CSJ. Decizia nr. 1802/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1802/2003
Dosar nr. 2208/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 27 iulie 1999, reclamanta SC E.L. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr. 1429/1999 şi a procesului-verbal nr. 309362 din 7 octombrie 1998 şi exonerarea societăţii de plata sumei de 86.989.648 lei reprezentând T.V.A. neacceptată la rambursare.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au constatat în mod eronat că societatea nu poate beneficia de rambursarea solicitată, întrucât operaţiunilor de export desfăşurate în baza contractelor de comision încheiate, li se aplică cota 0 de T.V.A.
La data de 17 ianuarie 2000, reclamanta a formulat în baza art. 57 alin. (4) C. proc. civ., cerere de chemare în judecată a SC F. SRL Bucureşti, pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să-i fie opozabilă.
Astfel, reclamanta a arătat că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, dreptul la restituirea T.V.A. de la stat, în sumă de 63.357.245 lei aparţine acestei societăţi, ce poate participa ca terţ la proces.
Ulterior, la 15 februarie 2000, SC F. SRL a depus cerere de intervenţie, în interes propriu şi al reclamantei, solicitând anularea celor două acte administrative şi exonerarea ambelor societăţi de obligaţia de plată a sumei de 63.357.245 lei.
Intervenienta a arătat că a avut calitatea de comisionar pentru exporturile de tineret ovin înscrise în facturile ce formează obiectul litigiului, beneficiind de cota 0 la T.V.A.
Prin încheierea din 22 mai 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins în principiu atât cererea de chemare în judecată a altei persoane, cât şi cererea de intervenţie, iar prin sentinţa civilă nr. 552 din 29 mai 2000 a admis în parte acţiunea.
În fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, aceiaşi instanţă a respins cele două cereri din 17 ianuarie 2000 şi respectiv, 15 februarie 2000, prin încheierea din 28 mai 2002, parte integrantă a sentinţei civile nr. 610 din 11 iunie 2002.
Prin această din urmă hotărâre, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că operaţiunile desfăşurate de reclamantă – livrare de animale vii către SC F. SRL – reprezintă vânzări la intern şi nu export în comision, pentru a se putea beneficia de cota zero la T.V.A.
Potrivit art. 17 lit. c) din OG nr. 3/1992, unităţile producătoare pot aplica T.V.A. în cotă 0 pentru export realizat direct ori pe bază de comision sau de către unităţile exportatoare, caz în care livrarea produselor se face direct de producător.
Instanţa a reţinut că operaţiunile desfăşurate de reclamantă nu se încadrează în nici una din situaţiile menţionate, fiind o vânzare-cumpărare la intern, în urma căreia proprietara mărfii a devenit SC F. SRL care, în baza unor contracte de comision, a împuternicit alte societăţi să exporte marfa.
Aşadar, în mod corect au stabilit organele de control că reclamanta avea obligaţia să aplice cota de 11% T.V.A şi nu cota 0, astfel cum a procedat.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta SC E.L. SRL, cât şi SC F. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa a aplicat greşit legea, respectiv art. 17 lit. c) din OG nr. 3/1992, precum şi art. 25 lit. b) din Decizia nr. 9/1997 referitoare la aplicarea ordonanţei privind T.V.A.
De asemenea, s-a invocat interpretarea eronată a actelor deduse judecăţii, întrucât rezultă că societatea a efectuat exporturi atât în nume propriu, cât şi prin comisionari, agenţi economici, în temeiul unor contracte de comision legal încheiate, având clauze expres convenite pentru asigurarea exportului.
Reclamanta a arătat că vânzarea s-a făcut în mod legal către SC F. SRL care, la rândul său, a vândut la export prin comisionari.
Sentinţa a fost criticată şi sub aspectul înlăturării, fără nici o motivare a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, necontestat de pârâţi, care stabileşte că pentru exportul în comision efectuat la 15 iunie 1998 s-a calculat greşit T.V.A. de 23.145.161 lei, pentru cel din 20 mai 1998 s-a calculat eronat suma de 4.199.580 lei, iar pentru 63.357.245 lei reprezentând T.V.A. deductibil, această sumă se cuvine SC F. SRL, devenită creditoare, cu dreptul de a solicita restituirea T.V.A. de la bugetul statului.
Nelegalitatea hotărârii, a menţionat reclamanta, provine şi din greşita respingere a cererii de intervenţie formulată de SC F. SRL.
Oricum, neprimindu-se participarea acestei societăţi la proces, reclamanta are căderea de a se subroga în drepturile beneficiarei deducerii T.V.A., în limitele acestei valori şi obligaţii.
În recursul declarat de SC F. SRL s-a criticat, de asemenea, respingerea cererii de intervenţie. Astfel, faţă de calitatea de comisionar la export a societăţii, dacă reclamanta ar fi aplicat cota de 11% T.V.A., SC F. SRL ar fi fost îndreptăţită să solicite restituirea sumei plătită cu acest titlu la bugetul de stat.
Întrucât în raportul de expertiză s-a făcut menţiunea privind dreptul la restituire al societăţii comisionare, aceasta, luând procedura din faza în care se găsea, era în măsură să solicite restituirea T.V.A. de la buget.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a respins atât cererea de chemare în judecată a altei persoane, cât şi cererea de intervenţie, SC F. SRL neavând calitatea de a contesta nici procesul-verbal din 7 octombrie 1998 privind controlul efectuat la reclamantă, în vederea soluţionării cererii SC E.L. SRL, de rambursare a T.V.A. şi nici Decizia Ministerului Finanţelor Publice, actul final emis în procedura administrativă prevăzută de actul normativ în vigoare la data de 30 iunie 1999, Legea nr. 105/1997, urmată exclusiv de societatea reclamantă.
În aceste împrejurări, SC F. SRL nu se poate adresa instanţei, potrivit Legii nr. 105/1997, pentru a solicita, direct pe această cale, rambursarea T.V.A., astfel încât recursul declarat de această societate este nefondat, ea nedobândind în mod justificat calitatea de intervenientă.
Pentru considerentele arătate mai sus, este nefondată şi critica din recursul reclamantei privind respingerea cererilor din 17 ianuarie 2000 şi 15 februarie 2000.
Pe fondul litigiului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost bine reţinută de instanţă care a interpretat corect actele deduse judecăţii, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, art. 17 lit. c) şi art. 25 lit. b) din OG nr. 3/1992.
Astfel, din probele administrate rezultă că în perioada mai – iunie 1998, reclamanta a vândut animale vii (oi) către SC F. SRL, aceasta din urmă societate exportând marfa pe baza unor contracte de export în comision, încheiate cu alte societăţi comerciale.
În aceste operaţiuni, SC F. SRL a acţionat în calitate de comitent, declaraţiile vamale şi facturile externe fiind întocmite pe numele societăţilor comisionare, făcându-se menţiunea că marfa a fost cumpărată de la reclamanta SC E.L. SRL Bucureşti.
Prin urmare, exportul nefiind realizat de reclamantă în nume propriu, operaţiunile efectuate de societate fiind vânzări realizate la intern şi nu operaţiuni de export în comision, în mod legal s-a constatat de organul de control că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 lit. c) din OG nr. 3/1992 privind cota 0 de T.V.A.
Astfel, reclamanta avea obligaţia ca la emiterea facturilor să aplice cota de 11% T.V.A., în vigoare la data facturării mărfii şi nu cota 0, astfel cum a procedat.
Referitor la motivul de recurs privind înlăturarea expertizei contabile şi acesta este nefondat, întrucât din concluziile raportului rezultă că organul de control a calculat eronat T.V.A. în sumă de 23.145.161 lei pentru exportul la comision efectuat de reclamantă la 15 iunie 1998 şi de 4.199.580 lei pentru factura din 20 mai 1998.
Întrucât aceste sume au fost rambursate ulterior, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile la suma de 63.357.245 lei, valoare despre care expertiza nu a considerat că se cuvine societăţii SC E.L. SRL, ci a concluzionat că ar fi fost îndreptăţită să solicite rambursarea SC F. SRL.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC E.L. SRL Bucureşti şi SC F. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 610 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1801/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1803/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
