CSJ. Decizia nr. 2112/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2112/2003
Dosar nr. 592/2003
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcţia Silvică Suceava, prin Decizia de imputare nr. 15 din 24 august 1998, a imputat în sarcina lui C.D., pădurar silvic Pătrăuţi, suma de 14.472.249 lei, reprezentând contravaloarea a 2.029 arbori în volum de 409,505 mc constataţi lipsă în Cantonul Silvic Grămeşti, gestionat de către acesta şi nejustificaţi.
Împotriva acestei decizii de imputare C.D. a formulat contestaţie la Judecătoria Rădăuţi, care prin sentinţa nr. 497/10 februarie 2000, a admis contestaţia şi a anulat Decizia de imputare.
Tribunalul Judeţean Suceava, prin Decizia nr. 1433 din 20 iunie 2000, a admis apelul declarat de Direcţia Silvică Suceava împotriva sentinţei nr. 4987/10 februarie 2000 a Judecătoriei Rădăuţi şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa nr. 395 din 31 ianuarie 2001, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Colegiului jurisdicţional de pe lângă Camera de Conturi Suceava.
În motivarea cererii, C.D. a arătat, în esenţă, că în parcela nr. 75 care i-a fost predată în gestiune, există o bucată de pădure neidentificată care aparţine particularilor şi prejudiciul care i-a fost imputat, rezultă din tăierea arborilor din acea parcelă şi, ca atare, nu are nici o culpă în producerea acestui prejudiciu.
Pârâta a susţinut că apărarea contestatorului nu poate fi primită întrucât, potrivit Regulamentului de pază a fondului forestier şi atribuţiilor de serviciu din fişa postului, C.D. era obligat să aplice sancţiuni contravenţionale atât pentru tăierile ilegale din fondul forestier, cât şi de pe suprafeţele de teren predate particularilor conform Legii nr. 18/1991.
Colegiul jurisdicţional Suceava a Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 1 din 16 ianuarie 2002, a respins contestaţia formulată de C.D. împotriva deciziei de imputare nr. 15/24 august 1998 emisă de Direcţia Silvică Suceava pentru suma de 14.472.249 lei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că acesta avea obligaţia pazei şi apărării fondului forestier în regim silvic care este unic, indiferent de forma de proprietate şi trebuia să aplice sancţiuni contravenţionale ori să constate infracţiunile silvice săvârşite de persoane ce au tăiat şi transportat materialul lemnos în delict. Aceasta cu atât mai mult cu cât, proprietatea particulară nici nu era delimitată la data preluării în gestiune de către contestator, aşa cum însuşi el susţine şi cum se rezultă din documentaţia depusă la dosar. Din schiţa depusă rezultă că suprafaţa de teren în care s-a înregistrat prejudiciul este o enclavă în interiorul celorlalte suprafeţe primite în gestiune de către acesta, astfel încât, dacă el îşi exercita atribuţiile de serviciu în mod corespunzător putea să constate şi să ia măsurile legale în cazul tăierilor respective.
Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care a fost sesizat şi a cercetat împrejurările în care s-a produs prejudiciul ce i-a fost imputat, nu-l absolvă de răspundere materială, pentru că ea constată că lipsa din gestiunea sa nu este consecinţa îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii culpabile, în sens penal, a îndatoririlor sale de serviciu.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 477 din 3 octombrie 2002, a admis recursurile jurisdicţionale declarate de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Suceava şi de C.D., împotriva sentinţei nr. 1/16 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicţional Suceava şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis contestaţia şi a anulat Decizia de imputare nr. 15 din 24 august 1998, susţinând că în cauză nu s-a dovedit existenţa vinovăţiei contestatorului în producerea prejudiciului.
Considerând Decizia netemeinică şi nelegală, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Suceava a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea deciziei şi respingerea recursului jurisdicţional formulat de C.D. şi procurorul financiar împotriva sentinţei nr. 1/16 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicţional Suceava.
Se arată că instanţa de recurs jurisdicţional în mod nejustificat a reţinut că lui C.D. nu i s-a predat parcela 75 A, că aceasta ar fi proprietate privată, iar din fişă nu rezultă că pădurarul avea obligaţia să efectueze paza parcelei proprietate privată, din probe rezultând vinovăţia sa în producerea prejudiciului.
Recursul este nefondat.
Conform art. 25 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, gestionarul răspunde integral faţă de agentul economic, autoritatea sau instituţia publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.
Atât din cuprinsul deciziei de imputare, cât şi din întâmpinarea Direcţiei Silvice Suceava rezultă că lipsurile constatate şi pentru care se face răspunzător contestatorul provin din parcelele 73, 74 şi 75, ultima din acestea nefigurând ca fiind predată acestuia.
Din cercetările efectuate de organele de urmărire penală a rezultat că predarea parcelelor menţionate în gestiunea lui C.D., s-a făcut în condiţiile în care parcela 75 A nu exista o delimitare clară în sensul prevederilor legale între pădurea proprietate de stat şi pădurea proprietate privată, împrejurare ce a făcut ca persoanele împroprietărite cu pădure în această parcelă să ocupe suprafeţe mai mari, loc de unde au tăiat şi şi-au însuşit material lemnos.
Că parcela 75 A, de unde provine cea mai mare lipsă de material lemnos nu a fost predată contestatorului, rezultă şi din raportul nr. 15/16 februarie 1998 al şefului de district A.G., ceea ce a dus la delimitarea suprafeţelor de pădure proprietate de stat şi privată în condiţiile legii. Din fişa postului nu rezultă clar că avea obligaţia să asigure paza proprietarilor, neavând ordin în acest sens.
De precizat că, pentru parcela 75 A, la data predării ei către C.D., nu s-a încheiat cu acesta sau cu Regia Naţională a Pădurilor un acord din care să rezulte că proprietarii solicită ca paza fondului să se facă de pădurar.
În condiţiile date, în mod justificat secţia jurisdicţională a reţinut că, în cauză, nu s-a dovedit existenţa vinovăţiei contestatorului în producerea prejudiciului şi, admiţându-se recursul, s-a modificat sentinţa în sensul că s-a admis contestaţia şi s-a anulat Decizia de imputare nr. 15/24 august 1998.
Recursul fiind nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 477 din 3 octombrie 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2111/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 2117/2003. Contencios. Modificare H.G. Recurs → |
|---|
