CSJ. Decizia nr. 1767/2003. Contencios. Anulare decizie emisa de Garda Financiara Centrala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1767/2003

Dosar nr. 1994/2002

Şedinţa publică din 13 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 22 aprilie 2002, S.D. - comisar principal A.I/3 în cadrul Gărzii Financiare, secţia municipiului Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 9 din 20 martie 2002 prin care Comisarul General al Gărzii Financiare i-a aplicat sancţiunea disciplinară a mustrării în baza art. 70 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 şi art. 38 lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 817/ 1998, raportat la art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege.

În motivarea contestaţiei, S.D. a arătat că sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea normelor statuare, respectiv de către comisarul general şi nu de către conducătorul compartimentului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.

De asemenea, nu a existat o propunere a Comisiei de disciplină în acest sens, omisiune de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului administrativ de autoritate.

Pe de altă parte, pretinsele abateri disciplinare menţionate în decizie şi, anume superficialitatea în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constând în nedepunerea de întâmpinări sau concluzii scrise în diferite litigii, semnarea unor documente din dosarele pe rol în locul comisarului şef de secţie, ori aplicarea ştampilei triunghiulare personale în locul ştampilei rotunde, oficiale a instituţiei, nu au fost săvârşite cu vinovăţie şi nu puteau să primească o atare calificare juridică.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 613 din 12 iunie 2002, a admis contestaţia astfel cum a fost formulată.

În esenţă, instanţa a reţinut că măsura concretizată în actul administrativ dedus judecăţii a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), art. 70. alin. (4), art. 71 alin. (1) şi art. 72 din Legea nr. 188/1999.

Pe de altă parte, nu pot fi reţinute ca abateri disciplinare, modul de redactare a întâmpinărilor, folosirea mijloacelor procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă, nedepunerea de întâmpinări sau concluzii scrise, cu atât mai mult cu cât, prin soluţiile pronunţate, instituţia reprezentată de contestator nu a fost prejudiciată în vreun fel.

În sfârşit, s-a motivat că nu există antecedente disciplinare în dosarul profesional al lui S.D., care să nu fi fost radiate în condiţiile art. 75 din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Garda Financiară Centrală.

Recurenta a susţinut că interpretarea dată de prima instanţă, dispoziţiilor cuprinse în art. 71 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 este eronată. Că în realitate, dacă sancţiunile avertismentului şi mustrării se pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în care cel în cauză funcţionează, cu atât mai mult o atare măsură poate fi aplicată de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, care în speţă este Comisarul General, în virtutea principiului qui potest plus, potest minu.

O astfel de concluzie este dată şi de interpretarea per a contrario a dispoziţiei alin. (2) al aceluiaşi articol, coroborate cu art. 74 al Legii organice.

În ce priveşte fondul cauzei, curtea de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii.

Abaterile săvârşite de contestator rezultă atât din Raportul nr. 395741 din 11 martie 2002 redactat de comisarii desemnaţi, cât şi din înscrisurile registrului de intrări şi ieşiri.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 9 din 20 martie 2002, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. a) şi b), adică avertismentul şi mustrarea, se pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în care funcţionează cel în cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 din aceeaşi lege, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. c) - f) se aplică de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la propunerea comisiei de disciplină.

Din interpretarea raţională a acestor norme juridice nu rezultă voinţa legiuitorului de a lăsa în competenţa exclusivă a conducătorului de compartiment aplicarea sancţiunilor nepatrimoniale, mai uşoare, a avertismentului şi mustrării. Dispoziţia art. 71 alin. (1) din Statut are caracter dispozitiv, permiţând conducătorului autorităţii sau instituţiei publice să aplice oricare dintre sancţiunile disciplinare prevăzute în art. 70 pct. 3 lit. a) - f), deci, inclusiv avertismentul şi mustrarea, pentru care nu este necesară o propunere din partea comisiei de disciplină, la care face referire art. 72.

Sub aspectul analizat, concluziile primei instanţe în legătură cu nelegalitatea actului administrativ, sancţionator se vădesc eronate.

Cu toate acestea, în privinţa rezolvării de fond dată contestaţiei, Curtea Supremă de Justiţie apreciază că prima instanţă a reţinut în mod judicios că faptele puse în sarcina lui S.D. nu întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În concret, nu s-a demonstrat exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către contestator ori vinovăţia acestuia, dedusă din modul de reprezentare a autorităţii publice în faţa instanţelor judecătoreşti, întocmirea unor întâmpinări sau note de concluzii, utilizarea ştampilei, care să fi produs consecinţe păgubitoare pentru Garda Financiară.

Este vorba despre atribuţii specifice funcţiei publice ce implică o obligaţie de diligenţă, iar nu una de rezultat, a cărei neîndeplinire să atragă aplicarea unor sancţiuni disciplinare.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în anul 2001 s-au respins definitiv şi irevocabil toate plângerile contravenţionale în care contestatorul S.D. a reprezentat Garda Financiară, secţia Bucureşti.

Ţinând seama de aceste considerente, dar şi de inexistenţa în dosarul profesional al contestatorului a unor sancţiuni disciplinare anterioare, fără temei se susţine în recursul pârâtei că trebuia respinsă contestaţia.

În consecinţă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Garda Financiară Centrală împotriva sentinţei civile nr. 613 din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1767/2003. Contencios. Anulare decizie emisa de Garda Financiara Centrala. Recurs