Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4229/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4229/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2751/3/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4229

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.09.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. F. P.

JUDECĂTOR: M. C. I.

JUDECĂTOR: G. L. Z.

GREFIER: R. B.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2145 din data de 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurentul – pârât M. Educației și Cercetării Științifice (fost M. Educației Naționale), în contradictoriu cu intimatele – reclamante G. (fostă A.) V. și L. E. și intimata – pârâtă U. „S. Haret”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței care învederează instanței lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, stabilite în sarcina recurentului - pârât M. Educației și Cercetării Științifice, precum și faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 09.07.2015, ora 14.35, de către intimata – pârâtă U. „S. Haret”, întâmpinare, în două exemplare, la care a anexat practică judiciară.

De asemenea, se învederează instanței și faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 09.09.2015, de către intimatele – reclamante G. (fostă A.) V. și L. E., întâmpinare, în două exemplare.

Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamantele G. (A.) V. și L. E. au chemat în judecată pe pârâta U. S. Haret București ) solicitând obligarea la eliberarea diplomei de licență.,și a suplimentului de diplomă în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, și chematul în garanție M. Educației Naționale (fost MECTS) solicitând obligarea la aprobarea tipizării formularelor de diplome de licență în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății sumei de 300 lei cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere și obligarea la recunoașterea diplomelor eliberate.

Prin sentința civilă nr. 2145/21.03.2014, Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantele G. (A.) V. cu domiciliul în București, sector 6, .. 6, .. A, . și L. E. cu domiciliul în București, sector 2, ., .. G, . cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 3, .. 13 și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE ( fost MECTS) cu sediul în București, sector 1, General Berthelot, nr. 28-30 .

A obligat pârâta U. S. Haret București să-i elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diploma de licență ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009.

A admis cererea de chemare în garanție.

A obligat chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant, absolvent al Facultății Relații Internaționale și studii europene forma-ID.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurentul – pârât M. Educației și Cercetării Științifice prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție precum și a acțiunii ca neîntemeiată față de MEN.

Prin rezoluția administrativă de primire a dosarului, președintele completului învestit cu soluționarea dosarului a stabilit în sarcina recurentului pârât obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 1).

Recurentul deși a fost citat cu această mențiune (fila 11), nu și-a îndeplinit obligația pusă în sarcina sa, astfel că, la termenul de judecată din data de 21.09.2015, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, care prevăd că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, precum și dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, care prevăd că în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, Curtea urmează va admite excepția netimbrării și va anula recursul declarat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2145 din data de 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ de recurentul – pârât M. Educației și Cercetării Științifice (fost M. Educației Naționale), cu sediul în sector 1, București, .. 28-30, în contradictoriu cu intimatele – reclamante G. (fostă A.) V., cu domiciliul în sector 6, București, .. 6, .. A, . și L. E., cu domiciliul în sector 2, București, ., .. G, .> intimata – pârâtă U. „S. Haret”, cu sediul în sector 3, București, .. 13, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR C. F. P. M. C. I. G. L. Z.

GREFIER

R. B.

Red./Tehnored. M.C.I./2 ex./

Data red.:

Sentința civilă nr. 2145 din data de 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._

Judecător fond: C. M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4229/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI