CSJ. Decizia nr. 1764/2003. Contencios. Recurs anulare ordin emis de M.L.P.T.L. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1764/2003
Dosar nr. 549/2002
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordinul nr. 188 din 22 februarie 2001, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a dispus eliberarea din funcţia de medic director al Centrului de Medicină Preventivă Iaşi, a numitei Ţ.C.R., pentru grave abateri în activitatea de conducere a instituţiei.
S-a precizat că ea urmează a fi încadrată pe un post corespunzător pregătirii profesionale.
Legalitatea actului administrativ sancţionator a fost contestată de Ţ.C.R. atât în cadrul dosarului nr. 1411/2001, cât şi în dosarul nr. 2061/2001, ale Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea ambelor contestaţii, contestatoarea a arătat că măsura luată împotriva sa este lipsită de temei legal şi abuzivă, deoarece a desfăşurat activitatea managerială timp de peste 10 ani şi a obţinut rezultate profesionale deosebite. Că, deşi această activitate a fost supusă mai multor controale anterioare, nu i s-a reproşat nici o deficienţă şi cu atât mai mult, împotriva ei nu s-a luat vreo măsură cu caracter disciplinar.
A precizat că pe lângă activitatea managerială propriu-zisă a realizat o evoluţie ascendentă în plan profesional, iar în cursul lunii decembrie 2000 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Infecţiile vasocormiale în unităţile sanitare din Regionala C.F. Iaşi – cauze, măsuri de prevenire".
După conexarea celor două contestaţii în dosarul nr. 1411/2001, instanţa sesizată prin sentinţa nr. 189/CA din 10 decembrie 2001, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că, fiind sesizată de disfuncţionalităţile ivite în instituţia publică, autoritatea publică pârâtă a dispus verificarea lor prin prepuşii săi care, prin raportul întocmit şi verificat, au confirmat existenţa unor nereguli în sarcina conducerii, precum şi starea conflictuală existentă în colectiv.
Dar, chiar şi în lipsa unei culpe concrete a contestatoarei, în activitatea managerială desfăşurată la unitatea din subordinea ministerului, acesta din urmă „avea abilitatea de a proceda la eliberarea reclamantei din postul de conducere deţinut (cu asigurarea unui loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale şi cu respectarea procedurii legale în materie), atunci când a apreciat – în îndeplinirea atribuţiilor manageriale proprii privind buna administrare a M.L.P.T.L. – că este oportună numirea unui alt manager în postul deţinut de reclamantă, prin îmbunătăţirea calităţii activităţii în unitatea respectivă".
S-a mai apreciat că în asemenea cazuri, controlul instanţei de judecată se mărgineşte doar la verificarea procedurii de schimbare din funcţie, care în speţă a fost respectată, precum şi la acordarea unor eventuale daune cauzate persoanei schimbate din funcţie, ceea ce, însă, nu s-a cerut.
Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea Ţ.C.R.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a reţinut inexistenţa dreptului său legitim, vătămat prin emiterea actului administrativ sancţionator, fără a examina apărările sale privind fiecare pretinsă abatere disciplinară ce i s-a pus în sarcină.
În realitate, procedura de demitere din funcţia de conducere a avut ca bază o reclamaţie anonimă, care nu a fost urmată de o verificare corespunzătoare din partea corpului de control al ministrului.
Deşi în dosar s-au administrat, la cererea sa, probe concludente cu care se demonstrează că abaterile disciplinare menţionate în raportul înaintat ministrului nu există, actele respective şi explicaţiile date au fost înlăturate de instanţă cu o motivare neconvingătoare, străină cauzei.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 10 din acelaşi cod, modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În speţă, Curtea de Apel Iaşi a considerat că sunt dovedite unele nereguli în activitatea managerială a contestatoarei Ţ.C.R., ca şi starea conflictuală existentă în colectivul salariaţilor instituţiei.
S-a făcut referire la un raport adresat ministrului, în urma unui control efectuat în ziua de 1 februarie 2001, care „a evidenţiat grave disfuncţionalităţi în activitatea de conducere a C.M.P. Iaşi, de care se face vinovată conducătoarea instituţiei, dr. Ţ.C., medic primar igienă".
Prin urmare, s-a pus temei exclusiv pe un raport aprobat de Secretarul de Stat şi de Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, dar fără a se preciza în ce anume constau pretinsele abateri disciplinare şi nici elementele din care rezultă vinovăţia contestatoarei în săvârşirea lor.
Apărările acesteia, susţinute cu o serie de înscrisuri anexate în dosar, nu au făcut obiectul analizei instanţei şi s-a admis chiar posibilitatea angajării răspunderii disciplinare în lipsa „unei culpe concrete a reclamantei".
Ori, este evident că în raport de normele legale procesuale mai sus enunţate, curţii de apel îi revenea obligaţia de a răspunde la toate motivele şi mijloacele de apărare invocate de părţi şi că pentru a motiva, ea nu trebuia să se limiteze la simple afirmaţii făcute de autoritatea publică emitentă a actului administrativ.
Cu alte cuvinte, hotărârea care, fără să discute şi să se pronunţe asupra valorii probante a actelor prezentate, se mărgineşte să afirme că partea nu şi-a dovedit cererea, este o hotărâre nemotivată.
Ţinând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va examina, pe bază de probe, susţinerile contradictorii ale părţilor în legătură cu fiecare deficienţă şi abatere constatate în activitatea contestatoarei şi consemnate în raportul înregistrat la nr. 131/DM din 9 februarie 2001.
De asemenea, va verifica dacă emiterea actului administrativ sancţionator s-a făcut cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond, referitoare la obligativitatea cercetării prealabile a faptei imputate, la audierea funcţionarului public şi la propunerea comisiei de disciplină, instituite prin dispoziţiile art. 70 alin. (5) şi art. 72 din Legea nr. 189/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
Văzând şi prevederile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ţ.C.R. împotriva sentinţei civile nr. 189/CA din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1763/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 1765/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
