CSJ. Decizia nr. 1761/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1761/2003
Dosar nr. 2898/2001
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.I.R. SA, bancă în faliment, sucursala zonală Buzău, a formulat plângere împotriva deciziei nr. 8 din 14 martie 2001, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Buzău, solicitând anularea acestui act administrativ jurisdicţional, ca nelegal.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligaţia de plată la bugetul statului a sumei totale de 3.028.527 lei, reprezentând:
- 1.485.509 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii;
- 854.154 lei, penalitate aferentă aceluiaşi impozit;
- 688.864 lei, penalităţi aferente impozitului pe dobânzi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soluţia dată de organul administrativ jurisdicţional, contestaţiei asupra măsurilor dispuse prin actul de control financiar, este rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 94/1995. Că, în realitate, acest text legal stabileşte cu claritate că, creanţele negarantate ale băncii aflate în faliment sau a părţilor negarantate din creanţele garantate, nu vor putea fi mărite cu nici un fel de dobândă sau cheltuială.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, învestită cu soluţionarea litigiului, ca urmare a declinării competenţei dispusă de Tribunalul Buzău, secţia comercială, prin sentinţa nr. 145 din 11 iunie 2001, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că în raport cu reglementarea instituită prin art. 35 şi 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, după deschiderea procedurii de faliment al societăţii comerciale, nici o dobândă sau cheltuială nu mai poate fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate. De asemenea, că, în speţă, nu erau aplicabile prevederile cuprinse în OG nr. 11/1996, de vreme ce reclamanta se afla în procedura de lichidare judiciară.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Buzău.
Recurenta a susţinut că noţiunea de majorări de întârziere nu poate fi asimilată noţiunilor de dobândă sau cheltuieli, folosite de legiuitor în art. 37 al Legii nr. 64/1995, republicată.
Majorările respective, la plata cărora a fost obligată reclamanta, reprezintă o sancţiune bănească fiscală, constând într-o sporire a sumelor de bani datorate bugetului de stat, pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.
În consecinţă, aplicarea acestei sancţiuni este imperativă şi independentă de orice altă acţiune coercitivă întreprinsă de stat, pentru nesocotirea normelor privind veniturile bugetare.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, privind procedura reorganizării şi a falimentului, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată a creanţelor cuprinse în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.
În conformitate cu art. 13 alin. (1) din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă, generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv.
Rezultă fără echivoc din aceste norme juridice că art. 37 din Legea nr. 64/1996, republicată, nu se referă şi la scutirea societăţii comerciale aflate în procedura de faliment, de plata majorărilor de întârziere şi penalităţilor.
Noţiunea juridică de majorări de întârziere nu poate fi asimilată noţiunilor de dobândă sau cheltuială, utilizate în legea menţionată mai sus. Ea are natura unei sancţiuni băneşti cu caracter fiscal, aplicabilă pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.
Aplicarea ei era impusă la data controlului financiar de prevederile art. 13 din OG nr. 11/1996 şi incidenţa acestei reglementări legale nu putea fi înlăturată, atunci când împotriva subiectului plătitor al impozitului, s-a declanşat procedura falimentului.
Se constată, deci, că organul de control financiar, a procedat în mod corect la calcularea în sarcina băncii reclamante, a majorărilor de întârziere şi penalităţilor, pentru neachitarea la termenele scadente, a impozitului pe veniturile salariale, precum şi a impozitului pe dobânzi.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, iar în fond se va respinge acţiunea formulată de reclamantă, prin lichidatorul judiciar SC R.V.A. SA, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 145 din 11 iunie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta B.I.R. SA, sucursala Buzău, prin lichidator judiciar SC R.V.A. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1760/2003. Contencios. Anulare partiala H.G.... | CSJ. Decizia nr. 1763/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
