CSJ. Decizia nr. 2284/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2284/2003
Dosar nr. 2802/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1558/2000 la Curtea de Apel Galaţi, reclamanţii T.D. şi T.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Galaţi şi Administraţia Financiară a municipiului Galaţi, au solicitat anularea dispoziţiei nr. 23 din 24 martie 1999 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Galaţi, deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2000 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi procesului-verbal de control din 9 februarie 1998 şi dispoziţiei de impunere din 11 martie 1998 întocmite de Administraţia Financiară a municipiului Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin procesul-verbal din 9 februarie 1998 şi dispoziţia de impunere din 11 martie 1998, au fost obligaţi la plata sumei de 82.712.705 lei impozit pe venit şi majorări de întârziere, impozit pe teren şi suma stabilită conform art. 18 din Legea nr. 87/1997.
Pentru a se stabili aceste obligaţii, s-a reţinut că reclamanţii, în calitate de contribuabili, au încheiat cu SC S.R. SRL un contract de constituire a unui drept de superficie asupra unor terenuri proprietate a reclamanţilor, încasând un venit de 1.586.970.654 lei.
Prin dispoziţia nr. 23 din 24 martie 1999, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a admis în parte contestaţia reclamanţilor, menţinând obligaţia de plată pentru suma de 55.848.386 lei, iar Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000, a respins contestaţia reclamanţilor formulată împotriva dispoziţiei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că Decizia Ministerului Finanţelor Publice este netemeinică şi nelegală, deoarece în Decretul nr. 153/1953 nu se precizează explicit că se impun veniturile obţinute prin încheierea unor contracte de superficie, iar contractul încheiat a avut rol de precontract de vânzare.
La termenul din 18 decembrie 2000, reprezentantul pârâţilor a invocat excepţiile de tardivitate şi inadmisibilitate a acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 265/F din 20 decembrie 2000, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat actele administrative contestate, exonerându-i de plata sumelor stabilite în sarcina lor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că întrucât în Decretul nr. 153/1953 sunt menţionate categoriile de persoane şi activităţile pentru care se plătesc impozite şi că printre acestea veniturile realizate dintr-un contract de superficie nu sunt prevăzute, contestatorii nu datorează ceva ce legea nu prevede.
Instanţa a mai reţinut şi faptul că prin OUG nr. 85/1997, Decretul nr. 153/1953 a fost abrogat, astfel că nu se pot stabili obligaţii fiscale pentru anul 1998 în baza unui act normativ abrogat.
Prin Decizia nr. 58 din 15 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, cu motivarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârâţi şi a repus în termen pe reclamanţi fără ca aceştia să o solicite.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 432/2002.
Instanţa a apreciat că acţiunea nu este tardivă, deoarece reclamanţii au dovedit că Decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 nu le-a fost comunicată, întrucât până la data de 22 februarie 2000 nu s-au aflat în ţară.
S-a mai reţinut că nu se pune nici problema repunerii în termen, deoarece termenul pentru exercitarea acţiunii curge de la data comunicării deciziei şi cum aceasta nu a fost comunicată reclamanţilor, termenul nu începuse să curgă la 13 octombrie 2000.
Instanţa a respins şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât la momentul formulării acesteia, reclamanţii se aflau în posesia singurului act administrativ care putea fi atacat, dar care a fost ulterior analizat de Ministerul Finanţelor Publice şi care în situaţia admiterii acţiunii urmează a fi desfiinţat implicit.
Pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 81 din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.D. şi T.L. şi a anulat Decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanţelor şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv dispoziţia nr. 23 din 24 martie 1997 şi procesul-verbal de impunere din 9 martie 1998.
A dispus restituirea sumei de 55.848.386 lei, reactualizată la suma de 206.573.678 lei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 2.484.766 lei reprezentând taxa de timbru achitată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în condiţiile în care Decretul nr. 153/1953 face referiri concrete la categoriile de persoane şi de activităţi ce se impun, veniturile obţinute prin constituirea dreptului de superficie nu se pot încadra la capitolul „orice venituri", situaţia fiind similară cu veniturile rezultate din vânzarea terenurilor. S-a reţinut de asemenea că nici OUG nr. 85/1997 nu stabileşte obligaţie de plată a impozitului pentru astfel de venituri, ci doar pentru acelea rezultate din uz, uzufruct şi abitaţie.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi.
Recurenţii au susţinut că hotărârea trebuie să cuprindă concluziile procurorului, că instanţa a respins în mod neîntemeiat excepţia tardivităţii acţiunii, ca şi excepţia inadmisibilităţii acesteia, iar pe fondul cauzei, măsurile luate de către organele administrative, respectiv impozitarea veniturilor pe durata contractelor de superficie, sunt temeinice şi legale.
Recursul este întemeiat, în sensul şi pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Practicaua sentinţei atacate cuprinde concluziile procurorului şi implicit, prezenţa acestuia la dezbateri.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, Curtea reţine că aceasta este întemeiată şi că, în mod nelegal, instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate invocată de pârâţi.
Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 105/1997 privind soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control, deciziile Ministerului Finanţelor pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
Decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanţelor Publice a fost comunicată reclamanţilor T.D. şi T.L., la sediul indicat de aceştia în plângerea nr. 271 din 7 aprilie 1999 pe care au formulat-o împotriva dispoziţiei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi. În acest sens, există la dosar adresa de comunicare a deciziei şi confirmarea de primire a acesteia din data de 2 februarie 2000.
Reclamanţii au revenit în ţară la data de 22 februarie 2000 şi, cu toate acestea, nu au depus diligenţe în vederea sesizării instanţei, dovadă fiind faptul că acţiunea pe care au formulat-o în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a fost introdusă abia la data de 13 octombrie 2000.
În consecinţă, în mod nelegal, instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate invocată de pârâţi şi a soluţionat cauza în fond.
Faţă de cele ce preced, recursul de faţă urmează să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi pe fond a respingerii acţiunii reclamanţilor T.D. şi T.L., ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 81 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de T.D. şi T.L., ca tardiv formulată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2283/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2285/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
