Vânzări spaţii comerciale (Legea Nr.550/2002). Decizia nr. 2344/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2344/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 1503/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2344

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. C. I.

JUDECĂTOR: I. F.

JUDECĂTOR: S. L.

GREFIER: R. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii .” S.R.L. și B. Ș., împotriva Deciziei civile nr. 638 din data de 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații M. București prin Primarul G., C. G. al Municipiului București.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul M. București, prin Primarul G., prin avocat D. M., cu împuternicirea avocațială ./2013 aflată la fila 6 din dosar, lipsă fiind contestatorii .” S.R.L. și B. Ș. și intimatul C. G. al Municipiului București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, față de soluția suspendării judecății dispusă prin încheierea de ședință din data de 27.01.2014, pune în discuție, din oficiu, excepția perimării.

Intimatul M. București, prin Primarul G., prin avocat, apreciază că a intervenit perimarea, motiv pentru care solicită să se admită această excepție, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina contestatorilor, ultima încheiere fiind din data de 27.01.2014.

Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii de admitere a excepției perimării, considerând că sunt intervenite în cauză dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă.

Curtea rămâne în pronunțare pe măsura perimării.

CURTEA,

Asupra contestației în anulare formulată de contestatorii .” S.R.L. și B. Ș., în contradictoriu cu intimații M. București prin Primarul G., C. G. al Municipiului București și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2013, sub nr._, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.01.2014, când s-a admis excepția netimbrării, s-a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol a judecării cauzei și s-a menținut măsura suspendării judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, dispusă prin Încheierea de ședință din data de 22.04.2013, și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților;

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod Procedură Civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata din oficiu;

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, în baza art. 248 Cod Procedură Civilă, urmează a constata perimată judecata contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Constată perimată judecata contestației în anulare formulată de contestatorii .” S.R.L., cu sediul în sector 1, București, . Nord, nr. 2 și B. Ș., cu domiciliul în sector 5, București, Calea Ferentari, nr. 20, ., ., împotriva Deciziei civile nr. 638 din data de 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații M. București prin Primarul G., cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei, nr. 291-293, C. G. al Municipiului București, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei, nr. 291-293.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR M. C. I. I. F. S. L.

GREFIER

R. B.

Red./Tehnored. M.C.I./2 ex.

Data red.: 04.06.2015

Decizia civilă nr. 638 din data de 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2011

Judecători recurs: S. Oviciu, N. V. și I. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vânzări spaţii comerciale (Legea Nr.550/2002). Decizia nr. 2344/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI