CSJ. Decizia nr. 1766/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1766
Dosar nr. 1786/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 aprilie 2002, reclamanta S.C. A. S.A. Slobozia a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.G.N., suspendarea executării deciziei nr. 493/2002 emisă de pârâtă.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, printr-o acţiune ce formează obiectul unui alt dosar, a solicitat anularea actului administrativ indicat; suspendarea lui impunându-se pentru desfăşurarea activităţii productive a societăţii în condiţii normale. Aplicarea deciziei contestate i-ar produce o pagubă iminentă prin sistarea furnizării gazului metan necesar acestei activităţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 502 din 9 mai 2002, a admis acţiunea şi, şi în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a suspendat executarea deciziei nr. 493/2002 până la judecarea acţiunii în dosarul nr. 809/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că suspendarea cerută este justificată, întrunindu-se cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, deoarece prin intrarea în vigoare a acestei decizii reclamanta ar fi pusă în imposibilitatea alimentării cu gaz metan, ceea ce ar determina întreruperea activităţii societăţii şi întreruperea contractelor încheiate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.N.R.D.G.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi, în special înscrisurile depuse de recurentă în faţa instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul trebuie respins.
Astfel, din certificatul emis de Grefa Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 2689/2002 şi sentinţa civilă nr. 786 din 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rezultă că Decizia a cărei suspendare s-a solicitat a fost anulată irevocabil.
Întrucât actul administrativ a fost anulat, cererea de suspendare a executării lui ca şi recursul declarat în cauză au rămas fără unul dintre elementele esenţiale, respectiv fără obiectul prevăzut de dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 teza 1 C. proc. civ.,
Cu această motivare, Curtea va respinge prezentul recurs ca fiind rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.G.N. împotriva sentinţei civile nr. 502 din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca fiind rămas fără obiect.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1765/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1767/2003. Contencios. Anulare decizie emisa de... → |
---|