Pretentii. Decizia nr. 3922/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3922/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 2010/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3922
Ședința publică din data de 03.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: G. A. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 4/12.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D., având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar la data de 31.08.2015, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise, solicitând judecarea cauzei și în lipsă, după care,
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4/12.01.2015, Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8271 lei achitată cu chitanța . 7 nr._ din 02.12.2010, cu titlu de taxă de poluare cu plata dobânzii legale actualizată cu inflația de la data plății la data restituirii și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1100 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._ .
Cu privire la netemeinicia sentinței privind obligarea pârâtei la restituirea către petentă a sumei achitata de către aceasta reprezentând taxa în discuție, recurenta – pârâtă arată că plata efectuata de reclamant a fost legal încasata.
În ceea ce privește compatibilitatea prevederilor actului normativ ce reglementează taxa în discuție cu dreptul comunitar, a arătat că existența taxei nu este contrară acestor dispoziții întrucât întrucât obligația de plată există pentru toate autoturismele indiferent de tara de provenientă și nicio lege în vigoare nu acordă competența instanței de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale interne cu constituția și tratatele internaționale.
A mai precizat recurenta că în cazul acelorași specificații tehnice, legislația română prevede plata taxei indiferent dacă autoturismele sunt din producție internă sau e vorba de cele produse în spațiul comunitar.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta - pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile art.453 Noul Cod proc.civilă, nefiind câștigat irevocabil procesul și nefiind dovedită reaua-credință.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul-reclamant S. D. nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente, reține următoarele:
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Critica recurentei vizând aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 nu poate fi reținută, taxa fiind achitată în prezenta cauză sub imperiul OUG nr. 50/2008, astfel încât în mod corect s-a analizat de către prima instanță compatibilitatea dispozițiilor acestui act normativ cu prevederile art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Tot nefondată este și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât recurenta-pârâtă a pierdut procesul, astfel încât în temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă datorează cheltuieli de judecată.
Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art.496, art. 498 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că recurenta a pierdut procesul, Curtea o va obliga pe aceasta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată (chitanța nr. 223/27.08.2015).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 4/12.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D., cu domiciliul în com. Nasturelu, ., ca nefondat.
Obligă recurenta la 800 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. C. M. C. G. A. F.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. P.O.D./15.09.2015
Jud. fond L. Z. / T. Teleorman
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1780/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3926/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
