CSJ. Decizia nr. 1883/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1883/2003

Dosar nr. 248/2003

Şedinţa publică din 16 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 28 octombrie 2002, reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 482 din 11 octombrie 2002 emisă de către pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea în favoarea reclamantului a statutului de refugiat, cu acordarea drepturilor legale.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că de la data de 30 august 1940, când a avut loc Dictatul de la Viena a devenit, de drept, refugiat şi strămutat obligatoriu, făcând parte din cei 575.881 de români care au suferit sub teroarea instaurată până la data de 15 august 1945, când s-a repatriat în România ca voluntar în Divizia a II-a română „Horea, Cloşca şi Crişan."

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 541 din 27 noiembrie 2002 a respins cererea formulată de reclamantul S.I. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs I.S., reiterând argumentele din acţiune.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârea nr. 482 sin 11 octombrie 2002 s-a respins cererea reclamantului de stabilire a unei situaţii prevăzute de art. 1 din OG nr. 195/1999, întrucât a prezentat doar un certificat din care rezultă că a fost cadru militar din anul 1937 la diverse unităţi militare.

Din actul depus, respectiv certificatul nr. 13664/A din 2 iulie 1993 emis de Ministerul Apărării Naţionale U.M. 02405 Piteşti, rezultă că până la 1 decembrie 1938 reclamantul şi-a satisfăcut stagiul militar, iar mai apoi din 9 ianuarie 1939 şi până la 19 noiembrie 1939 a fost concentrat, după care până în data de 1 iulie 940 a fost elev la Şcoala de Subofiţeri Infanterie din Botoşani, continuând apoi neîntrerupt această şcoală în calitate de elev în stagiu, până la 1 noiembrie 1940, când a devenit subofiţer activ în cadrul Batalionului 5 Vânători de Munte până la data de 12 mai 1944.

De asemenea, în acelaşi certificat se menţionează că în 22 iunie 1941, reclamantul a fost mobilizat în zona interioară, fiind apoi plecat pe front în 23 iulie 1942 şi dat dispărut în 12 mai 1944 în luptele de la Sevastopol cu Batalionul de Moţi „Avram Iancu", fiind căzut prizonier în U.R.S.S.

Potrivit art. 1 lit. c) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, beneficiază de prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999, persoana care a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În speţă, reclamantul nu a dovedit existenţa acestei împrejurări întrucât aşa cum rezultă din certificatul menţionat anterior, după data de 6 septembrie 1940, reclamantul era în România şi nu în zona ocupată, făcând parte din Armata Română.

Această situaţie era anterioară Dictatului de la Viena, astfel încât reclamantul nu poate invoca persecuţia etnică ca motiv al faptului că a locuit pe teritoriul românesc neocupat după cedarea Ardealului de Nord.

Faţă de considerentele expuse urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de I.S. împotriva sentinţei civile nr. 541 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1883/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs