CSJ. Decizia nr. 1809/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1809/2003
Dosar nr. 187/2003
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 15 din 18 septembrie 2002, Colegiul jurisdicţional Tulcea al Curţii de Conturi a admis încheierea de sesizare nr. 29/2002 şi a dispus obligarea pârâţilor H.V. şi C.G., în solidar, la 3.000.000 lei despăgubiri civile către A.J.O.F.M. Tulcea, sumă actualizată prin calcularea ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, de 25,6%.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa Curţii de Conturi a reţinut că pârâţii, foşti directori ai intimatei, au apelat la serviciile unui avocat în vederea reprezentării în instanţă a intereselor instituţiei într-un conflict de muncă, achitând un onorariu de 3.000.000 lei, în condiţiile în care agenţia avea încadrat consilier juridic.
Recursurile jurisdicţionale declarate de C.G. şi H.V. au fost respinse de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 622 din 12 noiembrie 2002, cu motivarea că plata unui avocat ales reprezintă o cheltuială nelegală, cauzată de fosta conducere a agenţiei.
Astfel, întrucât instituţia avea angajată o persoană cu pregătire specială juridică, încheierea unui contract de asistenţă juridică cu un cabinet individual de avocatură nu ar fi fost justificată decât în măsura în care litigiul în care era implicată agenţia, ar fi presupus vaste cunoştinţe de strictă specializare. Or, cauza respectivă privind un raport de muncă, interesele instituţiei ar fi putut fi susţinute de consilierul juridic, angajat permanent, tocmai pentru reprezentarea unităţii în asemenea pricini.
Împotriva deciziei au declarat recurs Procurorul general financiar al Curţii de Conturi, precum şi H.V. şi C.G.
Motivele invocate sunt comune tuturor recurenţilor şi se referă la legalitatea dispoziţiei fostei conduceri a agenţiei, cu privire la angajarea unui avocat.
Astfel, recurenţii au arătat că dispoziţiile legale în vigoare nu interzic instituţiilor bugetare de a angaja avocaţi, opţiunea alegerii reprezentantului intereselor acestora în faţa instanţei, fiind un prerogativ al conducerii unităţilor respective.
Onorariul achitat avocatului nu constituie o cheltuială nejudicioasă, chiar dacă agenţia avea consilier juridic, susţinerea instanţelor Curţii de Conturi că angajarea unui avocat ar fi posibilă doar când natura litigiului depăşeşte gradul de specializare al consilierului juridic, neavând suport legal.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, Curtea va constata că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise şi a se dispune casarea celor două hotărâri şi respingerea încheierii de sesizare.
Instanţele Curţii de Conturi au reţinut că unitatea intimată a efectuat cheltuieli nejustificate, prin angajarea unui avocat într-o anumită cauză civilă, fără, însă, a-şi argumenta soluţia pe baza unor prevederi legale ce au fost încălcate prin emiterea dispoziţiei de către cei doi recurenţi, persoane fizice.
Având în vedere dreptul fundamental de apărare al părţilor, înscris în art. 24 din Constituţie şi inexistenţa unor prevederi legale care să instituie obligativitatea asigurării reprezentării în justiţie a instituţiilor publice, exclusiv de către consilierul juridic angajat, Curtea constată că dispoziţia a fost întocmită de fosta conducere a agenţiei privind apelarea la un avocat, cu respectarea legii.
În consecinţă, în mod greşit a fost reţinută existenţa pagubei şi s-a dispus obligarea la plata despăgubirilor civile. În raport cu cele expuse, Curtea va casa ambele hotărâri şi va respinge încheierea de sesizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, precum şi de H.V. şi C.G., împotriva deciziei nr. 622 din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 15/2002 a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Tulcea şi respinge încheierea de sesizare nr. 29 din 1 iulie 2002 ,a completului Direcţiei de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Tulcea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1808/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1810/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
