CSJ. Decizia nr. 1699/2003. Contencios. Refuz eliberare act prin care sa aprobe cererea de stabilire a domiciliului în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1699/2003
Dosar nr. 30/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 august 2002, reclamantul T.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând să fie anulată Decizia nr. 399.682/SC/II din 22 iulie 2002, prin care pârâtul a respins cererea sa de stabilire a domiciliului în România şi să fie recunoscut dreptul său la stabilirea domiciliului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că locuieşte în România din anul 1993 şi a constituit o societate comercială, obţinând venituri suficiente pentru întreţinerea sa şi a familiei, compusă din soţie şi copil minor.
Prin sentinţa civilă nr. 976 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să emită actul corespunzător de aprobare a cererii reclamantului, pentru stabilirea domiciliului în România.
Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute în art. 24 din Legea nr. 123/2001, pentru stabilirea domiciliului în România, dovedind perioada de şedere temporară legală din anul 1993 şi existenţa unor mijloace de întreţinere, într-un cuantum superior celui legal pentru categoria de viză obţinută până la data formulării cererii.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul de Interne - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, s-a susţinut că instanţa de fond a considerat greşit ca fiind îndeplinită condiţia cerută de lege, privind mijloacele de întreţinere, deoarece venitul de 9.000.000 lei lunar obţinut de reclamant din activitatea societăţii comerciale este sub cuantumul corespunzător categoriei de viză, iar pentru suma depusă la bancă, nu s-a dovedit provenienţa licită, nefiind prezentate documente din care să rezulte realizarea veniturilor respective.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, a fost criticată soluţia instanţei de fond şi în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001, motivându-se că nu a fost îndeplinită nici condiţia unei şederi temporare legale, întrucât reclamantul a fost sancţionat contravenţional de două ori, pentru neprezentarea la termen, în vederea prelungirii vizei.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat judicios nelegalitatea deciziei nr. 399.682/SC/II din 22 iulie 2002, prin care recurentul a respins cererea intimatului, de stabilire a domiciliului în România, precum şi vătămarea adusă dreptului intimatului, recunoscut în art. 24 din Legea nr. 123/2001 şi art. 35 din HG nr. 476/2001.
Recurentul a susţinut fără temei că intimatul nu a dovedit îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 35 alin. (1) lit. b) din HG nr. 476/2001, privind deţinerea unor mijloace de întreţinere, cel puţin în cuantumul corespuunzător categoriei de viză obţinută, până la formularea cererii de stabilire a domiciliului.
La data formulării cererii, intimatul avea viză de şedere în România, în scop de afaceri şi conform art. 9 alin. (1) lit. e) şi art. 29 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001, cuantumul corespunzător categoriei de viză obţinută este de 500 dolari SUA lunar.
Îndeplinirea acestei condiţii a fost constatată chiar de recurent cu ocazia prelungirii vizei de şedere, în scop de afaceri şi până la data formulării cererii de stabilire a domiciliului în România, nu au fost invocate modificări ale situaţiei de fapt, din care să rezulte că intimatul nu mai realizează venituri în acelaşi cuantum. În consecinţă, faţă de veniturile obţinute din activitatea societăţii comerciale constituite în România şi faţă de depozitul bancar pentru suma de 7000 dolari SUA, dovedit cu extrasul de cont eliberat de B.P., instanţa de fond a apreciat corect că intimatul posedă mijloace de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege, pentru aprobarea cererii sale.
Susţinerea din recurs că intimatul trebuia să facă dovada caracterului licit al sumei depuse în cont bancar, este nefondată, deoarece dispoziţiile legale referitoare la regimul străinilor în România, nu impun o asemenea condiţie.
De asemenea, este nefondată critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, cu privire la cerinţa prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001 şi potrivit căreia, la data depunerii cererii de stabilire a domiciliului, trebuie dovedită şederea temporară legală de cel puţin 6 ani, din ultimii 7.
Recurentul nu a contestat perioada şederii intimatului în România şi nu a dovedit prin probe concludente că această şedere a fost ilegală. Astfel, nu a fost dovedită susţinerea că intimatul a fost sancţionat contravenţional pentru neprezentarea la termen, în vederea prelungirii dreptului de şedere pe teritoriul României. Pe de altă parte, se reţine că potrivit susţinerii din întâmpinarea depusă de recurent la instanţa de fond, aceste fapte contravenţionale au fost săvârşite la 12 noiembrie 1996 şi respectiv, la 3 martie 1998, ceea ce dovedeşte că nu au afectat dreptul de şedere al intimatului în România, pentru că a fost prelungită în continuare viza de şedere, în scop de afaceri.
Pentru considerentele expuse şi constatând că potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, împotriva sentinţei civile nr. 976 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1698/2003. Contencios. Refuz prelungire viza de... | ICCJ. Decizia nr. 17/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
