CSJ. Decizia nr. 1742/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1742/2003
Dosar nr. 1637/2002
Şedinţa publică din 9 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 mai 2002, la Curtea de Apel Iaşi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 35/CA din 11 martie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat, recurenta a susţinut că, în mod greşit, curtea de apel se pronunţă în cauză nu numai asupra deciziei Ministerului Finanţelor Publice care privea, de fapt, procesul-verbal întocmit de comisarii din cadrul Gărzii Financiare, secţia judeţului Vaslui, act întocmit la 22 noiembrie 1999, înregistrat la reclamanta-intimată la 22 noiembrie 1999, privind debitul de 1.641.385.690 lei (impozit şi taxe, majorări de întârziere, amendă), ci şi cu privire la suma de 39.480.666 lei ce excede actul administrativ atacat şi care se referă la majorările de întârziere calculate de Percepţia Rurală Todireşti, în cadrul procedurii de executare – art. 24 alin. (1) din OG nr. 11/1996. Aceasta, întrucât stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspendă obligaţia de plată a sumelor datorate.
Pe fondul pricinii, recurenta a susţinut că hotărârea este netemeinică, afirmându-se contrariul probelor că facturile sunt completate cu toate datele şi că, în concluzie, cele exprimate în actul de control, sunt nefondate.
Astfel, recurenta a precizat că s-au încălcat dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. a) din OG nr. 3/1992 privind T.V.A., Normele metodologice emise pentru aplicarea acestei ordonanţe în următoarea succesiune: HG nr. 1178/1996, HG nr. 512/1998, HG nr. 831/1997.
Organele de control au stabilit, iar în cauză nu s-a dovedit contrariul, că o parte din facturi au înscris un alt Cod fiscal al cumpărătorului (SC S. SRL, Rafaire), decât cel real sau nu au deloc înscris acest cod (de ex. cele 7 facturi de la pag. 4.1, de la pag. 5 a actului de control etc.), o parte din facturi nu au semnătura de primire către cumpărător - de ex. facturile menţionate la pct. 4.2 alin. (2) lit. c) de pe pag. 6; pct. 4.3. alin. (2) lit. c) de la pag. 7; pct. 4.6 alin. (2) lit. f) etc. De asemenea, s-a mai susţinut că o parte din facturi nu au completate data şi ora privind expedierea (de ex. pag. 6) sau nu cuprind datele de identificare ale delegatului ce a ridicat marfa (pag. 10 , pag. 12).
De asemenea, s-a susţinut referitor la impozitul pe profit că în perioada ianuarie 1998 – 1 septembrie 1999, reclamanta s-a aprovizionat în baza a mai multor facturi (cuprinse în anexele 1-3 la procesul-verbal de control din 22 noiembrie 1999), înregistrând în contabilitate, cheltuieli cu aceste aprovizionări, în condiţiile în care facturile erau completate cu toate elementele prevăzute de formular.
Deci, cu privire la T.V.A., recurenta a invocat pe baza actelor aflate la dosarul cauzei, nerespectarea dispoziţiilor pct.119 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991 a contabilităţii, aprobat prin HG nr. 704/1993.
De altfel, a arătat recurenta prin art. 4 alin. (3) lit. p) din OG nr. 70/1994, republicată, aşa cum a fost modificată şi completată prin OG nr. 40/1998, s-a precizat că pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile pentru care nu se admite deducere sunt, printre altele şi cheltuielile înregistrate în contabilitate, pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare, condiţiile de documente justificative.
În cauză, reclamanta-intimată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita furnizorului să-i elibereze documente legal aprobate, să verifice corecta şi completa întocmire a acestora.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie constată că prin sentinţa nr. 35 din 11 martie 2002, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată de SC S. SRL Negreşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, Garda Financiară, secţia Vaslui, Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Negreşti şi a dispus anularea deciziei nr. 910 din 16 iunie 2000 a Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, a Dispoziţiei nr. 3 din 18 februarie 2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui, precum şi a procesului-verbal din 22 noiembrie 1999, întocmit de Garda Financiară Vaslui şi a hotărârii nr. 17 din 9 decembrie 1999 a Administraţiei Finanţelor Publice a oraşului Negreşti, pentru fosta Percepţie Rurală Todireşti.
Ca atare, a exonerat reclamanta de plata sumei totale de 1.680.866.356 lei, reprezentând 480.381.420 lei impozit pe profit, 93.816.866 lei majorări de întârziere, 250.742.162 lei T.V.A., 353.925.902 lei majorări de întârziere aferente şi 2 milioane lei amendă contravenţională.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, primindu-se ca, corectă activitatea desfăşurată de reclamanta-intimată, concretizată în acte ce încalcă dispoziţiile legale, aşa cum au fost invocate de recurentă.
Organele de control au constatat expres şi au şi indicat actele ce nu sunt întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, în acest sens fiind probele dosarului, necontrazise de reclamanta-intimată cu alte probe, motiv pentru care simpla afirmaţie a instanţei că actele sunt întocmite corespunzător, nu este susţinută de probele dosarului.
Nici societatea nu contestă realitatea celor arătate de organele de control, susţinând, însă, că datele din unele facturi trebuiau corelate cu datele înscrise în realitate în documente justificative, deci încercând de a susţine că s-ar putea reţine ca legale, deşi cu privire la T.V.A., art. 19 alin. (1) lit. a) din OG nr. 3/1992, republicată, precizează că „pentru efectuarea dreptului de deducere a T.V.A. aferentă intrărilor, agenţii economici sunt obligaţi să justifice, prin documente legal întocmite, cuantumul taxei."
Facturile nu au fost legal întocmite, astfel încât reţinerea acestora, ca fiind concretă, este fără suport probatoriu.
Cât priveşte impozitul pe profit, reclamanta-intimată a ignorat din nou legea, încălcând dispoziţiile art. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, a contabilităţii, documentele justificative nefiind completate, conform art. 6 din lege.
Urmează, deci, ca reţinându-se că din documentele controlate şi arătate expres de organele de control nu rezultă legalitatea solicitării restituirii T.V.A. şi realitatea impozitului pe profit invocat, iar în cauză instanţa s-a pronunţat chiar şi pe majorări incluse în actele de executare (de altfel, necontestate de reclamantă), hotărârea atacată fiind nelegală şi netemeinică, recursul declarat va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Negreşti, împotriva sentinţei civile nr. 35/CA din 11 martie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1741/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1743/2003. Contencios. Anulare decizie DGV... → |
|---|
