CSJ. Decizia nr. 1880/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1880/2003
Dosar nr. 244/2003
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
T.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, pentru a se dispune anularea hotărârii nr. 2354 din 25 octombrie 2002, emisă de aceasta şi obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în refugiu, astfel că urmează a avea acelaşi statut ca şi părinţii săi.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 605/CA/2002 - P din 2 decembrie 2002, a admis acţiunea, reţinând că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce a durat pe toată durata strămutării, constând în privarea persoanei de folosirea locuinţei sale şi a tututor bunurilor din localitatea de domiciliu şi obligarea să accepte condiţiile ce i s-au putut oferi în localitatea în care a fost strămutată. De acest regim beneficiază şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, el având acelaşi statut ca şi părinţii.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii întrucât, reclamantul nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobată prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal, instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut cu aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi data retrocedării pământului românesc.
În consecimţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 605/CA/P din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 188/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1883/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|