Pretentii. Decizia nr. 631/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 42141/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 631
Ședința publică din data de 02 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.47 din 08.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. J.-L. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, a răspuns intimatul-reclamant prin avocat, cu împuternicire avocațială ._/2013 depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuție repunerea pe rol a cauzei.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită repunerea cauzei pe rol având în vedere faptul că CJUE a soluționat cauza care a determinat suspendarea.
Curtea, după deliberare, având în vedere că a fost soluționat litigiului înregistrat sub nr. C-214/13, „cauza C.”, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul dispozițiilor art. 244 C.pr.civ.(1865) repune cauza pe rol și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 47 din 08.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus: respinge excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtei AFP Sector 5 și inadmisibilității cererii privind anularea deciziei ca neîntemeiată; admite cererea, în parte în cauza privind pe reclamantul R. J. L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5; dispune anularea deciziei privind taxa pentru emisii poluante nr._/06.08.2012 ca nelegală; obligă pârâta APF Sector 5 la restituirea către reclamant a taxei pentru emisiile poluante în valoare de 6781 lei; respinge cererea privind restituirea dobânzii legale, ca neîntemeiată; admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și respinge acțiunea formulată față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoana fără calitate procesual pasivă; obliga parata AFP Sector 5 la plata cheltuielilor de judecata către reclamant in valoare de 500 lei onorariu avocat.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată la data de 1.11.2012, reclamantul R. J. L. a chemat in judecata pe paratele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitand instantei anularea deciziei privind stabilirea taxei de emisii poluante nr._/6.08.2012, obligarea acestora la restituirea sumei achitata in cuantum de 6.781 lei, reprezentand taxa pentru emisii poluante, cu dobanda legala, din momentul platii acesteia si pana la momentul achitarii efective, cu plata cheltuielilor de judecata.
A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, partea reclamantă a aratat în esență că taxa litigioasă contravine dreptului european în materie, astfel cum a fost interpretat inclusiv în jurisprudența CJUE. In drept, s-au invocat dispozițiile Constituției României, Legea nr. 554/2004, C.Pr.Fiscal, Tratatul C.E, Legea nr. 9/2012.
De asemenea, Tribunalul a reținut că pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat intampinare, prin care a invocat excepția lipsei calitatii procesual pasive a paratei AFP sector 5, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
În esență, taxa litigioasă încalcă dreptul european în materie, astfel cum a fost interpretat inclusiv în jurisprudența CJUE. Pe cale de consecință, reclamantului în mod nejustificat i s-a perceput taxa pentru emisiile poluante, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Față de excepția lipsei calitatii procesual pasive a paratei AFP sector 5, Tribunalul o a respinge ca neintemeiata, intrucat decizia pentru taxa de emisii poluante este emisa de AFP sector 5, care este si titularul chitantei care a incasat plata, deci raportul juridic administrativ fiscal s-a creat intre reclamant si aceasta parata.
In ce priveste exceptia inadmisibilitatii cererii privind anularea deciziei de stabilire a taxei pentru emisii poluante, pe motiv ca nu se incadreaza in prevederile art. 41 din OG92/2003, prima instanta o respinge ca neintemeiata, intrucat fiind o taxa fiscala impusa contribuabilului, reclamantul are dreptul legal de a o contesta conform art. 218 din O.G. nr. 92/2003 cu raportare la disp. art. 117 din O.G. nr. 92/2003, care stabilesc posibilitatea persoanei de a solicita restituirea taxei încasate in mod nelegal de organul fiscal.
A mai respins prima instanță cererea privind restituirea dobânzii legale ca neîntemeiată, iar potrivit art. 274 C.pr.civ. a obligat parata, aflată în culpa procesuala, către reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata.
II. Împotriva acestei sentințe, comunicată la 31.01.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 06.02.2013, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
În motivare, s-a arătat că taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.2141 - 2143 din Legea nr.571/2003.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003. Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România, autoturisme a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005, legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor. Art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, incidența art.110, fost art. 90, este inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, devenit art.110 dupa consolidarea tratatului, au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, potrivit jurisprudenței, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene este incalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite.
De asemenea, principiul "poluatorul plătește" este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, alte 16 state membre ale Uniunii Europene practicând o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor. Mai mult, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare.
De esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin niciun argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, în momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art.110 din TFUE.
Restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din Codul de procedură fiscală.
Totodată, față de art.8 și 9 din OUG nr.50/2008, rezultă fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, partea recurentă îl apreciază ca fiind neîntemeiat, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 C.pr.civ.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute. În cazul de față nu este îndeplinita niciuna dintre aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic si legal întocmite.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare in judecată.
In drept, s-au invocat art. 304 alin.9 C.pr.civ., O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, H.G. 109/2009, H.G. 34/2009, Legea nr. 554/2004, O.M.F.P. nr. 1899/2004, O.M.E.F. nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României; a fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Fiind comunicată cererea de recurs, părțile intimate nu au formulat întâmpinări, intimatul – reclamant prezentându-se la judecată prin avocat și solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Art. 312 alin. 3 C.pr.civ.(1865) – aplicabil față de disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 și data înregistrării acțiunii - prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Recursul este nefondat.
Din analiza înscrisurilor atașate (filele 7-18 din dosarul tribunalului), Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită, respectiv percepută la 06.08/09.08.2012, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2007 într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Pe cale de consecință, perceperea taxei s-a făcut în condițiile Legii nr. 9/2012, motiv pentru care criticile expuse în recurs de partea recurentă prin prisma OUG nr. 50/2008 sunt lipsite de relevanță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule având o reglementare distinctă.
Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei AFP obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea până la data de 01.01.2013 în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012 până la 31.12.2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În ce privește competența primei instanțe de a se pronunța în cauză, Curtea reține că art. 21 alin. 1 din Constituția României revizuită prevede că „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar art. 52 alin. 1 din același act normativ statuează că „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. Se mai impun a fi amintite disp. art. 124 alin. 1 și 3, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, respectiv judecătorii se supun numai legii, dar și pe cele ale art. 148 alin. 2 și 4 în sensul că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
Totodată, disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
De asemenea, la art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, iar la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată de prima instanță este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, AFP este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. (1865) să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul București. Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, art. 274 C.pr.civ.(1865) asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă.
Față de cele arătate în precedent, fiind neîntemeiate criticile părții recurente formulate cu privire la soluționarea de către prima instanță a cererii de chemare în judecată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.47 din 08.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. J.-L. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
P. B. B.
Red: Tehnored: jud. CB/ gref. CM/2 ex. / martie 2015
Tribunalul București S9CAF/Judecător: L. G.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 464/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 02/2015. Curtea de... → |
|---|
