CSJ. Decizia nr. 1876/2003. Contencios.. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1876/2003
Dosar nr. 2013/2002
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC A.D. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor şi Garda Financiară Centrală, a solicitat anularea deciziei nr. 672 din 15 mai 2001 emisă de primul pârât şi a procesului-verbal încheiat la 20 octombrie 1999 de către cea de a doua pârâtă, prin care s-a dispus virarea nelegală la bugetul statutului a sumei de 85.181.158 lei, reprezentând 58.075.876 lei diferenţa la T.V.A. şi 27.005.282 lei majorări aferente diferenţei la T.V.A., cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, unde cauza a venit prin declinare de competenţă, prin sentinţa nr. 473 din 29 aprilie 2002, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actelor financiare contestate faţă de dispoziţiile legale în vigoare şi înlăturând expertiza efectuată în cauză.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii şi anularea actelor contestate faţă de concluziile probei ştiinţifice efectuate în cauză, expertiza contabilă, probă înlăturată nejustificat.
Recursul este nefondat.
În urma unui control efectuat de organele Gărzii Financiare la reclamantă, control ce a vizat perioada martie – aprilie 1999, s-a constatat că aceasta nu a calculat corect T.V.A., aferentă unui avans încasat de ea şi rămas neutilizat şi s-a stabilit că datorează T.V.A. de 58.075.876 lei şi 27.005.282 lei majorări de întârziere aferente acesteia.
Urmare a obiecţiunilor reclamantei, Garda Financiară Centrală, prin hotărârea nr. 94 din 18 noiembrie 1999, s-a pronunţat prin respingere, soluţie menţinută şi prin Decizia nr. 675 din 15 mai 2001 a Ministerului Finanţelor.
Din actele dosarului, rezultă că, în luna martie 1999, reclamanta a încasat de la SC C.M. SA un avans în sumă de 2.750.000.000 lei, din care T.V.A. în sumă de 495.880.000 lei, calculată prin aplicarea cotei recalculate asupra bazei de impozitare.
În luna aprilie 1999, în contul avansului primit, reclamanta a lăsat mărfuri în valoare de 1.158.185.839 lei, astfel: mărfuri în valoare de 444.021.107 lei, din care T.V.A. cu cota de 22%, în sumă de 80.065.886 lei; mărfuri în valoare de 714.164.732 lei, din care T.V.A. cu cota de 11% în sumă de 70.702.308 lei, totalul T.V.A. fiind de 150.768.194 lei.
Avansului rămas neutilizat, în sumă de 1.591.814.114 lei, îi corespunde o T.V.A. în sumă de 345.111.806 lei, calculată ca diferenţă între T.V.A., calculată la întreaga valoare a avansului primit în sumă de 495.880.000 lei şi T.V.A. aferentă livrărilor de mărfuri în contul avansului primit de reclamantă, în sumă de 150.768.194 lei.
Reclamanta, folosindu-se de raportul de expertiză contabilă, susţine că a stabilit corect T.V.A., întrucât pentru avansul primit şi neutilizat în sumă brută de 1.591.814.161 lei, datorează T.V.A. în sumă de 287.048.455 lei cu cota de 22%, respectiv 18,032% şi nu suma de 345.111.806 lei stabilită de Garda Financiară, iar diferenţa de 58.075.876 lei reprezentând T.V.A. cu majorările de întârziere aferente, au fost stabilite eronat.
Susţinerile expertizei au fost, în mod justificat, respinse de instanţă întrucât s-a constatat o necorelare între concluziile ei şi dispoziţiile legale în materie, în legătură cu faptul că nu s-a emis factura la primirea avansului de 2.750.000.000 lei şi că T.V.A. colectat era de 495.880.000 lei, însă se arată că T.V.A., aferent avansului primit minus, T.V.A., aferent livrărilor de mărfuri este egal cu T.V.A. aferent avansului rămas neutilizat, numai când există o singură cotă procentuală pentru calculul T.V.A..
Or, potrivit art. 12 alin. (3) din OG nr. 3/1992 privind T.V.A. „pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, precum şi pentru cele care se încasează de regulă avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de factură sau alt document legal".
Pct. 7.6 din HG nr. 512/1998 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 3/1992 prevede în cazul în care s-au încasat avansuri exigibilitatea T.V.A., este anticipată faptului generator (lit. c).
De aici, rezultă că reclamanta trebuia în luna martie 1999 să emită factură pentru avansul primit de la SC C.M. SA. Odată cu emiterea facturii, trebuie să evidenţieze în contabilitate şi cota T.V.A. aferentă avansului primit şi care era de 495.907.500 lei.
Prin faptul că reclamanta a emis factura cu seria ILACA nr. 814701, în valoare de 1.591.814.161 lei reprezentând avansul rămas neutilizat, a micşorat sumele ce trebuiau plătite T.V.A.
Reclamanta a colectat T.V.A. la avansul neutilizat şi nu la avansul încasat, rezultând o diferenţă corect stabilită de organele de control.
Conform art. 34 din OG nr. 3/1992, republicată, în mod legal s-au calculat şi majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 27.005.282 lei.
În consecinţă, soluţia instanţei de respingere a acţiunii este temeinică şi legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.D. SRL Urziceni împotriva sentinţei civile nr. 473 din 29 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1875/2003. Contencios. Refuz comunicare date si... | CSJ. Decizia nr. 1879/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
