Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 366/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 366/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 6547/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 366/CA
Ședința publică din 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C.
Judecător I. M. Ș.
Judecător E. C. G.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare recursul contencios administrativ și fiscal promovat de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) cu sediul în sector 1, București, .. 28-30, împotriva Sentinței civile nr.2591/11.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. A., cu domiciliul în București, ., ., . și intimata pârâtă U. S. HARET BUCURESTI (USH), cu sediul în sector 3, București, .. 13, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 153 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că recurentul chemat în garanție nu a timbrat cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, astfel cum i s-a pus în vedere. S-a mai menționat că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art. 223 Noul Cod de procedură.
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate, constatând că nu sunt motive de amânare, iar în măsura în care, până la sfârșitul ședinței de judecată se va depune la dosar dovada de achitare a taxei de timbru, urmează a se pronunța asupra fondului recursului.
CURTEA
Asupra excepției de netimbrare a recursului de față:
Din actele și lucrările dosarului,constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului C. și înregistrată sub nr._, reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: obligarea Universității „S. Haret” la eliberarea diplomei de licență, a suplimentului la diplomă și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr.2591/11.11.2014, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamanta P. A., obligând pârâta U. „S. Haret” către reclamantă, la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, acesta fiind obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată iar chematul în garanție, a fost obligat către pârâtă la plata sumei de 670 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate.
Prin rezoluția judecătorului din data de 17.12.2014, s-a dispus emiterea unei adrese (fila 13 dosar) către recurentul chemat în garanție, prin care i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 05.01.2015 recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, care, prin Încheierea din data de 19.01.2015 a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru termenul de judecată stabilit la data de 25.03.2015, instanța a dispus citarea recurentului chemat în garanție cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, deși recurentul chemat în garanție a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru mai sus precizată (fila 64 dosar), acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a depus taxa de timbru până la termenul de judecată stabilit.
Așa fiind, Curtea reține că recurentul chemat în garanție nu a respectat dispozițiile cuprinse în art. 486 alin.2 Noul Cod pr.civilă, potrivit cărora: „La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru conform legii, împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic”, precum și ale art.486 alin.3 Noul Cod pr. civilă, conform cu care: „mențiunile prevăzute la alin.1 literele a, c, și e, și cerințele menționate la alin.2 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art.821, art.83 alin.3 și ale art.87 alin.2 rămân aplicabile”.
În aceste condiții, Curtea, procedând la coroborarea dispozițiilor legale sus-menționate cu prevederile cuprinse în art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013 potrivit cărora: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”, precum și cu cele cuprinse în art.33 alin.2 din OUG nr.80/2013, potrivit cărora: „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art.200 alin.2 teza I din Codul de Procedură Civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței…” și având în vedere că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează potrivit art. 486 alin.3 Noul Cod pr. civilă, cu anularea acțiunii sau cererii, instanța va anula ca netimbrat recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.2591/11.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În ceea ce privește cererea intimatei pârâte de obligare a recurentului chemat în garanție la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs, Curtea constată că, față de obiectul recursului și în raport de soluția pronunțată, o astfel de cerere este nefondată.
Mai mult, este o cauză în care practica instanței este constantă și pe deplin cunoscută în ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurent, motive ce nu ridică probleme deosebite de interpretare sau de aplicare a legii, considerente pentru care, respinge cererea intimatei U. S. Haret de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul promovat de recurent chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN) cu sediul în sector 1, București, .. 28-30, împotriva Sentinței civile nr.2591/11.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. A., cu domiciliul în București, ., ., . și intimata pârâtă U. S. HARET BUCURESTI (USH), cu sediul în sector 3, București, .. 13, ca netimbrat.
Respinge cererea intimatei U. S. HARET BUCURESTI (USH) de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 25 Martie 2015.
Președinte, N. C. | Judecător, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. |
Grefier, C. G. |
Red.jud.fond D.R. C.
Tehnored.gref.C.G./30.03.2015
Ex.5
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 358/2015.... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 367/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








