CSJ. Decizia nr. 1879/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1879/2003
Dosar nr. 243/2003
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 noiembrie 2002, reclamanta H.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 940 din 15 iulie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi stabilirea situaţiei de beneficiară a OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii arată că, părinţii ei au fost refugiaţi din localitatea Horea judeţul Satu Mare în 1940, ea fiind născută în 1942 în timpul refugiului părinţilor.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 616/CA/P a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 940 din 15 iulie 2002 emisă de pârâtă şi a obligat-o să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare care a susţinut că potrivit precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale la pct. 1.5 se menţionează că nu beneficiază de prevederile acestui act normativ copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Soluţia este nelegală deoarece nici în OG nr. 105/1999 şi nici în modificările ulterioare ale acesteia, prin Legea nr. 189/2000 şi, respectiv Legea nr. 37/2000 nu se face referire la persoanele care s-au născut în timpul în care părinţii au fost strămutaţi sau refugiaţi.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, prin hotărârea nr. 940/15 iulie 2002 s-a respins cererea reclamantei cu motivarea că s-a născut în refugiu.
Reclamanta, s-a născut la 11 iulie 1942 în localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, fiind fiica lui H.P. şi H.M., care au fost locuitorii satului Horea, fiind expulzaţi din această localitate.
OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost modificată prin Legea nr. 186/2002, şi în art. 1 lit. c) prevede că beneficiază de dispoziţiile legii cei care au fost refugiaţi în altă localitate din motive etnice.
Refugiul este un statut al persoanei, iar copiii născuţi în refugiu dobândesc statutul părinţilor, ei fiind consideraţi ca şi refugiaţi pe teritoriul ţării unde s-au dus, exact ca părinţii lor.
Faţă de cele expuse recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 616/CA/P din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1876/2003. Contencios.. Recurs | CSJ. Decizia nr. 188/2003. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|