Pretentii. Decizia nr. 2578/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2578/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1585/40/2013*
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 2578
Ședința publică din 20 mai 2015
Președinte P. D.
Judecător D. D.
Judecător V. L.
Grefier D. E.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta S. E., domiciliată în municipiul B., ., ., județul B., cu sediul ales la Cabinetul de Avocatură ”T. C.” din municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 235 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._, intimați fiind S. R. – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apărătorul recurentei, avocat T. C., a depus la dosar Precizări scrise, prin serviciul arhivă.
Instanța constată că prin cererea de repunere pe rol aflată la filele 55-56 dosar, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar prin precizările scrise formulate de apărătorul T. C. se arată că reclamanta renunță la cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Comunității Europene a cauzei C-76/14 M.; înțelege să renunțe, de asemenea, la cererile de sesizare a CJCE cu privire la chestiunile preliminare nr. 1 și 2 din memoriul de recurs și insistă în cererile de sesizare a CJCE cu celelalte întrebări preliminare. În subsidiar, reclamanta arată că își menține solicitarea ca, în ipoteza în care cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunității Europene va fi respinsă, să se dea eficiență prevederilor art. 519 din NCPC, privind solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a tranșa chestiunile de drept de la pct. 3-6 din precizarea formulată în scris pentru termenul de judecată din 22.04.2015.
Față de solicitările reclamantei din precizările depuse la dosar, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 267 din TFUE, instanțele naționale pot cere Curții de Justiție a Comunității Europene, să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, respectiv la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile uniunii. Dacă o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe naționale dintr-un stat membru, aceasta poate, dacă apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.
În raport de hotărârea CJUE din 14 aprilie 2015, dată în cauza M., C-76/14, instanța apreciază că nu se impune sesizarea Curții cu privire la chestiunile sesizate de recurentă prin apărător ales, această hotărâre furnizând interpretările/dezlegările necesare pentru soluționarea cauzei.
În raport de aceeași hotărâre a Curții de Justiție a Comunității Europene, instanța apreciază că nu sunt necesare alte lămuriri suplimentare cu privire la problemele de drept material incidente în speță, motiv pentru care respinge atât cererea de sesizare a CJCE, cât și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Întrucât cererea de suspendare a judecății recursului a fost întemeiată pe cele două solicitări, care au fost respinse, Curtea respinge și cererea de suspendare formulată de reclamantă și, văzând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă (filele 49,50,56 dosar), constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului B. la data de 28.02.2013, reclamanta S. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - restituirea sumei de 5855 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante provenite de la autoturisme, achitată pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul U.E., și dobânda fiscală aferentă, calculată potrivit art. 124 al. 2 și art. 120 al. 7 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism second-hand din spațiul Uniunii Europene și a fost obligată să plătească pentru înmatricularea acestuia o taxă pentru emisii poluante provenite de la autoturisme în sumă de 5855 lei, taxă instituita prin Legea 9/2012. În opinia sa, această taxă este discriminatorie și nelegală raportat la dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, care prevede în mod imperativ că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state impozite interne de orice natură mai mari decât cele aplicate direct sau indirect produselor naționale similare. Taxa pentru emisii poluante nu este percepută pentru autovehicule înmatriculate în România, fiind percepută exclusiv pentru vehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Ca urmare a numeroaselor acțiuni judiciare și a unei practici judecătorești constante, autoritățile române au recunoscut nelegalitatea acesteia, în formele reglementate prin art. 214 alin. 1,2,3 din Legea 571/2003 și prin O.U.G. nr. 50/2008, astfel că această taxă este în continuare ilegală.
Pârâtul S. R. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 235 din 22 ianuarie 2014, Tribunalul B. a respins acțiunea ca nefondată, reținând, în esență, că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu contravin art. 110 din TFUE,
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S. E., invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivare a arătat că tribunalul nu a avut in vedere, la analiza normelor de drept material conținute în Legea nr. 9/2012, Ordonanța din 3 februarie 2014 pronunțata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-a pronunțat în afacerile reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada 13-31 ianuarie 2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE. Aceeași soluție poate fi adoptată și în ceea ce privește varianta taxei pentru emisii poluante din perioada 01.01. – 14.03.2013 în temeiul Legii nr. 9/2012.
A făcut referiri la jurisprudența Curții Europene din cauzele C-426/07, Krawczynski, C-313/2005, Brzezinski, C-345/1993, Nunes Tadeu, C-393/98, Gomez Valente, C-10/2008, Comisia/Finlanda, C-47/1988, Comisia/Danemarca, precum și la jurisprudența instanțelor naționale.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat poziția față de recursul reclamantei.
La data de 10 septembrie 2014, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. 1 pct. 7 raportat la art. 413 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, fiind reluată, la cererea reclamantei, formulată la 11 martie 2015.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de reclamantă, ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată întemeiat recursul.
Cu privire la fondul cererii, Curtea reține că, în fapt, pentru înmatricularea unui autoturism marca PEUGEOT, reclamanta - recurentă a achitat, la data de 25.02.2013, o taxă pentru emisiile poluante în cuantum de 5855 lei, conform chitanței . nr._ din 25.02.2013.
În cauză este incidentă Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit art. 4 din acest act normativ „ (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. (2)Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile articolului 4 alineatul (2) din lege din 30 ianuarie 2012 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012, denumită în continuare „OUG nr. 1/2012”), intrată în vigoare la 31 ianuarie 2012, a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013. OUG nr. 1/2012 prevedea, pe de altă parte, că acei contribuabili care au achitat această taxă în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsa între data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și cea a intrării în vigoare a OUG nr. 1/2012 pot solicita restituirea acesteia.
În intervalul de timp 01.01._13 (data intrării în vigoare a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule) taxa specială pentru autoturisme a fost reglementată de Legea nr. 9/2012 și se aplica pentru achiziționarea de vehicule second - hand din străinătate, pentru autoturisme second - hand din România pentru care nu s-a aplicat niciodată taxă, pentru autoturisme noi din străinătate și pentru vehicule noi din România.
Pe de altă parte, potrivit primului paragraf al art. 110 TFUE (ex - art. 90 din TCE), este interzis statelor membre să aplice produselor provenite din celelalte state membre impozite interne mai mari decât cele pe care le aplică produselor naționale similare, având drept obiectiv să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene în condiții normale de concurență. Pentru aceasta trebuie eliminate orice forme de protecție ce ar putea decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din alte state membre.
Odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță trebuie analizat dacă taxa de poluare pe care a achitat-o reclamanta pentru a-și putea înmatricula în România autoturismul de ocazie importat din statul membru se înscrie în rândul taxelor protecționiste sau discriminatorii (direct sau indirect), deci dacă contravine textului Tratatului.
Pentru soluționarea acestei chestiuni, Curtea are in vedere soluția pronunțata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza M. C-76/14(Hotărârea din 14 aprilie 2015, ) care a statuat că norma europeană (ex-comunitară) trebuie interpretată în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Prin hotărârea preliminară pronunțată în cauza respectivă, CJUE a făcut o evaluare cu caracter de principiu a Legii nr. 9/2012.
Astfel, CJUE a statuat că deși sub aspect formal aplicarea taxei pentru emisiile poluante, așa cum este reglementată prin Legea nr.9/2012, (forma în vigoare la momentul plății taxei), fără vreo distincție între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenie sau naționalitate nu are drept consecință producerea vreunei discriminări directe, analizând însă neutralitatea taxei pentru emisiile poluante față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe, CJUE a reținut fără echivoc(în paragraful 48 din hotărârea sus-menționată) că o astfel de scutire, precum cea instituită prin actul normativ intern incident, a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza de față, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza(01.01._13), a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul din cauza de față favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare.
Concluzia este că Legea nr.9/2012 favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare și, ca urmare, este indirect discriminatorie, contravenind art. 110 TFUE.
Interpretarea dată de CJUE art.110 par. 1 TFUE cu privire la taxa pentru emisii poluante este incidentă și în prezenta cauză, taxa pentru emisii poluante plătită de la reclamantă încălcând dreptul comunitar și urmând a fi restituită.
Cu privire la dobânda fiscală solicitată, se reține că aceasta se aplică în baza art. 124 Cod procedură fiscală, care stipulează că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda care este la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest cod și care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
ȘI sub acest aspect Curtea reține jurisprudența constantă a CJUE, potrivit căreia dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. S. membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C-398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C-591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24).
În plus, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).
În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Pe baza acestor principii, interpretate în cauza C-565/11, M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației Fondului pentru Mediu, prin Hotărârea din 18 aprilie 2012 având ca obiect cererea de decizie preliminară privind interpretarea dreptului Uniunii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național (…), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene anterior menționată are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult, Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut), cu excepția situației când, din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauza M. C-76/14, soluționată de CJUE prin Hotărârea din 14 aprilie 2015, incidentă în speța dedusă judecății.
Față de cele ce preced, constatând că este nelegală și netemeinică hotărârea pronunțată în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 și art. 496 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea reclamantei.
Constatând că la instanța de fond reclamanta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, iar cu referire la cele din recurs a precizat că le va solicita pe cale separată (fila 49 dosar),
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S. E., CNP_, domiciliată în municipiul B., ., ., județul B., cu sediul ales la Cabinetul de Avocatură ”T. C.” din municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 235 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._, intimați fiind S. R. – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Casează sentința civilă nr. 235/22.01.2014 a Tribunalului B. – Secția a-II-a civilă și, în rejudecare, admite acțiunea.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 5855 lei, achitată cu chitanța . nr._ din 25.02.2013, cu dobânda aferentă, calculată de la data plății până la data restituirii efective a sumei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Redactat P.D.
Judecător fond P. M.M.
Tehnoredactat Dir.E.
4 ex. / 18 iunie 2015
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2326/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1897/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
