CSJ. Decizia nr. 176/2003. Contencios. Anulare decizii emise de Casa de Asigurari a Avocatilor (pensie). Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 176/2003

Dosar nr. 2682/2002

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la 3 aprilie 2000, reclamantul T.V. a chemat în judecată Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, solicitând anularea deciziilor nr. 1 din 19 ianuarie 2000 şi nr. 8 din 17 martie 2000, emise de pârâtă şi obligarea pârâtei să întocmească o nouă decizie de pensionare care în conformitate cu sentinţa civilă nr. 511 din 5 mai 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, să cuprindă menţiuni referitoare la: vechimea în muncă în sectorul de stat, în grupa I de muncă, de 30 de ani la 31 martie 1999; vechimea în avocatură de 29 de ani; cuantumul pensiei din cele două sectoare de activitate, în sumă de 1.416.425 lei, la data de 31 iulie 1996 şi în sumă de 4.946.024 lei, la data de 31 decembrie 1998; indexările cuvenite în mod distinct pentru fiecare sector de activitate; compensaţia fixă şi sumele cuvenite prin aplicarea HG nr. 848/1996.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata diferenţelor reactualizate cu indicele de inflaţie, dintre sumele primite în baza deciziei de pensie nr. 75/1996 şi cele cuvenite conform sentinţei civile nr. 511 din 5 mai 1999, precum şi la plata daunelor de întârziere, cu începere de la 1 ianuarie 1999, de când trebuia să primească diferenţa de pensie stabilită prin raportul de expertiză avut în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 511 din 5 mai 1999.

Cu cererea formulată la 15 mai 2000, reclamantul a completat obiectul acţiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata de daune, reprezentând sumele datorate de la 1 iulie 1996, reactualizate în funcţie de cursul leu/dolar SUA.

Pârâta a formulat la 21 iunie 2000, în temeiul art. 60 C. proc. civ., cerere de introducere în cauză a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunţa în privinţa pensiei cuvenite reclamantului din sistemul asigurărilor sociale.

Curtea de Apel Bucureşti, considerând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. C. proc. civ., a respins această cerere, prin încheierea din 21 iunie 2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa nr. 511 din 5 mai 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că la data de 31 iulie 1996 avea dreptul la o pensie în sumă de 1.416.525 lei, pentru vechimea în muncă din cele două sectoare de activitate.

Faţă de suma astfel stabilită, pârâta avea obligaţia să întocmească o nouă decizie de pensie, cu recalcularea drepturilor băneşti, în funcţie de indexările legale şi să-i plătească diferenţele de pensie la care era îndreptăţit de la 31 iulie 1996, obligaţie care nu a fost îndeplinită de pârâtă, prin emiterea deciziilor nr. 1 din 19 ianuarie 2000 şi nr .8 din 17 martie 2000.

Prin sentinţa civilă nr. 999 din 10 iulie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 1 din 19 ianuarie 2000 şi nr. 8 din 17 martie 2000, emise de pârâtă, obligând-o să emită o nouă decizie de pensie în favoarea reclamantului, decizie care să reflecte dispoziţiile sentinţei nr. 511 din 5 mai 1999, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs T.V. şi Casa de Asigurări a Avocaţilor din România.

Curtea Supremă de Justiţie. secţia de contencios administrativ, a admis ambele recursuri, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:

- cele două expertize de specialitate efectuate în cauză nu pot fi reţinute în determinarea corectă a pensiei, pentru că experţii aveau obligaţia de a se raporta nu numai la pensia stabilită la data de 1 iulie 1996, dar şi la criteriile în baza cărora a fost stabilită această sumă, ca pensie unică, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Decretul nr. 251/1978;

- experţii nu au stabilit în mod concret măsurile de protecţie socială care pot fi aplicate pensiei reclamantului, după data de 1 iulie 1996;

- instanţa de fond nu a soluţionat toate cererile cu care a fost învestită;

- nu a avut în vedere acordarea de daune pentru neexecutarea sentinţei nr. 511 din 5 mai 1999, cerere care trebuia judecată conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, şi în considerarea obiectului litigiului dintre părţi, astfel cum a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 235 din 9 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi a faptului că această hotărâre a rămas irevocabilă;

- instanţa de fond nu a avut în vedere că reclamantul a solicitat plata diferenţelor actualizate dintre pensia încasată şi cea cuvenită, cerere de daune conform art. 11 şi 12 din Legea nr. 29/1990;

- nu a stabilit valoarea certă a prejudiciului suportat de reclamant, prin neacordarea pensiei în conformitate cu sentinţa civilă nr. 511din 5 mai 1999.

Prin Decizia nr. 3677 din 14 noiembrie 2001, instanţa supremă a reţinut că deciziile emise de pârâtă nu corespund sentinţei civile nr. 511 din 5 mai 1999, vătămând dreptul reclamantului de a primi pensia calculată în funcţie de vechimea în muncă din fiecare sector de activitate, cu indexările şi recorelările prevăzute de lege şi că instanţa de fond a respins corect cererea Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, de a introduce în cauză Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

În fond după casare, s-a administrat o nouă expertiză, împreună cu punctele de vedere a doi consilieri experţi, încuviinţaţi pentru ambele părţi.

Pârâta a invocat în şedinţa publică din 12 septembrie 2002, excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 285 din 9 martie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rămasă definitivă şi irevocabilă.

Hotărând asupra pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 833 din 19 septembrie 2002, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată şi a respins ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului T.V., pentru următoarele cobsiderente:

- pârâta Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a aplicat corect dispozitivul sentinţei nr. 511 din 5 mai 1999, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2000, acordând reclamantului suma de 1.416.425 lei, cu titlu de pensie, la data de 1 iulie 1996, reprezentând pensia de bază - 1.166.467 lei şi 249.958 lei, pensie suplimentară.

- suma de 57.219.821 lei, reprezentând diferenţa dintre pensia încasată şi pensia care i se cuvine pentru perioada 1 iulie 1996 – 31 ianuarie 2000, a fost corect stabilită şi la această sumă nu se poate aplica indicele de inflaţie, neexistând temei legal în acest sens;

- indexarea legală se aplică la pensia stabilită pe cale judecătorească şi nu se calculează separat în cele două sectoare de activitate.

A reţinut că în baza raportului de expertiză, reclamantului i se cuvine o pensie totală la 31 martie 2002, de 12.188.824 lei, incluzând pensia de bază din sectorul de stat şi din avocatură, precum şi pensia suplimentară şi că acest cuantum se regăseşte în pensia netă plătită reclamantului în luna martie 2002.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere a considerat că suma de 57.219.821 lei indexată nu poate fi acordată reclamantului, deoarece acest capăt de cerere are caracter subsidiar, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi că suma nu a fost încasată din propria voinţă şi nici nu a fost actualizată prin raportul de expertiza;

În ceea ce priveşte daunele solicitate pentru neacordarea diferenţelor băneşti dintre vechea pensie şi pensia stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/1999, s-a constatat că dreptul la acţiune a fost prescris la data formulării acţiunii, 3 aprilie 2000 şi că nu au fost solicitate prin acţiunea finalizată cu sentinţa civilă nr. 511/1999; iar daunele de întârziere solicitate de reclamant, cu începere de la 1 ianuarie 1999, nu pot fi acordate, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr.2 9/1999, pârâta executând în termen şi cu bună credinţă, sentinţa nr. 511/1999.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi T.V.

Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a criticat sentinţa, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată care nu au fost acordate de instanţa de fond, deşi au fost solicitate atât în şedinţă publică, cât şi prin concluzii scrise.

Recurentul T.V. a arătat că sentinţa atacată este vădit nelegală şi netemeinică. în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

- cuprinde motive contradictorii, în sensul că instanţa de fond reţine că pensia cuvenită reclamantului la data de 31 martie 2002, este conform raportului de expertiză, de 12.188.824 lei, dar respinge acţiunea, cu motivarea că reclamantul beneficiază de această pensie, susţinere nereală şi contrară probelor din dosar;

- instanţa de fond a constatat în mod greşit că a solicitat daune, în temeiul art.,16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, întrucât prin cererea sa a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor pricinuite prin neachitarea diferenţelor dintre pensia achitată şi cea cuvenită, aşa cum a fost stabilită prin sentinţa nr. 511/1999;

- a reţinut ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru sumele reprezentând diferenţele actualizate dintre pensia cuvenită şi pensia încasată, începând cu 1996, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie;

- în soluţionarea cauzei nu a respectat îndrumările date de instanţa supremă, prin Decizia nr. 3455/2001.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursurile sunt fondate.

Cu privire la recursul declarat de T.V., va fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2000, emisă de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, a cărei anulare face obiectul prezentei acţiuni, s-a decis punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 511 din 5 mai 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, stabilindu-se în favoarea reclamantului, începând cu 1 iulie 1996, o pensie de bază de 1.166.467 lei (604.063 lei, pensie bază stat + 562.404 lei, pensie bază avocatură) şi pensie suplimentară de 249.958 lei (124.979 lei, pensie bază stat + 124.979 lei, pensie bază avocatură).Total drepturi: 1.416.425 lei.

Tot prin această decizie s-a stabilit a se achita reclamantului, diferenţele ce au rezultat între pensia încasată şi pensia care i se cuvenea pentru perioada 1 iulie 1996 – 31 ianuarie 2000, respectiv suma de 57.219.821 lei.

Reclamantul a contestat măsurile luate de pârâtă prin această decizie.

În soluţionarea cererilor formulate de reclamant, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 1/2000 este legală, că prin această decizie s-a ţinut seama de dispoziţiile sentinţei nr. 511/1999, iar diferenţa de 57.219.821 lei a fost corect stabilită, întrucât indexările şi compensările nu se calculează separat pe cele două sectoare de activitate.

Concluzia la care a ajuns instanţa de judecată cu privire la cuantumul sumei datorate reclamantului, respectiv 57.219.821 lei, nu se bazează pe administrarea unor probe pertinente şi concludente.

Expertiza administrată în cauză a calculat indexările şi compensările pentru fiecare sector de activitate în parte, iar nu şi la suma cumulată, constatând ca obligaţie a Casei de Asigurări a Avocaţilor, către T.V. la 31 ianuarie 2000, suma de 152.349.451 lei, iar nu suma de 57.219.821 lei, care este prevăzută în Decizia nr. 1 a aceleiaşi instituţii.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut ca pensie de bază datorată reclamantului la 31 martie 2002, suma de 12.188.824 lei, drepturi care s-ar achita reclamantului, cu toate că din probele dosarului rezultă că acesta beneficiază de o pensie brută în cuantum de 10.309.927 lei.

Mai mult decât atât, pentru stabilirea pensiei la 1 martie 2002, expertul a utilizat aceeaşi modalitate de calcul, aplicând indexările şi compensările distinct pentru fiecare categorie de pensie, iar nu potrivit opiniei instanţei.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care se sprijină pe motive contradictorii.

Cu privire la cererea reclamantului, de reactualizare cu indicile de inflaţie a diferenţei dintre sumele primite în baza deciziei nr. 75/1996 şi cele cuvenite conform sentinţei nr. 511/1999, instanţa a constatat dreptul la acţiune prescris, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie.

A fost încălcat sub acest aspect, principiul contradictorialităţii procesului civil prevăzut de art. 129 alin. (2) C. proc. civ.

Au fost respinse celelalte capte de cerere, pe motivul caracterului de subsidiaritate al acestora faţă de cererea principală.

Pentru aceste motive, sentinţa criticată este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care se va trimite cauza spre rejudecare.

În virtutea rolului activ, prevăzut de art. 130 C. proc. civ., judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea situaţiei de fapt.

În cauză, pentru ca hotărârea să se sprijine pe probe clare şi concludente, este necesară completarea probatoriilor, respectiv suplimentarea raportului de expertiză cu noi obiective.

În stabilirea acestora instanţa de fond va avea în vedere următoarele:

- expertul desemnat să procedeze la calcularea indexărilor şi compensărilor la pensia stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/1999, atât la suma cumulată a pensiei, cât şi distinct pentru fiecare sector de activitate în parte;

- prin calculele efectuate să se delimiteze diferenţa dintre pensia încasată, potrivit deciziei nr. 75/1996 şi cea cuvenită potrivit, sentinţei nr. 511/1999, pentru perioada 1 iulie 1996 – 31 ianuarie 2000 (data emiterii deciziei contestate) şi distinct pentru perioada 31 ianuarie 2000 – la zi, având în vedere cererea reclamantului.

Totodată, în rejudecare, instanţa de fond va respecta principiul contradictorialităţii procesului civil şi va pune în discuţia părţilor orice excepţie, precum şi orice împrejurare de drept şi de fapt, care duce la dezlegarea pricinii.

Faţă de aceste considerente, motivul cheltuielilor de judecată invocat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, va fi soluţionat o dată cu fondul pricinii.

Pentru cele ce au precedat, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare, în sensul celor de mai sus .

Având în vedere dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 19/2000, cauza va fi trimisă Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de T.V. şi de Casa de Asigurări a Avocaţilor, împotriva sentinţei nr. 833 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 176/2003. Contencios. Anulare decizii emise de Casa de Asigurari a Avocatilor (pensie). Recurs