CSJ. Decizia nr. 2171/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2171/2003
Dosar nr. 2137/2002
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2002, aşa cum a fost precizată, reclamanţii Oraşul Făget şi Primăria Făget au solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, anularea deciziei nr. 2023/2001, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal din 14 septembrie 2001, al celei de-a doua pârâte, referitor la obligarea sa de a plăti T.V.A., în sumă de 469.608.670 lei şi majorări de întârziere, în sumă de 466.723.386 lei, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin actele contestate, i s-au reţinut şi menţinut în sarcină obligaţii fiscale de această natură, întrucât Primăria este o structură funcţională cu activitate administrativă şi activităţile legate de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii efectuate de instituţiile publice pentru activităţile lor administrative, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 203 din 25 iunie 2002, a admis acţiunea, a anulat actele administrative contestate cu privire la T.V.A., în sumă de 469.608.670 lei şi majorări aferente de 466.723.386 lei şi a obligat pârâţii la 12.000.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat de interes local sau judeţean, constituie venituri ale bugetului local, sub titlu de taxe de folosinţă, în temeiul unor hotărâri emise în condiţiile Legii nr. 69/1991, republicată. Pe de altă parte, activitatea autorităţilor publice locale, de închiriere sau concesionarea bunurilor specificate nu are caracter economic, nefiind producătoare de valoare adăugată. Aceste caracteristici determină lipsa de incidenţă în cauză a prevederilor OG nr. 3/1992 sau a OUG nr. 17/2000, T.V.A. fiind nelegal stabilită în sarcina reclamanţilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi în numele pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, arătând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor speciale ale OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000, precum şi de normele aplicare a acestora, care prevăd că acest tip de activităţi sunt supuse T.V.A.
Curtea va respinge recursul ca nefondat, în considerarea şi în sensul celor arătate în continuare.
În fapt, Primăria a realizat venituri din operaţiuni de închiriere şi concesionare a unor bunuri aflate în administrarea domeniului public şi privat al statului.
În materie de fiscalitate, constituie un imperativ, consacrat chiar prin Legea fundamentală, principiul legalităţii impozitelor şi taxelor, nici o obligaţie fiscală neputându-se situa în afara unei dispoziţii legale, prin care să fie instituită, după cum nu poate opera o scutire sau exceptare în afara unei dispoziţii legale exprese.
Potrivit art. 3 alin. (2) din OUG nr. 17/2000, ca şi art. 3 alin. (2) din OG nr. 3/1992, republicată, operaţiunile efectuate de primărie i-au adus în mod direct şi sistematic, un profit, astfel că şi în conformitate cu pct. 2-3 alin. (2) din HG nr. 401/2000, privind Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000 şi cu pct. 1.4. din Normele de aplicare a OG nr. 3/1992, aprobate prin HG nr. 512/1998, intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Închirierea şi concesionarea de bunuri aparţinând domeniului public şi privat al statului, nu se regăsesc la activităţile de administraţie publică, astfel încât să poată fi considerate a fi exceptate din cadrul operaţiunilor supuse T.V.A.
Prin urmare, susţinerile instanţei de fond sunt eronate, întrucât, din interpretarea dispoziţiilor legale incidente la acea dată, reieşea că actele administrative contestate au fost corect emise, operaţiunile de vânzare sau închiriere a unor bunuri din domeniul public sau privat al statului de către autorităţile administraţiei publice locale, nefiind exceptate din sfera celor supuse T.V.A.
Cu toate acestea, recursul se va admite, întrucât printr-o dispoziţie legală expresă, ulterioară, legiuitorul a înţeles să anuleze creanţele de acest tip datorate bugetului de stat.
Astfel, dispoziţiile art. 169 din OG nr. 61/2002 prevede că: „Sumele reprezentând T.V.A., datorate de către autorităţile administraţiei publice locale, pentru prestări de servicii, constând în închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile , care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente".
Întrucât soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul anulării actelor administrative, este conformă noilor prevederi legale incidente, Curtea va respinge recursul şi va menţine sentinţa atacată cu prezenta motivare, care va înlocui considerentele hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
î
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi în numele şi pentru pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 203 din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 217/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2174/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
