Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1845/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 1845/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 31128/3/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1845

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.03.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M.-C. I.

JUDECĂTOR: L. G. Z.

JUDECĂTOR: C. F. P.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află spre soluționare cererilor de recurs formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4418/12.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă T. T. ULUSLARARASI TASIMACILIK VE DIS TIC LTD prin mandatar . ROMÂNIA SRL având ca obiect „ contestație act administrativ ”.

Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 23.03.2015 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 30.03.2015 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

1. Sentința obiect al recursurilor

Prin sentința civilă nr. 4418/12.06.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar:

- a fost admisă cererea formulată de reclamanta T. T. Uluslararasi Tasimacilik VE DIS TIC Ltd STI, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București;

- s-a anulat decizia nr. 64/19.03.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice B. și decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/27.12.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1;

- au fost obligate pârâtele Administrația S. 1 a Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 32.860 lei solicitată prin cererea înregistrată cu nr._/30.09.2011;

- s-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 14.850 lei cheltuieli de judecată.

2. Recursurile exercitate în cauză împotriva sentinței civile nr. 4418/12.06.2014 și procedura în fața instanței de recurs

2.1.1. Împotriva acestei sentințe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. a declarat la data de 3.10.2014, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C.proc.civ.

S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se modifice în tot sentința recurată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2.1.2. În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că:

- hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind fondat motivul de recurs întemeiat pe art.488 pct.5 C.proc.civ., întrucât recurenta nu a avut cunoștință de expertiza contabilă efectuată și nici de concluziile raportului de expertiză, care nu i-au fost comunicate;

- pentru a pronunța soluția, prima instanță „s-a aplecat numai asupra materialului probator administrat de parte în cauză”, încălcând dreptul la apărare al recurentei în calitate de pârât;

- întrucât . România SRL, în calitate de reprezentant fiscal al societății reclamante, nu a depus extrase de cont prin care să facă dovada achitării, respectiv a încasării de către furnizor a taxei pe valoarea adăugată aferentă celor 24 facturi cuprinse în cererea de rambursare nr._/27.12.2011, în mod corect și legal organul fiscal a respins cererea privind rambursarea TVA în sumă de 32.860 lei.

2.2.1. Împotriva aceleiași sentințe nr. 4418/12.06.2014, dar și a încheierii din data de 13.02.2014, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a declarat la data de 07.10.2014, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentința recurată și încheierea din data de 13.02.2014, în sensul de a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și de a se respinge cererea de chemare în judecată împotriva acestei pârâte, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2.2.2. În motivarea recursului, în esență, s-a învederat că:

- față de actele emise în speță, este evident că recurenta, nefiind emitentul niciunuia dintre actele contestate în cauză, nu are calitate procesuală pasivă;

- dispunând obligarea pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București alături de Administrația S. 1 a Finanțelor Publice la rambursarea către reclamantă a TVA în cuantum de 32.860 lei, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității procesuale;

- în mod nelegal instanța de fond a obligat pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, întrucât recurenta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind nici emitentul vreunuia dintre actele contestate, nici organ de administrare fiscală în cauză.

2.3.1. Împotriva sentinței nr. 4418/12.06.2014a declarat la data de 09.10.2014, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., și pârâta Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.

S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se modifice în tot sentința recurată, în sensul cenzurării în mod corespunzător a cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond.

2.3.2. În motivarea recursului, în esență, s-a susținut că:

- în ce privește cererea principală, s-a stabilit, în urma reanalizării documentației existente la cererea de rambursare nr._/27.12.2011, că societatea reclamantă (intimată) poate beneficia de rambursarea TVA în sumă de 32.847 lei, din totalul de 32.866 lei cerut la rambursare, în acest sens fiind adresa nr._/ 03.10.2014, anexată cererii de recurs;

- netemeinic s-a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.850 lei, având în vedere că nu s-a reținut că ar exista vreo culpă procesuală care să justifice acordarea acestor cheltuieli de judecată;

- suma de 10.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat, trebuia redusă în aplicarea art.451 alin.2 C.proc.civ., fiind nejustificat de mare;

- față de complexitatea redusă a cauzei, se impune reducerea și a onorariilor de expert, în aplicarea art.451 alin.2 C.proc.civ.

2.4. Intimata-reclamantă T. T. Uluslararasi Tasimacilik VE DIS TIC Ltd STI, la data de 24.11.2015, a formulat, în fața instanței de recurs, întâmpinare (filele 33-55).

Prin acest act de procedură:

- a fost invocată excepția nulității recursului declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. prin raportare la motivul prevăzut de art.488 pct.5 C.proc.civ. și la motivul prevăzut de art.488 pct.8 C.proc.civ. și s-a cerut respingerea recursului promovat de această parte, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată;

- a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată;

- a fost invocată excepția nulității recursului declarat de recurenta Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și s-a cerut respingerea recursului promovat de această parte, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

2.5. În faza procesuală a recursului au fost administrate probe noi.

3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză

Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:

3.1. Cu privire la recursul promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., reține Curtea următoarele:

3.1.1. În primul rând, se observă că, prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă T. T. Uluslararasi Tasimacilik VE DIS TIC Ltd STI a invocat excepția nulității recursului, justificat de (i) pretinsa incidență a art.488 alin.2 teza a II-a C.proc.civ. și (ii) de faptul că recurenta nu a adus argumente punctuale de nelegalitate a sentinței atacate.

Or, cele două alegații ale intimatei-reclamante nu sunt fondate, excepția nulității recursului nefiind, așadar, întemeiată și impunându-se respingerea ca atare.

Astfel, pe de o parte, este de remarcat că, potrivit art.488 alin.2 C.proc.civ., „Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor”.

Reiese, așadar, că, prin aceste dispoziții, invocate de intimata-reclamantă ca temei legal pentru excepția nulității recursului, este reglementată, de fapt, o aplicare în materia recursului a principiului înscris în art.459 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia o cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio, ceea ce înseamnă că este vorba despre condiții de admisibilitate a recursului, iar nu despre ipoteze în care să se poată dispune nulitatea recursului.

Apoi, pe de altă parte, trebuie constatat că, din analiza atentă a motivării recursului promovat, se poate stabili că recurenta susține nerespectarea anumitor dispoziții relevante ale Codului fiscal, ceea ce permite instanței de control judiciar să verifice recursul prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.

3.1.2. În al doilea rând, se observă că, prin recursul promovat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a pretins incidența motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ.

Conform acestor dispoziții, „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Or, apreciază Curtea că, în speță, nu se verifică acest motiv de recurs.

Într-adevăr, în acest context, trebuie relevat că recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.:

- la termenul din data de 13.02.2014, la care instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză contabil-fiscală, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a fost legal citată, prezumându-se, așadar, că are cunoștință de măsurile dispuse de instanță la acel termen;

- la efectuarea expertizei contabil-fiscală, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a fost legal convocată de către expertul tehnic judiciar desemnat de Tribunalul București, așa cum reiese din dovezile de convocare atașate raportului de expertiză;

- la data de 24.04.2014 a fost depus la dosarul de fond raportul de expertiză contabil-fiscală întocmit în cauză, fiind, așadar, respectat termenul prevăzut de art.336 alin.1 C.proc.civ.

În aceste condiții, nu este fondată susținerea recurentei-pârâte în sensul că i-ar fi fost afectat dreptul la apărare, având în vedere și că nu există vreo prevedere legală care să oblige instanța să dispună comunicarea raportului de expertiză depus în termenul legal.

3.1.3. În al treilea rând, se observă că, prin recursul promovat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a pretins incidența motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.

Conform acestor dispoziții, „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Or, apreciază Curtea că, în speță, nu se verifică nici acest motiv de recurs.

Astfel, trebuie reținut că, aplicând corect dispozițiile legale relevante, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, cu consecința că, anulând decizia nr. 64/19.03.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice B. și decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/27.12.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, a obligat pârâtele Administrația S. 1 a Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 32.860 lei solicitată prin cererea înregistrată cu nr._/30.09.2011.

În acord cu judecătorul fondului, Curtea reține că, din decizia nr. 64/19.03.2013 emisă de DGFP B. în soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă, rezultă că motivul respingerii cererii de rambursare formulate de reclamantă a fst circumscris strict împrejurării că, potrivit organelor fiscale pârâte, reclamanta nu a făcut dovada plății în România a facturilor ce i-au fost emise de DKV Germania, care cuprind TVA solicitat la rambursare.

Or, cu privire la chestiunea dovedirii plății facturilor, judicios a constatat prima instanță că din expertiza fiscal-contabilă efectuată în cauză reiese faptul că, prin actele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada achitării facturilor ce cuprind TVA solicitat la rambursare, potrivit circuitului prezentat în cererea de chemare în judecată și sintetizat de expertul fiscal-contabil în raportul de expertiză întocmit în cauză cu privire la care recurenta nu a formulat obiecțiuni.

Mai relevă Curtea că motivul pentru care a fost respinsă de organele fiscale cererea de rambursare a reclamantei, respectiv acela că nu a făcut dovada plății facturilor, era prevăzut de dispozițiile art. 147² alin. 1 lit. b) din Codul fiscal și ale pct. 50 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în vigoare la data soluționării cererii de rambursare și a contestației administrative, texte care făceau referire la „rambursarea taxei achitate pentru importuri și achiziții”, că, însă, aceste dispoziții corespundeau unei transpuneri incorecte a art. 170-171 din Directiva 112/2006/CEE („Directiva TVA”) și a Directivei 86/560/CEE, art. 2 alin. 1 din Directiva 86/560/CEE prevăzând că „fiecare stat membru restituie oricărei persoane impozabile care nu este stabilită pe teritoriul Comunității, în condițiile prevăzute în continuare, orice taxă pe valoarea adăugată aplicată unor servicii care i-au fost prestate sau pentru bunuri mobiliare care i-au fost livrate pe teritoriul țării de către altă persoană impozabile sau care i-a fost percepută pentru importul de bunuri în statul respectiv”, că incorecta transpunere a directivelor menționate a fost, de altfel, recunoscută și de legiuitorul român, care, prin OUG nr. 102/2013, a modificat dispozițiile art. 147² alin. 1 lit. b) din Codul fiscal în sensul eliminării condiției achitării facturii ce cuprinde TVA solicitat la rambursare, noul text fiind în sensul că „persoana impozabilă neînregistrată… poate solicita rambursarea taxei aferente importurilor și achizițiilor de bunuri/servicii efectuate în România” și că, altfel spus, legiuitorul român a prevăzut nu numai că pentru cererile noi de rambursare nu mai este necesară îndeplinirea condiției achitării facturilor, dar și că, pentru facturile cuprinzând TVA ce a fost respinsă la rambursare pentru motivul lipsei dovezii achitării facturilor, emise în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2013 inclusiv, persoana impozabilă poate formula o nouă cerere de rambursare până la data de 30.09.2014, fără a mai fi ținută să facă dovada achitării facturii.

Prin urmare, corect a reținut Tribunalul, prin sentința recurată, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 147² din Codul fiscal pentru admiterea cererii de rambursare TVA formulată de reclamantă.

3.2. Cu privire la recursul promovat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, reține Curtea următoarele:

3.2.1. În primul rând, se observă că, prin recursul declarat, recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a criticat soluția Tribunalului de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.

Or, o astfel de critică, ce poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., nu este fondată.

Într-adevăr, în această privință, constată Curtea că, prin încheierea din data de 13.02.2014, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.

S-a avut în vedere, judicios, la pronunțarea unei asemenea soluții procesuale:

- faptul că, prin cererea introductivă, s-a pretins nu doar anularea actelor administrativ-fiscale contestate, ci și obligarea pârâtelor Administrația S. 1 a Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 32.860 lei solicitată prin cererea înregistrată cu nr._/30.09.2011;

- împrejurarea că, în temeiul art.7 pct.32 din HG nr. 520/2013, ANAF, direct sau prin direcțiile regionale ale finanțelor publice, reprezintă statul (debitor al obligației de restituire a TVA) în orice raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției.

Nu pot fi primite alegațiile recurentei, cum că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității procesuale, întrucât, din răspunsul la întâmpinare, reiese neechivoc faptul că reclamanta a justificat calitatea procesuală pasivă a pârâtei pe capătul de cerere privind obligarea la rambursarea TVA în sumă de 32.860 RON.

3.2.2. În al doilea rând, se observă că, prin recursul promovat, recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a criticat soluția Tribunalului prin care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Or, o astfel de critică, ce poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., fiind invocată greșita aplicare a unor norme procedurale, respectiv art.453 C.proc.civ., nu este fondată.

Astfel, relevă Curtea că, în speță, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu și cu pârâta (recurentă) Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a fost admisă, ceea ce înseamnă că această parte are calitate de parte care „pierde procesul”, în sensul art.453 alin.1 C.proc.civ., fiind, în consecință, „obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Altfel spus, contrar susținerilor recurentei, aceasta se află în culpă procesuală ce rezultă din chiar împrejurarea că a pierdut procesul.

3.3. Cu privire la recursul promovat de pârâta Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, reține Curtea următoarele:

3.3.1. În primul rând, se observă că, prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă T. T. Uluslararasi Tasimacilik VE DIS TIC Ltd STI a invocat excepția nulității recursului, justificat de pretinsa incidență a art.488 alin.2 teza a II-a C.proc.civ.

Or, aceste alegații ale intimatei-reclamante nu sunt fondate, excepția nulității recursului nefiind, așadar, întemeiată și impunându-se respingerea ca atare.

Astfel, este de remarcat că, potrivit art.488 alin.2 C.proc.civ., „Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor”.

De altfel, apreciază Curtea că afirmația recurentei în sensul că, în urma reanalizării documentației existente la cererea de rambursare nr._/27.12.2011, a stabilit, prin adresa nr._/03.10.2014, anexată cererii de recurs, că societatea reclamantă poate beneficia de rambursarea TVA în sumă de 32.847 lei, din totalul de 32.860 lei cerut la rambursare, nu are semnificația procesuală dată de intimata-reclamantă, ci pe aceea a unei recunoașteri parțiale (mai puțin cu 13 lei) a debitului pretins prin cererea de chemare în judecată, act de procedură ce poate fi săvârșit și direct în fața instanței de recurs.

3.3.2. În al doilea rând, se observă că, prin recursul formulat, recurentaAdministrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 453 alin.1 C.proc.civ. și ale art. 451 alin.2 C.proc.civ. atunci când (i) a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată și când (ii) a cenzurat cuantumul onorariilor de avocat și de expert achitate de societatea reclamantă (intimată).

Or, o astfel de critică, ce poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., fiind invocată greșita aplicare a unor norme procedurale, nu este fondată.

Astfel, reliefează Curtea, pe de o parte, că, în speță, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu și cu pârâta (recurentă) Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a fost admisă.

Rezultă, deci, că această parte are calitate de parte care „pierde procesul”, în sensul art.453 alin.1 C.proc.civ., fiind, în consecință, „obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Altfel spus, contrar susținerilor recurentei, aceasta se află în culpă procesuală ce rezultă din chiar împrejurarea că a pierdut procesul.

Pe de altă parte, constată Curtea că, în speță, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 58.289,74 lei, făcând o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.proc.civ., în sensul de a reduce suma pretinsă de reclamantă cu titlu de cheltuieli reprezentând onorariul de avocat de la 53.439,74 lei la 10.000 lei, întrucât (motivare însușită de instanța de control judiciar) suma solicitată de reclamantă este disproporționat de mare față de valoarea (suma în litigiu este mai mică decât onorariul de avocat pretins) și complexitatea cauzei și de activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, respectiv de faptul că prezenta cauză face parte dintr-o . litigii cvasi-identice în care societatea de avocați care a reprezentat-o pe reclamantă a acordat asistență mai multor clienți aflați în aceeași situație.

Nu pot fi primite afirmațiile recurentei în sensul că aceeași soluție a reducerii trebuia dispusă, în baza art. 451 alin. 2 C.proc.civ., și cu privire la onorariile experților, întrucât nu se poate considera că suma de 4.850 lei, achitată de reclamantă cu acest titlu, ar fi „vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de” expertul tehnic judiciar și expertul consilier al reclamantei, „ținând seama și de circumstanțele cauzei”.

4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia

4.1. Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca neîntemeiate, excepțiile de nulitate a recursurilor, invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare și, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursurile, ca nefondate, neverificându-se niciunul dintre motivele de casare invocate.

4.2. Referitor la cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, va fi admisă în parte, în sensul că, în temeiul art. 453 alin.1 C.proc.civ. -aplicabil în recurs în baza art. 494 C.proc.civ.-, văzând că recursurile formulate de pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București au fost respinse, ca nefondate, vor fi obligate recurentele, în solidar, să plătească către intimata-reclamantă suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Astfel, trebuie observat că intimata-reclamantă T. T. Uluslararasi Tasimacilik VE DIS TIC Ltd STI a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat plătit în faza recursului, respectiv suma de 21.356 lei plătită de intimata-reclamantă potrivit ordinelor de plată depuse la dosar la termenul din data de 23.03.2015.

Cu privire la aceste cheltuieli de judecată, apreciază Curtea că, în speță, sunt incidente -în raport de art. 494 C.proc.civ.- prevederile art. 451 alin. 2 C.proc.civ.

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că instanța de judecată are dreptul, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Or, în speță, Curtea observă că “activitatea desfășurată de avocat“ în prezenta cauză, în cazul avocatului B. I. R., angajat de intimata-reclamantă, s-a limitat la întocmirea unor întâmpinări în fața instanței de recurs și la participarea la singurul termen de judecată acordat în cauză în faza recursului, pentru a pune concluzii în combaterea recursului.

Văzând aceste aspecte, dar și ținând cont de faptul că debitul principal la plata căruia au fost obligate pârâtele (recurente) prin sentința recurată este în cuantum de (doar) 32.860 lei, instanța apreciază ca onorariul de avocat solicitat prin prezenta cerere supusă analizei, în cuantum de 21.356 lei pentru intimata-pârâtă, este nepotrivit de mare, față de “activitatea desfășurată de avocat“ și în raport cu „valoarea cauzei”, motiv pentru care instanța va admite în parte cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în sensul învederat anterior.

Trebuie evidențiat, în acest context, că aprecierea că, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, se impune reducerea părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, se bazează pe faptul că nu ar fi echitabil ca partea ce a pierdut procesul să suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor cauzat de un onorariu de avocat stabilit pe baze contractuale, consecința firească a unei asemenea constatări fiind aceea a suportării de către partea care a acceptat stabilirea unui anumit cuantum al onorariului de avocat a diferenței neimputate asupra părții căzute în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepțiile de nulitate a recursurilor, ca neîntemeiate.

Respinge recursurile formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4418/12.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă T. T. ULUSLARARASI TASIMACILIK VE DIS TIC LTD prin mandatar . ROMÂNIA SRL , ca nefondate.

Obligă recurentele în solidar la 5000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art.451(2) NCPC, către intimată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.-C. I. L.-G. Z. C.-F. P.

GREFIER,

D. Ș.

Jud.fond TB2 –D. Donțete

Tehred.C.F.P/2 ex

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2302/2015. Curtea de Apel...		Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1845/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1845/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI