Pretentii. Decizia nr. 384/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 384/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 384
Ședința publică din data de 28.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: G. A. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenții-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 182/20.04.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL ROȘIORII DE VEDE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile. Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 182/20.04.2015, Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F. a respins excepția tardivității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanta . SRL ROȘIORII DE VEDE în contradictoriu cu pârâții S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A obligat pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 13 710 lei taxă emisii poluante, conform chitanței . nr._/13.06.2013 și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1 500 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN invocând în drept disp. art. 488 pct. 8 NCPC
În motivarea cererii de recurs au arătat că sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Au invocat disp. art. 21 alin (1) și (2), art. 117 alin (1) și 9 din O.G. nr. 92/2003, Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 potrivi căruia cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant, întrucât potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule „Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare."
Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează sa efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate.
Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar dovada plații acesteia va fi prezentata cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat in una din situațiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Atâta vreme cat legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
Art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, lăsând autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor prin care se asigura obținerea rezultatului.
Din jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pentru emisiile poluante in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
In ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecata, susține că în mod greșit instanța a reținut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece aceasta nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, si anume Legea nr.9/2012, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 274 -277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea.
Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare.
Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivității excesive.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:
Taxa a cărei restituire o solicită reclamanta prin prezenta acțiune a fost achitată la data de 13.06.2012, în temeiul Legii 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Recurenta invocă dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din această lege susținând că este eliminată orice formă de discriminare a plății taxei.
Ceea ce nu are în vedere recurenta sunt dispozițiile art. 1 din O.U.G. 1/2012 potrivit cărora: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.”
Prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, până la data de 1.01.2013, se revine la aceeași reglementare cuprinsă în O.U.G. 50/2008, care este contrară dreptului comunitar.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța a avut, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Un alt argument în reținerea caracterului nefondat al recursului îl reprezintă și Ordonanța CJUE (Marea Cameră) din 3.02.2014, pronunțată în cauzele conexate C – 97/13 și C – 214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul art. 267 TFUE, care privesc interpretarea art. 110 TFUE.
Prin această Ordonanță, Marea Cameră stabilește că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule, de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a reținut că asemenea O.U.G. 50/2008, Legea 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Legea 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul 2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
O.U.G. nr. 1/2012 a privat articolul 4 alin. 2 menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin adoptarea O.U.G. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C-292/04, Rep., p. 1-1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate efectele prezentei ordonanțe.
Rezultă cu claritate din interpretarea acestor considerente că reclamanta a achitat taxa a cărei restituire o solicită, în temeiul unei reglementări pe care CJUE o declarase deja incompatibilă cu art. 110 TFUE în Hotărârea T., astfel că este îndreptățit la restituirea în integralitate a acestei taxe, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.
Critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nefondată, având în vedere disp. art. 453 alin. 1 NCPC potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
În condițiile în care acțiunea reclamantului a fost admisă, acesta are dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată, neputând fi reținută susținerea recurenților că rolul cheltuielilor de judecată este și acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea.
În speță nu poate fi vorba despre o vină a reclamantei în promovarea acțiunii, din moment ce aceasta a fost admisă, pârâții fiind obligați la restituirea taxei către reclamantă.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 8 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 496 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, ambii cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 182/20.04.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL ROȘIORII DE VEDE, cu sediul în Roșiorii de Vede, .. 7, jud. Teleorman și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. C. M. C. G. A. F.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. C.C.M/5 ex/8.02.2016.
Jud. fond L. Z./T. Teleorman
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 385/2016. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 240/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
