Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2016

Decizia nr. 8/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 8/2016

DOSAR NR._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

Președinte C. P.

Judecător I. C. G.

Judecător C. M. F.

Grefier C. M.

Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanta S.C. L. F. MILITARI S.A. împotriva sentinței civile nr. 7949/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. L. SECTOR 1 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta – reclamantă S.C. L. F. Militari S.A., prin avocat L. Z., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, și intimatul – pârât C. L. al Sectorului 1 București – Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 1, prin consilier juridic C. N., cu delegație pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.

Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și în consecință, admiterea acțiunii în sensul anulării celor două acte contestate: decizia de impunere și dispoziția de respingere a contestației administrative. Referindu-se la motivele de recurs arată că primul motiv de recurs îl constituie nemotivarea hotărârii în raport de faptul că instanța de fond a preluat integral apărările intimatei în ciuda faptului că prin acțiune și răspunsul la întâmpinare a formulat o amplă argumentație invocând o . dispoziții legale din Codul fiscal și Normele metodologice. Considerentele sentinței recurate au soluția de respingere a acțiunii exclusiv în raport de argumentația oferită de intimată. Față de motivarea sumară, superficială, prin neanalizare susținerilor sale, și în raport de probatoriul administrat, respectiv înscrisuri, urmează să se constate că aceasta nu satisface cerințele unei motivări, astfel cum prevede Codul de procedură civilă. Prin modalitatea de motivare a hotărârii s-a aflat într-o situație defavorizată, respectiv nu cunoaște motivele pentru care au fost înlăturate susținerile argumentate, i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material și lipsa rolului activ în aflarea adevărului în cauză. În mod greșit reține prima instanță că datorează accesoriile reținute de către organul fiscal în sarcina sa pornind de la o situație greșită care se referă la o interpretare eronată a efectelor rezoluțiunii judiciare pe care le-a produs sentința nr._/2003 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/2002. Este adevărat că repunerea părților în situația anterioară este efect al rezoluțiunii judiciare urmare a neexecutării culpabile de către una din părți a obligațiilor asumate contractual numai că problema care s-a pus în speță a fost aceea de a stabili de când produce efecte rezoluțiunea judiciară. Între părți se consideră că rezoluțiunea judiciară produce efect retroactiv. În 2003 s-a pronunțat sentința care a devenit definitivă și irevocabilă în 2010. Față de terți efectul rezoluțiunii nu operează decât de la data constatării rezoluțiunii pe cale judiciară, respectiv din 2010 când hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă. Înainte de a exista o hotărâre irevocabilă nu putea solicita în mod legal deschiderea rolului fiscal pentru a plăti impozitele aferente imobilului intrat în patrimoniul său. Pe cale de consecință, era lipsită de pârghiile legale de a achita impozitul și eventual, accesoriile. În raport de data rămânerii irevocabile a rezoluțiunii judiciare, respectiv 2010, trebuia considerat că de la această dată datorează impozitul fiscal și pe cale de consecință, accesoriile care fac obiectul deciziei contestate. Din această interpretare rezultă că în perioada anterioară constatării irevocabile a rezoluțiunii judiciare impozitul a fost plătit de cumpărătorul de la acel moment, S.C. GMT 94 Impex S.R.L. Prin urmare, organul fiscal a pretins nelegal impozit, care era deja plătit și pe care îl recunoaște. Pe cale de consecință, calcularea accesoriilor raportat la un debitul principal stins prin în plată este nelegal. Reținerea unei astfel de situații greșite conduce la o dublă impozitare, respectiv același imobil este impozitat de două ori. O altă critică se referă la lipsa rolului activ al instanței manifestat prin reținerea incorectă a situației de fapt prin ignorarea probatoriului. Instanța de fond reține că impozitul care fi fost achitat de S.C. GMT 94 Impex S.R.L. ar fi fost restituit acesteia însă această împrejurare nu a fost probată în ciuda faptului că a solicitat emiterea unei adrese care să reflecte această situație. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru, urmând să solicite pe cale separată contravaloarea onorariului de avocat.

Intimatul – pârât, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, pentru motivele expuse în întâmpinare. Așa cum se arată în decizia Tribunalului București nr. 2558/09.10.2012 recurenta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, deci datorează impozite și taxe pentru acest imobil. In ceea ce privește susținerile privind restituirea sau nerestituirea impozitului către S.C. GMT 94 Impex S.R.L. Există două rapoarte juridice. A învederat că suma a fost restituită dar acest aspect nu are legătură cu acest dosar. Nu se poate invoca dubla impunere. S-au solicitat creanțe fiscale în funcție de actele depuse la sediu. De altfel, cum a reținut și instanța de fond, creanțele principale nu au fost contestate de recurentă.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă recurată nr. 7949/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, s-au reținut și dispus următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei secții la data de 23.12.2013, reclamanta . SA a solicitat in contradictoriu cu pârâta C. L. SECTOR 1 BUCURESTI - DIRECTIA GENERALA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 1 anularea deciziei nr._/02.04.2013 privind obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale si anularea Dispozitiei nr._/26.06.2013 de solutionare a contestatiei.

În motivarea cererii reclamanta a aratat că, este proprietara imobilului (spațiu comercial si cota indiviza de teren), situat in București, .. 21-23, ., sector 1. La data de 18.12.1998 a înstrăinat acest imobil prin încheierea unui contract de vânzare - cumpărare cu societatea GMT 94 IMPEX S.R.L.. In conformitate cu prevederile acestui contract prețul urma sa fie achitat in doua transe. Cumpărătoarea . SRL si-a deschis rol fiscal la Direcția Generala Impozite si Taxe Locale Sector 1 (in continuare "DGITL sector 1"), achitând impozitul aferent imobilului pana in data de 31.03.2008. Întrucât cumpărătoarea nu a achitat prețul integral a făcut aplicarea pactului comisoriu de gradul III stipulat in contract si s-a adresat instanțelor judecătorești prin Sentința Comerciala nr._/25.09.2003 (Anexa 1), rămasa irevocabila ca urmare a respingerii recursului in data de 29.01.2010 (Anexa 2), Tribunalul București a constatat intervenirea rezoluțiunii in temeiul pactului comisoriu mai sus amintit si a dispus repunerea pârtilor in situația anterioară, respectiv restituirea imobilului în cauză.

Ulterior, in vederea îndeplinirii formalităților necesare înregistrării clădirii in patrimoniul subscrisei si depunerii declarației de impunere pentru aceasta, am procedat la evaluarea imobilului. De asemenea am achitat impozitul pe clădiri stabilit de către organul fiscal in baza declarației de impunere depuse.

La data de 09.11.2010, DGITL sector 1 a emis somația nr._ (Anexa 3) si Titlul executoriu nr._ (Anexa 4), prin intermediul cărora ne-a adus la cunoștința faptul ca datoram suma de 179.721,30 lei reprezentând impozit pe clădiri si accesorii, calculate retroactiv din anul 2005 si pana la data emiterii acestor acte de executare.

Ulterior, in mai 2013, reclamanta a primit si Decizia nr._ (Anexa 5) referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale, emisa de DGITL sector 1, prin intermediul căreia se stabilește in sarcina subscrisei obligația de a achita suma de 122.000 lei.

Impotriva acestei decizii privind calculul accesoriilor a formulat contestație adresata organului emitent (Anexa 6). Prin Dispoziția nr._/26.06.2013 (Anexa 7) DGITL sector 1, prin Serviciul Juridic si Soluționare Contestații a respins contestația subscrisei ca neîntemeiata. Astfel cum rezulta din succinta prezentare a situației de fapt, organul fiscal a calculat in mod nelegal accesorii aferente unor debite principale ce au fost stinse prin plata de către . S.R.L. iar acest aspect a determinat o imputație greșita a tuturor plaților efectuate de către subscrisa ulterior anului 2010, generând calcularea accesoriilor pentru impozite achitate la scadenta.

În ceea ce privește perioada 01.01.2005 – 31.03.2008, a precizat că organul fiscal recunoaște ca impozitul pe clădiri a fost achitat, însă continua sa calculeze accesorii aferente acestuia.

In cursul cercetării judecătorești desfășurate in dosarul nr._/299/2010, instanța a emis adresa către DGITL sector 1, solicitând relații referitoare la rolul fiscal ai societății GMT 94 IMPEX SRL, respectiv impozitele achitate de aceasta pentru imobil (Anexa 8).

Prin răspunsul înaintat instanței parata recunoaște in mod clar faptul ca "impozitul pe clădiri a fost achitat pana la data de 31.03.2008” (Anexa 9).

In aceste circumstanțe, calculul accesoriilor pentru debite principale stinse prin plata este nelegal. DGITL sector 1 nu este îndreptățită sa solicite același impozit pe clădire pentru aceeași perioada, de la doi contribuabili distincți si cu atât mai mult sa pretindă accesorii pentru impozitul deja achitat.

Din acest punct de vedere, obligația fiscala principala reprezintă impozit pe clădiri si nu impozit pe profit, in sensul ca nu privește persoana contribuabilului ci bunul ce formează masa impozabila. Cu alte cuvinte, câtă vreme pentru imobil impozitul a fost achitat, nu prezintă relevanta daca acesta a fost achitat de GMT 94 IMPEX SRL sau de către subscrisa.

A admite contrariul conduce la consecințe ilogice, întrucât organul fiscal nu doar ca ar percepe impozitul pe aceeași clădire si pentru aceeași perioada de doua ori ci chiar ar incasa si majorări de întârziere pentru un impozit plătit la scadenta.

In acest sens, scopul urmărit de Legiuitor prin instituirea majorărilor de întârziere, respectiv penalități si dobânzi, acesta fiind reprezentat de acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin întârziere. Or, câtă vreme impozitul a fost achitat de GMT 94 IMPEX la timp, nu se justifica acoperirea unui prejudiciu ce nu a fost suferit de către creditorul fiscal. Cu alte cuvinte, nu exista un prejudiciu supus reparării in aceasta modalitate iar perceperea majorărilor ar conduce la o îmbogățire fără just temei.

II. În mod vădit nelegal, organul fiscal calculează accesorii retroactiv pentru impozitele aferente perioadei 2005-2010, deși subscrisa nu puteam deschide rol fiscal si plați impozitul întrucât litigiul privind înstrăinarea terenului încă nu fusese finalizat.

Pentru întreaga perioada in cauza exista deja rol fiscal al imobilului, deschis pentru cumpărătorul GMT 94 IMPEX S.R.L.

Hotărârea judecătoreasca prin intermediul căreia s-a dispus constatarea rezoluțiunii contractului in temeiul pactului comisoriu si repunerea in situația anterioara a rămas irevocabila abia in anul 2010.

Numai ulterior acestei date a putut proceda la înregistrarea imobilului, evaluarea sa si deschiderea rolului fiscal pentru a achita impozitul datorat. Nu am fi putut achita impozitul anterior acestei date, de vreme ce nu poate să se înregistreze fiscal.

Din acest punct de vedere, chiar daca impozitul nu ar fi fost achitat de GMT 94 IMPEX S.R.L., pentru întreaga perioada 2005 - 2010, neplata îi poate fi imputata, întrucât s-a aflat in imposibilitate de a proceda altfel.

In consecința, organul fiscal a calculat accesorii si pentru aceste sume, deși pretinsa lor neplata la scadenta nu ne este in niciun mod imputabila.

In acest sens, dobânzile si penalitățile aferente unei creanțe fiscale își păstrează natura lor juridica de daune-interese moratorii, ce urmăresc sa repare prejudiciul încercat de creditor prin neplata la scadenta. Însă acest tip de daune nu poate fi pretins câtă vreme presupusul debitor se afla in imposibilitate de a-si îndeplini obligația, întrucât in acest mod s-ar institui o adevărata răspundere obiectiva.

Răspunderea juridica este însă una condiționata de culpa, indiferent ca îmbrăca forma răspunderii civile, administrative, penale sau contravenționale.

III. In ceea ce privește perioada ulterioara datei de 30.03.2013, pana la care organul fiscal recunoaște, astfel cum a arătat, ca impozitul a fost achitat, este evident ca apariția acestor accesorii este o consecința directa a modalității in care s-a realizat imputația plaților efectuate de subscrisa.

Potrivit dispozițiilor art. 15 din Codul de procedura fiscala:

"Art. 115 Ordinea stingerii datoriilor

(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) Ut. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art.

114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a)sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat o eșalonare la plată, precum și dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlinește în luna curentă, precum și obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii acordate;

b)toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. în cazul stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin. (4*1)"

Având in vedere ca DGITL sector 1 a continuat sa calculeze accesorii pentru impozitele achitate de GMT 94 IMPEX in perioada 2005-2008, sumele plătite de subscrisa in vederea stingerii debitelor principale constând in impozit pe clădiri aferent perioadei 2010-2012 au fost imputate asupra acestor accesorii.

Orice plata realizata anterior exigibilității impozitului pe clădiri, in conformitate cu prevederile art. 115 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, a stins accesoriile reținute nelegal de către organul fiscal. In consecința, debitele principale nu au fost stinse la scadenta iar parata a procedat la calcularea accesoriilor si pentru acestea.

In aceleași condiții, plățile efectuate după scadenta debitelor principale constând in impozit pe clădire nu au fost imputate asupra acestora, ci, in ordinea vechimii asupra debitelor principale din perioada 2005-2008.

In consecința, pretinderea de către DGITL sector 1 a impozitului pe clădire deja achitat de către societatea GMT 94 IMPEX, si de la subscrisa, pentru aceeași perioada, a viciat in mod direct imputația oricărei plați voluntare efectuate, determinând o acumulare constanta de accesorii.

Din aceasta perspectiva, Decizia de calcul a accesoriilor suferă de un dublu handicap:

Se calculează accesorii pentru impozit achitat la scadenta in perioada 2005-2008

Prin reținerea acestor accesorii, întreaga imputație a sumelor achitate ulterior este nelegala si in acest mod debitele principale nu sunt stinse deși contravaloarea lor este plătită

Cele doua perioade evidențiate in prezenta cerere sunt strâns legate, întrucât erorile grave de raționament ale organului fiscal din primul interval determina in mod nemijlocit nelegalitatea calculării accesoriilor pentru cea de-a doua perioada.

In acest sens, înscrisurile atașate prezentei cereri (Anexa 10), respectiv situația plaților efectuate si ordinele de plata aferente, dovedesc faptul ca subscrisa ne-am achitat obligațiile fiscale ce ne incumba, ulterior deschiderii rolului fiscal pentru imobilul situat in . plați s-a realizat in mod nelegal, generând consecințe grave reprezentate de calculul nejustificat al accesoriilor pentru creanțe fiscale stinse prin plata.

Invocarea dispozițiilor legale privind imputația plații nu poate servi drept justificare, câtă vreme modalitatea concreta in care aceasta s-a realizat este imputabila chiar paratei. Din acest punct de vedere, orice apărare in acest sens constituie o invocare a propriei culpe, astfel încât ii trebuie refuzat orice efect exonera tor.

Nu in ultimul rând, data fiind situația cauzata de conduita organului fiscal in prezenta cauza, stabilirea concreta a sumelor datorate si a celor reținute in mod nelegal in cuprinsul Deciziei nr._/02.04.2013 este cu mult îngreunata.

In acest sens, solicita sa pună in vedere paratei sa depună la dosarul cauzei, in temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, situația analitica pe plătitor, ce evidențiază integral toate debitele si plățile efectuate, pentru impozitele din întreaga perioada 2005-2012.

Solicita sa ii puna in vedere paratei sa depună situația analitica pe plătitor si a societății GMT 94 IMPEX SRL, astfel încât sa rezulte sumele achitate de aceasta pentru imobilul din . 2005-2008.

In drept, a invocat dispozițiile art. 218 din Codul de procedura fiscala, precum si pe cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

La data de 02.10l.2014 pârâta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

În fapt, a precizat că prin Decizia civila nr. 2558R/09.10.2012, pronunțata in Dosarul civil nr._/299/2010 Tribunalul București a admis recursul formulat de instituție impotriva Sentinței civile nr._/19.10.2011 pronunțata de Judecătoria Sector 1 si a modificat in tot sentința recurată in sensul ca a respins contestația la executare formulata de S.C. L. F. Militari S.A. ca nefondata.

În motivarea deciziei menționate, instanța judecătoreasca a reținut faptul ca « prin Sentința civila nr._/25.09.2003 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare ca urmare a intervenției pactului comisoriu de grad III, contract ce este considerat ca nefiind încheiat vreodată, astfel ca recurenta să considere că nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului si deci ii reveneau obligațiile de plata a taxelor si impozitelor pentru acest imobil».

A învederat faptul că, contractul de vânzare - cumpărare la care se face referire in decizia sus - menționată este încheiat intre S.C. L. F. MILITARI S.A. si . SRL fiind autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si având ca obiect spațiul comercial situat in București, . -23, . 1.

Prin Sentința comerciala nr._/25.09.2003 pronunțata in dosarul nr._/2002, sentința definitiva si irevocabila, Tribunalul București - Secția a VI-a Comerciala a constatat intervenita rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si a dispus repunerea pârtilor in situația anterioara in sensul ca S.C. L. F. Militari S.A. va redobândi dreptul de proprietate supra imobilului menționat anterior.

Astfel, transferul dreptului de proprietate operează in baza dispozițiilor instanței judecătorești conform cărora părțile au fost repuse in situația anterioara încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4185/18.12.1998, adică anterioara datei de 18.12.1998 când S.C. L. F. Militari S.A. era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat, iar nu de la data rămânerii definitive si irevocabile a Sentinței comerciale nr._/25.09.2003.

Referitor la afirmația conform căreia instituția a calculat in mod nelegal accesorii aferente unor debite principale ce au fost stinse prin plata de către . SRL, a precizat următoarele:

Reclamanta invoca in susținerea afirmației menționate anterior următoarele: „câtă vreme pentru imobil impozitul a fost achitat, nu prezintă relevanta daca acesta a fost achitat de GMT 94 IMPEX SRL sau de către subscrisa".

A precizat faptul ca dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul fiscal prevăd ca „orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit".

A precizat că sumele reprezentând impozit pe clădiri achitat de . SRL a fost restituit acesteia, obligația de a achita impozit pe clădiri revenind reclamantei începând de la data de 01.01.2005 fiind stabilit pe 5 ani anteriori anului in care reclamanta a solicitat deschiderea rolului fiscal pentru imobilul reprezentând spațiul comercial situat in București, . -23, . 1, in speța 2010.

Așa cum a menționat anterior, . S.A. a deschis rol fiscal pentru imobilul deținut datorând către bugetul local al sectorului 1, impozit pe clădiri, în conformitate cu dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Intre . S.A. și Direcția Generală de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 1 a luat naștere un raport juridic de drept fiscal în accepțiunea art. 17 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Astfel primul este debitorul unei obligații de plată a impozitului pe clădiri aferent imobilului situat în București, . - 23, . 1, care se află în patrimoniul acesteia, iar secunda, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, are calitatea de creditor al obligației fiscale în cauză.

Referitor la afirmația reclamantei conform căreia nu putea deschide rol fiscal si plați impozitul întrucât litigiul privind înstrăinarea terenului nu fusese finalizat, arata următoarele:

Prin Sentința comerciala nr._/25.09.2003 pronunțata in dosarul nr._/2002, sentința definitiva si irevocabila, Tribunalul București - Secția a VI-a Comerciala a constatat intervenita rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de active autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si a dispus repunerea pârtilor in situația anterioara in sensul ca S.C. L. F. Militari S.A. va redobândi dreptul de proprietate supra imobilului menționat anterior.

In acest sens, a fost pronunțata Decizia civilă nr. 2558 R din data de 09.10.2012, irevocabila, in Dosarul nr._/299/2010, având ca obiect contestație la executare formulată de . S.A. împotriva titlului executoriu nr._/2010 emis de instituție, prin care Tribunalul București - Secția a V-a Civila a admis recursul formulat de instituția în cauză si a modificat in tot sentința recurată in sensul ca a respins contestația la executare ca nefondata.

Referitor la afirmația reclamantei conform căreia accesoriile stabilite de instituția parata sunt o consecința directa a modalității in care s-a realizat imputația plaților efectuate de aceasta, arata următoarele:

Deși obiectul prezentului dosar îl constituie Decizia nr._/02.04.2013 referitoare de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale, reclamanta invoca aspecte de fond referitoare la modalitatea de stabilire a debitului principal (perioada pentru care a fost calculat impozit pe clădiri si baza de impunere constând in imobilul deținut in proprietate). Baza de impunere, perioada pentru care se datorează impozit, precum si cuantumul obligațiilor fiscale datorate se stabilesc prin decizie de impunere, in cuprinsul căreia sunt menționate motivele de fapt si temeiul de drept in baza cărora sunt stabilite creanțele fiscale datorate.

Prin Decizia de impunere nr._/14.10.2010 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, in cazul persoanelor juridice, pentru anul 2010 instituția parata a stabilit in sarcina reclamantei creanțe fiscale principale aferente perioadei 01.01._10.

S.C. L. F. Militari S.A nu a formulat contestație administrativa conform dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa cum a arătat si in cuprinsul Dispoziției nr._/26.06.2013, prin contestația nr._/08.07.2011 reclamanta a contestat Decizie de impunere nr._/04.01.2011 privind obligațiile datorate către bugetul local pentru anul 2011, contestație admisa prin Dispoziția nr._/17.08.2011 in baza căreia a fost emisa o noua Decizie de impunere (nr._/29.08.2011) prin care se stabilește un impozit pe clădiri in cuantum de 2778 lei despre care reclamanta afirma ca « reprezintă valoarea reala si corect calculata cu titlu de impozit pe clădiri ».

Dispozițiile art. 115 alin 1 din Codul de procedura fiscala invocate de reclamanta prevad: „dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu Ieste suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

Dispozițiile art. 21 alin. 2 lit. a) CPF prevăd următoarele: „(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;".

Din coroborarea textelor legale enunțate anterior rezulta faptul ca acestea se aplica in cazul in care un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale care constituie venituri ale bugetului general consolidat.

Rațiunea legiuitorului de a institui aceasta prevedere legala a fost aceea de a înștiința contribuabilul care a efectuat o plata către bugetul general consolidat ce tipuri de impozite, taxe sau contribuții au fost stinse prin suma achitata.

In prezenta speța, S.C. L. F. Militari S.A. datorează un singur tip de creanța bugetara reprezentând impozit pe clădiri care se fac venit la bugetul local al Sectorului 1, iar textele legale enunțate anterior nu prevăd obligativitatea notificării contribuabilului in ceea ce privește ordinea de stingerea a creanțelor bugetare după efectuarea unei plați.

In drept, prevederile art. 205 Cod Procedura Civila, Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Probe: înscrisuri.

A solicitat judecarea în lipsă.

La data de 23.10.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, ca pe baza motivelor invocate si a probatoriului administrat pe parcursul procesului, să fie înlăturate apărările formulate de partea adversa ca nefondate si, pe cale de consecința, admiterea prezentei cereri și anularea Dispoziției nr._/26.06.2013 si a Deciziei de calcul accesorii nr._/02.04.2013.

A fost incuviintata proba cu acte pentru ambele parti.

A fost depusa intreaga documentatie care a stat la baza emiterii deciziilor contestate.

Analizand materialul probator administrat in cauza, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin decizia nr._/02.04.2013 emisa de catre DITL sector 1 (f.26) referitoare la obligatii de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale s-au stabilit in sarcina reclamantei majorari/penalitati de intarziere in cuantum total de 122.285,59 lei, aferente unor debite principale.

Reclamanta a formulat in termenul legal contestatie administrativa (f.31), respinsa prin Dispozitia nr._/26.06.2013(f.37).

Prin aceasta dispozitie s-a stabilit ca nu este intemeiata contestatia reclamantei intrucat debitele nestinse de natura impozitului pe cladiri au generat accesorii stabilite prin decizia contestata, iar decizia prin care s-a stabilit debitul principal nr._/14.10.2010 pentru stabilirea impozitului pe cladiri nu a fost contestata.

Prin Decizia civila nr.2558R/09.10.2012, pronunțata in dos. civil nr._/299/2010 Tribunalul București a admis recursul formulat de instituție impotriva Sentinței civile nr._/19.10.2011 pronunțata de Judecătoria Sector 1 si a modificat in tot sentința recurată in sensul ca a respins contestația la executare formulata de S.C. L. F. Militari S.A. ca nefondata.

Instanța judecătoreasca a reținut faptul ca « prin Sentința civila nr._/25.09.2003 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare ca urmare a intervenției pactului comisoriu de grad III, contract ce este considerat ca nefiind încheiat vreodată, astfel ca recurenta să considere că nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului si deci ii reveneau obligațiile de plata a taxelor si impozitelor pentru acest imobil». Contractul de vânzare - cumpărare este încheiat intre S.C. L. F. Militari S.A. si . SRL fiind autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si având ca obiect spațiul comercial situat in București, . -23, . 1.

Prin Sentința comerciala nr._/25.09.2003 pronunțata in dosarul nr._/2002, definitiva si irevocabila, Tribunalul București - Secția a VI-a Comerciala a constatat intervenita rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si a dispus repunerea pârtilor in situația anterioara in sensul ca S.C. L. F. Militari 3A. va redobândi dreptul de proprietate supra imobilului menționat anterior.

Transferul dreptului de proprietate operează in baza dispozițiilor instanței judecătorești conform cărora părțile au fost repuse in situația anterioara încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4185/18.12.1998, adică anterioara datei de 18.12.1998 când S.C. L. F. MILITARI S.A. era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat, iar nu de la data rămânerii definitive si irevocabile a Sentinței comerciale nr._/25.09.2003.

Reclamanta a sustinut ca instituția parata a calculat in mod nelegal accesorii aferente unor debite principale ce au fost stinse prin plata de către . SRL, acest impozit trebuia sa fie achitat de catre aceasta intrucat rapotul juridic era stabilit intre aceasta si institutia fiscala, nu de catre GMT 94 IMPEX SRL .

Art. 249 alin. 1 din Codul fiscal prevede ca „orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit".

Sumele reprezentând impozit pe clădiri achitate de . SRL au fost restituite acesteia, astfel obligația de a achita impozitul pe clădiri revenea reclamantei începând de la data de 01.01.2005, fiind stabilit pe 5 ani anteriori anului in care reclamanta a solicitat deschiderea rolului fiscal pentru imobilul reprezentând spațiul comercial situat in București, . -23, . 1, in speța 2010.

Reclamanta a deschis rol fiscal pentru imobilul deținut datorând către bugetul local al sectorului 1, impozit pe clădiri, în conformitate cu dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la afirmația reclamantei conform căreia nu putea deschide rol fiscal si plați impozitul întrucât litigiul privind înstrăinarea terenului nu fusese finalizat, prin Sentința comerciala nr._/25.09.2003 pronunțata in dosarul nr._/2002, sentința definitiva si irevocabila, Tribunalul București - Secția a VI-a Comerciala a constatat intervenita rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de active autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si a dispus repunerea pârtilor in situația anterioara in sensul ca S.C. L. F. Militari S.A. va redobândi dreptul de proprietate supra imobilului menționat anterior.

Intrucat efectul principal al rezoluțiunii, indiferent daca aceasta este judiciara sau convenționala, este desființarea retroactiva a contractului, părțile trebuie repuse in situația anterioara încheierii contractului, restituindu-si una alteia tot ceea, ce si-au prestat in temeiul contractului desființat.

Referitor la afirmația reclamantei conform căreia accesoriile stabilite de instituția noastră sunt o consecința directa a modalității in care s-a realizat imputația plaților efectuate de aceasta, deși obiectul prezentului dosar îl constituie Decizia nr._/02.04.2013 referitoare de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale, reclamanta invoca aspecte de fond referitoare la modalitatea de stabilire a debitului principal (perioada pentru care a fost calculat impozit pe clădiri si baza de impunere constând in imobilul deținut in proprietate). Baza de impunere, perioada pentru care se datorează impozit, precum si cuantumul obligațiilor fiscale datorate se stabilesc prin decizie de impunere, in cuprinsul căreia sunt menționate motivele de fapt si temeiul de drept in baza cărora sunt stabilite creanțele fiscale datorate.

Prin Decizia de impunere nr._/14.10.2010 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, in cazul persoanelor juridice, pentru anul 2010 instituția a stabilit in sarcina reclamantei creanțe fiscale principale aferente perioadei 01.01._10.

Reclamanta nu a formulat contestație administrativa conform dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin contestația nr._/08.07.2011 reclamanta a contestat Decizia de impunere nr._/04.01.2011 privind obligațiile datorate către bugetul local pentru anul 2011, contestație admisa prin Dispoziția nr._/17.08.2011 in baza căreia a fost emisa o noua Decizie de impunere (nr._/29.08.2011) prin care se stabilește un impozit pe clădiri in cuantum de 2.778 lei despre care reclamanta afirma ca « reprezintă valoarea reala si corect calculata cu titlu de impozit pe clădiri ».

Dispozițiile art. 115 alin 1 din Codul de procedura fiscala invocate de reclamanta prevad: „dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

In prezenta speța, reclamanta datorează un singur tip de creanța bugetara reprezentând impozit pe clădiri care se fac venit la bugetul local al Sectorului 1, iar textele legale enunțate anterior nu prevăd obligativitatea notificării contribuabilului in ceea ce privește ordinea de stingerea a creanțelor bugetare după efectuarea unei plați.

Pe cale de consecinta, pentru motivele aratate, intrucat reclamanta nu a contestat in prealabil si decizia prin care a fost stabilit debitul principal, Tribunalul a respins contestatia formulata impotriva deciziei de stabilire a accesoriilor ca neintemeiata.

Împotriva sentintei civile mai sus mentionate a formulat recurs partea reclamanta S.C. L. F. MILITARI S.A, cu următoarea motivare:

1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedura civila

Sub acest aspect, urmează a se constata ca prima instanța a greșit in mod vădit, insusindu-si apărările intimatei-parate DGITL cu privire la modalitatea de stabilire a impozitului pe clădiri aferent imobilului situat in . (reintrat in proprietatea recurentei), in funcție de efectele rezolutiunii contractului de vanzare-cumparare dispuse prin sentința nr._/_ pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._/2002 si de efectele deciziei de impunere nr._/14.10.2010 prin care a fost stabilit debitul principal, necontestata de recurenta, „argumente" in raport de care s-a respins acțiunea ca neintemeiata.

Concluzia primei instanțe, este, pe de o parte, rezultatul lipsei unei analize proprii a cauzei deduse judecații, si, pe de alta parte, rezultatul greșitei interpretări si aplicări a normelor de drept material invocate in susținerea acțiunii, respectiv a lipsei rolului activ in aflarea adevărului in litigiul dedus judecații.

Astfel, soluția imbratisata fara rezerve de prima instanța echivalează cu o nemotivare a propriei hotărâri in raport de cerințele art. 425 alin 1 lit. b) C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile pârtilor.

Conform art. 425 (1) lit. b) NCPC, "hotărârea va cuprinde considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si susținerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situației de fapt reținuta de instanța pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza soluția, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile pârtilor".

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

In acest sens, in jurisprudenta CEDO s-a reținut constant ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât in situația in care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si mijloacelor de proba ale pârtilor, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta".

Or, in cauza dedusa judecații, la pronunțarea sentinței recurate prima instanța nu a procedat la o analiza efectiva a susținerilor si apărărilor invocate de reclamanta, ceea ce cu ușurința se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate, care de fapt reprezintă o preluare a apărărilor formulate de către intimata-parata DGITL Sector 1 si nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanței in sensul hotărârii recurate.

Prima instanța si-a insusit, așadar, integral concluziile intimate-parate DGITL, fara a mai proceda la o analiza a susținerilor reclamantei in raport de argumentele invocate in cerere sau in răspunsul la intampinare, de celelalte mijloace de proba administrate in cauza, respectiv inscrisurile depuse la dosar, atitudine ce nu poate fi acceptata, in condițiile in care este neindoielnic faptul ca i-au fost incalcate drepturile procesuale.

In aceste condiții, este evident ca ceea ce legiuitorul a numit "motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței" nu se regăsește in considerentele sentinței recurate, facand practic imposibila exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs.

2. Hotărârea este data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material-motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila. Lipsa rolului activ al judecătorului in aflarea adevărului.

(i) In mod greșit a reținut prima instanța ca recurenta datora accesoriile stabilite prin decizia de impunere contestata, in realitate, acestea nefiind datorate intrucat debitul principal (impozitul pe clădire) a fost stins prin plata de către GMT 94 Impex SRL, iar pe de alta parte, accesoriile stabilite in sarcina sa sunt nelegale si pentru faptul ca au fost calculate retroactiv, respectiv pentru perioada 2005-2010, perioada in care, contrar reținerilor primei instanțe, recurenta nu putea deschide rol fiscal având in vedere ca litigiul privind instrainarea imobilului in discuție inca nu fusese finalizat.

Astfel, soluția nelegala a primei instanțe rezulta din greșita interpretare si aplicare a efectelor rezolutiunii judiciare, aceasta reținând ca, din moment ce contractul de vanzare-cumparare dintre reclamanta si GMT 94 Impex SRL a fost desființat cu efect retroactiv, cu consecința repunerii pârtilor in situația anterioara, atunci si impozitul pe clădire trebuie datorat tot de la acea data (retroactiv), considerandu-se ca instrainatorul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care s-a stabilit impozitul respectiv si accesoriile aferente acestuia.

Insa, desi rezolutiunea unui contract sinalagmatic pentru neexecutarea obligațiilor de către o parte contractanta are ca efect repunerea pârtilor in situația anterioara incheierii contractului, totuși trebuie observat ca acest principiu vizează efectele rezolutiunii actului juridic intre părțile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu si efectele fata de terți.

Cu alte cuvinte, repunerea părtilor in situația anterioara presupune ca părțile contractante sa isi restituie reciproc prestațiile deja executate in temeiul contractului, iar acest efect operează in temeiul unei hotărâri judecătorești atunci cand ne aflam in prezenta unei rezolutiuni judiciare, precum cea dispusa prin sentința nr._/25.09.2003 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._/2002.

Or, din moment ce rezolutiunea judiciara produce efecte de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care a constatat-o (29.01.2010) rezulta cu evidenta ca in perioada 01.01._08 impozitul pe clădiri era achitat, motiv pentru care in mod nelegal au fost calculate accesoriile pentru un debit principal stins prin plata, la acel moment, de către GMT 94 Impex SRL.

Tot astfel, calcularea retroactiva a unor accesorii pentru impozitele aferente perioadei 2005 este nelegala, având in vedere ca in aceasta perioada reclamanta nu putea deschide rol fiscal si plați impozitul intrucat litigiul privind instrainarea imoblului nu fusese finalizat, conform susținerilor anterioare.

Pe cale de consecința, cata vreme intimata-parata a continuat sa calculeze accesorii pentru impozitele achitate de GMT 94 Impex SRL in perioada 2005-2008 rezulta ca toate sumele plătite de recurenta in vederea stingerii debitelor principale constând in impozit pe clădiri aferent perioadei 2010-2012 au fost imputate asupra acestor accesorii, contrar regulii instituite de art. 115 alin. 2 din Codul de procedura fiscala.

(ii) Prima instanța nu a dat dovada de rol activ, incalcand astfel, prevederile art. 22 alin. 2 Cod procedura civila potrivit căruia "judecătorul are îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri legale si temeinice. In acest scop, cu privire la situația de fapt si motivarea in drept pe care părțile le invoca, judecătorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicații, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice "împrejurări de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau in intampinare, sa dispună administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevăzute de lege, chiar daca părțile se "împotrivesc".

Sub acest aspect, prima instanța a reținut in considerente o stare de fapt si de drept nereale, incalcandu-si obligația de a stărui in aflarea adevărului prin toate mijloacele legale care i-ar fi permis stabilirea corecta a imprejurarilor cauzei.

Astfel, prima instanța retine in mod eronat faptul ca "sumele reprezentând impozit pe clădiri achitate de . SRL au fost restituite acesteia", in realitate, la dosarul cauzei neexistand nicio dovada in acest sens.

Prima instanța nu a stabilit corect situația de fapt, ignorând nu doar probele administrate, ci si cererile partilor- ca in cadrul probei cu inscrisuri, reclamanta a solicitat intimatei-parate sa faca dovada pretinsei restituiri a sumelor de bani plătite de GMT Impex cu titlu de impozit- pronunțând, astfel, o hotărâre nelegala.

In drept: art. 483 si următoarele Cod proc. civ.

Intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE Șl TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, cu sediul în Piața Amzei nr. 13, sector 1, a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca neintemeiat.

Arata ca raportul juridic fiscal care a existat intre intimata si . SRL nu face obiectul prezentului dosar si nu are relevanta in soluționarea acestuia daca intimata a depus dovezi privind o situație de fapt existentă, in speță restituirea sumelor achitate de aceasta cu titlu de impozit pe clădiri, invocând in acest sens secretul fiscal.

Dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul fiscal prevăd ca „orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit".

Sumele reprezentând impozit pe clădiri achitat de . SRL au fost restituite acesteia, obligația de a achita impozit pe clădiri revenind reclamantei incepand de la data de 01.01.2005 fiind stabilit pe 5 ani anteriori anului in care reclamanta a solicitat deschiderea rolului fiscal pentru imobilul reprezentând spațiul comercial situat in București, ., . 1, in speța 2010. «

. S.A. a deschis rol fiscal pentru imobilul deținut datorând către bugetul local al sectorului 1, impozit pe clădiri, în conformitate cu dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Obligația de plata a impozitului pe clădiri pentru imobilul menționat anterior ii incumba proprietarului, in speța . S.A., iar nu fostului proprietar, . SRL, care si-a indeplinit obligațiile stabilite prin Codul fiscal.

Începând cu data de 01.01.2005 a fost incetat rolul fiscal al . SRL privind imobilul menționat astfel ca afirmația contestatoarei conform căreia ar fi existat o dubla impunere pentru același imobil nu are suport probatoriu in acest sens si nu este conforma cu realitatea.

Consideră că afirmațiile recurentei constituie un amestec in activitatea instanței judecătorești, aceasta, in baza rolului activ, având posibilitatea de a administra probe noi față de cele existente la dosarul cauzei. Recurenta nu se poate subroga in rolul procesul de analizare si interpretare a probatoriului existent la dosar, instanța judecătorească având la dispoziție pârghiile legale necesare in vederea solicitării unor noi probe in cazul in care consideră că nu este lămurită in ceea ce privește chestiunile de fapt si de drept invocate.

Pentru motivele mai sus invocate, solicită respingerea recursului ca neintemeiat si menținerea Deciziei nr._/02.04.2013 si a Dispoziției nr._/26.06.2013 emise de instituția noastră ca temeinice si legale.

In drept, invoca prevederile art. 205 Cod Procedura Civila, Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Analizând recursul formulat, precum și apărările intimatei, în lumina dispozițiilor legale incidente și a mijloacelor de probă administrate, Curtea reține următoarele:

1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedura civila, potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Curtea reține:

Potrivit art. 425 al. 1 lit. b din NCPC, "hotărârea va cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Referitor la nemotivarea hotărârii, Curtea reține că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar. În același sens, jurisprudența CEDO reține că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60 la care se face trimitere in cauza Albina c. României, hotărârea din 28.04.2005).

În speță, susținerile părții recurente privind nemotivarea hotărârii de fond nu pot fi reținute ca întemeiate întrucât judecătorul fondului a analizat situația de fapt, probele administrate si a motivat in drept soluția pronunțată.

Împrejurarea că instanța fondului a dat eficiență considerentelor pârâtului formulate în apărare nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar împrejurarea dacă soluția adoptată este sau nu legală este o problemă de analiză a fondului litigiului, deci și a fondului recursului, după cum se va arăta în continuare de instanța de control judiciar.

2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila potrivit căruia hotărârea este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, Curtea reține:

Fără a mai relua în integralitate situația de fapt, corect reținută de prima instanță, constată Curtea de apel faptul că între S.C. L. F. MILITARI S.A. si . SRL s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 având ca obiect spațiul comercial situat in București, . -23, . 1.

Prin Sentința comerciala nr._/25.09.2003 pronunțata in dosarul nr._/2002, sentința definitiva si irevocabila, Tribunalul București - Secția a Vl-a Comerciala a constatat intervenita rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4185/18.12.1998 si a dispus repunerea pârtilor in situația anterioara in sensul ca S.C. L. F. MILITARI] S.A. va redobândi dreptul de proprietate supra imobilului menționat anterior.

La data de 06.10.2010 recurenta a depus declarația fiscala pentru stabilirea impozitului pe clădiri prin care a solicitat deschiderea rolului fiscal pentru imobilul constând in spațiul comercial situat in București, . -23, . 1.

Astfel, organul fiscal a deschis rol fiscal stabilind impozitul pe clădiri începând cu data de 01.01.2005.

Prin urmare, în esență, problema de drept pe care litigiul o degajă este aceea a legalității impunerii vânzătorului–proprietar a obligațiilor fiscale accesorii aferente unor debite principale (constând in impozitul pe imobil-clădire) ce au fost stinse anterior prin plata de către contribuabilul-cumpărător, în cazul imobilelor restituite proprietarului-vânzător, urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare ca efect al rezoluțiunii.

Mai întâi, este de remarcat faptul că efectul principal al rezoluțiunii este desființarea retroactiva a contractului și, la cerere, repunerea părților in situația anterioara încheierii contractului, restituindu-si prestațiile in temeiul contractului desființat.

În primul rând, susținerile părții intimat-parate potrivit cărora în condițiile în care partea reclamantă nu a solicitat în prealabil, anularea actului prin care s-a stabilit debitul principal constând în impozitul pe clădire, nu ar putea solicita anularea actului de stabilire a accesoriilor fiscale, susțineri apreciate întemeiate de instanța de fond, sunt apreciate de instanța de recurs ca neîntemeiate. Aceasta întrucât aplicarea regulii potrivit căreia anularea actului principal atrage si anularea actului accesoriu nu se aplică și în sens invers, respectiv nu putem afirma că anularea actului accesoriu nu poate fi dispusa in lipsa cererii privind anularea actului principal, întrucât actul accesoriu, în speță decizia privind obligațiile accesorii, (poate) cunoaște motive proprii de nelegalitate, independente de decizia de impunere privind debitul principal, astfel după cum va rezulta din considerentele de mai jos ale instanței de recurs.

Mai întâi, trebuie observat că în speță, calitatea părții reclamante de contribuabil este dată de calitatea de proprietar, calitate care se dobândește sau redobândește în temeiul unui raport juridic civil, prealabil celui fiscal. Că lucrurile stau astfel rezulta din dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul fiscal care prevăd că proprietarul (dobanditorul) unei cladiri datorează impozitul pentru respectiva cladire. Prin cladire dobandita se intelege orice cladire intrata in proprietatea persoanelor fizice sau juridice.

Apoi, trebuie definit ce se înțelege prin terți în raporturile litigioase de față: dreptul civil conturează raporturile juridice urmare a rezoluțiunii dintre părțile contractante și dintre acestea și terțele persoane, înțelegand prin terți acei dobânditori ulteriori ai bunului ce a făcut obiectul contractului rezolvit, în această ultimă situație aplicandu-se regula potrivit careia desființarea actului principal atrage si desfiintarea actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis). Însa regula resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis vizează raporturile juridice civile, iar nu pe cele de drept fiscal (organul fiscal, evident, neavând calitatea de dobanditor/subdobânditor al bunului).

Problema în litigiu se pune referitor la obligațiile de plată accesorii aferente unor debite principale (constând in impozitul pe imobilul-clădire) ce au fost stinse anterior prin plata de către contribuabilul-cumpărător (care la data scadenței impozitului pe clădire avea calitatea de proprietar), accesorii ce sunt impuse ulterior vânzătorului, în cazul imobilelor restituite proprietarului-vânzător, urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare prin rezoluțiune.

Conform art. 119-124 ind. 1 C.pr.fisc., creanțele fiscale accesorii ale statului împotriva contribuabilului capătă caracter concret, ca regulă, la momentul stabilirii lor de către organul fiscal, prin angajarea răspunderii fiscale a acestuia prin raportare la data la care creanța a fost exigibilă, dar care nu a fost achitată de contribuabil în termenul prevăzut de lege.

În speța de față se observă faptul că nu avem de a face cu o neachitare la scadență a impozitului pe construcție, întrucât acesta a fost achitat la momentul scadenței chiar de către proprietarul înscris pe rol la acel moment (cumpărătorul imobilului). Mai mult decât atât, nici bugetul public nu a suferit vreun prejudiciu în condițiile în care impozitul fusese achitat în termen de cumpărător, înscris corect la acel moment pe rolul fiscal ca și dobânditor (proprietar) al bunului.

În plus, nu poate fi vorba nici despre culpa proprietarului actual (fostul vânzător din contractul rezolvit), respectiv partea reclamantă, întrucât aceasta nu poate fi sancționată prin perceperea de accesorii fiscale în condițiile în care pe parcursul contractului rezolvit nu a avut calitatea de contribuabil, calitate care încetase odată cu transferul dreptului de proprietate. Prin urmare, pentru aceste motive, nu avem de a face cu o creanță producătoare de accesorii.

Împrejurarea ca organul fiscal ar fi restituit sau nu impozitul achitat către contribuabilul cumpărător este fără relevanță în litigiul de față întrucât problema de drept în speță ține de raporturile de drept fiscal dintre reclamantă și organul fiscal, . SRL fiind terț.

Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art. 496 C., va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea, va anula decizia nr._/02.04.2013 și dispoziția nr._/26.06.2013 ambele emise de C. L. SECTOR 1 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.

În baza art. 451 C. va obliga parata C. L. SECTOR 1 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 la cheltuieli de judecată catre reclamantă în sumă de 200 lei reprezentand taxă timbru fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. L. F. MILITARI S.A. împotriva sentinței civile nr. 7949/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. L. SECTOR 1 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.

Casează sentința recurată și în rejudecare:

Admite acțiunea.

Anulează decizia nr._/02.04.2013 și dispoziția nr._/26.06.2013, ambele emise de C. L. SECTOR 1 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.

Obligă pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 200 lei taxă timbru fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.01.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. I. C. G. C. M. F.

GREFIER,

C. M.

Red CMF. – 2 ex.

Tribunalul București – Jud. D. C.

← Despăgubire. Decizia nr. 18/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Despăgubire. Decizia nr. 15/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI