizia nr. 1175/16.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admis, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 09.04.2015 sub nr._ .
Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, Curtea reține că existența calității procesuale pasive a unui pârât presupune o identitate între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic obligațional dedus judecății. Raportat la domeniul contenciosului administrativ, Curtea reține că autoritatea emitentă a actului atacat deține calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului juridic obligațional.
În cauza de față, se observă că reclamanta a înțeles să repararea pagubei prin plata sumei de 3.506.675 lei reprezentând dobânzi de întârziere pentru restituirea cu întârziere a TVA în cuantum de 10.619.852, ca urmare formulării cererii de decont TVA înregistrată la Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice la data de 25.11.2009 sub nr._, aceasta fiind autoritatea fiscală care a emis raportul de inspecție fiscală nr._/26.03.2012 și decizia de impunere nr._ prin care a fost stabilit dreptul reclamantei la rambursarea TVA în cuantum de 10.619.852 lei.
În aceste condiții, față de considerentele expuse anterior, prin raportare la autoritatea publică care a gestionat cererea de decont TVA formulată de reclamantă și din modalitatea de soluționare a căreia decurge prezentul litigiu, Curtea apreciază că Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care va respinge excepția invocată de aceasta ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de majorare a onorariului de expert, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 213 alin. 2 C.pr.civ. „La cererea experților, ținându-se seama de lucrare, instanța le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților.”
În cauza de față, prin încheierea de ședință din data de 17.11.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiză contabilă, a fost desemnat prin tragere la sorți expertul D. G. M. și a fost stabilit în sarcina reclamantei un onorariu provizoriu expert în cuantum de 2.000 lei. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 11.12.2013 s-a dispus înlocuirea domnului expert D. G. M. cu doamna expert C. C..
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2014 și completată la data de 04.04.2014, expertul C. C. a solicitat majorarea onorariului provizoriu stabilit inițial cu suma de 1.700 lei, depunând în acest sens un decont de cheltuieli.
Cu privire la această cerere, Curtea constată că expertul a depus un decont de cheltuieli, fără a fi însă depuse dovezi din care să rezulte în mod concret o justificare a celor 34 de ore de care acesta susține că a avut nevoie pentru întocmirea expertizei, cu atât mai mult cu cât volumul de documente depus la dosar este unul redus, nefiind rezonabil a se susține că pentru studierea acestuia au fost necesare 8 ore. Totodată, având în vedere specificul strict matematic al raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru a se răspunde la obiectivele la expertiză fiind predefinite de către instanță atât sumele cu privire la care se calculează dobânzile, cât și perioadele pentru care aceste dobânzi se calculează, Curtea apreciază că numărul de ore menționat de expert pentru redactarea raportului de expertiză contrabilă nu respectă principiul proporționalității. În plus, deși expertul a indicat în cadrul decontului cheltuieli materiale în cuantum de 300 lei, nu a depus dovezi din care să rezulte efectuarea acestora și cuantumul lor.
Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de majorare a onorariului expertului.
Pe fondul cauzei, Curtea reține, în fapt, că la data de 25.11.2009 a fost înregistrată la pârâta Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, sub nr._, cererea de decont a TVA formulată de reclamantă (f. 12-13).
În vederea soluționării acestei cereri de decont TVA, pârâta Administrați a Sector 1 a Finanțelor Publice a început inspecția fiscală la data de 12.04.2010, aceasta fiind finalizată prin emiterea raportului de inspecție fiscală nr._/26.03.2012 și deciziei de impunere nr._ prin care a fost stabilit dreptul reclamantei la rambursarea TVA în cuantum de 10.619.852 lei (f. 47-69, f. 71-73). În acest context, Curtea reține că inspecția fiscală a fost suspendată în perioadele 31.05.2010 – 16.02.2011 și 17.03.2011 – 15.11.2011 (f. 26 și 27, f. 34 -43).
De asemenea, Curtea reține că la data de 30.05.2012 a fost restituită reclamantei suma de 9.867.251,17 lei, conform extrasului de cont aflat la fila 75 din dosar.
Reclamanta a solicitat pârâtei Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, la data de 16.11.2012, plata de dobânzi fiscale în cuantum de 3.506.675 lei aferente sumei de 10.619.852 lei reprezentând TVA rambursat cu întârziere (f. 77-85), cerere ce nu a fost soluționată.
În drept, Curtea reține că potrivit art. 70 C.pr. fiscală „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Astfel, cererea reclamantei de decont de taxă pe valoare adăugată a fost înregistrate la data de 25.11.2009, iar în lumina dispozițiilor legale anterior menționate, aceasta trebuia soluționată în 45 de zile, adică cel mai târziu la data de 10.01.2010. Or, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală depus la dosar de reclamantă, verificările au început în data de 12.42.2010, deci după împlinirea termenul de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii de decont TVA formulată de reclamantă, culpa în depășirea acestui termen aparținând în exclusivitate pârâtei.
Cu privire la apărările formulate de pârâtă referitoare la faptul că termenul de 45 de zile poate fi depășit, nu au aplicabilitate în cauză, întrucât prelungirea acestuia poate avea loc doar în condițiile prevăzute de art. 70 alin. 2 anterior menționat care nu pot fi interpretate decât în sensul în care autoritatea care efectuează controlul în vederea verificărilor raportărilor trebuie să solicite informațiile sau să demareze procedurile de control în interiorul termenului de 45 de zile. O interpretare contrară ar fi de natură să permită organului de control să prelungească termenul de 45 de zile pe o durată nedefinită în funcție de momentul la care înțelege să solicite informații sau să înceapă inspecția fiscală.
Curtea constată că prin Hotărârea din 12 mai 2011, pronunțată în cauza C-107/10 – Enel Maritsa Iztok 3 AD împotriva Direcktor „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de o instanță din Bulgaria, CJUE a reținut că „În lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoare adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei raportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. In schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 zile nu încalcă această prevedere ".
În același context, Curtea amintește și hotărârea din data de 23.10.2013 pronunțată de CJUE în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română prin care s-a stabilit că „Articolul 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte din taxa pe valoarea adăugată pe care o datorează să nu poată obține din partea administrației fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administrație pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.”
În susținerea acestei interpretări, CJUE a arătat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. Astfel, în accepțiunea Curții, nu există nicio diferență între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.
Totodată, conform jurisprudenței CJUE în cauza C- 283/81CILFIT, fără a fi direct obligatorii, dezlegările date prin alte hotărâri preliminare se impun tuturor instanțelor naționale privind problemele respective de drept comunitar.
Curtea reține că necesitatea acordării de dobânzi de către stat în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil se impune și în baza aquis-uliul comunitar din materia TVA, astfel cum acesta a fost interpretat de către Curtea Europeană de Justiție, întrucât dispozițiile din legislația română referitoare la rambursarea TVA sunt rezultatul transpunerii legislației comunitare din domeniul TVA, iar jurisprudența Curții Europene de Justiție în materie este obligatorie pentru instanțele din România odată cu data aderării la Uniunea Europeana.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a reținut în mod constant că statele membre au o oarecare libertate de manevră în stabilirea condițiilor de rambursare a TVA în exces, dar că nu ar putea să aducă atingere, prin impunerea acestor condiții, principiului neutralității TVA prin impunerea unei sarcini asupra contribuabilului de a suporta în tot sau în parte TVA-ul, ceea ce implică în mod necesar ca TVA-ul să fie rambursat într-o perioadă de timp rezonabilă prin plata unor sume de bani sau prin luarea unor masuri echivalente și că, în orice caz, metoda adoptată pentru rambursare nu poate să implice niciun fel de risc pentru contribuabil.
În raport de dispozițiile legislației naționale, precum și a jurisprudenței CJUE anterior redate, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită a primi dobânzi de întârziere.
Cu privire la cuantumul dobânzilor, Curtea reține că în cauza de față a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, prin care expertul contabil a concluzionat că pârâta are obligația achitării către reclamantă, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului, suma de 3.536.411 lei (f. 259-273).
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată, urmând a fi admisă, iar pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 3.536.411 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate cu privire la suma de 10.619.852 lei, reprezentând TVA rambursată cu întârziere.
Pe de altă parte, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a pârâtei, care va fi partea ce va pierde procesul, precum și faptul că soluționarea prezentei cauzei a pricinuit reclamantei efectuarea de cheltuieli, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită la a primi cheltuieli de judecată din partea acesteia.
În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea reține că reclamanta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat, iar la dosar există dovezi din care rezultă achitarea unor taxe judiciare de timbru în cuantum de 43,3 lei (f. 2 și 111) și a unui onorariu de expert în cuantum de 2.000 lei (f. 250).
Prin urmare, Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de majorare a onorariului expertului ca neîntemeiată.
Admite cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta S. S. GMBH-SUCURSALA ROMANIA cu sediul ales la SCA P. F. în București, Calea Floreasca nr. 246c, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 1, și D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII cu sediul în București, ., sector 2.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.536.411 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate cu privire la suma de 10.619.852 lei, constituită din TVA rambursată cu întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 43,3 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, iar suma de 2.000 lei reprezintă onorariu de expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. E. S.
Red./thred. MD
5 ex./13.07.2015
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1846/2015.... → |
|---|
