CSJ. Decizia nr. 1891/2003. Contencios. Recurs anulare decizie M.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1891/2003
Dosar nr. 589/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 octombrie 2001, reclamanţii K.L. şi K.A. au chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea ca nelegală a deciziei nr. 1590/12 octombrie 2001 emisă de pârât, prin care le-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva taxei judiciare de timbru stabilită în dosarul nr. 5282/2001 de Judecătoria Timişoara.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că, prin încheierea de şedinţă din data de 13 iunie 2001, Judecătoria Timişoara i-a obligat să timbreze cu suma de 15.239.746 lei, în loc de 15.000 lei având în vedere că acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu o valoare de 45.000 lei, conform contractului în formă autentică.
Împotriva încheierii, prin care, instanţa de fond a stabilit taxa judiciară de timbru, reclamanţii au formulat contestaţie la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, care, prin Decizia nr. 1590 din 12 octombrie 2001, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 463 din 13 noiembrie 2001 a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 760/1999, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 potrivit cărora valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acţiune şi dacă aceasta este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părţi, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză.
În temeiul acestor norme Judecătoria Timişoara, în mod corect a stabilit că valoarea imobilului în litigiu se cuprinde între limitele de 150.000.000 lei şi 300.000.000 lei şi că taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii reclamanţilor, se calculează potrivit art. 1 alin. (1) din Anexa 1 la HG nr. 752/1999, la suma de 15.239.746 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii K.L. şi K.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurenţii critică soluţia instanţei de fond, sub aspectul luării în considerare a valorii taxabile, aceasta fiind cea din contractul autentic de vânzare-cumpărare de 45.000 lei şi nu cea apreciată de instanţă ca fiind valoarea reală.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Taxele judiciare de timbru datorate în diverse litigii deduse judecăţii se stabilesc de instanţa judecătorească prin încheiere, care, potrivit art. 255 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă o hotărâre judecătorească şi nu poate fi supusă decât controlului judiciar.
Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, plata sau contestarea acesteia constituie chestiuni prejudiciabile, care trebuie soluţionate de instanţă, prin încheiere, fără de care nu poate fi continuată judecata şi nu poate fi soluţionat litigiul. În acest sens, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prevede că „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii".
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (2) teza I din Legea nr. 146/1997, „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii ori dacă, în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată".
Cuantumul şi modul de stabilire a taxei judiciare de timbru sunt prevăzute de Legea nr. 146/1997, iar respectarea acestor prevederi legale se verifică de instanţa judecătorească la primirea acţiunii, ca o măsură administrativă şi de completul de judecată, prin încheiere, după înregistrarea acţiunii.
Cu toate că stabilirea cuantumului şi verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de înfăptuire a justiţiei, acestea sunt strâns legate de actul de justiţie, fiind chestiuni prejudiciabile care ţin pe loc ori chiar împiedică înfăptuirea actului de justiţie.
Nici o autoritate a administraţiei publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsură dispusă de instanţă ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competenţa organelor Ministerului Finanţelor Publice a soluţionării contestaţiilor împotriva modului de stabilire, de către instanţa judecătorească, a taxei judiciare de timbru, este contrară principiului separaţiei puterilor în stat şi, în mod direct, dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003 (M. Of., nr. 275/18.04.2003) a decis neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) teza I din O.U.G nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice în măsura în care acest text se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti.
Dacă nu s-ar admite acest punct de vedere s-ar ajunge la situaţia când, pe calea contestaţiei prevăzută de OUG nr. 13/2001, organele Ministerului Finanţelor Publice ar putea considera că taxa judiciară de timbru nu a fost corect stabilită, deoarece acţiunea respectivă în justiţie trebuia calificată altfel decât a făcut-o instanţa de judecată. O astfel de posibilitate, este în contradicţie cu prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie.
Având în vedere cele ce preced, recursul urmează a fi admis, modificată sentinţa atacată şi în fond admisă acţiunea reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă anulată Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 1590 din 12 octombrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de K.L. şi K.A. împotriva sentinţei civile nr. 463 din 13 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond admite acţiunea formulată de reclamanţii K.L. şi K.A.
Anulează Decizia nr. 1590 din 12 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1890/2003. SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV.... | CSJ. Decizia nr. 1892/2003. Contencios. Anulare ordin M.L.P.T.L.... → |
|---|
