Pretentii. Decizia nr. 3569/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3569/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 20965/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3569
Ședința publică din data de 24.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
JUDECĂTOR - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
GREFIER – P. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 176/13.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a de C. administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. D., având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant, prin avocat S. B. P., care depune delegație de substituire la dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul-reclamant, prin avocat, formulează concluzii de respingere a recursului și de menținere în tot a sentinței recurate ca temeinică și legală. Consideră că instanța de fond în mod corect a apreciat că există contradicție între norma de drept internă și art. 110 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene prin raportare la art. 148 din Constituția României, legea 157/2005 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cu cheltuieli pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 176/13.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-au dispus următoarele:
- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația S. 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, astfel cum a fost precizată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 3541 lei, reprezentând diferența taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanță . nr._/30.04.2008 precum și a sumei de 2777 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/10.12.2008, sume la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la data achitării fiecărei taxe, până la data restituirii efective;
- a fost deopotrivă obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit, marca Alfa R., încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare la data de 22.01.2008.
În vederea înmatriculării autoturismului și în aplicarea prevederile art. 2141 Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5677 de lei, așa cum rezultă din chitanța fiscală aflată la dosar la fila 9. Urmare a cererii formulată de către reclamant, potrivit notei de restituire din data de 19.12.2008, i-a fost restituită reclamantului suma de 2136 lei, potrivit dispozițiilor art. 117 din OG 92/2003.
Ulterior, reclamantul a solicitat să îi restituie și diferența taxei de înmatriculare, apreciind ca în mod nelegal fost obligată la plata taxei,organul fiscal teritorial respingându-i cererea, cu motivarea că nu există temei pentru restituire.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141 Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, s-a observat că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța a apreciat că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul a constatat că în baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art. 148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2. În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art. 2141 Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Instanța a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi în prețul de cumpărare. In continuarea aceluiași raționament și taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara țării, din spațiul european, ar trebui să se regăsească în aceiași măsura în prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesară impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
Față de toate aceste considerentele mai sus expuse, s-a constatat că în mod nelegal a fost percepută taxa de înmatriculare, impunându-se astfel restituirea și a diferenței de taxă, astfel încât acțiunea referitoare la diferența de taxă specială urmează a fi admisă.
Referitor la cea de-a doua taxă, s-a reținut că OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 2777 lei; taxa a fost achitată cu chitanța . nr._/10.12.2008, fiind calculată în baza OUG 50/2008.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) "(1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, motiv pentru care a admis și cererea referitoare la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2777 lei.
În privința dobânzii, s-a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, s-a reținut că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, s-a constatat că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Aceste dispoziții au fost însă declarate ca fiind contrare normelor europene, numai în ceea ce privește data de la care trebuie acordată dobânda.
Astfel, CJUE s-a pronunțat, la data de 18.04.2013, în cauza C-565/11, I. contra României.
După ce a precizat că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătura directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei" a stabilit că "principiul efectivitatii impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și altii, citată anterior, punctul 29)".
În concluzie, CJUE a statuat că "dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".
În raport de aceste concluzii, având în vedere și dispozițiile art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma europeană, textul din dreptul uniunii);
Constatând că reclamantul a solicitat, prin chiar cererea adresată organului fiscal, acordarea dobânzii de la data achitării taxei;
Instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la acordarea dobânzii, care se va calcula la nivelul prevăzut de art.124 C.pr.fiscală, de la data achitării fiecărei taxe, până la data restituirii efective a taxei.
În aplicarea art.453 NCPC, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, însă cuantumul onorariului de avocat a fost redus la suma de 500 lei, având în vedere că suma solicitată este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de apărător, că proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării este determinată de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului, valoarea obiectului pricinii.
În consecință, a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 539 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice.
Sentința a fost criticată în ce privește fondul cauzei, dar și sub aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate disp. art. 488 pct. 8 C.pr.civ.
Intimatul reclamant G. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru considerente în esență similare celor invocate prin cererea introductivă de instanță.
Recurenta pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În faza procesuală a recursului nu au fost încuviințate și respectiv administrate probe noi.
Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:
1.1 Analizând motivul de recurs privind fondul cauzei, cu privire la autoturismul marca Alfa R. achiziționat de reclamant, în raport de data achitării taxei ce se solicită a fi restituită pe calea prezentului demers judiciar, 30.04.2008, Curtea observă în drept dispozițiile Codului de procedură fiscală, iar în raport de acestea, constată existența unei discriminări, precum și faptul că aceasta se referă la tratamentul diferit în două cazuri echivalente: a doua înmatriculare a unui autoturism înmatriculat în țară (scutită de taxă), respectiv reînmatricularea în România după aducerea în țară a unui autoturism înmatriculat în celelalte state ale Comunității Europene (cu aplicarea taxei de primă înmatriculare).
Astfel, potrivit art. 28 din Tratatul CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și alte măsuri cu efect echivalent”, iar prin dispozițiile art. 2141 din Capitolul 21 Cod fiscal, se instituie o taxă cu efect echivalent în sensul art. 25 din Tratat, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene, având în vedere și dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, potrivit cărora „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare”.
Față de aceste reglementări, trebuie admis că Tratatul are o prioritate în aplicare.
În cauza de față avem de a face cu o taxă specială pentru autoturisme instituită la data de 01.01.2007, prin art. 2141-2143 din Codul fiscal, care nu este o sumă achitată pentru un serviciu public, ci este o taxă specială pentru autoturisme ce se achită la data primei înmatriculări în România, în cauză nefiind incidente, dispozițiile OUG nr. 195/2002 și art. 7 din Ordinul nr. 1501/13.11.2006, ci art. 2141-2143 din Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare.
Analizând prevederile art. 214¹ - 214³ din Codul fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea achitării taxei speciale auto „cu ocazia primei înmatriculări în România” a autoturismelor și autovehiculelor, într-un cuantum determinat în funcție de parametrii prevăzuți în anexele 4 și 5 ale Codului fiscal, respectiv capacitatea cilindrică, vechime și norma de poluare, după formula stabilită în alin. 3 al art. 214¹ din Codul fiscal.
Așadar, natura acestei taxe speciale, potrivit dispozițiilor art. 2142,este de taxă aferentă operațiunilor de „primă înmatriculare în România”, opțiunea Statului Român putând fi pe deplin justificată în sensul instituirii unei taxe aferente operațiunii de înmatriculare a unui autoturism sau autovehicul în evidențele sale interne, indiferent de proveniența bunului supus primei înmatriculări, reglementată sub forma unei taxe cu caracter fiscal, în paralel cu taxa administrativă reglementată de dispozițiile capitolului IV din Legea nr. 117 din 30 iunie 1999 pentru aceeași operațiune, precum și separat de taxele eferente contravalorii certificatului de înmatriculare și plăcuțelor cu numerele de înmatriculare (reglementate de Ordinul MAI nr. 202/2007).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 par. 1 din Tratat și incompatibilă acestuia s-a decis în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I., Curtea de Justiție a Comunităților Europene stabilind că o taxă de înmatriculare este interzisă atât timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru atunci când valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punctul de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum dispozițiile art. 214¹ - 214³ din Codul fiscal prevăd în mod discriminatoriu obligativitatea plății acestei taxe bazate pe rațiuni de poluare doar pentru autovehiculele și autoturismele folosite importate, față de autoturismele și autovehiculele folosite care sunt deja înmatriculate în România și au nevoie de o nouă înmatriculare (de exemplu în situația schimbării proprietarului sau domiciliului acestuia), ea fiind legată de „prima înmatriculare în România”, creează astfel o barieră la . din România a primei categorii de produse.
Nu se poate susține că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării, întrucât nu se contestă rațiunea instituirii taxei, ci modalitatea discriminatorie în care ea este prevăzută, în ipoteza unui autoturism second hand.
Or, tocmai aceasta este rațiunea pieței interne, de a crea condiții de competitivitate și de liberă concurență, asigurând libertatea de circulație a mărfurilor, în beneficiul consumatorilor. Chiar dacă statelor le este permisă instituirea unor taxe, rațiunile acestora nu trebuie să se bazeze pe criterii discriminatorii, împiedicând libera alegere a destinatarilor normelor, care sunt cetățenii statelor membre.
În raport de acestea, sunt vădite nefondate susținerile recurentei pârâte referitoare în esență la pretinsa conformitate a normelor interne cu dreptul comunitar.
1.2Cu privire la autoturismul marca Peugeot achiziționat de reclamant, pentru care a fost calculată și achitată taxă pe poluare în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin disp. OUG nr. 50/2008 (în forma în vigoare la data de 10.12.2008, data achitării taxei pe poluare, determinată prin Decizia de calcul nr._/08.12.2008) contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (fost art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincție între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece ordonanța a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, în sensul identificării intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect –„poluatorul plătește” - să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In același sens sunt și prev. art. 11 alin. 1 și 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Argumentul în sensul că hotărârea preliminară CJUE în baza art. 267 TFUE ar fi obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială este neîntemeiat de moment ce obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
În raport de acestea, este vădit nefondat punctul de vedere în sensul că nicio lege în vigoare nu ar acorda competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale, atribuție ce ar reveni exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale.
Reținând, în consecință, faptul că scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, Curtea observă că paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate și cele provenind de pe piața internă, de natură similară.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sub aspectul compatibilității cu art. 90 paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă de poluare se percepe, însă, pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În acest sens, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate cele trei criterii menționate mai sus.
Mai întâi, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România (“produsele importate”) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (“produsele naționale”), numai primele fiind supuse taxei de poluare cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un „raport de concurență” între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru “produsele importate”, iar nu și pentru “produsele naționale”, este evident faptul că obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În concluzie, taxa de poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
De altfel, prin hotărârea preliminară pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială (incidentă în speța de față, de altfel), a fost declarată indirect discriminatorie și deci contrară prevederilor art. 110 T.F.U.E., în măsura în care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar în cursul prezentei proceduri, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, analizând variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 (perioada relevantă în speță), că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin urmare, ambele sume, echivalente taxei pe primă înmatriculare și taxei pe poluare contrare dreptului comunitar, au fost plătite de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
2. Sentința a mai fost deopotrivă criticată în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii.
Redând disp. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, recurenta pârâtă susține că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută în textul legal pentru acordarea acestora.
Cu privire la această critică, se apreciază că nicio condiție suplimentară nu este instituită de actul normativ pentru formularea și respectiv admiterea acestui capăt accesoriu de cerere.
De altfel, este de observat din actele dosarului de fond faptul că intimatul reclamant s-a adresat organului fiscal prealabil sesizării instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxelor achitate cu încălcarea normelor dreptului comunitar, învederând că în caz de nesoluționare favorabilă se va adresa instanței pentru restituirea debitului principal pretins precum și a dobânzilor legale cuvenite.
În sfârșit, soluția se impune mai ales în contextul în care dreptul reclamantului de a beneficia nu doar de restituirea debitului principal eronat achitat dar și a accesoriului aferent, în mod legal recunoscut de instanța de fond, începând cu data plății, este conform Hotărârii Curții de la Luxemburg în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, prin care s-a statuat că:
„Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
3. Cu privire la soluția de pronunțat asupra cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, recursul este nefondat de asemenea, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică, corespunzând disp. art. 451 și urm. C.pr.civ., de vreme ce pârâtei îi revine culpa procesuală, demersul judiciar al reclamantului dovedindu-se necesar și întemeiat.
Referitor la argumentul recurentei în sensul că pentru a se acorda cheltuieli de judecată este necesar ca partea să fi câștigat irevocabil procesul, acesta nu poate fi reținut întrucât legea nu prevede o astfel de condiție. Pe de altă parte, soluția pronunțată de instanța de control judiciar confirmă legalitatea sentinței recurate inclusiv din acest punct de vedere.
Cu privire la reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, care nu ar putea fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, aceste elemente sunt indiferente în analiza capătului de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată, sumele remise cu acest titlu fiind o consecință a căderii pârâtei în pretenții, deci a justeței demersului judiciar promovat de reclamant și a cheltuielilor efectuate de acesta pentru introducerea acțiunii și obținerea unei soluții favorabile.
Cererea de chemare în judecată a fost necesară de moment ce litigiul nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă. În ceea ce privește eventuala exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, deci eventuala comportare neconformă dispozițiilor legale, aceasta poate atrage alte consecințe, cu titlu de exemplu amenda judiciară, de principiu neavând relevanță asupra modalității de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În sfârșit, nu poate fi reținut nici argumentul întemeiat pe dispozițiile OUG nr. 80/2013, act normativ cu caracter fiscal și fără incidență din perspectiva obligării în cadrul unui proces civil a părții care cade în pretenții la plata cheltuielilor de judecată care înglobează și cheltuielile cu taxa judiciară de timbru.
Nici această critică nu este deci reținută de instanța de control judiciar.
Pentru aceste considerente, întrucât nu se constată niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul disp. art. 496 C.pr.civ., acesta va fi respins ca atare.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată pretinse de intimatul reclamant prin întâmpinare la recurs, se reține că apărătorul părții a precizat cu ocazia cuvântului acordat în dezbateri că înțelege a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 176/13.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a de C. administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. D. cu dom. ales la C.A. D. N. V. - București, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2015.
P. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. A. F. M. M. P. M. D.
GREFIER
A. P.
Red./thred. MMP - 4 ex./09.07.2015
Jud. fond – C. E. I.
Tribunalul București - Secția a II a de C. administrativ și Fiscal
L. 2 .>
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3738/2015.... | Vânzări spaţii comerciale (Legea Nr.550/2002). Decizia nr.... → |
|---|
