Anulare act administrativ. Decizia nr. 5299/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5299/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 5299/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5299
Ședința publică din data de 05.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. M. JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR C. A.
GREFIER M. L.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții – pârâți I. T. DE MUNCĂ G. ȘI INSPECȚIA M. împotriva sentinței civile nr.580 /C./ 18.12.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – pârâtă INSPECȚIA M. – prin consilier juridic Tășchină A., cu delegație de reprezentare la fila 114 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 26.10.2015, din partea recurentei – pârâte INSPECȚIA M., răspuns la întâmpinarea formulată de intimata – reclamantă, comunicată celorlalte părți, conform citativului și a dovezilor de înmânare/respectiv proceselor verbale de înmânare, atașate la filele 106 – 113 dosar.
Reprezentantul recurentei –pârâte INSPECȚIA M. precizează că nu are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat.
Curtea, studiind actele și lucrările dosarului, din ambele etape procesuale, din oficiu invocă excepția tardivității recursului formulat de recurenta – pârâtă INSPECȚIA M. și pune în discuție cu prioritate acest aspect acordând reprezentantului acestei autorități cuvântul asupra sa.
Reprezentantul recurentei – pârâte INSPECȚIA M. formulează concluzii de respingere a excepției tardivității recursului promovat de instituția pe care o reprezintă, astfel cum a fost invocată din oficiu de instanță, apreciind că acesta a fost declarat în termenul legal.
Pe fondul recursului promovat de autoritatea pe care o reprezintă, solicită admiterea acestuia cât și a recursului promovat de I. T. de Muncă G., astfel cum acestea au fost formulate; respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal de cercetare a evenimentului, pentru considerentele expuse pe larg în cererile de recurs și în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea ambelor recursuri; inclusiv pe excepția tardivității formulării recursului de către recurenta – pârâtă INSPECȚIA M., invocată din oficiu de instanță.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 580/18.12.2014, Tribunalul G. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția M., a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții I. T. de Muncă G. și Inspecția M., a anulat procesul-verbal de cercetare nr. 8662/09.09.2013 încheiat de I. T. de Muncă G..
Împotriva sentinței civile menționate au declarat recurs pârâții I. T. de Muncă G. și Inspecția M., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 29.06.2015 sub nr._ .
Prin recursul său, pârâtul I. T. de Muncă G. a solicitat casarea sentinței civile și respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În motivare, recurentul-pârât a arătat că prima instanță a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză.
Cu privire la încălcarea puterii de lucru judecat, s-a învederat faptul că în cauză a fost contestat un proces-verbal de cercetare-care este un act administrativ prin care au fost stabilite cauzele și împrejurările producerii acestui accident de muncă, act administrativ care nu a mai fost contestat niciodată de reclamantă, nu a fost supus controlului judecătoresc și nici nu a făcut obiectul altui dosar în care instanța să se pronunțe pentru anularea procesului-verbal de cercetare încheiat de ITM G.. Ca atare, instanța de fond în mod greșit a reținut că Tribunalul G. s-a mai pronunțat în mod irevocabil pe aceste aspecte, fără a reține că instanța s-a pronunțat într-un dosar care a avut ca obiect o plângere contravențională împotriva unui proces-verbal de constatare a contravențiilor și nicidecum de anulare a unui act administrativ, act de control prin care s-au dispus măsuri, care este reglementat de Legea nr. 554/2004 și se circumscrie competenței materiale a Tribunalului G., instanța competentă să dispună modificarea sau anularea procesului-verbal încheiat, drept pentru care există o diferență între un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel cum este reglementat de Legea nr. 554/2004 și un act constatator al unei contravenții săvârșită în condițiile stipulate de OG nr. 2/2001, actualizată, care intră în competența materială a judecătoriei.
Astfel, Tribunalul G. - Secția de C. Administrativ, nu s-a pronunțat în acest sens pe conținutul acestui act administrativ, act care nu a mai făcut obiectul altui litigiu până la data introducerii acțiunii reclamantei la 16.12.2013.
Recurentul-pârât a arătat referitor la înscrisurile pe care le-a depus la dosar în fata instanței de fond (proces-verbal de cercetare nr. 3451/28.03.2012 care așa cum am precizat mai sus, nu a fost niciodată contestat de către reclamantă, decizia Tribunalului G. nr. 965/2013 și sentința civilă nr. 3132/26.03.2013 a Judecătoriei G.), că s-a făcut dovada că reclamantul nu a fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă.
În opinia recurentului-pârât, instanța de fond nu a analizat temeinic conținutul acestui act administrativ contestat, prin care doar s-a reluat cercetarea unui eveniment produs în data de 13.03.2012, ca urmare a celor reținute în Ordonanța nr. 419/P/2013, respectiv s-a modificat doar caracterul accidentului, fiind stabilit ca accident de muncă mortal, în baza Ordonanței Parchetului și a declarațiilor numitului P. S. și numitei S. M.. Instanța de fond în mod greșit a reținut că, ulterior cu ocazia încheierii acestui proces-verbal de cercetare în litigiu, nu a intervenit elemente de noutate, nici măcar ca urmare a emiterii Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria G. la data de 12.07.2013 în dosarul nr. 419/P/2013. Această apreciere a instanței este neîntemeiată întrucât ca urmare a Ordonanței cu nr. 419/P/2013 din 12.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G., comunicată către ITM G. în vederea stabilirii cauzei și caracterului accidentului produs în data de 13.03.2012 în incinta fermei ce aparținea ., inspectorul de muncă doar a procedat la reevaluarea acestui eveniment și a schimbat doar caracterul acestui eveniment, respectiv a modificat lit. q din vechiul proces-verbal de cercetare nr. 3451/28.03.2012. Ca atare, în locul mențiunii de la lit. q unde se specifica „acest eveniment nu este accident de muncă, iar caracterul accidentului poate fi modificat în urma finalizării cercetării efectuate de către organele de poliție”, în procesul-verbal nr. 8662/09.09.2013 care face obiectul acestui dosar a fost revizuită cercetarea acestui eveniment doar cu scopul modificării caracterului acestui accident, aspect care rezultă însăși de la lit. q din acest proces-verbal. Aceste demersuri au fost făcute de ITM G. ca urmare a dispozițiilor menționate în Ordonanța nr. 419/P/2013 din data de 12.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G., întrucât inițial s-a stabilit la momentul producerii accidentului că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a fi înregistrat și evidențiat ca accident de muncă.
Instanța de fond avea obligația de a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, dar și ale tuturor probelor împreună și să aprecieze, la momentul deliberării, probele administrate de toate părțile. In speță, declarația martorei S. M. de la filele 94-95 trebuia interpretată corelat și cu celelalte acte din dosar respectiv cu declarația numitului P. S. de la filele 96-97, dar și cu opinia separată a judecătorului din completul de recurs, care prin decizia nr. 965/2013 pronunțată în dosarul civil nr._ a reținut corect ca și judecătorul fondului că, numitul G. N. presta activități de pază pentru societate și supraveghea ferma societății din . anul 2003 și până la data decesului său petrecut în mod violent.
Cu privire la susținerea reclamantei cum că va fi din nou sancționată pentru aceleași fapte, pentru care s-a soluționat deja un dosar în instanțele de judecată (există decizia Tribunalului G. 965/25.09.2013, irevocabilă), s-a învederat în primul rând că nu există încheiat nici un alt proces-verbal de constatare a contravențiilor încheiat pentru reclamantă pentru aceste fapte, iar în al doilea rând că în conformitate cu prevederile art. 13 din O.G 2/2001 actualizată, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, sens în care această motivare nu este întemeiată, întrucât aplicarea unor sancțiuni ulterior revizuirii sau chiar în acest moment ar fi prescrise, având în vedere că aceste fapte s-au petrecut în data de 3.03.2012.
ITM G. în calitate de agent constatator-organ de control al statului, a procedat doar la o reevaluare a acestui eveniment schimbând astfel doar caracterul accidentului de la lit. q din ,,nu este accident de muncă,” în, accident de muncă mortal,” întrucât victima G. N. locuia, muncea și păzea ferma reclamantei ., ba chiar mai mult acesta avea grijă de un număr de șase vaci și alți tăurași și nicidecum doar de 1 vacă. Ca urmare, decesul acestuia a survenit ca urmare a unui politraumatism cauzat de atacul și agresionarea victimei de către taurul care aparținea reclamantei și pe care victima îl îngrijea ca și pe celelalte animale care aparțineau tot reclamantei.
Toate aceste aspecte și apărări de fond pe care le-a invocat reclamanta cu privire la anularea procesului-verbal de cercetare revizuit nr. 8662/09.09.2013, a arătat recurentul că sunt nefondate, întrucât nu au fost și nici nu vor fi aplicate alte sancțiuni contravenționale, neproducându-i-se nici o vătămare reclamantei.
Cu privire la caracterul accidentului, respectiv accident de muncă mortal, reținut în procesul-verbal de cercetare nr. 8662/09.09.2013, a fost stabilit în mod corect pe baza Ordonanței nr. 419/P/2013 din data de 12.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G. (filele 48-50 din dosar) și a declarațiilor prezentate de d-l P. S., administrator al ., dar și a lucrătoarei S. M. (muncitor necalificat în cadrul acestei ferme) în urma finalizării cercetării efectuate de către organele de poliție. Dosarul de cercetare a fost avizat de către Inspecția M. București, așa cum a fost întocmit de către inspectorul de muncă, dosar de cercetare asupra căruia inspectorul de muncă a dispus cu privire la modificarea lit. q, conform celor arătate anterior.
Angajatorul este cel care asigură securitatea și sănătatea angajatului în tot ceea ce are legătură cu munca, iar angajatul are obligația desfășurării activității sale în conformitate cu pregătirea, instrucția și instrucțiunile primite din partea angajatorului. Or, normele de securitate în muncă pun primordial în evidență principiul responsabilității angajatorului, ce derivă din îndeplinirea de către acesta a obligațiilor sale, nefiind suficientă o instruire a salariaților, cât timp angajatorul nu-și îndeplinește în primul rând propriile obligații.
Față de aceste aspecte, a concluzionat recurentul, s-a făcut pe deplin dovada temeiniciei procesului-verbal de cercetare contestat, proces-verbal care nu i-a produs nici o vătămare reclamantei, nu există niciun alt proces verbal de contravenție încheiat în intervalul de 6 luni de zile de la data săvârșirii faptei, interval după care orice demers privind aplicarea unor sancțiuni este tardiv.
Prin recursul său, pârâtul Inspecția M. a solicitat casarea sentinței civile în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspecției M., cu consecința respingerii cererii, pentru lipsa calității procesuale pasive.
La data de 01.09.2015, recurentul-pârât I. T. de Muncă G. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Inspecția M..
Intimatul-reclamant S.C. A. S. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la data de 07.10.2015 prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate, ca fiind nefondate.
În apărare, s-a arătat în esență că sentința primei instanțe este legală și temeinică, recursurile declarate fiind pur formale, în condițiile în care recurenții reiau susținerile din întâmpinările inițiale, fără a aduce critici concrete sentinței pronunțate.
Intimatul-reclamant a susținut că o nouă cercetare pentru aceleași fapte și a nouă sancționare apare ca inadmisibilă și este de natură să ignore puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 965/25.09.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, prin care procesul-verbal de contravenție a fost apreciat ca netemeinic și nelegal. Or, din această soluție decurge și netemeinicia aspectelor reținute de recurenți, din moment ce se pleacă tot de la premisa greșită a existenței unor relații de muncă între S.C. A. S. SRL și G. N., relații de muncă care, așa cum a reținut instanța de judecată, nu au existat.
S-a învederat că se impune a se lua în considerare chiar aspectul susținut de recurentul ITM G., anume declarația martorei S. M. audiată în fața instanței de fond, martoră care a declarat că nici un moment nici aceasta și nici G. N. nu au fost angajații societății, nu au prestat muncă pentru societatea respectivă ci au locuit într-o clădire pusă la dispoziție de administratorul societății, fiind tolerați din milă, oferindu-le adăpost, hrană atât pentru ei cât și pentru copii.
Justificarea oferită de ITM prin răspunsul la plângerea prealabilă, respectiv faptul că urmare a solicitării organelor de anchetă, a fost nevoit să procedeze la o nouă cercetare a evenimentului deja anchetat anterior, nu poate fi primită din moment ce, nu este posibil ca, pe baza acelorași documente, a acelorași declarații existente să se ajungă la o nouă sancționare a sa, în condițiile în care sancțiunea anterior aplicată a fost constatată de instanța de judecată, ca fiind nelegală.
Încălcarea puterii de lucru judecat nu este posibilă, un fapt deja analizat de o instanță de judecată și care a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiect de cercetare pe nicio altă cale administrativă sau jurisdicțională, efectul negativ al puterii de lucru judecat împiedicând aceasta.
În acest context, se constată confuzia pe care o face recurentul ITM G. între puterea de lucru judecat a unor chestiuni deja analizate de o instanță, aspect pozitiv al lucrului judecat, invocat de către reclamant și excepția autorității de lucru judecat, care poate fi invocată într-un litigiu cu aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, invocându-se aspectul negativ al lucrului judecat, despre care nu poate fi vorba în speță.
În drept, s-au invocat disp. art. 490 alin. 2, art. 453 C. proc. civ.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele considerente:
Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă Inspecția M., invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 05.11.2015, Curtea constată că aceasta este fondată.
Conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond, sentința civilă recurată a fost comunicată recurentului-pârât Inspecția M. la data de 12.06.2015.
În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Prin urmare, recurentul-pârât era îndreptățită să formuleze prezentul recurs în termen de 15 zile de la data comunicării, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, adică pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Rezultă că ultima zi de depunere în termen a cererii de recurs era 29.06.2015.
Recurentul-pârât Inspecția M. nu s-a conformat însă dispozițiilor menționate, depunând cererea de recurs la data de 30.06.2015, cu depășirea termenului imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În consecință, având în vedere că recursul declarat de pârâtul Inspecția M. a fost formulat după expirarea termenului absolut imperativ de 15 zile de la data comunicării sentinței civile recurate, Curtea va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul I. T. de Muncă, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În esență, prin recursul formulat s-a învederat că prima instanță a procedat la o greșită analiză a probelor, a reținut în mod eronat incidența puterii de lucru judecat, în prezenta cauză nefiind incident principiul „non bis in idem”.
Curtea constată că prin decizia civilă nr. 965/25.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 3132/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria G. în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă G., a modificat în tot sentința recurată în sensul că a admis plângerea formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.04.2012 încheiat de ITM G., pe care l-a anulat, exonerând petenta de sancțiunile aplicate prin acesta. În considerentele deciziei civile menționate s-a reținut că probele administrate în cauză nu au demonstrat cu certitudine relația angajator-salariat dintre petentă și G. N., ci dimpotrivă, au relevat caracterul civil al relației (convenție prestări servicii, contract de închiriere, chiria fiind plătită în natură, prin prestațiile efectuate de acesta), nu a fost dovedită existența caracteristicilor esențiale ale raportului de muncă, și anume salarizarea acestuia, stabilirea unui program de lucru regulat și a unor sarcini de serviciu cu caracter de continuitate, prestabilite. S-a concluzionat în sensul că nu există situația premisă care să impună încheierea unui contract individual de muncă și deci săvârșirea contravenției prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Or, Curtea constată că deși nu este întrunită cerința triplei identități de elemente între cauza anterior menționată și cea care face obiectul analizei și nu se pune problema incidenței principiului non bis in idem este însă pe deplin incident efectul pozitiv al lucrului judecat, care impune ca ceea ce s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă în litigiul anterior menționat să nu fie contrazis în cadrul procedurii judiciare de față.
Ca atare, în mod corect a concluzionat prima instanță în sensul caracterului nelegal al procesului-verbal de cercetare criticat, aspect ce determină nulitatea acestuia și care face inutilă analiza celorlalte aspecte menționate în recurs ce țin de temeinicia actului atacat. De altfel, criticile menționate vizează modalitatea de stabilire a situației de fapt de către prima instanță, nefiind susceptibile de control judiciar pe calea recursului.
Pentru considerentele anterior menționate, în temeiul disp. art. 496 alin. 1 Cod pr. civ., Curtea urmează a admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul-pârât Inspecția M., cu consecința respingerii acestui recurs, ca tardiv declarat și a respinge recursul formulat de recurentul-pârât I. T. de Muncă G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul- pârât Inspecția M.sector 2, București, M. VOIEVOD, nr. 14 împotriva sentinței civile nr.580 /C./ 18.12.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant . cu sediul în G., .. 18, J. G. și cu SEDIUL ALES LA SCAV U. SI GRATIANU - G., ., . și respinge recursul, ca tardiv declarat.
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât I. T. DE MUNCĂ G., G., B D. CFR, ., . G. împotriva aceleiași hotărâri - sentința civilă nr.580 /C./ 18.12.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. M. V. R. M. C. A.
GREFIER
M. L.
Redactat/Tehnoredactat – jud. C.M.I.
JUD. FOND L. A. - Tribunalul G. – Secția Civilă
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5490/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








