CSJ. Decizia nr. 2283/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2283/2003
Dosar nr. 2773/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 10 decembrie 2001, reclamanta Direcţia de Telecomunicaţii Iaşi a solicitat anularea deciziei nr. 1952 din 30 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, notei de constatare nr. 7734 din 17 octombrie 2001, încheiată de Direcţia Controlului Fiscal Iaşi şi exonerarea de plata sumei de 2.439.034.715 lei, reprezentând impozit pe venitul din salarii şi majorări de întârziere aferente.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că în mod greşit nu i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 11/1999, întrucât şi-a respectat şi achitat obligaţiile faţă de bugetul statului, inclusiv cel privind plata impozitului pe venitul din salarii.
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 10 iunie 2002, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, în sensul că a exonerat reclamanta de plata sumei de 947.843.661 lei, majorări de întârziere, menţinând obligaţia de plată pentru impozitul pe venitul din salarii, în sumă de 1.491.191.054 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că aceleaşi organe de control, prin actul de control nr. 11970 din 4 iulie 2000, au apreciat că reclamanta beneficiază de facilităţile prevăzute de OUG nr. 11/1999, la impozitul pe venit aferent anului 1999, astfel încât revenirea ulterioară asupra acestei decizii nu-i poate fi imputată societăţii, astfel încât aceasta nu datorează majorări de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice, susţinând, în esenţă, că revenirea asupra notei de constatare din iulie 2000, prin care s-au acordat facilităţile prevăzute de OUG nr. 11/1999, este justificată de faptul că la controlul societăţii naţionale s-a constatat că aceasta nu beneficiază de bonificaţie şi ca atare, corect s-a dispus reîntregirea obligaţiei la impozitul pe salarii aferent anului 1999.
În plus, au mai susţinut recurentele, greşit s-a acordat în totalitate scutirea de majorări, fără a se ţine seama că suma aferentă a fost calculată pe perioade diferite.
Recursul nu este fondat.
Prin Nota de constatare nr. 11970 din 4 iulie 2000, organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi, verificând constituirea obligaţiilor curente la bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, impozit pe venit, T.V.A. şi a plăţilor efective în contul acestor obligaţii, au constatat că reclamanta Direcţia de Telecomunicaţii Iaşi beneficiază de o reducere de ½ din impozitul pe venitul achitat pentru anul 1999, egală cu suma de 567.591.072 lei.
Ulterior, prin Nota de constatare nr. 17734 din 18 octombrie 2001, acelaşi organ de control anulează nota anterioară şi obligă societatea reclamantă, la 1.491.191.054 lei, impozit pe venit şi 947.843.661 lei, majorări de întârziere aferente perioadei cuprinsă între cele două acte de control, obligaţii ce urmau a fi îndeplinite numai după finalizarea controlului la Societatea naţională.
Astfel fiind, este evident că în mod greşit s-a dispus obligarea la plata majorărilor de întârziere, nefiind dovedită culpa societăţii, cu atât mai mult, cu cât nici existenţa şi întinderea pagubei nu erau cunoscute în intervalul reţinut.
Neplata la termen nu poate fi imputată reclamantei, în condiţiile în care organul de control îi acordă beneficiul facilităţilor OUG nr. 11/1999, iar revenirea asupra acestei decizii nu-l poate îndreptăţi să perceapă majorări, invocând, de fapt, propria culpă.
În ce priveşte bonificaţia de 5% aferentă lunii decembrie 2000, impozit achitat în luna ianuarie 2001, în mod corect s-a reţinut ca fiind plătit până în 25 ale lunii următoare celei pentru care se cuvine, nu datorează suma aferentă acestei bonificaţii.
În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond şi în consecinţă, respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi şi de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 60/CA din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2282/2003. Contencios. Anulare aviz emis de... | CSJ. Decizia nr. 2284/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
