Pretentii. Decizia nr. 4262/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4262/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2170/122/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 4262
Ședința publică din data de 21 septembrie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: C. P.
Judecător: D. M. D.
Judecător: R. M. C.
Grefier: M. B.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței nr. 511/18.11.2014 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. M ȘI I G. S.R.L. și cu intimata-pârâtă și chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect refuz restituire taxă pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimata-reclamantă, reprezentată prin avocat M. U., cu împuternicire avocațială la fila 14, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că sentința recurată este legală sub toate aspectele ce au fost analizate de către instanța de fond, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin sentința nr. 511/18.11.2014, Tribunalul G. a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. M ȘI I G. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 10.466 lei, reprezentînd taxă pe poluare, cu dobânda fiscală aferentă calculată de la data plății taxei și până la data restituirii acesteia, a admis în parte cererea pârâtei de chemare în garanție și a obligat ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU să plătească pârâtei suma de 10.466 lei, respingând cererea pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata dobânzii fiscale.
Împotriva acestei sentințe, la data de 29.05.2015, a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin care a solicitat a admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, în condițiile în care taxa pe poluare, instituită în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, este conformă art. 110 din TFUE, nefiind discriminatorie. A mai susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de obligare a chematei în garanție la plata dobânzii fiscale, în condițiile în care taxa pe poluare reprezintă venit la Fondul pentru Mediu. Totodată, a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 453 din Codul de procedură civilă.
În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare în data de 23.06.2015, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că sentința recurată este legală sub toate aspectele ce au fost analizate de instanța de fond, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
În drept, intimata a invocat art. 490 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Intimata-chemată în garanție A.F.M. nu a formulat întâmpinare.
Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
Astfel, critica recurentei-pârâte constând în greșita admitere de către instanța de fond a acțiunii nu este întemeiată, întrucât tribunalul a reținut întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituite în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 110 alin. 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, instanța de fond a reținut corect că dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României republicată, potrivit cărora statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, făcând parte din dreptul intern. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară. De asemenea, conform art. 148 din Constituția României republicată, legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de C.J.C.E. în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . T.C.E, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., invocate de către intimata-reclamantă în susținerea prezentului său demers judiciar, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din T.F.U.E. interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se situații de scutire de la plata taxei.
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, în cauza 402/09-T., răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada ulterioară datei de 15.12.2008.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența C.J.U.E., constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Nefondată este și critica recurentei-pârâte constând în greșita respingere de către instanța de fond a cererii sale de obligare a chematei în garanție la plata dobânzii fiscale, întrucât tribunalul a reținut în mod corect că virarea taxelor pe poluare încasate de către organul fiscal la bugetul Fondului pentru Mediu se face automat, în temeiul OUG nr. 50/2008, astfel că nu se poate reține nicio culpă a autorității chemate în garanție, pentru a putea fi obligată la plata dobânzii fiscale aferente taxei ce a fost încasată nelegal de organul fiscal.
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte constatând în greșita sa obligare de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și aceasta este nefondată.
În acest sens, Curtea constatată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât prin admiterea acțiunii și obligarea la restituirea taxei încasate nelegal, pârâta a căzut în pretenții, fiind așadar în culpă procesuală. Prin urmare, nu are nicio relevanță, din această perspectivă, susținerea recurentei-pârâte, în sensul că încasarea taxei pe poluare s-ar fi făcut în mod correct și legal, iar plata a fost voluntar efectuată. Or, pentru a se acorda cheltuielile de judecată, art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă prevede doar că acestea se pun în sarcina părții care a pierdut procesul.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de casare invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței nr. 511/18.11.2014 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. M ȘI I G. S.R.L., cu sediul procesual ales la S.C.P.A. „U. și Grătianu” din G., ., județul G., și cu intimata-pârâtă și chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr. 294, corp A, sectorul 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.
Președinte Judecător Judecător
C. P. D. M. DrăghiciCîrjan R. M.
Grefier
M. B.
Red/thred. DDM/ 5 ex./ 25.09.2015
Judecător fond: G. T., Tribunalul G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3060/2015. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3566/2015.... → |
|---|
