CSJ. Decizia nr. 1801/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1801/2003
Dosar nr. 44/2003
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 21 mai 2002, reclamanta L.M.G. a solicitat anularea procesului-verbal de inspecţie nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Control şi audit Public Intern şi anularea deciziei nr. 28 din 22 februarie 2002 emisă de acelaşi pârât.
În motivarea acţiunii s-a arătat că Ordinele nr. 1547/1994 şi nr. 2362/1996, a căror încălcare i-a fost imputată, nu sunt în vigoare pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial; în ce priveşte responsabilitatea neverificării contractului de gaj cu deposedare de acţiuni şi semnarea contractului de gaj, fără a face o verificare a calităţii gajului şi fără avizul Direcţiei Juridice din Ministerul Finanţelor, s-a arătat că în cauză garantarea s-a făcut sub o altă formă, organul de control neavând competenţa materială de a verifica activitatea Comisiei Interdepartamentale sub acest aspect; referitor la responsabilitatea urmăririi depunerii scrisorilor de garanţie bancară s-a precizat că reglementările legale nu prevăd o dată limită pentru depunerea tuturor documentelor necesare derulării importului; în ce priveşte aprobarea decalării termenului de plată cu încă 180 zile, reclamanta a menţionat că aceasta nu a făcut-o din proprie iniţiativă, existând o hotărâre a Comisiei pe care a respectat-o; în legătură cu modificarea prevederilor privind modalitatea de garantare s-a precizat că nu s-a încălcat o prevedere expresă a legii şi că a fost determinată de necesitatea urgentării derulării operaţiunilor respective; reclamanta a mai apreciat că este nelegală stabilirea în sarcina sa a răspunderii pentru efectuarea unui import de SC R.H. SRL, fără a avea o convenţie valabilă cu Ministerul Finanţelor, deoarece debitorul, în baza convenţiei, a fost exonerat de plata penalităţilor de întârziere şi obligaţia nu se transferă terţilor, cum sunt cei menţionaţi de auditori.
Prin sentinţa civilă nr. 996 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că a fost legal controlul inspectorilor de specialitate din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern, întrucât a avut la bază Ordinul de serviciu nr. 118 din 26 ianuarie 2001, dat conform rezoluţiei semnate de ministrul finanţelor şi a fost efectuat în temeiul art. 2 lit. o) din OG nr. 119/1999 şi Legea nr. 301/2002.
În ce priveşte nepublicarea în Monitorul Oficial a ordinelor nr. 1547/1994 şi nr. 2362/1996 s-a constatat că au fost publicate în perioada 9 aprilie 1997 – 26 mai 1997 şi că au caracter administrativ, reglementând activitatea internă a Comisiei Interdepartamentale în cadrul căreia a funcţionat reclamanta, în calitate de director general adjunct.
Referitor la încălcarea prevederilor ordinelor, prin acordarea unor termene de plată mai mari de 90 de zile, instanţa a constatat că reclamanta nu a respectat O.M.F. nr. 1547/1994, în fapt fiind vorba de o înlesnire la plată, care se putea acorda numai pentru sumele neachitate la termenele stabilite, iar în cauză termenele nu expiraseră.
În legătură cu neverificarea contractului de gaj cu deposedare de acţiuni, instanţa a apreciat că scrisoarea de garanţie bancară era modalitatea de garantare conform notei Comisiei din care făcea parte reclamanta.
În ce priveşte decalarea termenului de plată cu încă 180 zile, s-a reţinut că reclamanta, împreună cu trei membri ai Comisiei, au aprobat această decalare SC E.P. SRL, iar adresa nr. 305513 din 2 decembrie 2000 a fost semnată numai de reclamantă.
Instanţa a apreciat că SC R.H. SRL, în calitate de importator, nu avea o concurenţă valabilă cu Ministerul Finanţelor Publice, de garantare a importurilor din Vietnam, astfel încât şi această susţinere a reclamantei a fost înlăturată. Din cuprinsul fişei postului reclamantei, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta, în calitatea sa de director adjunct la Direcţia Datorie Publică Externă, are o răspundere solidară, iar actele contestate sunt legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat faptul că Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern din Ministerul Finanţelor Publice era competentă să realizeze inspecţia şi să încheie actul de control contestat, deoarece direcţia respectivă este internă Ministerului Finanţelor Publice, iar cele două comisii controlate sunt interdepartamentale; ordinele nr. 1547/1994 şi nr. 2362/1996 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât nu sunt valabile şi nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantei; nu s-au încălcat prevederile Ordinului nr. 1547/1994, deoarece marfa nu a tranzitat România, iar termenul de plată nu se putea stabili în funcţie de data importului, astfel încât s-a avut în vedere data conosamentului; răspunderea reclamantei nu este solidară, astfel cum greşit a apreciat instanţa, pentru că în procesul-verbal nu se prevede acest lucru şi nici nu este indicat temeiul legal al răspunderii; s-a reţinut în mod greşit că reclamanta era director adjunct în Comisia Interdepartamentală, aceasta fiind director adjunct în Ministerul Finanţelor şi numai membru în Comisie; instanţa a apreciat greşit că scrisoarea de garanţie bancară era singura modalitate de garantare şi că a fost păgubitoare garantarea făcută, întrucât valoarea acţiunilor a fost stabilită de raportul de expertiză necontestat de intimat; instanţa a omis să se pronunţe asupra criticilor aduse actelor atacate în ce priveşte stabilirea şi menţinerea responsabilităţii urmăririi depunerii scrisorilor de garanţie bancară sau oricărei alte modalităţi de garantare; întrucât reclamanta nu avea atribuţii în acest sens; s-a reţinut în mod greşit responsabilitatea reclamantei privind aprobarea decalării termenului de plată cu încă 180 zile; instanţa a omis să se pronunţe asupra responsabilităţii reclamantei pentru modificarea în cazul anumitor Note ale Comisiei Interdepartamentale şi Convenţii, a prevederilor referitoare la modalitatea de garantare din scrisoarea de garanţie bancară în contracte de gaj cu deposedare de acţiuni; instanţa a reţinut, în mod greşit, răspunderea reclamantei pentru efectuarea unui import de către SC R.H. SRL, fără a avea o Convenţie valabil încheiată cu Ministerul Finanţelor şi respectiv, garanţii valabile, întrucât Convenţia rămâne în vigoare pe toată durata executării contractului; s-a apreciat greşit că răspunderea este solidară; nu se precizează ce atribuţii a încălcat reclamanta din cele menţionate de fişa postului; instanţa a respins, în mod greşit, proba cu interogatoriu, ca neutilă cauzei.
Verificând probele administrate în funcţie de motivarea recursului, Curtea reţine următoarele.
Procesul-verbal nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 a fost întocmit de o echipă de auditori din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern. Obiectul inspecţiei l-a reprezentat modul de constituire, urmărire şi încasare a debitelor de la societăţile comerciale care au efectuat importuri, în contul recuperării creanţelor României din R.S. Vietnam şi în cadrul lichidării contului de cliring-cooperare pe relaţia Bangladesh, astfel cum se menţionează în preambulul procesului-verbal. De asemenea, preambulul precizează şi baza legală a controlului, acte normative printre care se enumeră: HG nr. 362/1994 privind constituirea Comisiei Interdepartamentale pentru avizarea modalităţilor de încasare a creanţelor României din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale şi comerciale înainte de 31 ianuarie 1989; Ordinul comun al Ministerului Finanţelor, Ministerului Comerţului, Ministerul Afacerilor Externe nr. 1547/1994; Ordinul comun al Ministerului Finanţelor, Ministerului Comerţului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriilor, F.P.S., Banca Naţională nr. 2362/1996, emis în baza OG nr. 59/1994.
În finalul procesului-verbal se prevede: „având în vedere faptul că unii dintre membrii Comisiei Interdepartamentale au participat la elaborarea Ordinului nr. 1547 din 6 decembrie 1994, în opinia auditorilor, membrii Comisiei Interdepartamentale au îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos prevederile acestui ordin şi prin aceasta, au prejudiciat statul român cu suma de 18.709.997.688 lei".
În cuprinsul procesului-verbal se face referire şi la responsabilitatea reclamantei pentru producerea prejudiciului, aceasta fiind membră în Comisia Interdepartamentală şi director adjunct în Ministerul Finanţelor Publice.
Întregul proces-verbal de control analizează activitatea Comisiilor Interdepartamentale şi stabileşte responsabilitatea tuturor membrilor comisiilor, astfel cum se menţionează la fiecare capitol din procesul-verbal, precum şi în Decizia nr. 28/2002, prin care s-a respins contestaţia petentei formulată împotriva procesului-verbal de inspecţie.
Precizarea din preambulul procesului-verbal, în sensul că inspecţia s-a efectuat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Externe, nu este relevantă deoarece din cuprinsul actului rezultă cu claritate că a fost verificată activitatea Comisiei Interdepartamentale pentru avizarea modalităţilor de încasare a creanţelor României din activitatea de comerţ exterior înainte de 31 decembrie 1989, precum şi a Comisiei Interdepartamentale, constituită în baza OG nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţională în baza acordurilor comerciale şi de plăţi guvernamentale.
Curtea constată că procesul-verbal contestat este nul, întrucât organul de control nu a avut competenţa legală de a efectua controlul asupra activităţii Comisiilor Interdepartamentale. Acestea erau constituite din persoane care făceau parte din diferite ministere şi alte instituţii publice, iar D.G.C.A.P.I din Ministerul Finanţelor Publice este o direcţie internă a Ministerului Finanţelor, care nu poate controla respectivele comisii, care sunt structuri interdepartamentale.
Potrivit art. 2 lit. c) din OG nr. 119/1999, modificată, auditul public intern este o activitate organizată independent în structura unei instituţii publice şi în directa subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecţii şi analize ale sistemului propriu de control intern.
Cele două Comisii Interdepartamentale au fost constituite conform HG nr. 362/1994 în baza Legii nr. 29/1994 şi în baza OG nr. 59/1994, acte normative care prevăd că acestea sunt structuri interdepartamentale care, semestrial, întocmesc informări cu privire la recuperarea creanţelor externe ale statului, care se prezintă guvernului.
Cum în speţă, Comisiile Interdepartamentale nu sunt instituţii subordonate Ministerului Finanţelor şi nici nu fac parte din structura acestuia, controlul efectuat de D.G.C.A.P.I. nu circumscrie nici dispoziţiilor art. 7 din OG nr. 119/1999, modificată, care prevăd că auditul intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate de către instituţia publică sau care sunt responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activităţii instituţiilor subordonate.
În concluzie, organul de control neavând competenţa legală de a efectua controlul asupra activităţii Comisiilor Interdepartamentale, procesul-verbal încheiat este nelegal, iar Decizia nr. 28/2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, D.G.C.A.P.I., dată cu încălcarea legii.
Ca urmare a acestei constatări, acţiunea se impunea a fi admisă, iar actele atacate, anulate.
Cum instanţa de fond a apreciat greşit că actele contestate sunt conforme cu legea, a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, hotărâre care va fi modificată în sensul de mai sus, în urma admiterii recursului, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere dezlegarea dată pricinii, ca urmare a temeiniciei primului motiv de recurs, care are prioritate în analizarea cauzei, celelalte motive nu se vor verifica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.M.G., împotriva sentinţei civile nr. 996 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta L.M.G.
Anulează procesul-verbal de inspecţie nr. 410179 din 24 ianuarie 2002, întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern şi Decizia nr. 28 din 22 februarie 2002, emisă de acelaşi pârât.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 18/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1802/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
