IMPOZIT PE PROFIT. DECIZIE A MINISTERULUI FINANŢELOR PRIVIND BAZA DE CALCUL A ACESTUIA. CHELTUIELI DEDUCTIBILE
| Comentarii |
|
Potrivit O.G. nr. 70/1994, modificată prin Legea nr. 73/1996, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării profitului. Prin urmare, cumpărarea unor materii prime umată de vânzarea acestora la un preţ inferior creează o diferenţă care încă nu poate fi considerată o cheltuială în sensul dispoziţiilor legale mai sus arătate şi, prin urmare, nu poate fi deductibilă de la calcularea profitului impozabil.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2 din 10 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.C. „B.T." S.R.L. Slobozia a solicitat anularea deciziei nr. 483 din 28 aprilie 1998 a Ministerului Finanţelor prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal încheiat de comisari ai Gărzii Financiare - secţia Ialomiţa la 27 mai 1997 cu privire la suma de 81.640.645 lei reprezentând: diferenţă impozit profit pe anii 1995-1996 (31.628.528 lei), majorări de întârzieri aferente (17.383.589 lei), sumă egală cu impozitul sustras (31.628.528 lei) şi amendă contravenţională (1.000.000 lei). ^
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod greşit, autorităţile fiscale au apreciat că diferenţele nefavorabile dintre preţul de achiziţie şi cel de livrare a porumbului către S.C. „SAB” Rădăuţi nu sunt deductibile la calcularea impozitului pe profit.
Activitatea pe care a desfăşurat-o în perioada verificată a constat în achiziţionarea porumbului de la persoane fizice, livrarea acestuia pentru prelucrarea furnizorului de alcool la preţul dinainte stabilit prin contract de cooperare şi, apoi, valorificarea alcoolului.
Dacă organul de control ar fi considerat toate aceste operaţiuni ca părţi componente ale unei activităţi unice, cum era firesc, ar fi constatat, potrivit susţinerilor reclamantei, că prevederile art. 4 din Legea nr. 73/1996 pentru aprobarea O.G. nr. 70/ 1994 nu au fost încălcate şi că nu datorează în bugetul de stat sumele reţinute prin procesul-verbal contestat.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1788 din 10 decembrie 1998 a admis acţiunea S.C. „B.T.” S.R.L. Slobozia, a anulat decizia nr. 463/1998 emisă de Ministerul Finanţelor pentru sumele de 31.628.528 lei - diferenţă de impozit pe profit, 17.383.589 lei -majorări de întârziere şi 31.628.528 lei - sumă egală cu impozitul sustras şi a exonerat pe reclamantă de plata acestora.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că organul de control nu a avut în vedere specificul raporturilor contractuale de colaborare dintre cele două societăţi şi nici că achiziţionarea şi livrarea ca materie primă a porumbului s-a făcut „în considerarea contraprestatorului primite de autoritatea reclamantă, respectiv restituirea pe bază de factură a unei cantităţi de alcool rezultată din prelucrarea materiei prime”, aceste activităţi neputând fi separate de comercializarea ulterioară a alcoolului.
Totodată, s-a mai reţinut că prin folosirea altei baze de impozare, „organul de control a adus atingere principiului ??? în relaţiile comerciale”, preţurile produselor ce au făcut obiectul contractelor de colaborare nefiind exceptate prin lege de la negociere.
împotriva sentinţei au declarat recurs Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Ialomiţa susţinând.că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 73/1996 care prevede că sunt deductibile numai cheltuielile aferente realizării profitului, ceea ce, în speţă, nu este cazul.
Examinând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată că recursurile sunt întemeiate.
Din actele dosarului rezultă că în perioada ianuarie 1995 - decembrie 1996, S.C. „B.T.” S.R.L. Slobozia a achiziţionat însemnate cantităţi de porumb de la diverşi producători pe care le-a livrat cu preţuri mai mici decât cele de achiziţie S.C. „SAB” Rădăuţi în baza unor contracte de colaborare, primind în schimb, contra cost, alcool etilic rafinat, diferenţa dintre preţul de achiziţie şi cel de livrare fiind înregistrată la cheltuieli deductibile.
Potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr 70/ 1994 privind impozitul pe profit, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 73/1996, pentru determinarea profitului impozabil cheltuielile sunt
deductibile numai dacă sunt aferente realizării profitului şi în limitele considerate deductibile conform prevederilor legale în vigoare.
Pe de altă parte, potrivit art. 19 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991 „la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
în cauză, reclamanta nu a justificat în nici un fel de ce a cumpărat porumbul cu un preţ şi la livrat apoi S.C. „SAB” Rădăuţi la un preţ mult inferior aşa încât, diferenţa dintre preţul de achiziţie şi cel de livrare nu poate fi considerată ca fiind aferentă realizării profitului şi, prin urmare, deductibilă la calcularea profitului impozabil.
Este adevărat că, în contractele comerciale, ca şi în cele civile, părţile au libertatea de a negocia preţul - cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege - şi tot adevărat este că vânzarea unui produs se face în condiţii liber negociate, neexistând nici o interdicţie de a se stabili un preţ sub nivelul celui cu care a fost achiziţionat iniţial bunul.
Această situaţie are însă un caracter excepţional, nefiind de conceput, într-o conduită comercială uzuală să se vândă cu mai puţin decât s-a cumpărat, raţiunea actului comercial fiind, prin definiţie, obţinerea unui profit.
în cauză, nu s-a invocat şi nici nu rezultă din probele administrate, existenţa vreunor circumstanţe speciale care să fi pus societatea reclamantă în situaţia fortuită de a vinde, lună de lună mai ieftin decât preţul cu care a achiziţionat produsele nevândute. Dimpotrivă, rezultă că aceasta a fost practică constantă timp de 2 ani, ceea ce pune sub semnul unei totale îndoieli seriozitatea preţului înscris în contractele „de colaborare” încheiate cu S.C. „SAB” Rădăuţi. Mai mult, din practica acestei supreme instanţe se constată că procedeul respectiv nu a fost unul izolat, ci s-a aplicat frecvent şi cu alte societăţi comerciale care revindeau porumbul achiziţionat de la producătorii
agricoli aceluiaşi fabricant, la preţuri inferioare celor de achiziţie.
în raport cu elementele de fapt menţionate există îndestulătoare temeiuri pentru a se reţine că preţurile înscrise în contractele încheiate cu beneficiarul materiei prime (porumbul) nu sunt cele reale, urmărindu-se de fapt diminuarea bazei de impozitare cu consecinţa micşorării impozitului pe profit.
Susţinerea că activitatea reclamantei constituie, în realitate, un ciclu comercial care se încheie o dată cu operaţiunea de valorificare a alcoolului, primit în schimbul porumbului şi că, din acest motiv, cheltuielile nefavorabile se repartizează pe celelalte activităţi, este nefondată.
Aceasta deoarece, probele administrate în cauză, inclusiv contractele denumite de părţi „de colaborare”, atestă că activitatea examinată priveşte mărfuri diferite şi operaţiuni distincte (cumpărarea porumbului, vânzarea acestuia, cumpărarea alcoolului etilic rafinat şi valorificarea acestuia) pentru care impozitul trebuie determinat separat.
Aşa fiind, se constată că prin deducerea diferenţelor nefavorabile de preţ, reclamanta şi-a diminuat nelegal baza de calcul a profitului impozabil şi, pe cale de consecinţă, valoarea creanţei fiscale datorate statului a fost mai mică, cum corect a stabilit organul de control financiar.
Reţinând, deci, legalitatea actelor întocmite de recurenţi pentru diferenţa de impozit pe profit şi pentru majorările de întârziere aferente, Curtea va admite recursurile şi va casa hotărârea atacată în aceste limite.
Pe fondul cauzei, acţiunea reclamantei-intimate va fi admisă numai cu privire la suma de 31.628.528 lei, reprezentând suma egală cu impozitul pe profit sustras, obligaţie stabilită în baza art. 18 cu Legea nr. 87/1994, ca urmare constatării neconstituţionalităţii acestui text de lege prin decizia nr. 97 din 8 iunie 1998 a Curţii Constituţionale.
| ← IMPOZIT PE VENIT. PERSOANE NEREZIDENTE. CONVENŢIE. EXISTENŢA... | IMPOZIT PE PROFIT. CUMPĂRAREA DE CHERESTEA DE LA PERSOANE FIZICE → |
|---|
