CSJ. Decizia nr. 1805/2003. Contencios. Anulare decizie M.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1805/2003
Dosar nr. 2284/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 279 din 14 ianuarie 2002, reclamanta SC E.E. SRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor, a solicitat anularea deciziei nr. 2083 din 27 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor , prin care a fost impusă în sarcina sa o obligaţie financiară faţă de bugetul de stat, în valoare de 1.585.561.169 lei din care 210.752.482 lei reprezintă taxe vamale, iar 1.374.808.687 lei reprezintă T.V.A., aşa cum aceasta a fost stabilită prin actele constatatoare nr. 701 şi 702 din 22 noiembrie 2001 întocmite de Biroul Vamal Iaşi. Totodată, reclamanta a solicitat exonerarea sa de la plata acestei obligaţii financiare, precum şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească.
În motivarea acţiunii, reclamant a arătat următoarele:
- ca urmare a importului unei linii tehnologice de confecţionat cutii din carton, la data de 5 şi 6 martie 2001, în Vama Iaşi s-au prezentat pentru vămuire 2 autocamioane conţinând componentele liniei tehnologice importate;
- la data efectuării importului, ea reclamanta, beneficia de facilităţile vamale prevăzute de art. 22 din Legea nr. 133/1999, această situaţie fiind însuşită de organul vamal care nu a avut nici un fel de obiecţiuni cu privire la documentaţia anexată declaraţiei vamale de import;
- după opt luni de la efectuarea importului, Biroul Vamal Iaşi a întocmit pe seama societăţii actele constatatoare nr. 701 şi 702 din 22 noiembrie 2001 prin care i-au fost anulate facilităţile vamale, pe motivul că la momentul vămuirii, societatea nu a prezentat avizul Ministerului Industriei şi Resurselor pentru efectuarea importului;
- avizul menţionat de organul vamal prin cele două acte constatatoare este prevăzut de Normele de aplicare a Legii nr. 133/1999, iar la momentul vămuirii importului, organul vamal nu a aplicat aceste norme întrucât încă nu le primise, acestea fiind comunicate birourilor vamale teritoriale cu mare întârziere;
- societatea nu are nici o culpă în ceea ce priveşte nerespectarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aceasta revenindu-i exclusiv organului vamal care, nici în momentul vămuirii şi nici după aceea, nu i-a cerut să prezinte avizul invocat prin actul constatator;
- contestaţia pe care a adresat-o Ministerului Finanţelor Publice, în temeiul art. 4, alin. (1) din OUG nr. 13/2002, a fost respinsă ca urmare a unei interpretări incorecte a principiilor care guvernează aplicarea legii.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Iaşi, s-a solicitat respingerea acţiunii, susţinându-se următoarele:
- potrivit pct. 14 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 244/2001, scutirile de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii, se acordă de către birourile vamale, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, cu condiţia ca întreprinzătorul să fi obţinut avizul Ministerului Industriei şi Resurselor, aceasta fiind o condiţie obligatorie pentru a se putea beneficia de facilitatea acordată de lege:
- reclamanta nu poate beneficia de facilitatea acordată de lege, întrucât nu a respectat prevederile pct. 16 din Normele metodologice sus-menţionate, potrivit cărora eliberarea avizului de către Ministerul Industriei şi Resurselor se face în termen de 10 zile, la cererea întreprinzătorului;
- Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 au apărut la data de 15 februarie 2001, iar importurile s-au făcut la data de 5 şi 6 martie 2001, astfel că reclamanta nu poate să invoce necunoaşterea acestora;
- lista nr. 781 din 5 martie 2001 privind documentele însoţitoare, anexată de reclamantă la dosarul cauzei, atestă faptul că avizul Ministerului Industriei şi Resurselor nu a existat, în dreptul rubricii respective, fiind trasă linie.
Instanţa de fond, Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 63/CA din 10 iunie 2002, a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 2083 din 27 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi actele constatatoare nr. 701 şi 702 din 22 noiembrie 2001, emise de Biroul Vamal Iaşi, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 1.585.561.169 lei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- culpa revine, în totalitate organului vamal care nu a solicitat reclamantei să depună avizul prevăzut la art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, care se eliberează de Ministerul Industriei şi Resurselor în termen de 10 zile, la cererea întreprinzătorului;
- întrucât normele metodologice sus-menţionate nu fac referire cu privire la data de la care începe să curgă termenul de 10 zile pentru eliberarea avizului, organul vamal avea obligaţia ca, în cadrul verificărilor efectuate la data de 22 noiembrie 2001, să ceară întreprinzătorului declarant, respectiv reclamantei, să facă dovada existenţei acestui aviz;
- prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 nu s-a urmărit să se îngreuneze posibilitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de a beneficia de facilităţile prevăzute de Legea nr. 133/1999, ci dimpotrivă, prin stabilirea termenului de 10 zile pentru eliberarea avizului, la cererea întreprinzătorului, s-a dat acestuia posibilitatea să acopere în termen o eventuală carenţă în documentaţia depusă de declarantul vamal, astfel că, sub acest aspect reclamanta încă mai este în termen pentru depunerea acestui aviz;
- nerespectarea de către organul vamal a prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, nu poate atrage pentru reclamantă sancţiunea anulării facilităţilor prevăzute de această lege.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a judeţului Iaşi şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi, în numele Direcţiei Generale a Vămilor.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. a judeţului Iaşi, prezintă următoarea motivare:
- aprecierile instanţei de fond cu privire la lipsa de culpă a reclamantei în ceea ce priveşte obţinerea avizului impus de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 sunt greşite în raport cu faptul că aceste norme au apărut la 15 februarie 2001, importul s-a făcut la data de 5 şi 6 martie 2002, iar actele constatatoare s-au întocmit la data de 22 noiembrie 2001, reclamanta având timp suficient pentru obţinerea acestui aviz;
- termenul de 10 zile pentru eliberarea avizului, prevăzut la pct. 16 din normele sus-menţionate este pentru Ministerul Industriei şi Resurselor, iar nu şi pentru întreprinzătorul care-l cere, astfel că nu se poate face o repunere în termen pentru acesta.
Prin recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, se susţin următoarele:
- din reglementarea art. 51, alin. (2) C. vam., potrivit căreia, data declaraţiei vamale acceptate este data înregistrării acesteia şi determină stabilirea şi aplicarea regimului vamal, şi a art. 45 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, care menţionează documentele ce însoţesc declaraţia vamală, rezultă că, avizul pentru acordarea facilităţilor vamale trebuia depus la data efectuării importurilor, iar nu ulterior, cum greşit a reţinut instanţa de fond;
- atât depunerea cererii pentru eliberarea avizului, cât şi emiterea avizului solicitat trebuie să fie anterioară întocmirii şi depunerii la autoritatea vamală a declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare;
- în condiţiile în care, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta a depus o cerere la Ministerul Industriei şi Resurselor pentru obţinerea avizului, nu poate fi reţinută buna credinţă a acesteia şi nici obligaţia organului vamal de a pune în vedere reclamantei să depună acest aviz, aşa cum a susţinut instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Conform reglementării art. 22 din Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine.
Reclamanta SC E.E. SRL Iaşi, pentru a beneficia de reglementarea sus-menţionată al cărui scop a fost stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a încheiat la data de 15 ianuarie 2001, cu o firmă din Italia, un contract de vânzare-cumpărare privind o linie tehnologică de confecţionat cutii din carton ondulat cu tipar în trei culori. (A se vedea în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare, depus de reclamantă ca act nou în recurs).
Conform celor susţinute de reclamantă prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, pentru plata utilajului tehnologic importat, aceasta a contractat un credit la B.R.D. Iaşi în limita valorii de 500.000 mărci germane, pe termen de 4 ani.
Prin HG nr. 244/2001 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999. Conform pct. 14 şi 16 din aceste norme, scutirile de la plata taxelor vamale, se acordă de către birourile vamale teritoriale, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere semnată de reprezentantul legal al întreprinderii mici sau mijlocii, cu condiţia ca întreprinzătorul să fi obţinut avizul Ministerului Industriei şi Resurselor, eliberarea avizului urmând a se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii formulate de întreprinzător.
Conform declaraţiilor vamale, reclamanta a prezentat pentru vămuire, la data de 5 şi 6 martie 2001, utilajul tehnologic importat, reprezentantul acesteia întocmind atât declaraţia vamală de import în condiţiile art. 22 din Legea nr. 133/1999, cât şi lista documentelor însoţitoare. Organul vamal nu a manifestat nici o obiecţiune cu privire la documentaţia prezentată de reclamantă.
Este lesne de observat că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, care au apărut la un interval mare de timp de la intrarea în vigoare a legii menţionate şi cu puţin timp înainte ca reclamanta să prezinte utilajul tehnologic importat la vămuire, nu au fost cunoscute la momentul vămuirii nici de organul vamal şi nici de reclamantă, practica activităţii organelor vamale demonstrând că asemenea norme nu ajung în termen util la unităţile vamale teritoriale pentru aplicare imediată. Astfel, organul vamal avea obligaţia să-i pună în vedere reclamantei ca, în raport cu normele recent apărute, să completeze documentaţia anexată declaraţiei vamale cu avizul Ministerului Industriei şi Resurselor.
Din conţinutul celor două acte constatatoare nr. 701 şi 702 din 22 noiembrie 2001, întocmite de organul vamal cu ocazia controlului vamal ulterior, rezultă că obiectivul acestui control vizează chiar aplicarea normelor metodologice menţionate, în sensul de a pune în vedere întreprinzătorului al cărui import a fost realizat în condiţiile arătate mai sus, să prezinte într-un anumit interval de timp avizul Ministerului Industriei şi Resurselor, aviz ce urma să fie eliberat în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pe care întreprinzătorul declarant urma să o formuleze. Neprocedând astfel, organul vamal a încălcat principiile care stau la baza raportului juridic de drept financiar - fiscal dintre autoritatea vamală şi întreprinzătorul privat importator de utilaje în condiţiile Legii nr. 133/1999. Orice altă interpretare a acestui raport juridic ar contraveni însăşi scopului Legii nr. 133/1999 şi anume, acela de stimulare a întreprinzătorilor privaţi.
În consecinţă, culpa în nerespectarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 nu aparţine reclamantei, aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, iar măsura anulării facilităţilor fiscale pentru reclamantă este neîntemeiată, astfel că se impune anularea actelor administrativ prin care s-a dispus o asemenea măsură.
Faţă de considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză, urmează a fi respinse ca nefondate, iar sentinţa instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice; Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi, în numele Direcţiei Generale a Vămilor, D.G.F.P. a judeţului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 63/CA din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1804/2003. Contencios.. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1806/2003. Contencios. Anulare acte înscrise... → |
|---|
