Despăgubire. Decizia nr. 485/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 485/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 7918/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 485

Ședința publică de la 29.01.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. G.

JUDECĂTOR: S. P.

JUDECĂTOR: R. M. V.

GREFIER: C. O.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant C. R. împotriva sentinței civile nr. 4098/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații - pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, P. SECTORULUI 6 PRIN PRIMAR, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC ȘI DEZVOLTARE URBANĂ, P. M. BUCUREȘTI, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – D.G.P.M.B. - POLIȚIA S. 6, A. P. și G. R. – SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la 22.01.2015 și la data de astăzi când a hotărât următoarele:

CURTEA ,

Prin sentința civilă nr. 4098/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pîrîților P. M. București, M. Administrației și Internelor – Direcția Generală de Poliție a M. București - Poliția S. 6, A. P., și G. R. – Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, și respingerea acțiunii față de acești pîrîți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pîrîților P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar, Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6, tardivității, prescripției și inadmisibilității.

Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar și Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut cu privire la cadrul procesual pasiv, că este ținută să respecte considerentele deciziei de casare în care se arată că revine tribunalului competența de soluționare a cererii tocmai pentru că pîrîții M. Administrației Și Internelor, A. P. și G. R. - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu au calitate procesuală pasivă în cauză, reținîndu-se expres că raportul juridic dedus judecății are ca părți pe reclamant și pe pîrîții P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar și Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6.

Prin urmare, avînd în vedere considerentele ÎCCJ și faptul că nu se contestă prin prezenta acțiune un act determinat al autorităților respective și nu a fost anterior declarat nelegal de vreo instanță un act emis sau încheiat de acestea, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîților M. Administrației și Internelor - Direcția Generală de Poliție a M. București - Poliția S. 6, A. P. și G. R. - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, dar și a pîrîtului P. M. București și a respins pretențiile împotriva acestora ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Din aceleași rațiuni, față de precizarea din decizia de casare a părților raportului juridic dedus judecății, tribunalul a constatat că revine calitatea procesuală pasivă pîrîților P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar, Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6, dispunând respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Cu privire la excepția inadmisibilității, tribunalul a considerat că acțiunea este admisibilă, urmînd să examineze pe fondul cauzei în ce măsură pretențiile formulate de reclamant îndeplinesc condițiile art.1, 18 și 19 din legea nr.554/2004, aspectele privind existența unor acte abuzive ale autorităților pîrîte împotriva reclamantului ținînd de temeinicia acțiunii. Tot astfel, faptul că reclamantul putea formula plîngeri potrivit C.pr.pen. nu poate împiedica accesul acestuia la instanța de contencios administrativ pentru a formula o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul material și moral pretins a fi produs de un act administrativ nelegal.

Nici excepțiile tardivității și prescripției dreptului la acțiune pentru depășirea termenelor de decădere ori de prescripție prev. de art.11 din legea nr.554/2004 nu au fost admise, în condițiile în care, potrivit art.19 alin.2 din legea nr.554/2004, cererile în despăgubiri se adresează instanțelor de contencios administrativ competente în termenul de un an prevăzut la art.11 alin.2, termen care curge, conform alin.1 al aceluiași articol, de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cum abia la momentul la care s-a soluționat irevocabil excepția de nelegalitate a dispoziției nr.1118/2003 a PGMB, prin dec. civ. nr.1012/9.04.2009 a C. – filele 123-128 dosar C., era certă nelegalitatea actului (cel puțin în cauza respectivă), acțiunea reclamantului introdusă la C. la data de 31.03.2010 poate fi considerată ca fiind formulată în termenul special de un an prev. de art.19 alin.2 de legea nr.554/2004. Efectele limitate ale soluției pronunțate în dezlegarea unei excepții de nelegalitate vor fi examinate de tribunal cu privire la îndeplinirea condițiilor de acordare a despăgubirilor, pe fondul cererii de acordare a despăgubirilor, iar nu cu privire la termenul de formulare a acțiunii în pretenții.

Pe fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.1 alin.1 din legea nr.554/2004, conform cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. De asemenea, conform art.18 alin.3 din legea nr.554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Potrivit art.19 alin.1 din legea nr.554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Așadar art.19 recunoaște dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ anulat de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru repararea pagubelor produse, chiar și separat de acțiunea în anularea actului respectiv.

Însă reclamantul nu a cerut nici prin acțiunea dedusă judecății și nici anterior instanțelor de contencios administrativ anularea vreunui act individualizat al pîrîților P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar ori Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6, deci nu s-a pronunțat vreo soluție de anulare a unui act administrativ emis de către acestea și avînd ca destinatar pe reclamant, cu privire la imobilul din ., sect.6.

Mai mult, prin sent.civ. nr.2112/24.05.2004 a TB-S8 – filele 432-433 dosar C., irevocabilă prin respingerea recursului, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea dispoziției de demolare a construcției din ., sect.6, formulată de reclamanta ., și s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamantul cauzei de față pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

În consecință, reclamantului nu i s-a recunoscut de vreo instanță vătămarea drepturilor sale recunoscute de lege, prin anularea unui act administrativ propriu-zis sau asimilat conform art.1 și art.18 din legea nr.554/2004.

Reclamantul a considerat că este îndreptățit să solicite despăgubiri întrucît s-a admis excepția de nelegalitate a dispoziției PGMB nr.1118/2003, constatîndu-se nelegalitatea acesteia prin sent. civ. nr.1772/4.06.2008 a TB-S9 – filele 120-122 dosar C., astfel cum a fost modificată prin dec. civ. nr.1012/9.04.2009 a C..

Însă efectele admiterii unei excepții de nelegalitate nu sunt echivalente cu soluția de anulare a actului administrativ și nici nu ar putea fi, eludînd procedura prealabilă și termenele de contestare pe cale principală a unui act administrativ.

În conformitate cu disp. art.4 din legea nr.554/2004, varianta în vigoare la data soluționării excepției de nelegalitate, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Prin urmare, soluția pronunțată într-o excepție de nelegalitate nu poate produce efecte juridice decît în cauza în care s-a invocat această excepție, nelegalitatea actului nefiind definitiv statuată pentru a putea fi avută în vedere în alte litigii izvorînd din executarea actului respectiv. Numai o soluție de anulare a actului putea determina desființarea actului și lipsirea acestuia de orice efecte juridice, justificînd o acțiune în despăgubiri.

Neexercitîndu-și dreptul de a contesta actul administrativ pe cale principală, reclamantul nu poate eluda procedura prealabilă și termenele imperative prev. de art.7 și 11 din legea nr.554/2004 pentru formularea unei acțiuni în contencios administrativ, prin invocarea nelegalității actului constatate doar pe calea excepției de nelegalitate.

Numai indicarea generică a unor abuzuri comise de autorități publice la adresa sa nu conferă reclamantului dreptul de a fi despăgubit în temeiul art.19 din legea nr.554/2004, pe care acțiunea a fost întemeiată în mod expres de reclamant, conform cererii precizatoare de la file 279 dosar C.. În cauza dedusă judecății, reclamantul nu este îndreptățit să fie despăgubit pentru emiterea de către PGMB a dispoziției nr.1118/2003, care nu a fost desființată de vreo instanță, și nu s-a stabilit nici nelegalitatea vreunui act al pîrîților P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar ori Administrația D. Public Și Dezvoltare Urbană S. 6 privind imobilul din ., sect.6.

Prin urmare, au fost considerate de tribunal neîntemeiate și respinse toate pretențiile reclamantului privind despăgubirile pentru daune materiale, morale, stabilirea de penalități sau acordarea de cheltuieli de judecată, formulate împotriva pîrîților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs a fost invocat sub un prim aspect art. 304 pct. 5 cod proc. civilă.

În acest sens, s-a arătat că la data de 3.06.2014 "asa zisa ședința de judecata" avind o lista cu 12 dosare, pe care prezentul dosar figura afișat la poziția 4, a durat pentru toate cauzele 17 min. asa incit la ora 8 si 47 min. sala de ședința era inchisa si conform agentului de paza si serviciilor auxiliare, ședința se terminase.

Dreptul de acces la "un tribunal" si la "un proces echitabil" a fost redus fizic (faptic) la 17 minute (pentru 12 cauze), instanța fiind la primul termen in cauza mea, dupa conexarea dosarului nr._ .

Aproape peste 90% din completele de judecata de la orice instanțe "nu se urca in avion" la ora menționata in citație, si mai bine de jumătate intirzie chiar si peste 30 de minute. In cele 17 minute, la care au fost reduse oralitatea, publicitatea, contradictorialitatea, dreptul la apărare, dreptul de a fi cu adevărat "ascultat", buna credința, nemijlocirea, continuitatea, s.a. au fost reduse de instanța la un minut si 25 de secunde pentru fiecare cauza, timp ce nu ar fi putut acoperii nici măcar procedura de strigare a celor 12 cauze. Formalismul excesiv a imbracat o forma "aberanta" in aceasta situație cu atit mai mult cu cit nesolutionarea cauzei mele timp de peste 10 ani se datorează culpei exclusive a autorității judecătorești, in special a instanțelor de judecata, care au aminat doar pe considerente procedurale cauza, fara a intra niciodată pe fondul litigiului, pentru ca in final, sa respingă in doar citeva secunde si "in mare taina" cererea, "ca neintemeiata"

Ca serviciu public, reducerea soluționării a 12 cauze la o prestație de nu¬mai 17 min. reprezintă "o bătaie de joc" la adresa cetățeanului, a profesiei si a efortului pe care-1 face societatea pentru un stat de drept, in care magistrații se cred dumnezei, si sunt plătiți ca atare, insa nu răspund niciodată, chiar daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului este exasperata de avalanșa de plingeri ce-i sunt adresate, pronuntind foarte multe hotariri pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil si in domeniul proprietăți.

solicită ca instanța sa analizeze ca motiv de recurs, nu timpul in care s-a desfășurat ședința din 3.06.2014, ci daca . maniera s-ar fi putut respecta in mod real garanțiile procesuale pentru toti participanții la actul de justiție, pentru ca spre exemplu publicitatea ședinței nu poate fi redusa la doar citeva minute, fara o motivare adecvata.

Într-un al doilea motiv de recurs au fost invocate prevederile art 304 pct. 8. Ca o consecința a atitudinii adoptate si a preocupării excesive a instanței de a administra o adevărata "lecție de procedura" dupa ce timp de 10 ani a tergiversat cauza prin dezbaterea unor excepții procedurale atit de dragi instanțelor care vor "sa scape de dosare", fara sa intre pe fondul cauzei, si care "s-a trezit odată cu noul Cod de procedura civila sa-si facă ordine in propria ograda" (ca si cind actul de justiție ar fi stat vreodată la dispoziția pârtilor), "dind eficienta !!!" unor principii si noțiuni pe care timp de 25 le-a desconsiderat, sau administrat dupa bunul plac, cum ar fi celeritatea si termenul rezonabil primii judecători naționali ai Convenției, arunca la gunoi restul principiilor de drept procesual, adică singurele garanții instituite in favoarea justitiabilului, pentru a redisciplina acea categorie a cetățenilor care au uitat de "necesitatea si utilitatea cozilor la orice", desi atit vechiul cit si noul cod de procedura prevede masuri graduale pentru astfel de situații.

In consecința, atunci cind vrei sa intaresti latura militară a actului de justiție solutionind 12 dosare in doar 17 minute, fara părțile prezente in sala de ședința, fara ca sa fi studiat, inteles si solicitat toate lămuririle necesare, nu-ti mai ramine decit sa "creezi tu insati cadrul procesual care-ti convine", asa cum au procedat si toate instanțele care prin hotariri greșite au circumscris prezenta cauza pe o traiectorie care nu a avut nimic de a face cu cererea sa, si asa cum a procedat si instanța de fond . 25 de secunde (ramine de văzut daca si magistrații care nu ajung la instanțe la ora fixata vor fi excluși din serviciu).

Ca si instanțele anterioare, prezenta instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura si intelesul acțiunii.

Nerespectind stabilitatea juridica determinata de dezlegările anterioare intrate in autoritatea de lucru judecat si neintelegind cererea introductiva de instanța de la data de 31.03.2010, precizata la data de 20.05.2014, instanța incalcind principiul disponibilității, si-a construit propriul cadru procesual.

Astfel, "Cu privire la cadrul procesual pasiv, tribunalul este ținut sa respecte considerentele deciziei de casare in care se arata ca revine tribunalului competenta de soluționare a cererii tocmai..." ori, din moment ce hotarirea instanței de fond a fost casata in totalitate, cauza se rejudeca de la inceput, si considerentele care au format convingerea instanței de recurs asupra competentei nu mai au nici o relevanta. Mai mult decit atit, ICCJ ca instanța de recurs, a decis in dispozitivul deciziei nr._.12.2012 din dosarul nr._, "Admite recursul declarat de C. R. impotriva încheierii din 10 mai 2011 si a sentinței nr. 6004 din 18 octombrie 2011 ale Curții de Apel București...", numai ca prin încheierea din 10 mai 2011 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a unor pariti (incheiere casata) ceea ce inseamna ca se va relua judecarea de la fond pentru toate părțile inițiale. Cu alte cuvinte decizia ICCJ este contradictorie (intre considerente si dispozitiv), iar instanța de primire nu mai putea fi ținuta de considerentele instanței superioare.

Mai mult decit atit, inclusiv ICCJ a soluționat cauza in absenta majorității pârtilor, inclusiv ale recurentului (si tot la urcarea in avion), analizind competenta soluționării cererii mele in raport de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 si tot prin raportare la actul administrativ nelegal, desi potrivit art. 4 alin. 4 din aceeași lege, cauza va fi soluționata fara a mai tine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatata.

Ori, paritii cărora instanțele le-au admis excepția lipsei calității procesuale pasive, nu au fost chemați in judecata pentru ca au emis vreun act ad-tiv ori pentru ca ar fi fost parte in vreun contract cu reclamantul, ci ca urmare a modului in care aceste autorități i-au respectat drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990 (desi aveau competente exprese) ori si-au îndeplinit obligațiile prevăzute prin texte exprese, in alte domenii, cum ar fi constatarea si sancționarea contravențiilor la regimul de urbanism si autorizare in construcții (cum este cazul inactivității politiei).

Prin ..10.2011, Curtea de Apel București, in dosarul nr._ a reținut: "In speța nu se constesta refuzul nejustificat al SSPR (secretariatul pentru revoluționari) si nici nu se pune problema unor acte administrative nelegale emise de SSPR. consecința daunelor solicitate avind alte fapte apreciate a fi ilicite, in speța, punindu-se problema modului in care autoritățile administrației publice locale au respectat reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990".

In consecința, atunci cind s-a reluat judecarea la fond de către Tribunal in dosarul nr._, care a fost conexat la prezentul dosar, arată că a vrut sa ridice mai multe excepții (tardivitatea intimpinarilor ...) printre care si reluarea excepției competentei materiale a tribunalului in raport cu toti paritii fara a mai tine cont de actul administrativ nelegal (art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004) si in raport cu noua cerere formulata si temeiurile de drept invocate, insa discutarea acestor excepții si a unui posibil conflict negativ de competenta, a fost prorogata pentru o data cind procedura de citare ar fi fost indeplinita, respectiv la primul termen din acest dosar, asa incit, prin nediscutarea excepțiilor invocate, hotarirea nr. 4098/3.06.2014 face incidente prevederile art. 304 pct. 3 din C., instanța netinind cont de calitatea procesuala a pârtilor care sunt autorități publice centrale.

Prin urmare, pe cale de excepție invocă nulitatea sentinței ca fiind data de o instanța necompetenta in raport de obiectul acțiunii si a cadrului procesual subiectiv fixat de reclamant, art. 105 din C..

Fiecare parit a fost chemat in judecata in raport de propriile acte si fapte care, prin acțiune sau inacțiune, au condus la incalcarea dreptului săuu de proprietate si la un proces echitabil, acte si fapte pe care instanța de fond nu le-a clarificat, nu le-a pus in dezbatere, antepronuntindu-se (la fel ca toate instanțele anterioare) asupra a ceea ce nu i s-a cerut. Acest lucru rezulta fara nici o indoiala din zecile (sutele) de inscrisuri pe care le-am depus si pe care instanța le-a ignorat in totalitate si fara nici o motivare, si chiar din simpla parcurgere a cererii introductive de instanța.

Calitatea procesuala a paritilor trebuia soluționata in raport de propriile acte si fapte, in raport de care trebuiau stabilite si limitele apărărilor, respectiv a excepțiilor, pe care acești pariti le puteau ridica; ca autorități ale statului, ca depozitare ale forței de coerciție, avind obligații cu caracter permanent si generale, aceste autorități nu se pot bucura aprioric de o prezumție absoluta de legalitate sau de irefragabilitate a exercițiului public, nu se pot apara invocind excepții care sa le absolve de răspundere si nu pot formula acțiuni sau apărări de tip actio popularis. Chiar daca pina la noul Cod de procedura civila unele excepții, cum ar fi prescrierea, erau de ordine publica, si puteau fi ridicate si din oficiu, o astfel de excepție nu ar fi putut fi ridicata de o vreo parte care prin inacțiune ori prin neindeplinirea corespunzătoare a propriilor obligații se situa chiar ea la originea instabilității si a lipsei de pre-vizibilitate pentru situația in care s-a aflat pe o perioada foarte mare de timp, tocmai din culpa acestor autorități (cauza B. c. România).

Într-un al treilea motiv de recurs au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 si 9.

Sentința civila nr. 4098/3.06.2014 este in totalitate greșita pentru ca ea nu soluționează cererea cu care a fost investita si incalca autoritatea de lucru judecat a hotaririlor definitive si irevocabile pronunțate pina la acest moment in litigiul dintre reclamant si paritii.

In mod greșit instanța de fond a reținut ca: "Reclamantul a considerat ca este îndreptățit sa solicite despăgubiri intrucit s-a admis excepția de nelegalitate ... cind in realitate recurentul consideră ca este indreptatit si a investit instanța cu o acțiune in despăgubiri pe terenul art. 1 din Protocolul nr. 1 si a art. 6 & 1 din Convenție, ca urmare a simplului fapt al demolării ilegale a imobilului (cu sau fara actul emis de primarul general, care viza o alta construcție situata la o alta locație, neprecizata, o persoana neproprietara a nici-unui imobil din zona respectiva, si toate celelalte aspecte analizate odată cu excepția de nelegalitate a acelui act, dar de care insa s-au folosit paritii in fata unei alte instanțe adormite si a unui polițist incompetent pentru a demola nu numai imobilul meu, dar toata zona respectiva).

In mod greșit instanțele au legat cererea mea de actul administrativ si au impus soluționarea cererii mele, vizind demolarea in fapt a imobilului, de acel act (singurul act Somația) a cărui valoare si efecte juridice sunt contestate de chiar emitentul actului.

Mai retine instanța de fond ca: "Neexercitindu-si dreptul de a contesta actul administrativ pe cale principala numai ca nu exista nici un act administrativ pe numele lui C. R. care sa fi putut fi contestat pe cale principala, fara a eluda si din aceasta cauza a fost chemat in judecata si MAI- Politia sector 6, care are competente exprese in legislația de urbanism.

De altfel, toate reținerile instanței de fond sunt greșite si nu au nimic de-a face cu susținerile sale si inscrisurile existente in dosar, instanța contruind nu numai cadrul procesual dar si o situație faptica imaginara, pentru ca toate inscrisurile pe care le-a depus, si pe care cu siguranța instanța nici nu le-a citit, nu reprezintă doar "indicarea generica a unor abuzuri".

Într-un al patrulea motiv de recrus se invocă prevederile art. 304 ind. 1 și solicită ca instanța sa analizeze cauza sub toate aspectele pe care le prezint.

In fapt, se arată că imobilul pe care l-a deținut pe . sector 6, teren si construcție, in proprietate privata, a fost legal edificat, terenul fiindu-i atribuit in proprietate - in baza Legii nr. 42/1990 iar construcția a fost realizata in baza Certificatului de Urbanism nr. 74V/17.09.1992 a Autorizație de Construire nr. 39Vp/28.06.1993 si a HCGMB nr. 26/26.02. 1997 fiind înregistrat la administrația financiara ca fiind proprietatea persoanei fizice C. R. D. recunoscut si reconfirmat ca atare de către autoritățile publice locale.

Toate actele imobilului au intrat in circuitul civil si si-au produs efectele ne fiind niciodată contestate, revocate sau anulate de către vreo autoritate a statului din proprie inițiativa ori la solicitarea vreunei persoane fizice, juridice sau orice alta autoritate a statului, si toate obligațiile fiscale aferente acestui imobil au fost achitate fara nici o penalitate timp de 10 ani.

Niciodată nu s-a constatat vreo contravenție si nu a fost sancționată ca atare.

Timp de 10 ani autoritățile publice locale au emis in fiecare an o Autorizație de Funcționare si potrivit legii, aceste autorități au obligația ca de fiecare data sa verifice toate condițiile de forma si fond pe care trebuie sa le îndeplinească orice solicitant, asa incit, prin emiterea an de an, inclusiv in anul 2003, a acestor autorizații, toate aspectele de legalitate (si oportunitate) in ceea ce privește proprietatea imobilului din . sector 6, au fost reconfirmate si consolidate. In fiecare an autoritățile au constatat scutirea de taxe si impozite locale, tocmai ca urmare a recunoașterii deținerii terenului in proprietate si in aplicarea prevederilor Legii nr. 42/ 1990 (asa cum rezulta din corespondenta anexata).

Dreptul de proprietate nu este nici imprevizibil si nici revocabil asa incit orice ingerința litigioasa, mai ales din partea autorităților statului, este in totalitate incompatibila cu principiul legalității, daca o astfel de ingerința nu respecta condițiile cerute unei exproprieri in drept - asa cum in toata practica sa constanta, Curtea Europeana a arătat de nenumărate ori.

Cind a fost ales primar general al capitalei, viermele ordinar, trădător de neam si vânzător de tara T. Basescu, a generalizat acțiunea bani pentru partid, si a folosit toate compartimentele instituției in acest scop.

Astfel, corpul de control al primăriei generale a fost transformat in "echipa personala" a domnului primar, si in fiecare an, inspectorii completau "pe loc" niște formulare intitulate SOMAȚIE, indiferent daca dețineai sau desfasurai o activitate comerciala legala, asa incit, ori deveneai simpatizant si sponsor al partidului, ori al inspectorilor.

Dupa ce toate autoritățile publice locale s-au străduit timp de 10 ani sa faca ordine in stabilirea regimului juridic al terenurilor si exercitarea unor activități stradale, emitind mai multe hotariri in acest sens HCGMB 22/1994 sau 160/2000 s.a., in primele zile ca primar general, T. Basescu a anulat sau nesocotit toate aceste acte, ridicind propria voința la rang de lege.

In anul 2003, ca urmare a refuzului primarului sector 6 de a pune la dispoziția primarului general o locație in zona pieței Cringasi pentru un magazin BILLA (pentru ca potrivit propriilor afirmații, prea cinstitul primar general nu a eliberat autorizații de construire decit pentru banci si supermarketuri) si pentru ca nu mai avea competente pe raza sectoarelor, motivat de lărgirea străzii g-ral Popovat cu cea. 5 metri la intersecția cu . a dispus demolarea tuturor contructiilor din acea zona.

La data de 19.08.2003 inspectorii PMB s-au prezentat la imobilul recurentului din . sector 6 situat la o distanta de peste 100 m de intersecție, au solicitat toate actele imobilului si mai multe acte si autorizații, dupa care, fara a intocmi vreun act de control sau fara sa consemneze acțiunea in Registrul Unic de Control au ridicat mai multe inscrisuri si au completat pe loc SOMAȚIA prin care obliga ca in termen de 72 de ore, in temeiul art. 28 din Legea nr. 50/1991, numita . (chiriașa care-si desfășura activitatea comerciala in imobil) sa-si inceteze activitatea, sa ridice tot stocul de marfa (cam 5 TIR-uri), motivat de faptul ca imobilul avea sa fie demolat.

Nu numai ca primarul general si inspectorii PMB nu aveau nici un fel de competente pe raza sectorului 6, dar inclusiv lărgirea . impreuna cu recurentul, intrucit intreaga zona (inclusiv partea de .) era cuprinsa in Proiectul Urbanistic de Detaliu inițiat si finanțat de el, ca singurul investitor interesat de dezvoltarea zonei (asa cum rezulta din planșele existente in dosar, si adresele emise chiar de PMB).

In baza singurului inscris afișat pe usa magazinului, . formulat o contestație la executare, care a făcut obiectul dosarului nr. 7545/ CA/2003 (obtinind si suspendarea executării in dosarul nr. 7544/2003) la Judecătoria sector 6. In cadrul acestei acțiuni a formulat o cerere de intervenție in interes propriu, ca persoana fizica in calitate de proprietar al imobilului, solicitind instanței sa oblige parita sa depună toate inscrisurile relevante si sa emită o adresa către P. generala cu referire la imobilul avind o adresa poștala clara (fiind perfect identificabil) . sector 6, intrucit la dosarul cauzei nu exista nici un inscris din care sa rezulte trecerea terenului in proprietatea privata sau publica a municipiului București.

In cursul procesului, parita a depus Dispoziția PG nr. 1118 emisa la data de 25.08.2003 si Referatul din data de 25.08.2003, niciodată comunicate, ambele emise la 6 zile dupa emiterea Somației (ca act de executare subsecvent actului de dispoziție), cu mențiunea ca:

"art. 1. Se aproba desființarea construcției cu caracter provizoriu si a terasei (?!) apartinind .(?1) amplasata pe domeniul public (?!) al municipiului București in intersecția dintre sos. Virtuții cu ., fara autorizație de construire legala (???), care somata fiind cu termen de 72 de ore pentru desființare nu s-a conformat."

Cu adresa nr. 18/710/4.03.2010 Direcția de Inspecție si Control G. - Serviciul Desființări Construcții Ilegale din cadrul PMB, i-a precizat ca: "Somația de desființare" din data de 19.08.2003 emisa cu respectarea actelor normative in vigoare, nu constituie un act administrativ care sa poată fi revocat in condițiile legii si mai mult, nu exista un interes, un folos material care sa rezulte din revocarea acestei instiintari deoarece prin aceasta se aduce la cunoștința unele aspecte de fapt si de drept, neproducind efecte juridice ca si un act administrativ" - ??!! adresa semnata de directorul executiv adjunct si șeful de serviciu M. S., cel care completase pe loc Somația din 19.08.2003. (. situație actele de acest gen folosite in numele unei autorități a statului ar trebui sa faca obiectul unei cercetări penale, ele ... neputind fi revocate !? ... ci doar aruncate la gunoi, daca deveneai "sponsor".

In loc sa răspundă cererii instanței, P. Generala solicita pentru o locație avind toate elementele de identificare precizate, planuri de 1:500,1: 1000 si 1:2000.

La termenul din data de 25.04.2004 fara nici o precizare sau motivare, judecătorul cauzei a fost schimbat, si fara ca . sa fi deținut vreun imobil in zona, fara ca intre . si intersecția dintre .. Virtuții (aflata la peste 100 m) sa existe identitate de amplasament, fara ca intre Somația din 19.08.2003 si actele administrative Dispoziția PG nr. 1118/25.08.2003, respectiv actele care au stat ia baza emiterii, sa se poată face vreo legătura, fara ca sa fi existat anterior vreun act de constatare a vreunei contravenții, fara ca la dosar sa existe vreun act prin care sa se faca dovada trecerii terenului din toata zona disputata in proprietatea privata sau publica a municipiului, singurul document fiind Proiectul Urbanistic de Detaliu intocmit si finanțat de el si aprobat prin HCGMB nr. 26/26.02.1997, s.a.m.d., o nenorocita de judecătoare Sutu A. (dar cu nasul in suflet) a respins discutarea excepțiilor sale prorogate, inclusiv in ceea ce privește incalcarea principiului legalității fata de condițiile de aplicare a singurului temei invocat, art. 28 in baza căruia s-a dispus demolarea imobilului, a revenit asupra admiterii "in principiu" a cererii de intervenție ca proprietar al imobilului, cenzurindu-mi in totalitate dreptul la cuvint si la apărare (probatoriu), si prin ..05.2004 a reținut ca: "Apărările intervenientului C. R. in sensul ca măsura demolării construcției nu rezulta din procesul verbal intocmit de organele abilitate prin consemnarea situației respective in registrul unic de control nu sunt reținute de către instanța fata de împrejurarea ca potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, pentru masurile administrative prevăzute de acest text legal nu este necesara efectuarea procedurii prevăzute de art. 25-27 din lege. " - Toata hotarirea respectiva este un fals intelectual, un abuz judiciar, in care aproape fiecare fraza din considerentele sentinței a fost modificata si răstălmăcită in raport de susținerile mele si actele din dosar, insa hotarirea este inaplicabila.

F. de prevederile art. 34 alin. (1) din HG nr. 1412/2004 odată ce terenul aferent construcției i-a fost atribuit in proprietate, la acel moment nu mai avea nici o relevanta daca terenul s-a aflat in proprietatea privata sau publica a municipiului, si conform lucrărilor Comisiei pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 din cadrul Parlamentului R., publicate in Monitorul Oficial al R. (existente in dosarul cauzei) nu mai poate exista nici o urma de indoiala cu privire la culpa autorităților care aveau obligații in temeiul normei citate, ca odată cu atribuirea in proprietate a terenului sa emită si titlul de proprietate. Pentru astfel de considerente a chemat in judecata SSPR-ul, P., si celelalte autorități locale care aveau obligația de a respecta si pune in aplicare prevederile Legii nr. 42/1990.

De altfel, actele nelegale ale persoanelor care au acționat cu rea credința in numele unor autorități ale statului, au fost aproape imediat Maturate de către autoritatea publica locala competenta pe raza sectorului 6, P. de sector, care a emis 2 noi Certificate de Urbanism pe numele său, nr. 2936/ 297V/l9.11.2003 si respectiv nr. 717/90V/l8.03.2004 pentru modernizarea si respectiv pentru concesionarea restului de teren prevăzut in PUD aprobat inca din 1997 prin HCGMB nr. 26, fiind obligat sa reia procedura de re-avizare la solicitarea primăriei.

Cu toate acestea, dupa ce i-au vandalizat magazinul, in anul 2005 a constatat recurentul ca imobilul era demolat de către persoane si utilaje apartinind la 2 firme de construcții si a solicitat sprijinul Politiei. Echipajul care s-a deplasat la imobil, a constatat ca acțiunea de demolare se desfășura sub coordonarea numitului P. C., care s-a recomandat ca fiind director adjunct la ADP sector 6, acțiunea fiind dispusa de primarul sectorului 6. Recurentul susține că a insistat ca agentul de politiei sa întocmească un Proces Verbal, iar in afara de numitul P. C., nici o alta persoana nu a mai fost prezenta la demolare, desi la simpla afirmație a reprezentantului ADP sector 6, instanțele au reținut ca demolarea s-a făcut in prezenta inspectorilor PMB, fara nici o dovada in acest sens.

Ulterior Secția 20 de Politie a refuzat sa-i elibereze o copie dupa Procesul Verbal intocmit, recomandindu-i sa ma adresez Primăriei sector 6.

A susținut că a formulat o plingere penala impotriva primarului sector 6 si numitului P. C. a cărei soluționare nu i-a fost comunicata nici in prezent.

La data de 16.02.2007 a formulat o acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ la Judecătoria sector 6, prin care a solicitat ca instanța sa oblige P. si ADP sector 6 sa-i refacă imobilul, dar paritii s-au aparat invocind punerea in executare a Dispoziției PG nr. 1118/2003.

Avind in vedere situația juridica ambigua cu privire la acțiunile auto-rităților locale, la actele emise de acestea ca si fata de apărarea acestora prin raportare la acte ce nu mai puteau produce efecte juridice la acel moment, in cadrul apelului, a formulat o excepție de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual Dispoziția nr. 1118/2003 a Primarului G. ca mijloc de apărare, cererea mea facind obiectul dosarului mv 125Q5/3/2Q0B in care tribunalul a constatat nelegalitatea actului si a dispus anularea lui. Cu aceasta ocazie instanța a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca terenul aferent construcției nu face parte din domeniul public.

Prin sentința nr. 4596/3.07.2007 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei sector 6 iar aceasta dezlegare a intrat in autoritatea de lucru judecat, si in pofida tuturor precizărilor făcute in cursul judecării cauzei cu privire la obiectul acțiunii, o alta nenorocita de judecătoare M. C. (dar tot cu nasul in suflet) a menținut precizarea ca ar fi solicitat ca instanța sa-mi dea o hotarire care sa tina loc de titlu de proprietate, cind in realitate, la acel moment imobilul era deja demolat.

Prin DC nr. 1159/A/20.11.2009 data de Tribunalul București in dosarul nr._ instanța apreciază ca cererea de chemare in judecata reprezintă o acțiune in realizarea dreptului, si cu toate ca dupa ce instanța de contencios a constatat nelegalitatea actului administrativ, instanța in fata căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fara a tine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatata, tribunalul retine ca: " Chiar daca in contencios administrativ s-a constatat in mod irevocabil nelegalliatea pentru vicii de forma a dispoziției de demolare si a somației de demolare, emise de către P. M. București, prin P. G., care este tert in procesul civil de fata, nu pot fi obligate intimatele-parite din prezenta cauza la readucerea construcției provizorii la starea inițiala pe un teren aflat in domeniul privat al municipiului București, asupra căruia apelantul-reclamant nu are nici un drept. Chiar dispozițiile art. 1 din Legea nr. 50/1991, astfel cum erau in vigoare la data demolării construcției provizorii, 21.02.2005, impun ca beneficiarul construcției sa fie titularul dreptului de proprietate sau a unui alt drept asupra terenului, condiție neindeplinita in speța. ...

Pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin actele administrative de demolare a construcției provizorii, constatate nelegale, apelantul-reclamant are la dispoziție acțiunea in contencios administrativ, prevăzuta de art 1 din Legea nr. 554/2004, acesta neputindu-se prevala in cadrul unui proces civil de prevederile art 1 din Protocolul Adițional la Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, nefiind indeplinite condițiile de fond pentru obligarea paritelor de a readuce construcția la starea anterioara demolării "

Aceasta decizie a fost data in condițiile in care in nici un dosar aflat in fata instanțelor de judecata nu s-a făcut dovada deținerii terenului in domeniul privat sau public al municipiului, iar prin SC nr._/17.10.2000 data de Judecătoria sector 6 in dosarul nr._/2000, instanța a stabilit irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, in ceea ce privește terenul atribuit in proprietate in . sector 6, ca: " Din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca reclamantul deține titlul de Luptător pentru V. Revoluției Romane din Decembrie 1989 (filele 8 si 9 din dosar) si, in consecința, beneficiază de toate drepturile conferite de Lg nr. 42/1990 inclusiv dreptul prevăzut de art. 10 lit.c din aceasta lege, respectiv acordarea unei suprafețe de teren. ", ceea ce vine sa reconfirme legalitatea atribuirii terenului in proprietate, atribuire niciodată contestata sau revocata, ci dimpotrivă reconfimata si reconsolidata prin toate actele emanind de la autoritatea publica locala, care l-au scutit de plata taxelor si impozitelor locale pentru imobilul aferent pe toata durata deținerii imobilului, asa cum a constatat cu autoritate de lucru judecat si instanța de contencios atunci cind a soluționat excepția de nelegalitate a actului administrativ de demolare, prin raportare la dipozitiile HCGMB nr. 160/2000.

Legea nr. 42/1990 face vorbire de atribuirea in proprietate a unei suprafețe de teren, si nu de o folosința sau inchiriere pe o anumita perioada, asa cum susțin paritii iar instanțele preiau fara nici un temei sau dezbatere.

Decizia a fost menținută si in calea de atac a recursului, acesta fiind si motivul pentru care s-a adresat instanței de contencios, conform indicației instanțelor anterioare.

Din parcursul litigiului pina la acest moment, rezulta ca instanța din acest dosar nu mai putea sa repună in discuție toate dezlegările anterioare intrate in autoritatea de lucru judecat, ea avind competenta de a se pronunța asupra întinderii pagubei, existenta pagubei nemaiputind face un obiect de disputa cita vreme a fost constatata printr-o hotarire irevocabila, astfel ca acțiunea sa nu mai putea fi respinsa ca neîntemeiata.

Numai ca, dupa ce excepția de nelegalitate a actului de demolare a fost admisa instanțele au continuat sa soluționeze cauza tot prin raportare la actul constatat ca nelegal (ultima hotarire a instanței raminind irevocabila la data de 14.04.2010) si in constatarea faptului ca toate instanțele pina la acea data, au soluționat litigiul dintre mine si autorități printr-o voit greșita interpretare a cererilor mele, a obiectului acțiunilor si a cadrului procesual, noua cerere depusa la instanța de contencios administrativ la 31.02.2010 si precizata la data de 20.05.2014, are ca obiect incalcarea dreptului de proprietate si a dreptului la un proces echitabil, motiv pentru care a extins cadrul procesual in raport cu toti paritii care, direct sau indirect, prin acțiune sau prin inacțiune, au condus la incalcarea drepturilor arătate, si ca o consecința a acestor incalcari, a solicitat ca respectivele autorități sa fie obligate la acoperirea in solidar a pagubelor pricinuite.

Desi instanța de fond retine ca, " In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca a fost lipsit in mod nelegal de proprietatea imobilului...situație care la fel de bine se poate exprima folosind expresii similare ca expropriere in fapt, tulburare de posesie si distrugere, fiind de natura evidentei caracterul acțiunii, instanța de fond nici nu amintește de incalcarea dreptului de proprietate ori a dreptului la un proces echitabil, solutionind din nou cauza prin raportare la actul constatat ca nelegal, incalcind textul expres al art. 4 alin.(4) din Legea nr. 554/2004 si atragind in acest fel nulitatea hotaririi, prin incalcarea principiului legalității, odată pentru ca nu ignorat actul nelegal si a doua oara pentru ca acel act, nelegal, anulat sau, nu are nici o relevanta in prezenta cauza neincadrindu-ne in circumstanțele aplicării art. 28 din Legea nr. 50/1991, raminind simplul fapt al demolării ilegale a imobilului.

Cu alte cuvinte, noua cerere adresata instanței de contencios administrativ are in vedere raportul juridic dedus judecații pe terenul art. 6 si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție care vizează toti paritii, ce prin acțiune ori pasivitate, i-au incalcat drepturile prevăzute de Legea nr.42/1990, dretul de proprietate si de acces la o instanța si la un proces echitabil atunci cind prin simplul fapt al demolării imobilului, in realitate o expropriere in fapt, situație neprevăzuta de legislația interna, se exclude din start emiterea vreunui act, declarat sau nu ca nelegal, insa nașterea raportului de drept procesual a derivat din obligațiile acestor autorități, prevăzute prin texte exprese de lege, obligații pe care acestea nu si le-au indeplinit.

Acesta a fost cadrul procesual subiectiv cu care a investit instanța de contencios dupa raminerea irevocabila a hotaririlor anterioare, si in acest cadru procesual trebuia soluționata si excepția calității procesuale pasive a paritii or, iar nu pe un cadrul procesual fixat greșit si unilateral de instanța de fond, prin interpretarea selectiva doar a unor inscrisuri din dosar, fara nici o dezbatere si fara nici un temei.

De altfel, respingerea prezentului recurs, ar conduce la situația in care fara nici un motiv de temeinicie si legalitate, autoritățile statului au demolat un imobil aflat in proprietate privata, fara ca sa existe vreun vinovat, fara nici o despăgubire, dar încâlcind toata legislația si practica dreptului comunitar, facind incident art. 21 din Legea nr. 554/2004.

In concluzie, in anul 2004 o judecatoarea, facind o grava si macroscópica eroare in interpretarea si aplicarea art. 28 din Legea nr. 50/1991 - care se refera la contravenient, la măsura desființării unei construcții ca fíind o măsura complementara sancțiunii contravenționale, care nu indeplinea nici macar o singura condiție pentru aplicarea acestui text al legii - a pronunțat o hotarire greșita, inaplicabila si încâlcind grosolan principiul legalitatíi inscriind litigiul dintre mine si autorități pe o traiectorie străina de natura pricinii.

Chiar si dupa ce actul administrativ, ce a constituit singurul motiv invocat pentru demolarea imobilului, a fost constatat ca nelegal, instanțele de judecata au continuat sa soluționeze cauza prin raportare la acest act.

Cauza este similara cu cauza R. Trading c. România si incalca toata practica Curții Europene a Drepturilor Omului in domeniul dreptului de proprietate si a dreptului la un proces echitabil.

Pârâta Direcția Generală de Poliție a M. București a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În mod corect, s-a arătat că instanța de fond a reținut, în cuprinsul hotărârii pronunțate, următoarele:

„Cu privire la cadrul procesual pasiv, tribunalul este ținut să respecte considerentele deciziei de casare în care se arată că revine tribunalului competența de soluționare a cererii, tocmai pentru că pârâții M. Administrației si Internelor, A. P. si G. R. - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu au calitate procesuală pasivă în cauză, reținându-se expres că raportul juridic dedus judecății are ca părți pe reclamant și pe pârâții P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar si Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6.

Prin urmare, având în vedere considerentele Înaltei Curți de Casație si Justiție și faptul că nu se contestă prin prezenta acțiune un act determinat al autorităților respective si nu a fost anterior declarat nelegal de vreo instanță un act emis sau încheiat de acestea, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Administrației și Internelor - Direcția Generală de Poliție a M. București - Poliția S. 6, A. P. și G. R. -Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 dar și a pârâtului P. M. București și va respinge pretențiile împotriva acestora ca fiind formulate împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă."

Pârâtul P. M. București a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. R. în contradictoriu cu P. general al municipiului București, P. sectorului 6, prin primar, Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană, P. M. București, M. Administrației și Internelor, DGPMB-Poliția Sectorului 6, A. P. și G. R., a solicitat instanței să dispună:

1.Constatarea încălcării dreptului de proprietate al reclamantului în ceea ce privește imobilul situat în ., sector 6, București.

2.Constatarea încălcării dreptului său la un proces echitabil și într-un termen rezonabil.

3.Constatarea încălcării dreptului său la o bună administrare, potrivit art. 14 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului.

4.Obligarea pârâților la plata în solidar a următoarelor despăgubiri:

Suma de 1.400.000 euro reprezentând contravaloarea magazinului de

mobilă și electrocasnice în suprafață de 700 mp, situat în ., sector 6.

Suma de 500.000 euro reprezentând contravaloarea terenului aferent construcției, în suprafață de 500 mp.

Suma de 221.200 euro reprezentând contravaloarea daunelor la care a fost obligat prin clauza penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada septembrie 2003- martie 2010.

Aplicarea penalităților de 93,33 euro/zi de întârziere.

Daune morale în cuantum de 200.000 euro.

Plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr.4098/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus în mod temeinic admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. București, M. Administrației și Internelor - Direcția Generală de Poliție a municipiului București - Poliția S. 6, A. P. și G. R. - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantului față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, prin aceeași sentință, instanța a respins în mod corect acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

P. M. București nu este emitentul actelor administrative care au generat prejudiciul invocat iar situația creată nu a fost generată de acesta.

Calitatea procesuală activă aparține persoanei ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său de o autoritate publică, iar calitatea procesuală pasivă aparține autorităților publice care au generat prejudiciul invocat de recurent.

Vă rugăm să constatați că între recurent și P. M. București nu a existat nici un raport juridic, care să conducă la prejudiciul susținut.

Altfel spus, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății și persoana pârâtului, iar în cauză nu este respectat acest raport, deoarece prefectul nu a emis Dispoziția nr. 1118/25.08.2003, nu are competența de a emite acte care privesc demolările imobilelor construcții, nu are competențe privind exproprierile.

a) Apreciază că dezafectarea construcției s-a efectuat în baza Dispoziției nr. 1118/25.08.2003 emisă de către P. general al M. București, în exercitarea atribuțiilor sale.

Referatul nr. 5741B/25.08.2003 a fost emis de către P. M. București - Direcția Inspecție și Control G. - Serviciul desființări construcții ilegale.

Somația din 19.08.2003 a fost, de asemenea, emisă de către P. M. București ~ Direcția Inspecție și Control G. - Direcția de Control și Disciplină în Contrucții.

Față de acestea, P. municipiului București are calitatea de penitus extranei, altfel spus nu a luat parte la încheierea actelor juridice prin care a fost demolată construcția în cauză, nici direct, nici prin reprezentant și nu se pot produce efecte juridice față de acesta.

b)Prin Contractul de atribuire nr. 4992 din data de 01.08.1994, încheiat între recurent și Administrația D. Public - S. 6, s-a închiriat suprafața construită de 350 mp, situată în București, .-11, în temeiul prevederilor Legii nr. 42/1990, acest contract fiind valabil până la data de 31.12.1994.

P. M. București nu a fost parte la încheierea contractului de atribuire, acest contract neproducând efecte juridice față de terți.

c)în ceea ce privește clauza penalizatoare la contractul de închiriere, pe perioada septembrie 2003-martie 2010, învederează că P. municipiului București nu este parte contractantă și nici nu a obligat recurentul la daune ori la penalizări, astfel că și sub acest aspect este lipsit de calitate procesuală pasivă.

d)Conform jurisprudenței în materie, prejudiciul moral constă în lezarea onoarei sau reputației unei persoane sau alte suferințe de ordin psihic.

Despăgubirile bănești acordate pentru daunele morale constau într-o sumă necesară și suficientă pentru a procura părții vătămate satisfacții de ordin moral, succesibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată. Totodată, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate în lipsa oricărui document probator și fară nici o motivare.

În acest sens, prin Decizia civilă nr. 3812/2000 pronunțată de Secția Civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că: "deși este real că stabilitatea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe un plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost afectate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul."

Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că nu s-au depus dovezi în susținerea celor pretinse, dar nici nu sunt motivate solicitările de acordare a daunelor morale și materiale, apreciază că în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea recurentului.

Pe cale de consecință, P. municipiului București nu a încălcat dreptul de proprietate al recurentului, nu a emis acte privind demolarea imobilului întrucât nu are competențe în acest sens, nu a procedat la demolarea efectivă a imobilului ce face obiectul cauzei, nu a încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil și nu a adus niciun prejudiciu acestuia.

Prin urmare, nici în acțiune și nici în recurs nu se contestă vreun act emis de P. municipiului București sau vreo acțiune determinată a acestuia astfel că în mod corect, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului București și a respins pretențiile împotriva acestuia ca fiind formulate împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.

Pârâtul A. P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

în fapt, prin cererea de chemare în judecată inițială, recurentul, în contradictoriu cu P. G. al M. București, P. sectorului 6, Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană, P. M. București, A. P. și G. R., a solicitat - în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în ., sector 6 București, dreptului la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, precum și al dreptului la o bună administrare a justiției - obligarea pârâților la plata în solidar a unor despăgubiri.

În esență, din susținerile reclamantului, reiese că în calitate de beneficiar al Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, în prezent abrogată prin Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, în anul 1994 i-a fost atribuit un teren, pe care a construit un imobil - magazin de mobilă și electrocasnice.

În anul 2003, pe fondul unor așa zise divergențe între P. M. București și P. sectorului 6, inspectorii din cadrul Primăriei M. București au ridicat o . documente de la societatea care își desfășura activitatea în imobilul situat în ., sector 6 București, și au dispus încetarea activității, evacuarea clienților din magazin și, printr-o somație- executabilă în 72 de ore - evacuarea stocului de marfa, susținându-se că magazinul urma să fie demolat. Urmare a demersurilor efectuate, Tribunalul București a dispus suspendarea demolării până la soluționarea acțiunii în anulare a actului administrativ. Recurentul preciza că a formulat și o plângere penală în legătură cu situația descrisă, însă a subliniat că "nici în acest moment nu este clar cine au fost persoanele care au participat efectiv la demolarea imobilului".

De reținut este faptul că din informațiile pe care le deține intimatul, recurentul a avut pe rolul instanțelor de judecată, o . dosare, soluțiile pronunțate nemulțumindu-1 pe acesta.

Referitor la acțiunea recurentului, precizează că prin Decizia nr. 4098 din 3 iunie 2014, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. București, M. Administrației și Internelor - Direcția Generală de Poliție a M. București, A. P. și G. R. - Secretariatul De Stat Pentru Problemele Revoluționarilor Din Decembrie 1989 și a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă. Totodată, prin aceeași decizie, Tribunalul București a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. G. al M. București, P. Sectorului 6 București prin Primar, Administrația D. Public și Dezvoltare Urbană S. 6, tardivității, prescripției și inadmisibilității. Pe fond, a respins acțiunea formulată de C. R., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul formulat, precizează următoarele: Din cererea de chemare în judecată/acțiunile ulterioare/cererea de recurs nu rezultă ce anume conferă legitimitate procesuală pasivă instituției Avocatului P., nefîind formulată nici o critică referitoare la activitatea acesteia în raport cu nemulțumirile exprimate de recurent prin cererea de recurs (și nici prin acțiunea introductivă). Or, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

A. P. nu are calitate procesuală în prezenta cauză, având în vedere, pe de o parte, specificul activității instituției, iar pe de altă parte, lipsa oricăror critici formulate la adresa instituției A. P. sau implicări ale acesteia în activitatea de demolare a imobilului situat în ., sector 6 București.

Referitor la specificul instituției, precizează că actele emise de A. P. nu produc efecte juridice prin sancțiuni, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea Avocatului P., republicată, cu modificările și completările ulterioare, A. P. nu poate fi supus unui mandat reprezentativ sau imperativ.

În plus, A. P. nu este instituția care să rezolve aspectele sesizate de recurent instanței de judecată, acestea fiind de competența organelor administrative/judecătorești cu atribuții în acest sens, obligația sa fiind doar aceea de efectuare a unor demersuri către autoritățile publice competente pentru soluționarea acestora, potrivit legii, în cazul în care ar fi fost sesizați cu privire la o situație care să intre în sfera de competență a instituției.

Pe de altă parte, menționează că în prezența unor acțiuni aflate pe rolul instanțelor de judecată, A. P. nu se poate implica în soluționarea situațiilor expuse de petenții care se adresează instituției, întrucât potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 35/1997 republicată, cu modificările și completările ulterioare, actele autorității judecătorești exced competenței instituției A. P..

În condițiile existenței unor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, A. P. nu are competența cercetării și luării de măsuri în situațiile care fac obiectul acestora, atribuții în acest sens, revenind puterii judecătorești.

In caz contrar, mijloacele specifice de intervenție ale A. P. s-ar suprapune celor efectuate de instanța de judecată, or o asemenea situație nu este permisă, principiile constituționale ale separației puterilor în stat și independenței justiției, impunând reguli stricte m ceea ce privește exercitarea puterii judecătorești.

Pârâta Primaria Sectorului 6 a formulat și ea întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A susținut intimata că potrivit dispozițiilor art.19 alin.l din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ, "cand persoana vătămata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in același timp si despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei".

Conform dispozițiilor art. 11 alin.2 din același act normativ, pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".

Așadar, art.19 din actul normativ sus menționat recunoaște dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ anulat de instanța, de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru repararea pagubelor produse, chiar si separat de acțiunea in anularea actului respectiv.

In speța, dispoziția nr.1118 in baza căreia s-a procedat la dezafectarea construcției cu caracter provizoriu si a terasei aparținând S.C. NEW- STEP SRL, a fost emisa de P. G. al M. București la data de 25.08.2003.

De asemenea, lucrările de dezafectare a construcției cu caracter provizoriu amplasate pe domeniul public au fost efectuate_de Administrația D.

Public S. 6 si Administrația Străzilor, sub coordonarea Direcției Generala de Inspecție si Control G. a Primăriei M. București.

Așadar, P. Sectorului 6 nu a vătămat in niciun fel reclamantul si cu atat mai puțin printr-un act administrativ care sa fi fost anulat de instanța.

Mai mult, prin Sentința civila nr. 2112/24.05.2004-irevocabila, Tribunalul București - Secția a VIII a a respins ca neintemeiata acțiunea in anulare a dispoziției de demolare a construcției situata in ., sector 6 formulata de . si a respins ca inadmisibila cererea de intervenție in interes propriu formulata de recurentul-reclamant C. R. D..

Așadar, reclamantului nu i-a fost recunoscuta de vreo instanța de judecata vătămarea drepturilor sale recunoscute de lege, prin anularea unui act administrativ propriu-zis sau asimilat, conform art.l si art.18 din Legea nr. 554/ 2004.

Reclamantul a considerat ca este indreptatit sa solicite despăgubiri intrucat s-a admis excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 1118/2003, insa efectele admiterii unei excepții de nelegalitate nu sunt echivalente cu soluția de anulare a actului administrativ si nu produce efecte juridice decât in cauza in care s-a invocat acesta excepție, nelegalitatea actului nefiind definitiv statuata pentru a putea fi avuta in vedere in alte litigii izvorand din executarea actului respectiv.

Cu alte cuvinte, numai o soluție de anulare a actului putea determina desființarea acestuia si lipsirea actului de orice efecte juridice, justificând astfel, o acțiune in despăgubiri.

Or, neexecitandu-si dreptul de a contesta actul administrativ pe cale principala, reclamantul nu poate eluda procedura prealabila si termenele prevăzute de art.7 si art.ll din Legea nr. 554/ 2004, prin formularea unei acțiuni in contencios administrativ, prin invocarea nelegalitatii actului, constatate doar pe cale de excepție.

Prin urmare, sub acest aspect, in mod corect instant de fond a respins toate pretențiile reclamantului privind despăgubirile pentru presupuse daune materiale, morale, ori stabilirea de penalități sau acordarea de cheltuieli de judecata.

Asa cum rezulta din certificatul de urbanism nr.74VP/l7.09.1992, terenul pe care se afla construcția provizorie, situata la intersecția dintre sos. Virtuții si . din domeniul public al M. București, iar potrivit prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții - republicata, pe terenurile aparținând domeniului public, persoanele fizice sau juridice pot realiza in interes privat numai construcții cu caracter provizoriu, autorizate conform legii.

Pe de alta parte, dispoziția nr.l 118/25.08.2003 in baza căreia s-a procedat la dezafectarea construcției cu caracter provizoriu si a terasei aparținând S.C. NEW-STEP SRL, a fost emisa de P. G. al M. București.

Desi reclamantul se prevalează de autorizația de construire nr.39vp/28.06.1993, aceasta a fost emisa pentru amplasarea unei construcții provizorii, beneficiara fiind . si ..

Mai mult decât atat, potrivit prevederilor acesteia, "posesorul autorizației, a luat cunoștința de obligativitatea eliberării amplasamentului la prima somație a Primăriei S. 6".

Prin urmare, reclamantul nu poate invoca vreo vătămare, atâta vreme cat era in cunoștința cu obligația de a dezafecta construcția provizorie la prima somație a unității administrativ-teritoriala competente, fiind un risc pe care si 1-a asumat in momentul amplasării construcției provizorii pe domeniul public, cunoscând ca posibilitatea de ocupare este numai temporara.

Mai mult decât atat, lucrările de dezafectare a construcției cu caracter provizoriu amplasate pe domeniul public nu au fost efectuate de instituția pârâtă, ci de Administrația D. Public S. 6 si Administrația Străzilor, sub coordonarea Direcției Generala de Inspecție si Control G. a Primăriei M. București.

Prin urmare, reclamantul nu poate solicita Primăriei Sectorului 6 plata daunelor materiale si morale, cu atat mai mult cu cat nu a făcut dovada ca deține vreun drept de proprietate asupra terenului pe care era amplasata construcția.

Chiar daca invoca dreptul de folosința gratuita a terenului pe care se afla construcția provizorie, reclamantul nu a făcut dovada existentei terenului in patrimoniul sau la data demolării construcției, terenul fiindu-i atribuit in temeiul Legii nr.42/1990, pe o durata limitata, respectiv de la data de 01.04.1994 si pana la data de 31.12.1994.

Pe de alta parte, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, la data demolării, respectiv, 21.02.2005, reclamantul era proprietarul doar a unei structuri metalice cu caracter provizoriu si nu a unei construcții cu caracter definitiv.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 494 C. civ., aplicabile in procesul civil, proprietarul terenului poate cere ridicarea construcțiilor iar terțul constructor sau succesorul acestuia in drepturi are doar dreptul la despăgubiri, insa, obligația de despăgubire incumba doar proprietarului terenului, respectiv, M. București!

Prin urmare, cererea reclamantului privind obligarea la plata daunelor materiale si morale cauzate prin demolarea construcției provizorii, nu este intemeiata, dat fiind ca nu face dovada răspunderii civile delictuale a Primăriei Sectorului 6, aceasta nefiind autorul demolării!

Nici cererea privind obligarea instituției la plata daunelor cauzate „prin clauza penalizatoare a contractului de inchiriere, pe perioada septembrie 2003 - martie 2010" nu este întemeiata, dat fiind ca P. Sectorului 6 nu este parte in contract!!! Pe de alta parte contractul de atribuire al terenului a fost incheiat pe o durata limitata, respectiv de la data de 01.04.1994 si pana la data de 31.12.1994!

Pe de alta parte, prevederile contractuale (inclusiv clauza menționata prin punctul 5 al contractului nr,4992/01.08.1994) au fost insusite si asumate in totalitate de reclamant la data semnării acestuia, respectiv, la data de 01.08.1994!

Prin urmare, consideră ca pretențiile reclamantului privind obligarea Primăriei Sectorului 6 la plata daunelor materiale si morale solicitate prin cererea introductiva cat si prin motivele de recurs, sunt vădit neintemeiate.

La termenul de judecată din data de 15.01.2015 recurentul a invocat excepția nulității ..06.2014 pronunțata de Tribunalul București in fond, pentru următoarele considerente:

1.- hotarirea incalca toata legislația aplicabila si practica CEDO in domeniul dreptului la un proces echitabil si a dreptului de proprietate, dar si legislația interna care nu prevede nici o norma cu privire la exproprierea in fapt.

2.- hotarirea incalca autoritatea de lucru judecat (principiul stabilității juridice) a mai multor hotariri definitive pronunțate pina la acest moment in pre¬zenta cauza;

2.1- astfel, prin DC nr. 1159/A/20.11.2009 data de Tribunalul București in dosarul nr._ si rămasa irevocabila prin DC nr. 483/14.04.10 a C. in același dosar, instanța a reținut ca:

"Pentru repararea pagubei cauzata prin actele administrative de demolare a construcției provizorii constatate nelegale, apelanții-reclamant are la dispoziție acțiunea in contencios administrativ, prevăzuta de art. 1 din Legea nr. 554/2004, acesta neputindu-se prevala in cadrul unui proces civil de pre¬vederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, nefiind indeplinite condițiile de fond pentru obligarea pantelor de a readuce construcția la starea anterioara demolării ceea ce inseamna ca dreptul meu la despăgubiri nu mai poate fi repus in discuție de către o alta instanța de judecata, intrind in autoritatea de lucru judecat, odată ce parîtii nu au atacat aceasta dezlegare a instanței.

2.2- in motivarea instanței de fond s-a reținut in esența ca: "Neexercitindu-si dreptul de a contesta actul administrativ pe cale principa la, reclamantul nu poate eluda procedura prealabila si termenele imperative prevăzute de art 7 si 11 din legea nr. 554/2004 pentru formularea unei acțiuni in contencios administrativ, prin invocarea nelegalitatii actului constatate doar pe calea excepției de nelegalitate "...

Insa efectele admiterii unei excepții de nelegalitate nu sunt echivalente cu soluția de anulare a actului administrativ si nici nu ar putea fi, eludind procedura prealabila si termenele de contestare pe cale principala a unui act administrativ ori, aceasta chestiune a fost soluționata cu autoritate de lucru judecat de către C. secția a VIII a C., prin ..10.2011 data in dosarul 2S97/2/ 2010 si rămasa irevocabila prin DC nr.5245/11.12.2012 data de ICCJ in același dosar, cind parita DGPMB a ridicat excepția inadmisibilitatii acțiunii pentru exact aceleași considerente reluate din oficiu de către instanța de fond.

3.- sentința este data de către un judecător incompetent, art. 105 alin. 1 C. pentru ca:

3.1» in primul rind este ilogic sa soliciți anularea unui act administrativ inexistent. La momentul emiterii . la care se refera instanța de fond, nu a existat nici un act administrativ a cărui anulare sa poată fi ceruta in fata unei instanțe de judecata.

Somația emisa la data de 19.08.2003 de către PMB, autoritate publica locala care nu avea nici un fel de competenta pe raza sectoarelor municipiului, adresata unei persoane neproprietara a nici unui imobil in acea zona, si căreia insasi autoritatea emitenta nu-i recunoaște caracterul de act administrativ, ci doar ca simplu act de informare asa cum rezulta din chiar adresa acestei autorități nr. 18/710/4.03.2010 (existenta in dosar), nu se referea la persoana fizica C. R., proprietara imobilului, asa incit eu nu puteam declanșa nici un fel de procedura prealabila, iar actele ulterioare ca referatul si dispoziția Primarului G., emise ulterior la 25.08.2013, depuse la dosar in timpul procesului declanșat de societatea neproprietara, au condus la pronunțarea . care este inaplicabila (lipsita de opozabilitate,...) proprietarului imobilului situat la nr. 150 ..

Nici un termen procedural nu poate curge in defavoarea proprietarului C. R., iar . nu poate produce nici un efect, decit asupra pârtilor din proces.

In condițiile Somației cu termen de 72 de ore, nici o procedura prealabila nu se putea efectua conform Legii nr. 554/2004 si singura modalitate de contestare pe cale administrativa a fost exercitata imediat de recurent, prin depunerea a 2 cereri de audienta la P. G. si la P. M. București.

Toate aceste aspecte au fost dezbătute si soluționate cu autoritate de lucru judecat de către Tribunalul București prin ..06.2008 data in dosarul nr._/3/CA/2008 si rămasa irevocabila prin DC nr. 1012/9.04.09 din același dosar, cind instanța a admis excepția de nelegalitate a actului administrativ dispoziția Primarului G., de care paritii s-au prevalat in mod nelegal si neintemeiat.

Dupa admiterea excepției si anularea actului administrativ, procesul va continua in condițiile actului inexistent, conform art. 4 alin. 4 din lege.

3.2- in al doilea rind, judecatoarea fondului nu cunoaște noțiuni de baza ale dreptului administrativ, cum sunt nulitatea absoluta sau nulitatea de drept nulitatea expresa, raportul dintre nulitate si alte categorii cum ar fi rezolutiunea, actul inexistent, s.am.d.

Atit inexistenta cit si nulitatea absoluta, au consecința desființării in întregime si cu efect retroactiv a actului administrativ.

Dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 conturează o nulitate expresa, absoluta, a actului administrativ in condițiile actului inexistent.

Este inadmisibil ca o instanța de judecata sa invoce anularea unui act inexistent - pentru ca el nu produce efecte juridice - iar acțiunea in contenciosul administrativ avind ca obiect anularea unui act inexistent este inadmisibila, pentru ca ar insemna ca admiterea unei astfel de acțiuni sa valideze implicit orice alt act emis in condițiile actului inexistent, dar care nu a fost contestat la instanța.

In aceste condiții ar fi inutil, ilogic si in primul rind nelegal ca in cadrul unei acțiuni in nelegalitatea unui act administrativ sa se solicite si anularea lui, din moment ce continuarea judecării procesului se va face in condițiile actului inexistent.

Cu alte cuvinte, gradual, inexistenta actului are efectele cele mai energice in raport cu celelalte proceduri jurisdictionale, din moment ce fata de anularea actului administrativ, actul inexistent nu s-a bucurat nici un moment de prezumția de legalitate.

Dar chiar si daca am accepta ca ar fi trebuit urmata o cale procedurala prin care sa se solicite si anularea actelor administrative vătămătoare, cum este actul inexistent a cărui nelegalitate a fost constatata definitiv, o astfel de acțiune este imprescriptibila, puțind fi formulata oricind, numai ca odată ce instanțele au stabilit irevocabil dreptul său la despăgubiri, acțiunea nu mai putea fi respinsa ca neintemeiata.

3.3- in al treilea rind, hotarirea este nula in condițiile art. 105 alin. 1 din C. pentru ca ea a fost data cu incalcarea tuturor normelor de procedura aplicabile.

Astfel, din culpa exclusiva a instanțelor pe rolul Tribunalului București s-au format 2 dosare avind numerele_ si respectiv_ /2014; in primul dosar reclamantul a formulat o cerere de modificare a unor capete din cererea introductiva de instanța si a solicitat conexarea dosarelor pentru ca unii intimați au depus intimpinari . in celalalt dosar si toate aspectele legate de cererea sa trebuiau discutate, nefiind vorba de o simpla eroare materiala.

Cum instanța nu a lăsat cauza la o a doua strigare, părțile nefîind prezente la prima strigare, instanța a procedat la soluționarea cauzei fara discutarea inclusiv a competentei instanței dupa conexare, fara administrarea de probe, s.a.m.d., motivind generic sentința prin concluzii de genul "indicarea generica a unor abuzuri", etc, in condițiile in care prejudiciul creat este evident si de loc neglijabil.

4.» hotarirea de fond este nemotivata, in raport de faptul ca, nerespectind cadrul procesual subiectiv ca si cel fixat prin hotaririle definitive anterioare, nerespectind cerințele unui proces echitabil, instanța de fond a construit unilateral situații juridice prezumtive in raport de care a soluționat cauza pe ceea ce nu i s-a cerut, ori nu mai putea face obiectul unei noi dezbateri, ceea ce echivalează cu o nemotivare in fapt si in drept.

Instanța de fond nu a soluționat sub nici o forma incalcarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului de proprietate, fixindu-si unilateral si inchizitorial cadrul procesual.

În acest fel, hotarirea instanței de fond nu face decit sa favorizeze persoanele care au comis fapte de natura penala, absolvindu-le de orice responsabilitate, faptele grave, abuzive si complet in afara legii fiind continuate si agravate de chiar autoritatea judecătoreasca, care in loc sa acționeze cu diligenta si celeritate pentru a stopa efectele deja produse, s-a situat chiar ea la originea agravării si perpetuării încălcărilor de care s-a plins.

5.- pentru ca instanța de fond si-a depășit competenta in ceea ce privește aplicarea unor masuri administrative cu referire la desfășurarea ședințelor de judecata, afectind grav actul de justiție ca serviciu public in slujba apărării ordinii de drept si a interesului general, ingradind prin masuri de natura administrativa dreptul de acces la justiție si la un proces echitabil, si exigentele unui tribunal independent.

Nerespectind principiile fundamentale de drept procesual, regulamentul de organizare si desfășurare a ședințelor de judecata, instanța de fond a ingnorat si a in lăturat singurele garanții pentru un proces echitabil, constituite in favoarea cetățeanului care se adresează justiției.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, precum și sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041 cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:

Curtea va analiza cu prioritate excepția de nulitate a hotărârii atacate, care deși nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală, în accepțiunea art. 137 cod proc. Civilă, totuși privește aspecte de nelegalitate ale hotărârii, ce vor fi examinate cu întâietate.

1.Sub acest aspect, se observă că recurentul a susținut că hotărârea atacată incalca toata legislația aplicabila si practica CEDO in domeniul dreptului la un proces echitabil si a dreptului de proprietate, dar si legislația interna care nu prevede nici o norma cu privire la exproprierea in fapt.

Din verificarea actelor dosarului, se constată că prin Contractul de atribuire nr. 4992 din data de 01.08.1994, încheiat între recurent și Administrația D. Public - S. 6, s-a închiriat suprafața construită de 350 mp, situată în București, .-11, în temeiul prevederilor Legii nr. 42/1990, acest contract fiind valabil până la data de 31.12.1994.

După această dată, recurentul reclamant nu a probat că este titularul vreunui drept asupra terenului respectiv, după cum nu a făcut această dovadă nici în privința construcției metalice a cărei demolare se contestă. De altfel, s-a reținut cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 4596/3.07.2007 rămasă definitivă și irevocabilă, că asupra terenului se invocă doar un drept de folosință pe o durată limitată (filele 408-436 dos._ vol. 2 atașat prezentului), care la momentul demolării construcției nu mai subzista, iar în privința construcției, aceasta era o structură metalică, cu elemente de rezistență, iar nu o construcție cu caracter definitiv.

Prin urmare, în condițiile în care recurentul reclamant nu a făcut dovada că este titularul vreunui drept asupra terenului pe care a fost edificată construcția provizorie demolată (instanțele reținând cu putere de lucru judecat că acesta se afla în proprietatea privată a statului), Curtea constată că nu pot fi invocate în cauză prevederile legale referitoare la expropriere.

2. A mai susținut recurentul că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a mai multor sentințe civile. În acest sens, se invocă paragraful final din considerentele deciziei civile nr. 1159A/20.11.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ (fila 411 dos._ vol. 2).

Este de principiu că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.

Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre hotararile judecatoresti pronunțate. Se observă însă că, autoritatea de lucru judecat se referă doar la ceea ce a statuat o instanță prin hotărârea adoptată, iar nu la obligativitatea considerentelor ce au fost expuse.

Astfel, împrejurarea că o instanță ce a hotărât anterior, a stabilit că ”pentru repararea pagubei cauzata prin actele administrative de demolare a construcției provizorii constatate nelegale, apelantul-reclamant are la dispoziție acțiunea in contencios administrativ, prevăzuta de art. 1 din Legea nr. 554/2004, acesta neputindu-se prevala in cadrul unui proces civil de prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, nefiind indeplinite condițiile de fond pentru obligarea pantelor de a readuce construcția la starea anterioara demolării”, nu înseamnă decât că este admisibilă o atare acțiune, dar nu și că ea este temeinică și trebuie obligatoriu admisă.

Acest atribut revine instanței de contencios administrativ investită cu soluționarea acțiunii, care în urma administrării tuturor probatoriilor, stabilește dacă acțiunea de despăgubiri formulate în temeiul art. 1 din Legea 554/2004 este întemeiată sau nu.

Prin urmare, nu a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat așa cum a invocat recurentul, mențiunea din considerentele deciziei citate mai sus, nefiind un resort pentru admiterea ”ab initio” a cererii de despăgubiri a reclamantului.

În privința celui de-al treilea motiv de nulitate invocat, se observă că recurentul a denaturat înțelesul art. 105 alin. 1 care se referă la situațiile în care actul de procedură este îndeplinit de un judecător necompetent, iar nu ”incompetent” așa cum s-a susținut. De altfel, nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 1 are valențe asupra instanței care a pronunțat o hotărâre, sau a îndeplinit un act procedural cu încălcarea competenței absolute sau relative prevăzute de lege.

Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea soluției pronunțate de prima instanță și cu modul în care judecătorul fondului a interpretat dispozițiile legale incidente, nu poate fi dezbătură în cadrul nulității prev. de art. 105 alin. 1 cod proc. civilă.

În același sens, încălcarea normelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, este îndeplinită dacă actul de procedurăa fost întocmit cu nerespectarea condițiilor privitoare la forma sau la conținutul său. În speță, însă, recurentul nu a indicat în mod concret care este actul de procedură ce a fost întocmit cu nerespectarea condițiilor legale, invocarea unei eventuale conexări pe care recurentul dorea să o discute (în cazul în care ar fi fost prezent la dezbateri), neputând conduce la o atare soluție procedurală.

Pe de altă parte, se reține că prin decizia nr.5245/11.12.2012 a ÎCCJ s-a admis recursul, s-au casat încheierile din 10.05.2011 și 31.05.2011 și sent.civ. nr.6004/18.10.2011 și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, pe rolul căreia s-a format dosarul nr._ .

După înregistrarea acestui dosar, s-a solicitat de către ÎCCJ înaintarea dosarului pentru judecarea contestației în anulare formulate de reclamant, contestație care a fost respinsă ca nefondată de ÎCCJ prin decizia nr.7116/6.11.2013, însă după restituirea dosarului, din eroare, s-a format un nou dosar, nr._, care a fost atașat la dosarul de față, nr._ /2014, la termenul din 3.06.2014, prin urmare recurentul nu a suferit vreo vătămare care să poată fi sancționată potrivit art. 105 alin. 2 cod proc. civilă.

Ca un ultim argument de nulitate, recurentul a invocat nemotivarea sentinței atacate, susținând că aceasta nu cuprinde referiri la cadrul procesual concret stabilit de reclamant și adoptând măsuri asupra unor aspecte nesolicitate.

În legătură cu aceste susțineri, Curtea observă că nemotivarea hotărârii judecătorești intervine atunci când instanța nu demonstrează de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis sau a respins susținerile unei părți, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare.

Se constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost motivată în fapt și în drept, în conformitate cu prevederile art. 261 alin. 5 cod proc. civilă, iar faptul că recurentul nu împărtășește concluziile și argumentele adoptate, nu presupune că judecătorul nu a motivat soluția la care s-a orientat.

Revenind la motivele inițiale de recurs, Curtea stabilește că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat a solicitat obligarea pîrîților, în solidar, la plata sumelor de 1.400.000 euro, echivalent în lei, reprezentînd contravaloare construcție demolată în mod nelegal, 500.000 euro, echivalent în lei, reprezentînd contravaloarea terenului aferent construcției, 525.000 euro, echivalent în lei, reprezentînd contravaloarea chiriilor neîncasate în perioada 2004-2010, 221.200 euro, echivalent în lei, reprezentînd daune la plata cărora a fost obligat reclamantul prin clauza penalizatoare din contractul de închiriere pentru imobil, 200.000 euro, echivalent în lei, reprezentînd daune morale, cu aplicarea unei penalități de 93,33 euro/zi de întîrziere de la data introducerii cererii și pînă la executarea obligației de plată a despăgubirilor și cu cheltuieli de judecată.

Ca argumente pentru solicitările sale, reclamantul a arătat că a fost lipsit în mod nelegal de proprietatea imobilului, fiind discriminat față de alți beneficiari ai legii nr.42/1990, iar construcția a fost demolată abuziv în anul 2005, după cum a constatat instanța de contencios administrativ prin sent. civ. nr.1772/4.06.2008 a Tribunalului București.

Instanța de fond, în mod temeinic și legal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Administrației Și Internelor - Direcția Generală de Poliție a M. București - Poliția S. 6, A. P. și G. R. - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, dar și a pîrîtului P. M. București, constatând că nu se contestă prin prezenta acțiune un act determinat al autorităților respective și nu a fost anterior declarat nelegal de vreo instanță un act emis sau încheiat de acestea.

Mai mult, corect s-a reținut că prima instanță era ținută de considerentele deciziei de casare pronunțate de ICCJ, care a stabilit că, în cauză, competența revine tribunalului în primă instanță, tocmai pentru că pârâții de mai sus nu au calitate procesuală pasivă. Faptul că în dispozitivul hotărârii instanței supreme s-a consemnat că se casează atât sentința civilă nr. 6004/18.10.2011, cât și încheierea din 10.05.2011, nu poate constitui o contradicție între dispozitiv și considerente, deoarece prin încheierea din data de 10.05.2011 nu s-au luat măsuri procesuale în cauză, ci doar s-a dispus amânarea pronunțării.

Susținerea recurentului în sensul că fiecare parit a fost chemat in judecata in raport de propriile acte si fapte care, prin acțiune sau inacțiune, au condus la incalcarea dreptului său de proprietate si la un proces echitabil, nu pot fi primite, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost promovată în considerarea pretinsei nelegalități a dispoziției cu nr. 1118/2003 privind demolarea imobilului proprietatea sa.

Totodată, curtea observă că în mod legal prima instanță a stabilit că natura despăgubirilor solicitate de reclamant se raportează la art. art.1, 18 și 19 din legea nr.554/2004, respectiv o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul material și moral pretins a fi produs de un act administrativ nelegal. În acest sens, motivul de recurs prin care se pretinde că instanța ar fi fost investită cu o acțiune in despăgubiri pe terenul art. 1 din Protocolul nr. 1 si a art. 6 & 1 din Convenție, ca urmare a simplului fapt al demolării ilegale a imobilului, nu poate fi avut în vedere deoarece această solicitare i-a fost recurentului în mod definitiv respinsă prin sentința civilă nr. 4596/3.07.2007 rămasă definitivă și irevocabilă. Cu privire la acest aspect, în motivarea deciziei nr. 1159/2009 Tribunalul București a reținut că reclamantul nu se poate ”...prevala în cadrul unui proces civil de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, nefiind îndeplinite condițiile de fond pentru obligarea pârâtelor de a readuce construcția la starea anterioară demolării...”

Concret, ca situație de fapt, Curtea reține că prin acțiunea formulată de reclamant ce a format obiectul dosarului cu nr._, s-a solicitat constatarea existenței dreptului său de proprietate privind spațiul comercial din București, ., sector 6 și obligarea pârâților să aducă construcția la starea inițială anterior distrugerii bunului proprietatea sa.

Această acțiune a fost în mod definitiv și irevocabil respinsă, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că „din autorizația de construire nr.39VP din 28.06.1993, emisă de P. Sectorului 6 București, rezultă că . și . au fost autorizate să amplaseze o construcție provizorie executată din aluminiu și sticlă, cu dimensiuni în plan de 30x12 m, cu o suprafață vitrată minimă de 50% și echipată cu instalație electrică proprie. Construcția provizorie autorizată trebuia executată pe Șoseaua Virtuții, sector 6, beneficiarul autorizației luând cunoștință de obligativitatea eliberării amplasamentului la prima somație a Primăriei Sectorului 6 București.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că terenul pe care urma să fie amplasată această construcție provizorie aparținea domeniului privat al M. București.

Susținerile apelantului privind caracterul definitiv al construcției edificate în baza autorizației de construire susmenționate sunt nefondate, din acest act administrativ și din toate celelalte înscrisuri depuse la dosar, în special din certificatul aflat la fila 62 dosar fond, rezultând cu claritate caracterul provizoriu al construcției autorizate, în privința căreia beneficiarul autorizației de construire sau succesorul său în drepturi avea obligația eliberării amplasamentului la prima somație a Primăriei Sectorului 6 București.”

Tot Tribunalul București a reținut că „…reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost autorizat de autoritățile administrației publice locale competente potrivit Legii nr.50/1991, să edifice o construcție cu caracter definitiv pe terenul situat în București, ., sector 6, certificatul de urbanism invocat cu privire la modernizarea și extinderea construcției nedându-i dreptul de a executa lucrări de construcții, acesta fiind un act de informare potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 și 5 din legea nr.50/1991 republicată.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul reține că apelantul-reclamant nu a făcut dovada dreptului de proprietate nici asupra construcției provizorii ce face obiectul autorizației de construire susmenționate.

Prin contractul de vânzare cumpărare din 18.03.1994, . SRL a vândut reclamantului C. R. D. o structură metalică și elemente de rezistență ale construcției din Șoseaua Virtuții, zona Piața Crângași, conform planului de situație și autorizației de construire nr.39Vp din 28.06.1993.

. a emis la data de 06.06.1994 factura nr._ (103) pentru suma de 1.301.257 ROL către ..”

În consecință, instanța civilă a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine cine este cumpărătorul construcției provizorii menționate în autorizația de construire, cu atât mai mult, cu cât, deși în certificatul de urbanism și autorizația de construire nr.39Vp din 28.06.1993, emisă de P. Sectorului 6 București, este menționată și S.C. Papahagi Comimpex S.R.L, ca titular al dreptului de construire, recurentul reclamant nu a făcut dovada transmiterii drepturilor acestei societăți rezultate din autorizația de construire menționată.

Curtea mai reține că prin contractul de atribuire a terenului nr. 4992 din 01.08.1994, Administrația D. Public S. 6 a închiriat apelantului suprafața de 350 mp teren, situat în .-11, pentru perioada 01.04._94. Acest unic document referitor la terenul pe care a fost amplasată construcția metalică face dovada dreptului de folosință al recurentului asupra terenului situat în .-11, doar pentru perioada 01.04._94, dreptul afectat de termen stingându-se la împlinirea termenului, respectiv la data de 31.12.1994.

Prin urmare, la data demolării construcției metalice –august 2003, recurentul reclamant nu a făcut dovada dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra terenului, așa cum susține în motivele de recurs.

În procesul menționat anterior, s-a mai reținut cu autoritate de lucru judecat că reclamantul era la momentul demolării doar proprietarul unei structuri metalice cu elemente de rezistență și nu a unei construcții cu caracter definitiv, prin urmare și-a asumat riscul cumpărării unei construcții provizorii, demontabilă chiar și numai la somația Primăriei, motiv pentru care a fost respinsă cererea acestuia de constatare a dreptului de proprietate asupra spațiului comercial situat în București, ., sector 6.

În cadrul aceluiași proces, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a excepția de nelegalitate a Dispoziției Primarului G. nr. 1118/25.08.2003, a somației din data de 19.08.2003 și a referatului nr. 5471B/25.08.2003.

Prin sentința civilă nr. 1772/04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal ca urmare a invocării de către recurentul - reclamant a excepției de nelegalitate a actelor administrative susmenționate, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor P. Sectorului 6 București și Administrația D. Public S. 6 București; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C. R. D. în contradictoriu cu pârâtele P. Sectorului 6 București, Administrația D. Public S. 6 București și P. M. București; s-a constatat nelegalitatea Dispoziției nr. 1118/2003, emisă de Primarului M. București, a referatului nr. 5741B/25.08.2003, emis de P. M. București și a somației fără număr/fără dată emisă de P. M. București - Direcția Generală de Inspecție și Control G. – Direcția de Control și Disciplină în Construcții; au fost anulate actele de mai sus; s-a respins acțiunea introdusă împotriva pârâtelor P. Sectorului 6 București și Administrația D. Public S. 6 București, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1012/09.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, s-a admis recursul declarat de recurentul P. G. al M. București împotriva sentinței civile nr. 1772/04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal și s-a modificat în parte această sentință, în sensul că: a fost admisă în parte excepția de nelegalitate în contradictoriu cu pârâtul P. M. București; a fost înlăturată dispoziția privind anularea actelor; a fost respinsă excepția de nelegalitate a referatului nr. 5741B/25.08.2003, emis de P. M. București - Direcția Inspecție și Control G. – Serviciul Desființări Construcții Ilegale, ca inadmisibilă; a fost respinsă excepția introdusă împotriva pârâtelor P. Sectorului 6 București și Administrația D. Public S. 6 București, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive și cu privire la constatarea nelegalității Dispoziției nr. 1118/2003, emisă de Primarului M. București și a somației fără număr/fără dată emisă de P. M. București - Direcția Generală de Inspecție și Control G. – Direcția de Control și Disciplină în Construcții.

Este de principiu că un act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi contestat sub aspectul validității sale pe două căi: contenciosul direct, în care verificarea conformității sale este examinată cu titlu principal, în cadrul unei acțiuni în anulare întemeiată pe disp. art. 18 din Lg. 551/2004 și contenciosul incidental, în care analizarea legalității actului este efectuată prin intermediul excepției de nelegalitate consacrată de art. 4 din Lg. 554/2004.

Excepția de nelegalitate a fost definită ca fiind un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces aflat în derulare pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ, una din părți amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței.

Constatarea ilegalității unui act de către instanță pe calea excepției de nelegalitate nu duce la desființarea actului. De altfel, acest principiu este consacrat și de art. 4 alin. 4 din Lg. 554/2004, potrivit căruia în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Așa cum s-a reținut și în decizia cu nr. 483/2010 a Curții de Apel București, la pronunțarea soluțiilor amintite anterior, instanțele au respectat dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ neținând seama de dispoziția și somația de demolare a construcției constatate nelegale de instanța de contencios administrativ.

Dar, față de petitul cererii de chemare în judecată (să fie obligate pârâtele să aducă construcția la starea inițială) și de faptul că instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actelor de demolare având în vedere condiții de formă, în mod corect instanțele au analizat dreptul de proprietate al reclamantului, respectiv modul și condițiile de dobândire.

Prin aceasta nu s-a încălcat stabilitatea raporturilor juridice, instanța de contencios administrativ statuând numai cu privire la actele administrative emise și nu cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului – recurent.

Pe cale de consecință, litigiul menționat mai sus a fost soluționat fără a se ține cont la pronunțarea hotărârilor de actele administrative a căror nelegalitate a fost constatată pe cale incidentală.

Pe de altă parte, constatarea nelegalității Dispoziției nr. 1118/2003, emisă de Primarului M. București și a somației fără număr/fără dată emisă de P. M. București - Direcția Generală de Inspecție și Control G. – Direcția de Control și Disciplină în Construcții, în cadrul procesului ce a avut loc în cadrul dosarului cu nr._/3/2008, nu poate conduce automat la concluzia că recurentul reclamant este îndreptățit la despăgubiri potrivit prevederilor art. 8 din Legea 554/2004.

În primul rând se observă că nelegalitatea a fost constatată exclusiv pentru vicii de formă, iar nu de fond, iar în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că actele administrative amintite i-ar fi produs reclamantului vreo vătămare, în sensul solicitat.

Ca atare, în mod legal prima instanță a procedat la respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Argumentele aduse de recurent în finalul cererii sale de recurs contestă practic și critică motivarea și constatările irevocabile ale instanțelor anterior citate și nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul prezentului proces.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul disp. art. 312 cod proc. civilă, va respinge ca nefundat recursul, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant C. R. împotriva sentinței civile nr. 4098/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații - pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, P. SECTORULUI 6 PRIN PRIMAR, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC ȘI DEZVOLTARE URBANĂ, P. M. BUCUREȘTI, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – D.G.P.M.B. - POLIȚIA S. 6, A. P. și G. R. – SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. E. G. S. P. R. M. V.

GREFIER,

C. O.

Red.jud.M.G./2ex.

Jud.fond:C. I., Tribunalul București-SCAF

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1012/2015. Curtea de Apel...		Anulare act administrativ. Sentința nr. 464/2015. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act administrativ. Decizia nr. 640/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 234/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 233/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 1012/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Sentința nr. 464/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 631/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Încheierea nr. 02/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI