CSJ. Decizia nr. 179/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 179/2003
Dosar nr. 656/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 aprilie 2001, la Tribunalul Dolj, trimisă prin declinare de competenţă la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC L.T. SRL a solicitat anularea procesului-verbal nr. 969 din 3 august 2000, al Direcţiei de Control Financiar-Fiscal Dolj, în ce priveşte suma totală de 123.200.456 lei, din care 90.192.474 lei, reprezintă impozit pe profit, 24.3151.968 lei, reprezintă majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 8.656.014 lei, reprezintă T.V.A.
De asemenea, a cerut anularea încadrării faptei societăţii, la art. 1 din Legea nr. 87/1994 şi la art. 40 din Legea nr. 82/1991, constatarea încălcării dispoziţiilor OG nr. 119/1999, Legii nr. 105/1997 şi OG nr. 13/1999 şi obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, la repararea pagubei ce i s-a cauzat şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a reţinut greşit în actul de control că trebuia să înregistreze suma de 766.781.810 lei, reprezentând consumuri de materiale, manoperă aferentă investiţiei şi cheltuieli cu specialiştii greci, ca şi neincluderea în cheltuieli, a sumei de 206.952.675 lei, reprezentând dobânzi aferente creditelor în valută, a sumei de 38.971.810 lei, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe şi a sumei de 382.795.358 lei, reprezentând cheltuieli de constituire sau pentru realizarea veniturilor, considerată ca nedeductibilă fiscal.
Mai arată că greşit s-a luat în considerare suma de 113.823.996, reprezentând valoarea materiei prime aferente producţiei în curs, cu toate că aceasta a fost înregistrată ca produs finit şi că eronat, fapta societăţii a fost încadrată la art. 1 din Legea nr. 87/1994 şi art. 40 din Legea nr. 82/1991, stabilindu-se un venit impozabil mai mare decât cel legal datorat.
Ulterior, reclamanta a solicitat şi anularea hotărârii nr. 1643 din 15 august 2000, a Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Dolj şi a deciziei nr. 15 din 19 martie 2001, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, exonerarea de plata sumelor reţinute în sarcina sa şi restituirea sumelor deja reţinute.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 832 din 28 noiembrie 2001, a admis acţiunea, a anulat procesul-verbal, hotărârea şi Decizia, a exonerat pe reclamantă de plata sumei de 123.2000.5456 lei, din care 90.192.474 lei, impozit pe profit, 24.351.968 lei, majorări de întârziere aferente şi 8.756.014 lei, T.V.A., a dispus restituirea sumelor reţinute şi a obligat pe pârâtă la 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Instanţa reţine că expertul contabil a stabilit că reclamanta înregistra o pierdere fiscală de 441.088.137 lei, la 30 septembrie 1999 şi de aceea nu putea înregistra impozit pe profit, în sumă de 90.192.474 lei, nedatorând astfel nici majorările de întârziere, de 24.351.968 lei, reţinute în sarcina sa.
În ce priveşte T.V.A., reţine că la 31 decembrie 1999, reclamanta avea de recuperat cu acest titlu, suma de 4.231.860.974 lei şi din acest motiv nu datorează suma de 8.656.014 lei.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Menţionează că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa limitându-se să facă referire la concluziile raportului de expertiză şi că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în ce priveşte exonerarea de plata sumei de 90.192.471 lei, care provine din includerea pe cheltuieli deductibile, a sumelor ce reprezintă cheltuieli neefectuate în perioada respectivă.
Arată şi că exonerarea de plata sumei de 8.756.014 lei, reprezentând T.V.A. nedeductibilă, e recunoscută ca datorată şi în raportul de expertiză, dar nu este legală stingerea acestei obligaţii, pe considerentul că societatea are de primit de la buget o sumă mult mai mare, deoarece una reprezintă o obligaţie bugetară, iar cealaltă reprezintă un mod de stingere a unei obligaţii bugetare.
Recursul este nefondat.
Din probele dosarului şi în special din raportul de expertiză întocmit de expertul P.F., numit de instanţă, ca şi din raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, rezultă că intimata înregistra la 30 septembrie 1999. pierderi de cca 440.000.000 lei şi din acest motiv nu datora bugetului de stat, impozit pe profit, stabilit eronat de către organele financiare, la suma de 90.192.474 lei, raportat la un profit impozabil de 237.348.615 lei.
Organul de control a majorat greşit veniturile intimatei, la 30 septembrie 1999, cu sumele de 361.308.821 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale înregistrate în evidenţa contabilă pe luna decembrie, dar care privesc lucrări de investiţii executate în luna septembrie 1999; 19.030.157 lei, reprezentând manoperă aferentă lucrărilor de investiţii executate cu personalul propriu; 386.442.832 lei, cheltuieli de deplarări şi detaşări pentru specialiştii greci; 113.823.969 lei, contravaloarea producţiei neterminate; 84.269.342 lei, cheltuieli de deplasare, detaşare şi uzura obiectelor de inventar, 575.801.367 lei, cheltuieli de investiţii executate de alte societăţi comerciale, înregistrate eronat în conturile de cheltuieli de investiţii în perioada mai – septembrie 1999; 361.308.821 lei, contravaloarea consumurilor de materiale consumate în septembrie 1999, dar înregistrate pe costuri, în decembrie 1999.
În ce priveşte suma de 361.308.821 lei, privind valoarea unor materiale cumpărate în trim. III/1999, se reţine că materialele au fost consumate parţial până la 30 septembrie 1999, iar restul în trim. IV/1999, conform devizelor de execuţie şi din acest motiv suma respectivă trebuia inclusă la cheltuieli deductibile fiscal, la 30 septembrie 1999.
Suma de 19.030.157 lei reprezintă cheltuieli cu salariile pentru forţa de muncă folosită la diverse lucrări în trim. III/1999, manoperă cuprinsă în costul produselor finite şi se impunea să fie inclusă la cheltuieli.
Pentru suma de 386.442.832 lei, redusă de expert la 321.831.511 lei, s-a făcut dovada folosirii ei, în scopul plăţii specialiştilor greci care au participat la controlul calităţii tutunului recepţionat şi a celui prelucrat, în baza unui contract de asistenţă tehnică şi consultanţă din 4 mai 1999, cheltuielile fiind făcute pentru realizarea de venituri din activitatea de prelucrare a tutunului, conform prevederilor art. 4 din OG nr. 70/1994 şi se justifică prin contract şi facturile de cheltuieli.
Şi suma de 84.269.342.lei, reprezentând cheltuieli cu uzura obiectelor de inventar – 51.472.784 lei şi cheltuieli cu deplasări, detaşări, transfer - 32.472.558 lei, reprezintă cheltuieli deductibile fiscal, pentru că s-au folosit în scopul realizării de venituri productive şi s-au luat în calcul la stabilirea preţului produselor. Intimata a prezentat documente în acest sens, făcând şi o înregistrare în evidenţa contabilă corespunzătoare.
Expertul contabil a concluzionat că organul de control a exclus corect din cheltuielile de producţie pe luna septembrie 1999, suma de 575.801.367 lei, pentru că reprezintă cheltuieli de investiţii la lucrări executate de alte societăţii, evidenţiate în contul de imobilizări corporale în curs, care se va include la recepţia finală a lucrărilor de investiţii, punct de vedere ce este însuşit şi de instanţă.
Tot în perioada în discuţie, intimata a achitat dobânzi aferente creditelor bancare primite, dobânzi care totalizau 258.669.485 lei, la 30 septembrie 1999 şi care greşit nu au fost incluse la cheltuieli deductibile fiscal de către organul financiar, cu toate că împrumutul s-a făcut în vederea realizării activităţii de producţie.
Din probele dosarului rezultă faptul că la 30 septembrie 1999, intimata nu avea profit, ci pierderi şi că eronat organele financiare nu au inclus la cheltuieli deductibile fiscal, unele cheltuieli făcute de intimată, în scopul realizării activităţii de producţie, cheltuieli pentru care a prezentat dovezi în acest sens.
Ca atare, corect a stabilit instanţa de fond că intimata nu datorează suma de 90.192.474 lei, cu titlu de impozit pe profit şi - ca o consecinţă – nu datorează nici majorările de întârziere stabilite de organul de control, pentru suma respectivă, 24.351.968 lei.
Nici suma de 8.656.014 lei, stabilită ca datorată de intimată, cu titlu de T.V.A., nu se datorează, deoarece la sfârşitul anului 1999, aceasta virase în plus cu acest titlu, suma de 4.231.860.973 lei, pe care trebuia să o recupereze.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 299 şi urm. C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
În baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei, suma de 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 832 din 28 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 15.000.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC L.T. SRL Craiova, judeţul Dolj.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1789/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1791/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
