CSJ. Decizia nr. 1803/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1803/2003
Dosar nr. 2157/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 martie 1998, SC E. SA Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 188 din 16 februarie 1998 emisă de Ministerul Finanţelor, prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire a procesului-verbal de control al Direcţiei de Control Financiar a municipiului Bucureşti, nr. 3970 din 6 decembrie 1995.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că nu datorează impozitul pe profit calculat de către organele de control pentru lunile ianuarie - septembrie 1995, întrucât nu datorează impozitul suplimentar pe dividende şi majorările de întârziere aferente, întrucât organele de control nu au competenţa de a modifica sumele stabilite de F.P.S. şi în fine, că nu datorează penalităţi de întârziere calculate peste nivelul sumelor datorate, fapt ce contravine OG nr. 18/1994 şi nr. 34/1995, precum şi Normelor metodologice nr. 14681/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 542 din 25 mai 1998, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că societatea reclamantă nu beneficiază de dispoziţiile HG nr. 759/1995, sentinţă casată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2173 din 29 septembrie 1999, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
În fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 253 din 28 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 188/1998 a Ministerului Finanţelor, reţinând pentru aceasta concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, potrivit cu care, reclamanta mare contribuabil, astfel cum a fost definită de OG nr. 70/1994, nu avea obligaţia de a face plăţi în avans în perioada în care înregistrase pierderi.
Prin Decizia nr. 998 din 14 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul Ministerului Finanţelor şi a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând pentru aceasta omisiunea de pronunţare asupra capătului de cerere privind plata majorărilor de întârziere, precum şi necitarea organului de control care a întocmit actul dedus judecăţii.
În fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 716 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, cu motivarea că pentru perioada supusă controlului, ianuarie – septembrie 1995, reclamanta datorează plăţi în avans, conform cu dispoziţiile art. 15 din OG nr. 70/1994, HG nr. 759/1995 intrând în vigoare abia în octombrie 1995.
Instanţa a reţinut că societatea datorează şi impozitul pe dividende, indiferent de plata acestora către acţionari, precum şi majorările de întârziere calculate în baza OG nr. 14/1992, fiind aferente unor debite înregistrate în anul 1993.
În fine, instanţa a mai reţinut că nu poate fi admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, sentinţa Judecătoriei sectorului 2 invocată în acest sens, soluţionând contestaţia împotriva procesului-verbal de contravenţie.
Apreciind nelegală şi netemeinică această hotărâre, SC E. SA Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Drept motive de casare, recurenta a susţinut că în mod greşit s-a considerat că datorează impozit pe profit pentru sume care, de fapt, nu au fost contabilizate drept profit; că dispoziţiile art. 24 din HG nr. 759/1995 îi conferă dreptul de a nu achita în avans pentru perioada ianuarie – septembrie 1995, dacă a înregistrat pierderi; că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra concluziilor expertizei efectuate în cauză şi care a demonstrat greşita impunere dispusă de organele de control atât în ce priveşte impozitul pe profit, pe dividende, cât şi al majorărilor de întârziere.
Criticând soluţia Curţii de apel, recurenta a invocat şi greşita respingere a excepţiei autorităţii lucrului judecat, dovedită în opinia sa cu sentinţa nr. 3833 din 26 aprilie 1996 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, prin care a fost anulat procesul-verbal de contravenţie prin care organele de control au sancţionat neplata impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că aceasta nu se justifică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din OG nr. 70/1994: „în contul impozitul anual pe profit, contribuabilii sunt obligaţi la efectuarea de plăţi lunare în avans în cuantum de 1/12 din impozitul pe profit aferent anului fiscal precedent, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare".
Verificând perioada ianuarie – septembrie 1995, organele de control ale D.F.C. a municipiului Bucureşti au reţinut că reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziţii, motiv pentru care a reţinut în sarcina ei obligaţia de plată a sumei de 166.269.665 lei cu titlu de impozit pe profit şi 23.536.793 lei, majorări de întârziere aferente.
În raport de dispoziţia menţionată, măsura se justifică pe deplin.
Invocând faptul că în perioada controlată a înregistrat pierderi, reclamanta a susţinut că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din HG nr. 759/1995 şi ca atare, nu mai avea obligaţia de plată lunară în avans.
Or, aceleaşi organe de control au constatat că în lunile martie, aprilie şi iunie 1995, reclamanta a realizat profit, împrejurare necontestată de altfel de aceasta, situaţie în care avea obligaţia de a se conforma dispoziţiilor OG nr. 70/1994.
Faptul că pe toată perioada verificată a înregistrat pierderi, nu justifica nerespectarea dispoziţiilor legale, în vigoare la acel moment.
Invocarea dispoziţiilor art. 24 din HG nr. 759/1995 este nerelevantă, în condiţiile în care atât interpretarea, cât şi aplicarea acestui text nu poate fi făcută decât în raport de celelalte prevederi ale hotărârii.
Or, potrivit art. 25 „dispoziţiile acestei hotărâri se aplică începând cu profiturile aferente lunii în care aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial".
Ca atare, legal şi temeinic, s-a apreciat că pentru perioada supusă controlului, reclamanta nu poate beneficia de dispoziţiile unei hotărâri apărută şi intrată în vigoare ulterior acestuia.
În ce priveşte expertiza contabilă efectuată în cauză, omisiunea de pronunţare asupra concluziilor ei, invocate de recurentă drept motiv de casare, urmează a fi apreciat ca nefondat, întrucât motivându-şi soluţia de respingere a acţiunii, instanţa fondului a înfăţişat considerentele pentru care a apreciat ca fiind datorate fiecare din sumele reţinute în sarcina reclamantei, de către organele de control financiar, combătând astfel, implicit concluziile expertului.
În fine, referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, în mod corect s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., prin sentinţa Judecătoriei sectorului 2 nr. 3883/1996, fiind anulată suma aplicată drept amendă contravenţională în temeiul art. 30 alin. (1) din OG nr. 70/1994, temei de drept diferit de cel dedus judecăţii în cauza de faţă.
În raport de aceste considerente şi apreciind drept temeinică şi legală hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de SC E. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 716 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1802/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1804/2003. Contencios.. Recurs → |
|---|
