CSJ. Decizia nr. 2343/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2343/2003

Dosar nr. 688/2003

Şedinţa publică din 12 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2003, la Curtea de Apel Suceava, Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 7 din 22 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a recunoscut intimatei P.E., beneficiul Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 iulie 1940 – 15 iulie 1941 şi 23 martie 1944 – 6 martie 1945, fiind persoană refugiată pe motive etnice.

Aceasta, întrucât referitor la prima perioadă de refugiu 1940 – 1941, în tabelul nominal de refugiaţi, la categoria muncitori cu familiile lor se regăsesc M.R. şi M.C., respectiv tatăl şi fratele solicitantei, deci ar apărea tatăl intimatei numai cu unul din copii, deci recurenta suspicionează reclamanta-intimată în cauză, că n-ar fi fost refugiată.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 7 din 22 ianuarie 2003, s-a admis acţiunea introdusă de reclamanta P.E., s-a anulat Decizia nr. 0126 din 4 octombrie 2000, emisă de pârâtă şi s-a constatat că reclamanta, ca persoană refugiată, beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, pentru perioadele 1 iulie 1940 – 15 iulie 1941 şi 23 martie 1944 – 6 martie 1945.

Instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile celor 3 martori audiaţi în cauză, rezultă că reclamanta, cu părinţii ei şi fraţii ei au fost refugiaţi în 2 rânduri din motive etnice. Hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Faptul că martora citată de recurentă nu are cunoştinţă cu privire la prima perioadă a refugiului nu înseamnă că reclamanta nu a fost nefondată cu familia sa, aşa cum rezultă din declaraţie martorei A.M.

De astfel, chiar şi din declaraţia notarială a lui D.M. rezultă date cu privire la prima perioadă a refugiului reclamantei.

Aşa fiind, recursul declarat fiind neîntemeiat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 7 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2343/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs