Pretentii. Decizia nr. 822/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 822/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1349/93/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 822
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
JUDECĂTOR - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
GREFIER – P. A.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ILFOV prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2702 din data de 15.09.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov– Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. A., având ca obiect „pretenții-restituire poluare ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la data de 17.11.2014 intimatul-reclamant a depus întâmpinare. De asemenea, se învederează că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, după care,
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2702/15.09.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Ilfov – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, pârâta fiind obligată la restituirea sumei de 2.669 lei către reclamant, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se adaugă dobânda fiscală calculată începând cu data când a fost achitată taxa (06.12.2012) până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Ilfov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România. S-a menționat că în cazul acelorași specificații tehnice taxa de înmatriculare în România are același cuantum, indiferent dacă este vorba despre autovehicule din producția internă sau cele produse în spațiul comunitar.
Pe de altă parte, recurenta a criticat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 124 și art. 117 din OG nr. 92/2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. 8 C.pr.civ., OG nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, OMFP nr. 1899/2004, OMEF nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României,solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prevederile Legii nr. 9/2012 după . OUG nr. 1/2012, prin care s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, formă care menține tratamentul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008 între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09, T. împotriva României, prin s-a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
De asemenea, în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13, C. și C. împotriva României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat ordonanța din data de 03.02.2014 prin care a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pe de altă parte, Curtea observă că potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în recursul de față, precum și soluția pronunțată de instanța de fond, iar în raport de acestea culpa procesuală a recurentei-pârâte care este partea ce va pierde procesul, Curtea apreciază că intimatul-reclamant este îndreptăți a primi cheltuielile de judecată efectuate cu prezentul litigiu.
În acest sens, Curtea observă că intimatul-reclamant a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată în faza procesuală a recursului constând în onorariu de avocat în cuantum de 700 lei, conform facturii . nr. 0247/04.11.2014 și chitnație nr. 274/04.11.2014 (f. 15 dosar recurs). Pe cale de consecință, Curtea va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ILFOV prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 2702 din data de 15.09.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov– Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. A., cu domiciliul procesual ales la C.A. C. Bumbacaru în București, .. 21A, ., ., sector 3, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2015.
P. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. A. F. M. M. P. M. D.
GREFIER
A. P.
Red/thred. M.D. - 2 ex./05.03.2015
Jud. fond: A. D., Tribunalul Ilfov-Secția Civilă
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 868/2015.... | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24... → |
|---|
